Art 6 Schimbarea numelui pe cale administrativă | Ordonanță 41/2003

Acesta este un fragment din Ordonanța nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Schimbarea numelui pe cale administrativă -
Art. 6.
- Doctrină (1)

(1) Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă va depune o cerere la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, denumit în continuare serviciu public, aflat în subordinea consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, în a cărui rază teritorială își are domiciliul. Modificări (1)

(2) Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute la art. 4 alin. (2) și (3) și să fie însoțită de următoarele acte:

a) copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;

b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;

c) consimțământul, dat în formă autentică, al celuilalt soț, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;

d) copie de pe decizia de aprobare a autorității tutelare, în cazurile prevăzute de art. 7;

e) orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale.

Acesta este un fragment din Ordonanța nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Drept civil. Persoanele. În reglementarea noul C. civ., ediția 4
    Astfel, cererea de schimbare a numelui pe cale administrativă se depune la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, aflat în subordinea consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, în a cărui rază teritorială solicitantul își are domiciliul (art. 6). [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Ordonanță 41/2003:
Art 1 Dispoziții generale
Art 2 Dispoziții generale
Art 3 Dispoziții generale
Art 4 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 5 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 6 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 7 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 8 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 9 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 10 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 11 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 12 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 13 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 14 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 15 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art 16 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Doctrină:
Drept civil. Persoanele. În reglementarea noul C. civ., ediția 4
;
se încarcă...