Guvernul României

Ordonanța nr. 14/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap

Modificări (6), Puneri în aplicare (1), Referințe (8), Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 februarie 2003 până la 30 iunie 2010, fiind abrogat și înlocuit prin Ordonanță de urgență 68/2010.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituție și ale art. 1 pct. VI.5 din Legea nr. 680/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Art. 1. -

(1) Se înființează Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, denumită în continuare Autoritatea, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, sub directa coordonare a ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, organ de specialitate al administrației publice centrale aflat în subordinea Ministerului Sănătății și Familiei, care se desființează. Jurisprudență

(2) Autoritatea are sediul în municipiul București, Calea Victoriei nr. 194, sectorul 1. Modificări (1)

(3) Autoritatea coordonează la nivel central activitățile de protecție specială și promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, elaborează politicile, strategiile și standardele în domeniul promovării drepturilor persoanelor cu handicap, asigură urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul propriu și controlul activităților de protecție specială a persoanelor cu handicap.

Art. 2. -

Atribuțiile inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap privind acordarea și plata de la bugetul de stat a drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor cu handicap se preiau, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de către consiliile județene, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, care le vor exercita prin serviciile publice de asistență socială înființate potrivit legii.

Art. 3. -

(1) Pentru realizarea obiectivelor în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap, Autoritatea îndeplinește următoarele funcții:

a) de strategie - prin care asigură fundamentarea, elaborarea, supunerea spre aprobare Guvernului, precum și aplicarea strategiei naționale în domeniu și a programelor de reformă în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap, cu respectarea tratatelor internaționale la care România este parte;

b) de reglementare - prin care asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea realizării obiectivelor Strategiei naționale privind protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap și armonizării legislației interne cu principiile și normele tratatelor internaționale la care România este parte;

c) de administrare - prin care asigură gestionarea bunurilor din domeniul public și privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosință, după caz;

d) de autoritate de stat - prin care exercită controlul asupra modului în care sunt respectate și promovate de către instituțiile publice și celelalte persoane juridice drepturile persoanelor cu handicap în conformitate cu legislația în vigoare;

e) de reprezentare - prin care asigură, în domeniul său de activitate, reprezentarea pe plan intern și extern a statului român.

(2) În îndeplinirea atribuțiilor de control ce îi revin Autoritatea are dreptul să solicite informații și documente, în condițiile legii, de la orice persoană juridică publică sau privată ori persoane fizice implicate în sfera sa de competență, acestea având obligația de a le pune la dispoziție în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării.

Art. 4. -

(1) În realizarea obiectivelor sale Autoritatea îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) elaborează și supune spre aprobare Guvernului, cu avizul Secretariatului General al Guvernului, Strategia națională în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap, în conformitate cu principiile și normele internaționale;

b) organizează, coordonează și controlează, prin inspecțiile regionale, realizarea măsurilor de protecție specială a persoanelor cu handicap și a strategiei naționale în domeniul respectiv; Modificări (1)

c) inițiază, elaborează și avizează actele normative din domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap;

d) acționează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecția instituționalizată a persoanelor cu handicap, prin dezvoltarea și diversificarea serviciilor de recuperare și reintegrare ambulatorii;

e) analizează factorii carențiali, generatori ai handicapului, și stabilește măsurile adecvate de prevenire a apariției acestora;

f) monitorizează respectarea drepturilor persoanelor cu handicap, realizarea accesibilităților, întocmește analize și studii în domeniu și elaborează metodologii de aplicare a măsurilor ce se impun pentru ameliorarea situației în această materie;

g) întocmește studii în vederea propunerii unor măsuri de diversificare a resurselor economico-financiare, destinate susținerii acțiunilor de protecție specială a persoanelor cu handicap și creșterii eficienței în gestionarea acestor resurse;

h) realizează îndrumarea și controlul în aplicarea și respectarea legislației în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap, cu privire la aplicarea politicilor și standardelor în activitatea instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap, aflate în coordonarea sa;

i) organizează activitatea de selecționare a personalului pentru aparatul propriu și pentru structurile subordonate, de evaluare periodică, precum și de perfecționare a pregătirii profesionale a acestuia;

j) organizează activitatea de instruire a personalului din cadrul instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap, aflate în coordonarea acesteia, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale;

k) inițiază, cu avizul Secretariatului General al Guvernului, implementează și evaluează proiectele cu finanțare externă în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap;

l) finanțează și cofinanțează programe și proiecte în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap;

m) colaborează cu ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului sau a ministerelor, cu autoritățile administrației publice locale, precum și cu organizațiile neguvernamentale, în acțiuni sociale comune de educație și protecție specială a persoanelor cu handicap, în vederea atenuării, limitării sau eliminării consecințelor handicapului, precum și a reabilitării profesionale și integrării lor în societate;

n) inițiază, negociază și încheie, prin împuternicirea Guvernului, documente de cooperare internațională în domeniul protecției persoanelor cu handicap;

o) dezvoltă un sistem de informație și consultanță accesibil persoanelor cu handicap și familiilor acestora;

p) sprijină crearea unei rețele naționale de unități protejate, ca parte a unei strategii globale de angajare în muncă a persoanelor cu handicap;

r) elaborează, coordonează și monitorizează planurile de acțiune privind implementarea strategiilor în domeniu;

s) urmărește implementarea planului național de acțiune în acest domeniu;

