Accesul liber la justiție | Constituția

Acesta este un fragment din Constituția României (republicată în 2003). Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale - Dispoziții comune -
ARTICOLUL 21
Accesul liber la justiție Jurisprudență, Reviste (188), Doctrină (14), Comentarii expert (1)

(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Jurisprudență, Reviste (50), Doctrină (6)

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Jurisprudență, Reviste (40), Doctrină (4)

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Jurisprudență, Reviste (156), Doctrină (3)

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. Jurisprudență, Reviste (9), Doctrină (7)

Acesta este un fragment din Constituția României (republicată în 2003). Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Comentarii expert:

Liber acces la justiție - Mădălina Moceanu
Articolul 10 din Declarația Universală a Drepturilor stabilește că orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî asupra drepturilor și obligațiilor sale.
De asemenea, art. 6 paragraful 1 din CEDO instituie dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială stabilită de lege, dreptul de acces la instanță fiind garantat apoi și prin prevederile art. 21 din Constituția României.
[ Mai mult... ]

Doctrină:

Jurisprudență civilă comentată a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a altor instanțe judecătorești, ediția 1
    6 Referitor la această lacună a Legii nr. 10/2001, a se vedea: C.S.J., secția civilă, decizia nr. 2530 din 11 iunie 2003, în Buletinul Jurisprudenței pe anul 2003, Ed. All Beck, 2005, p. 64-67, iar în doctrină: A. Trăilescu, Nelegalitatea unor dispoziții ale Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în Dreptul nr. 9/2004, p. 68. [ Mai mult... ] 

Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene și experiențe ale sistemului român de drept, ediția 1
    S-a susținut că această problemă de drept afost ridicată de numeroși magistrați, fiind de un larg interes public ce ține, în opinia petentei, de independența justiției. În acest context, s-a arătat că instanța de contencios constituțional nu aexaminat pe fond cele două articole menționate și asusținut că ele trebuiau analizate împreună, în raport cu dispozițiile art. 20, 21 și 133 alin. (2) din Constituție. S-a menționat că lipsa exigențelor unui proces echitabil constituie oîncălcare aart. 6 din Convenția europeană adrepturilor omului, care determină și oîncălcare aprevederilor art. 20 și 21 din Constituție, astfel încât, examinarea textelor legale indicate trebuie făcută și din perspectiva dreptului comunitar, începând cu art. 47 și art. 48 din Carta drepturilor fundamentale aUniunii Europene, care recunosc oprotecție deplină adrepturilor persoanei la un proces echitabil și la ocale de atac eficientă, incluzând prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. În esență, petenta aconsiderat că reglementarea internă nu conferă garanții suficiente de independență, dat fiind că procurorii inspectori sunt numiți de Consiliul Superior al Magistraturii și activează în cadrul acestei autorități. În atare situație, apreciază recurenta că magistratul, care este subiect pasiv al unei acțiuni disciplinare, nu se bucură de garanțiile unei judecăți imparțiale. Aceasta cu atât mai mult reliefează, în opinia petentei, confuzia dintre activitatea de „urmărire” și cea de „judecată”, care sunt exercitate de către același for. [ Mai mult... ] 

Tratat de drept procesual civil, Vol 1, ediția 5
    Potrivit art. 21 din Constituția României: „(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, alibertăților și aintereselor sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”257. 
    257 A se vedea pentru o discuție asupra caracterului absolut al dispozițiilor constituționale menționate în text, T. Drăganu, O prevedere greșită a Constituției din 1991 care trebuie remediată cu ocazia revizuirii acesteia, C.J. nr. 4/2003, p. 1-4.
[ Mai mult... ]
 

