Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 453/2003 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 21 ianuarie 2004

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Nicolae Popa - președinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Baltă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată de Silviu Sîngeorzan în Dosarul nr. 858/2003 al Judecătoriei Bistrița.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocat, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul autorului excepției susține neconstituționalitatea textului de lege criticat, întrucât acesta creează o discriminare nejustificată între tatăl copilului născut din căsătorie și tatăl copilului născut în afara căsătoriei, primul putând introduce acțiunea în tăgăduirea paternității în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de nașterea copilului, iar cel de-al doilea beneficiind de imprescriptibilitatea acestei acțiuni.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că nereglementarea în mod expres a termenului de prescripție a acțiunii în tăgăduirea paternității în cazul în care este introdusă de mamă sau de copil nu conduce la concluzia că aceasta este imprescriptibilă, nerezultând deci un regim discriminatoriu pentru tatăl copilului care, potrivit textului de lege, nu poate exercita acțiunea în tăgăduirea paternității decât în termen de 6 luni de la data când a cunoscut nașterea copilului.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 mai 2003, pronunțată în Dosarul nr. 858/2003, Judecătoria Bistrița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată de Silviu Sîngeorzan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul apreciază că art. 55 alin. 1 din Codul familiei încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece creează o inegalitate între tatăl copilului și celelalte categorii de persoane care pot exercita acțiunea în tăgada paternității.

Se arată că prin Decizia Curții Constituționale nr. 349/2001 a fost admisă excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, înlăturându-se inegalitatea în ce privește persoanele care pot exercita acțiunea în tăgada paternității, dar s-a creat o inegalitate cu privire la termenul în care poate fi promovată aceasta. Astfel, pentru mamă și pentru copil acțiunea este imprescriptibilă, în timp ce pentru tată termenul este de 6 luni de la data la care acesta a luat cunoștință de nașterea copilului, conform art. 55 alin. 1 din Codul familiei.

Pe de altă parte, se arată că textul de lege criticat creează un regim discriminatoriu între tatăl copilului născut în timpul căsătoriei și tatăl copilului din afara căsătoriei, deoarece primul are la dispoziție acțiunea în tăgada paternității prescriptibilă în termen de 6 luni, în timp ce tatăl copilului din afara căsătoriei poate promova acțiune în contestarea recunoașterii paternității, care este imprescriptibilă. Finalitatea celor două acțiuni fiind identică, regimul juridic diferențiat nu se justifică.

Judecătoria Bistrița apreciază că în cazul copilului născut în timpul căsătoriei operează prezumția de paternitate în favoarea soțului mamei, în timp ce în cazul copilului născut în afara căsătoriei stabilirea paternității este lăsată la libera apreciere a celui care face recunoașterea. Instituirea unui termen mai scurt pentru promovarea acțiunii în tăgada paternității vine în sprijinul intereselor copilului, astfel încât paternitatea acestuia să nu fie lăsată mult timp în incertitudine. Pe de altă parte, imprescriptibilitatea acțiunii în contestarea recunoașterii de paternitate vine tot în sprijinul intereselor copilului, pentru ca acesta să fie apărat împotriva unor recunoașteri nereale, făcute din eroare sau din anumite interese.

Se apreciază, în același timp, că prin admiterea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate a art. 54 alin. 2 din Codul familiei nu s-a creat o inegalitate între titularii dreptului la acțiune, neprevăzându-se că pentru mamă sau copil acțiunea ar fi imprescriptibilă. Termenul de 6 luni a rămas același, discutabil rămânând numai momentul de la care acesta începe să curgă.

În concluzie, instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și solicită respingerea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul consideră că, în lipsa unei prevederi exprese care să vină în întâmpinarea Deciziei Curții Constituționale nr. 349/2001, sunt posibile două soluții. Astfel, fie se consideră aplicabilă regula generală a imprescriptibilității acțiunii nepatrimoniale, fie se aplică și în cazul acțiunii exercitate de copil sau de mama acestuia termenul de prescripție de 6 luni prevăzut în art. 55 alin. 1 din Codul familiei.

Pentru a nu contraveni principiului constituțional al egalității în drepturi a persoanelor aflate în situații juridice similare, trebuie acceptat ca și în cazul acțiunii promovate de mamă și de copil termenul de prescripție să fie tot de 6 luni. Revine judecătorului rolul ca până la intervenția legiuitorului, în ceea ce privește data de la care începe să curgă termenul de prescripție, să aplice regula generală înscrisă în art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căreia "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune".

