Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 351/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29622 alin. (2) și art. 29626 alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 29618 alin. (3) lit. b) pct. b1 și art. 29621 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 559 din 29 iulie 2014.

În vigoare de la 29 iulie 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29622 alin. (2) și art. 29626 alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 29618 alin. (3) lit. b) pct. b1 și art. 29621 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Iulian-Liviu Drăghici în Dosarul nr. 2.139/93/2013 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 886D/2013.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, avocatul Diana Alina Rohnean, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește partea Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov - Administrația Finanțelor Publice Voluntari, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Acesta susține că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care nu stabilesc un plafon maxim al bazei de impunere asupra căreia se aplică procentul de 5,5%, reprezentând cota de contribuție la asigurările sociale de sănătate la care persoanele cu venituri peste acest plafon să achite contribuția, în condițiile în care alte categorii de persoane achită contribuția la salariul minim pe economie sau la 5 salarii brute minime pe economie, pentru a beneficia de un pachet identic de servicii de sănătate, iar pentru alte categorii există un plafon maxim al bazei de calcul la care se aplică cota procentuală stabilită de lege, respectiv 5 salarii medii brute. Apreciază că un astfel de tratament fiscal instituie o discriminare între persoanele care realizează venituri din activități independente față de cele care realizează venituri din activități dependente, întrucât contribuția socială de sănătate în privința celor care realizează venituri din activități independente/profesii liberale, cum este cazul autorului excepției, funcționează mai mult ca un impozit, iar nu ca o contribuție, din moment ce se calculează asupra tuturor veniturilor realizate. Așa fiind, arată că acest mod de așezare a sarcinilor fiscale este nelegal și neconstituțional, încălcându-se dispozițiile art. 16, art. 44 alin. (2), art. 56 alin. (2) și art. 139 din Constituție. În susținerea excepției de neconstituționalitate, depune note scrise la dosar.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. În acest sens invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată prin Decizia nr. 56/2006 și Decizia nr. 335/2011.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 28 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.139/93/2013, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a "prevederilor art. 29622 alin. (2) și art. 29626 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal raportat la art. 29618 alin. (3) lit. b) pct. b1 și raportat la art. 29621 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003". Excepția a fost ridicată de reclamantul Iulian-Liviu Drăghici într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât nu stabilesc un plafon maxim al bazei de impunere asupra căreia se aplică procentul de 5,5% reprezentând cota de contribuție la asigurările sociale de sănătate la care persoanele cu venituri peste acest plafon să achite contribuția, în condițiile în care alte categorii de persoane, potrivit reglementării din Codul fiscal, achită contribuția la salariul minim pe economie sau la 5 salarii brute minime pe economie, pentru a beneficia de un pachet identic de servicii de sănătate, iar pentru alte categorii există un plafon maxim al bazei de calcul la care se aplică cota procentuală stabilită de lege, respectiv 5 salarii brute minime. În opinia autorului excepției, cuantumul exagerat de mare al contribuției de asigurări sociale de sănătate afectează esența dreptului său de proprietate, cuantum care este neproporțional cu serviciul echivalent asigurat. Arată, totodată, că în privința persoanelor care realizează venituri din activități independente/profesii liberale, contribuția socială de sănătate reprezintă mai mult un impozit, iar nu o contribuție, din moment ce se calculează asupra tuturor veniturilor realizate. Or, scopul acestei contribuții și asigurarea serviciului nu trebuie să depindă de veniturile persoanei, din moment ce prestația statului este identică pentru toți cetățenii și are legătură cu sănătatea acestora, iar nu cu statutul persoanei. Așa fiind, apreciază că acest mod de așezare a sarcinilor fiscale poate fi considerat neconstituțional și nelegal din perspectiva art. 56 alin. (1) coroborat cu art. 139 din Constituție, deoarece așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice.

7. Tribunalul Ilfov - Secția civilă consideră că, raportat la criticile formulate de reclamant, la dispozițiile constituționale și convenționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, precum și la cele statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie, respectiv în deciziile nr. 940/2010, nr. 1.394/2010, nr. 374/2011 și nr. 1.266/2011, cererea de sesizare a Curții Constituționale este întemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, în care s-a statuat că este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în funcție de cuantumul veniturilor realizate. Această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 29622 alin. (2) și art. 29626 alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 29618 alin. (3) lit. b) pct. b1 și art. 29621 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare. Aceste prevederi de lege au următorul conținut:

- Art. 29618 alin. (3) lit. b) pct. b1: "Calculul, reținerea și virarea contribuțiilor sociale [...]

(3) Cotele de contribuții sociale obligatorii sunt următoarele:

[...]

b) pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate:

1. b1) 5,5% pentru contribuția individuală;";

- Art. 29621 alin. (1) lit. d): "Contribuabili

Art. 29621. -

(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, după caz: [...]

d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;";

- Art. 29622 alin. (2): "Baza de calcul

(2) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. a)-e) este diferența dintre totalul veniturilor încasate și cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuții sociale, sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului, și nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe țară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția.";

- Art. 29626 alin. (1) lit. b): "Cotele de contribuție

Art. 29626. -

(1) Cotele de contribuție pentru contribuabilii prevăzuți la art. 29621 sunt cele prevăzute la art. 29618 alin. (3), respectiv: [...]

b) cota individuală, pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate."

13. Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste texte de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia, "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) care prevede că "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular", art. 56 alin. (2) potrivit căruia "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale" și art. 139 alin. (1) care prevede că "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, apreciază că reglementarea legală criticată aduce atingere art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolului 12, precum și art. 14 din convenție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține că pentru unele categorii sociale baza de impunere asupra căreia se aplică procentul de 5,5%, reprezentând cota de contribuție la asigurările sociale de sănătate, este plafonată, în timp ce pentru alte categorii profesionale care realizează venituri din activități independente, precum activitățile notariale, nu există un plafon maxim al bazei de impunere asupra căreia se aplică acest procent, ceea ce, în opinia sa, este discriminatoriu.

15. În jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că toate persoanele care realizează venituri impozabile au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate cu o cotă de 5,5% din veniturile impozabile obținute, beneficiind, în calitate de asigurați, de un pachet de servicii medicale de bază. Astfel, prin Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, Curtea a reținut că Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care să permită populației accesul la serviciile medicale, acces condiționat, însă, de plata unei contribuții către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Totodată, Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătății populației, în temeiul principiului solidarității și al subsidiarității, consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din această lege. În acest sens, prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că "obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Toate acestea reprezintă, de fapt, «o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor»".

16. De asemenea, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea a constatat că este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în raport de cuantumul veniturilor realizate, dar această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor.

17. Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 56 alin. (2) coroborate cu art. 139 alin. (1) din Constituție, prin Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 13 octombrie 2005, Curtea a reținut că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune, de asemenea, diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, iar cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând nici caracter progresiv, diferența valorică a contribuției fiind determinată de nivelul diferit al venitului. Totodată, prin Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, Curtea a reținut că Legea nr. 95/2006 a condiționat accesul populației la serviciile medicale de plata unei contribuții către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, însă contribuția prevăzută de lege la acest fond nu are natura unui impozit pe venit.

18. În același sens este și jurisprudența Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care, în Cauza Wasa Liv Omsesidigt, Forsakringsbolaget Valands Pensionsstiftelse și un grup de aproximativ 15000 de persoane contra Suediei, a reținut, în esență, că dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la protecția proprietății, recunosc autorităților naționale competența de a decide perceperea de impozite, alte taxe sau contribuții, potrivit aprecierii necesităților politice, economice și sociale. Așa fiind, obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei contribuții nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat ar fi obligat la a suporta o sarcină insuportabilă. Așa fiind, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea a apreciat că obligația de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din activitățile desfășurate nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluțiile pronunțate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

20. Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora, "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie" și ale art. 15 - Universalitatea, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile formulate pentru aceleași argumente care au fost expuse în prealabil.

21. De altfel, Curtea consideră că, prin critica formulată, autorul excepției de neconstituționalitate vizează, de fapt, o omisiune legislativă și tinde la completarea reglementării criticate. Or, din această perspectivă, solicitarea autorului excepției excedează competenței Curții Constituționale, care se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

22. Totodată, Curtea constată că autorul excepției deduce pretinsa neconstituționalitate din compararea soluțiilor legislative consacrate prin textele de lege criticate. Or, așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulian-Liviu Drăghici în Dosarul nr. 2.139/93/2013 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și constată că prevederile art. 29622 alin. (2) și art. 29626 alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 29618 alin. (3) lit. b) pct. b1 și art. 29621 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 iunie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția adoptată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, considerăm că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29622 alin. (2) și art. 29626 alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 29618 alin. 3 lit. b) pct. b1 și art. 29621 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003 trebuia respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, întrucât nu stabilesc un plafon maxim al bazei de impunere asupra căruia se aplică procentul de 5,5% reprezentând cota de contribuție la asigurările sociale de sănătate și pentru alte categorii profesionale, respectiv pentru cele care realizează venituri din activități independente, respective activitățile notariale.

Această critică, precum și argumentele formulate în susținerea ei vizează o pretinsă omisiune legislativă, autorul excepției solicitând, în realitate, o completare a textului de lege, în sensul mai sus menționat.

Curtea s-a pronunțat sub acest aspect, în mod constant, că nu are competența de a soluționa excepții de neconstituționalitate privind lacune legislative, deoarece ar presupune o intervenție nemijlocită din partea sa în activitatea de legiferare (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, Decizia nr. 346 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din data de 21 iunie 2012, Decizia nr. 290 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 23 iunie 2014).

Totodată, se constată că neconstituționalitatea normelor criticate este dedusă dintr-un examen comparativ al reglementărilor aplicabile unor categorii socioprofesionale diferite, tratamentul juridic diferit astfel stabilit de legiuitor fiind apreciat ca discriminatoriu. Or, în numeroase rânduri, Curtea Constituțională a statuat că "examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele." (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 948 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 august 2009, Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Decizia nr. 523 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din data de 22 ianuarie 2014).

Considerăm că legiuitorul are deplină libertate și este singurul în măsură să procedeze la o modificare a legislației în sensul stabilirii, și pentru activitățile notariale, a unui plafon maxim al bazei de impunere asupra căruia să se aplice procentul de 5,5% reprezentând cota de contribuție la asigurările sociale de sănătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", astfel încât aceasta nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, neputându-se substitui legiuitorului.

Toate aceste considerente fundamentează respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Judecător
prof. univ. dr. Tudorel Toader

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...