Drept civil. Drepturile reale principale, Vol 1, ediția 4
    645 În literatura juridică s-a afirmat, fără temei după părerea noastră, că prevederea legală citată este lipsită de finalitate de vreme ce nici nu li se acordă proprietarilor dreptul de apretinde despăgubiri pentru lipsirea de folosința imobilului, nici nu pare să îngăduie exercitarea acțiunii în revendicare în locul declanșării procedurii necontencioase prevăzute de lege. A se vedea, în acest sens, Fl.A. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, op. cit., p. 136.De altfel, în cuprinsul lucrării citate se afirmă că, în principiu, de la intrarea în vigoare aLegii nr. 10/2001, acțiunile în revendicare aimobilelor preluate fără titlu valabil, formulate împotriva persoanelor juridice deținătoare, direct la instanțele judecătorești competente, sunt inadmisibile, dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii administrative prealabile prevăzute de această lege. Această opinie se bazează pe prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, conform cărora „În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege” (Fl.A. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae,op. cit.,p. 205 și 228-229). În ce ne privește, ne menținem opinia că prevederile Legii nr. 10/2001 nu interzic formularea unor acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun. În sprijinul acestei opinii am arătat că prevederile art. 47, care-i permit persoanei îndreptățite să opteze între procedura prevăzută de lege și acțiunea de drept comun în justiție, trebuie interpretate în sensul că se referă și la acțiunile în revendicare formulate ulterior intrării în vigoare aLegii nr. 10/2001.Am argumentat că interpretarea contrară ar veni în coliziune cu principiile liberului acces la justiție și egalității în drepturi acetățenilor, consacrate de prevederile art. 21 și respectiv art. 16 din Constituție, generând odiscriminare între cetățenii care au formulat acțiuni în revendicare anterior intrării în vigoare aLegii nr. 10/2001 și cei care au formulat asemenea acțiuni ulterior (a se vedea E. Chelaru, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.Comentată și adnotată, op. cit., p. 252). Recurgerea la prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 pentru susținerea opiniei contrare nu ni se pare convingătoare, din economia Legii nr. 10/2001 rezultând că procedura administrativă prealabilă trebuie să fie urmată numai de către persoanele care doresc să beneficieze de prevederile acestui act normativ. Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil sau chiar fără niciun titlu nu și-au pierdut însă niciodată dreptul de proprietate, drept pe care și-l pot valorifica fie în condițiile Legii nr. 10/2001, prin procedura constatării sale, fie printr-o acțiune în revendicare de drept comun, cu condiția ca bunul să se mai afle în patrimoniul uneia din unitățile deținătoare, prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv proprietatea acestuia să nu fi fost valabil dobândită de oaltă persoană.
Posibilitatea formulării unei acțiuni în revendicare aimobilului preluat fără titlu valabil afost inițial recunoscută și în practica judiciară. A se vedea C.S.J., Secția civilă, decizia nr. 1962/2002, în Dreptul nr. 6/2003, p. 242; decizia nr. 3551/2002, citată de C. Turianu, loc. cit., p. 168-171; decizia nr. 2323/2002; C. Turianu, loc. cit., p. 175-177.Ulterior, această practică s-a cristalizat în sensul inadmisibilității formulării acțiunilor în revendicare de drept comun aimobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001, indiferent dacă acestea au fost sau nu preluate cu titlu valabil. A se vedea I.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2217/2007, în BC nr. 3/2007, p. 25-27; I.C.C.J., decizia nr. 1383/2011, în Dreptul nr. 2/2012, p. 249.Mai nuanțat, prin I.C.C.J., Decizia nr. XXXIII/2008, pronunțată în Secții Unite, s-a statuat: „Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare aLegii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant,chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană adrepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”.
Menționăm că în literatura juridică s-a afirmat că „Procedurile de restituire prevăzute de legile reparatorii adoptate nu reprezintă altceva decât regimuri speciale ale acțiunii în revendicare”. E. Marin, Acțiunea în revendicare și regimurile ei juridice, ed. a2-a, Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 111.
Nu au deschisă calea acțiunii în revendicare persoanele ale căror imobile au fost preluate cu titlu valabil. Așa cum astatuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 344/2003, referitoare la excepția de neconstituționalitate adispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (M.Of. nr. 776 din 5 noiembrie 2003), prin efectul unei atare preluări proprietarul inițial al imobilului apierdut titlul de proprietate în favoarea statului. Nemaifiind proprietar, persoana în cauză are numai posibilitatea de aobține reconstituirea dreptului său. [ Mai mult... ]
 