Avocatul Poporului consideră că instituirea unui termen scurt pentru introducerea acțiunii în tăgăduirea paternității vine în sprijinul interesului copilului, pentru a nu se menține multă vreme incertitudinea asupra paternității acestuia.

Faptul că, prin Decizia nr. 349/2001, Curtea Constituțională a constatat că "dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituționale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu și mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității" nu conduce, implicit, la concluzia că acțiunea pornită de mamă sau de copil ar fi imprescriptibilă. Curtea nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.

În ce privește "regimul discriminatoriu între tatăl copilului născut în timpul căsătoriei și tatăl copilului născut în afara căsătoriei", invocat de autorul excepției, ne aflăm în prezența a două instituții de drept cu regimuri juridice diferite. Pentru prima categorie se aplică instituția prezumției de paternitate, iar pentru a doua categorie au fost reglementate două modalități de stabilire a filiației: recunoașterea voluntară de paternitate sau hotărârea judecătorească. În acest fel s-a urmărit crearea unui regim juridic de egalitate în drepturi între copilul născut în afara căsătoriei și copilul născut în timpul căsătoriei.

În același timp, există diferențe de reglementare juridică între instituția tăgăduirii paternității și instituția contestării recunoașterii de paternitate, aceasta din urmă venind în sprijinul intereselor copilului, în scopul evitării unor recunoașteri nereale.

În consecință, legiuitorul a instituit un termen de prescripție de 6 luni pentru introducerea acțiunii de tăgăduire a paternității, în timp ce acțiunea în contestare a recunoașterii de paternitate este imprescriptibilă, fapt ce nu este de natură a încălca principiul egalității în drepturi a cetățenilor. De altfel, Curtea Constituțională a decis, în mod constant, că acest principiu nu înseamnă uniformitate, așa încât, în situații diferite, tratamentul juridic este diferențiat.

În consecință, Avocatul Poporului opinează în sensul că prevederile art. 55 alin. 1 din Codul familiei sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1) ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 55 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare. Textul legal criticat are următorul conținut:

- Art. 55 alin. 1: "Acțiunea în tăgăduirea paternității se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut nașterea copilului."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, care au următorul conținut: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."

În motivarea excepției se susține că textul de lege criticat este discriminatoriu, deoarece instituie un termen de prescripție pentru acțiunea în tăgăduirea paternității numai în ce îl privește pe tatăl copilului, iar nu și pentru mama copilului și pentru copil, pentru care acțiunea în tăgăduirea paternității este imprescriptibilă. În aceeași ordine de idei, autorul excepției consideră că, exercitând acțiunea în tăgăduirea paternității, tatăl copilului născut în timpul căsătoriei se află într-o situație defavorabilă și în raport cu tatăl copilului născut în afara căsătoriei, care, după ce a recunoscut copilul în condițiile prevăzute de art. 57 alin. 1 din Codul familiei, are, potrivit art. 58 alin. 1 din același cod, posibilitatea să conteste recunoașterea de paternitate, printr-o acțiune imprescriptibilă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că din textul de lege criticat nu rezultă un regim discriminatoriu, între copilul născut în timpul căsătoriei, mama copilului și tatăl acestuia, în privința termenului de exercitare a acțiunii în tăgăduirea paternității.

Textul de lege reglementează termenul în care tatăl copilului născut în timpul căsătoriei poate să introducă acțiune în tăgăduirea paternității, fără să cuprindă nici o precizare cu privire la termenul în care această acțiune ar putea fi introdusă de mama copilului sau de copilul născut în timpul căsătoriei, ceea ce se explică prin modul în care legiuitorul a conceput regimul filiației față de tată.

Astfel, prin art. 53 alin. 1 din Codul familiei s-a instituit o prezumție legală în sensul că paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei aparține soțului mamei, cu consecința prevăzută în art. 54 alin. 2 din același cod că acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită numai de soț.

Prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002) Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituționale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu și mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității.

Regimul juridic al filiației față de tată, rezultat ca efect al amintitei decizii a Curții, și anume recunoașterea dreptului mamei și a copilului născut în timpul căsătoriei de a introduce acțiune în tăgăduirea paternității, nu a suferit însă nici o modificare în privința prescriptibilității acțiunii intentate de tatăl copilului și nici nu a fost completat cu dispoziții legale prin care să se stabilească termenul în care acțiunea poate fi exercitată de mamă sau de copil. Astfel, în absența unei dispoziții legale prin care să se stabilească termenul în care acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită de mamă sau de copil, Curtea nu are posibilitatea să constate existența vreunei discriminări, rămânând în competența instanței de judecată să facă interpretarea și aplicarea corectă a legii.

