Art 3 | Ordonanță de urgență 118/2003

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligații bugetare ale Societății Comerciale Rompetrol Rafinare - S.A. Constanța. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Art. 3. -

(1) Valoarea emisiunii de obligațiuni este egală cu valoarea obligațiilor datorate bugetului de stat, prevăzute la art. 1.

(2) Obligațiunile se emit cu data de 30 septembrie 2003, dată de la care se datorează dobânzi, denominate în euro, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru data de 30 septembrie 2003.

(3) Obligațiunile vor fi nominative, dematerializate, transferabile, cu o valoare nominală de 25 euro, purtătoare de dobândă egală cu EURIBOR pentru 12 luni plus 1,5% pe an. În cazul în care rata anuală a profitului realizată de către emitent în anul anterior este de peste 10%, dobânda va fi EURIBOR pentru 12 luni plus 2% pe an, pentru anul curent. Dobânzile sunt plătibile anual.

(4) Scadența obligațiunilor va fi de maximum 20 de ani și se va stabili prin convenția de emisiune, conform mandatului acordat Ministerului Finanțelor Publice de către Guvern. Modificări (1)

(5) Emiterea obligațiunilor se face în baza unei convenții de emisiune încheiate de emitent și statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, fără ofertă publică, care va cuprinde caracteristicile tehnice ale emisiunii, precum și drepturile și obligațiile părților, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. Emisiunea de obligațiuni nu este supusă aprobării de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

(6) Convenția de emisiune se încheie în termen de 20 de zile de la data adoptării hotărârii organului statutar al Societății Comerciale "Rompetrol Rafinare" - S.A. Constanța.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligații bugetare ale Societății Comerciale Rompetrol Rafinare - S.A. Constanța. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 118/2003:
Art 1
Art 2
Art 3
Art 4
Art 5
Art 6
Art 7
Art 8
Art 9
Art 10
Art 11
Art 12
Art 13
;
se încarcă...