Societăți comerciale. Proceduri speciale., ediția 2
    Urmare acestei practici neunitare, Parchetul General aformulat recurs în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de ase stabili că recursul formulat împotriva ordonanței președințiale prin care s-a respins cererea de suspendare aexecutării dispozițiilor unei hotărâri aadunării generale aacționarilor este inadmisibil. Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. LXII (62) din 24 septembrie 20071, au admis recursul și au stabilit că prevederile cuprinse în art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se interpretează în sensul că ordonanța președințială prin care s-a respins cererea de suspendare aexecutării dispozițiilor unei hotărâri aadunării generale aacționarilor poate fi atacată cu recurs. În motivare, instanța supremă reține că prevederile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu pot conduce la restrângerea dreptului părții nemulțumite de aataca hotărârea numai în situația admiterii cererii. „Această mențiune cu caracter restrictiv, privind posibilitatea atacării cu recurs ahotărârii de suspendare aexecutării, nu poate fi însă considerată limitativă, câtă vreme ea ar infirma principiul simetriei căilor de atac, specific dreptului nostru procesual. A restrânge dreptul părții nemulțumite la posibilitatea exercitării căii de atac arecursului numai împotriva hotărârii de suspendare aexecutării ar însemna să se achieseze la încălcarea implicită aprevederilor art. 21 și 129 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție și la folosirea căilor de atac. De altfel, ointerpretare extensivă adispozițiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este impusă mai ales de necesitatea egalității de tratament față de părțile aflate în proces, în care privință reglementările de drept comun în materia ordonanței președintele, respectiv cele cuprinse în art. 581-582 din Codul de procedură civilă, permit tuturor părților aflate în litigiu să atace cu recurs ordonanța pronunțată în primă instanță, independent dacă prin aceasta se admite sau se respinge acțiunea introductivă [art. 582 alin. (1)].” 
    1 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite, Decizia nr. LXII (62) din 24 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 29/2007, M. Of. nr. 276 din 8 aprilie 2008.
[ Mai mult... ]
 

Pot fi de interes:

Constituția:
Dreptul internațional și dreptul intern
Simboluri naționale
Limba oficială
Capitala
Universalitatea
Egalitatea în drepturi
Cetățenii români în străinătate
Cetățenii străini și apatrizii
Extrădarea și expulzarea
Tratatele internaționale privind drepturile omului
Accesul liber la justiție
Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică
Libertatea individuală
Dreptul la apărare
Libera circulație
Viața intimă, familială și privată
Inviolabilitatea domiciliului
Secretul corespondenței
Libertatea conștiinței
Libertatea de exprimare
Dreptul la informație
Reviste:
Cauțiunea. Analiză din prisma achizițiilor publice și barometru al liberului acces la justiție
Soluții legislative neconstituționale consacrate prin Codul de procedură civilă (II)
Considerații privind modalitățile de eficientizare a sistemului de ajutor public judiciar în materie civilă (I)
Revista Curierul Judiciar nr. 10/2018
Admitere excepție de neconstituționalitate. Dispozițiile art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală. Măsurile preventive în procedura de cameră preliminară
Revista Curierul Judiciar nr. 2/2019
Raporturile între dreptul național, internațional, european în cadrul controlului de constituționalitate în România
Considerații privind modalitățile de eficientizare a sistemului de ajutor public judiciar în materie civilă
Revista Curierul Judiciar nr. 10/2017
Unele considerații privind aplicarea doctrinei "dreptului viu" în jurisprudența Curții Constituționale a României
Doctrină:
Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene și experiențe ale sistemului român de drept, ediția 1
Tratat de drept procesual civil, Vol 1, ediția 5
Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, ediția 3
Drept administrativ, Vol II, ediția 4
Procedura soluționării conflictelor individuale de muncă. Ghid pentru practicieni, ediția 2
Procedura soluționării conflictelor individuale de muncă. Ghid pentru practicieni, ediția 2
Jurisprudență civilă comentată a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a altor instanțe judecătorești, ediția 1
Drept electoral, ediția 1
Drept civil. Drepturile reale principale, Vol 1, ediția 4
Societăți comerciale. Proceduri speciale., ediția 2
;
se încarcă...