Curtea nu poate primi nici susținerea autorului excepției privind tratamentul discriminator aplicat titularului acțiunii în tăgăduirea paternității în raport cu titularul acțiunii în contestarea recunoașterii de paternitate - în primul caz termenul de introducere al acțiunii fiind limitat, în cel de al doilea caz acțiunea fiind imprescriptibilă - dat fiind că cele două situații juridice invocate nu sunt identice și nici similare, astfel că reglementarea lor diferită nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată de Silviu Sîngeorzan în Dosarul nr. 858/2003 al Judecătoriei Bistrița.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2003.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

OPINIE SEPARATĂ
la Decizia nr. 453 din 2 decembrie 2003 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei

Contrar punctului de vedere al majorității membrilor Curții, considerăm că art. 55 alin. 1 din Codul familiei contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

În condițiile în care, potrivit art. 54 alin. 2 din același cod, singurul îndreptățit la acțiune în contestarea paternității era numai tatăl prezumtiv, respectiv soțul mamei din căsătoria pe parcursul căreia a fost conceput sau s-a născut copilul a cărui paternitate constituia obiect de dispută, evident, problema instituirii unui termen de prescripție pentru valorificarea dreptului în cauză, cu finalitatea limitării în timp a stării de incertitudine în această materie, nu se punea decât exclusiv în ceea ce-l privește. Așa se explică de ce art. 55 alin. 1 din Codul familiei reglementează numai termenul de prescripție al dreptului la acțiune al cărui titular este tatăl.

Prin efectul Deciziei Curții Constituționale nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 240 din 10 aprilie 2002, calitatea de titular al unei asemenea acțiuni a fost recunoscută și mamei și copilului, ceea ce impunea completarea reglementării cu dispoziții similare celei cuprinse în art. 55 alin. 1 cu privire la dreptul la acțiune al tatălui, referitoare la prescripția dreptului material la acțiune și în ceea ce-i privește. Neavând calitatea de legiuitor pozitiv, Curtea nu a putut-o face și, datorită pasivității legiuitorului, care nu a intervenit în sensul arătat, necorelarea reglementărilor în cauză s-a perpetuat în timp.

În acest context, art. 55 alin. 1 din Codul familiei a devenit neconstituțional, întrucât prevede un termen de prescripție doar în ceea ce privește dreptul la acțiune al tatălui, fără să prevadă nimic cu privire la dreptul la aceeași acțiune când titular este mama sau copilul. Or, în absența unor prevederi în acest sens, urmează a-și găsi aplicare dreptul comun potrivit căruia dreptul la acțiune având un obiect nepatrimonial este imprescriptibil, ceea ce impune concluzia ca, de lege lata, mama și copilul pot introduce oricând acțiune în contestarea filiației față de tată, în vreme ce acesta nu o poate face decât în termen de 6 luni de la data când a cunoscut nașterea copilului, potrivit excepției instituite prin articolul mai sus menționat.

Așa fiind, contrar celor reținute în decizie și anume ca, "[...] în absența unei dispoziții legale prin care să se stabilească termenul în care acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită de mamă sau de copil, Curtea nu are posibilitatea să constate existența vreunei discriminări, rămânând în competența instanței de judecată să facă interpretarea și aplicarea corectă a legii", Curtea avea posibilitatea și era ținută să exercite controlul de constituționalitate asupra textului legal, prilej cu care urma să rețină că acesta contravine principiului constituțional al egalității în fața legii. Refuzând să o facă și întrucât, în materia drepturilor personale nepatrimoniale, imprescriptibilitatea este regula, iar prescripția constituie excepția, cazurile de excepție fiind expres și limitativ prevăzute de lege și de strictă interpretare, reglementarea prescripției doar în ceea ce privește dreptul la acțiune al tatălui nu permite aplicarea acesteia, prin analogie, și privitor la dreptul la acțiune al mamei și copilului. Așa fiind, instanțele de judecată sunt ținute, de lege lata, pentru a asigura interpretarea și aplicarea corectă a legii, să supună unui tratament juridic discriminator, în materie de prescripție, pe titularii dreptului material la acțiune în contestarea paternității, consecință nedorită, dar inevitabilă, a menținerii în vigoare a unei reglementări neconstituționale.

Pentru rațiunile expuse înțelegem să formulăm prezenta opinie separată.

JUDECĂTOR,
Șerban Viorel Stănoiu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...