ș) asigură crearea și dezvoltarea unei baze de date referitoare la persoanele cu handicap, compatibilă cu cea a sistemului național de asistență socială;

t) elaborează standarde privind calitatea serviciilor oferite persoanelor cu handicap;

ț) evaluează necesarul și calitatea serviciilor, stabilește planuri noi de dezvoltare a serviciilor pe baza nevoilor reale din comunitate;

u) coordonează și evaluează activitatea comisiilor de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți, informând despre aceasta autoritățile administrației publice locale;

v) autorizează persoanele juridice de drept public sau privat, cu avizul Secretariatului General al Guvernului, să desfășoare activități în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap; Modificări (1)

x) realizează inspecții ale serviciilor prestate persoanelor cu handicap în cadrul instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap;

y) controlează modul de respectare a reglementărilor legale în vigoare în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap.

(2) Autoritatea îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative în domeniul său de activitate.

Art. 5. - Jurisprudență

(1) Autoritatea este condusă de un președinte, ajutat de un vicepreședinte, numiți prin decizie a primului-ministru, și asimilați, din punct de vedere al salarizării și al celorlalte drepturi, cu funcțiile de secretar de stat, respectiv de subsecretar de stat.

(2) Președintele Autorității este ordonator principal de credite.

(3) Președintele conduce întreaga activitate a Autorității și o reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu Secretariatul General al Guvernului, cu ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte instituții publice, precum și cu persoanele juridice și fizice, române sau străine.

(4) În exercitarea atribuțiilor sale președintele emite ordine și instrucțiuni.

Art. 6. -

(1) Autoritatea are un secretar general, funcționar public, numit și salarizat în condițiile legii.

(2) Secretarul general îndeplinește atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor.

(3) Secretarul general îndeplinește și alte atribuții stabilite de președinte sau prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a Autorității.

Art. 7. -

(1) Autoritatea este încadrată cu funcționari publici și personal contractual, potrivit legii.

(2) Salarizarea personalului Autorității și a personalului din cadrul unităților subordonate se face în condițiile legii.

Art. 8. - Modificări (1)

(1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul central al Autorității este de 75, exclusiv președintele și vicepreședintele, iar pentru unitățile subordonate este de 135. Modificări (1)

(2) Încadrarea pe posturile aprobate se va realiza în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, în condițiile legii.

(3) Pe această perioadă personalul angajat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, al inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap și al Institutului Național de Studii și Strategii privind Problemele Persoanelor cu Handicap, care se reorganizează potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, va continua să fie salarizat conform legii.

(4) Structura organizatorică a Autorității se aprobă prin ordin al ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului. Modificări (1)

(5) Cheltuielile curente și de capital ale Autorității și unităților subordonate sunt finanțate de la bugetul de stat.

(6) Statul de funcții, precum și regulamentul de organizare și funcționare se aprobă prin ordin al președintelui Autorității, cu avizul Secretariatului General al Guvernului.

Art. 9. - Modificări (1)

(1) În structura Autorității funcționează Comisia superioară de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți, denumită în continuare Comisia superioară, cu activitate decizională în soluționarea contestațiilor la certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, emise de comisiile județene sau ale sectoarelor municipiului București. Modificări (1)

(2) Comisia superioară se numește prin ordin al președintelui Autorității și are următoarea componență: Modificări (2)

- președinte, medic de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă; Modificări (1)

- doi medici specialiști, în funcție de afecțiunea care produce handicapul;

- un psiholog;

- un reprezentant desemnat de organizațiile neguvernamentale, care desfășoară activități de protecție specială a persoanelor cu handicap.

(3) Președintele Comisiei superioare se angajează prin concurs, în condițiile legii.

(4) Ceilalți membri ai Comisiei superioare au dreptul la o indemnizație de ședință. Cuantumul lunar brut al indemnizațiilor de ședință, pentru fiecare membru al Comisiei superioare, nu poate depăși cuantumul salariului mediu net pe economie, comunicat de Institutul Național de Statistică, corespunzător lunii ianuarie a fiecărui an, și se acordă proporțional cu numărul de ședințe la care a participat.

(5) Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei superioare se aprobă prin ordin al președintelui Autorității, cu avizul Secretariatului General al Guvernului.

Art. 10. -

În subordinea Autorității funcționează 8 inspecții regionale, denumite în continuare Inspecții, și Institutul Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță.

Art. 11. - Modificări (1)

(1) Inspecțiile se înființează, se organizează și funcționează ca instituții publice, cu personalitate juridică, în subordinea Autorității.

(2) Inspecțiile vor îndeplini următoarele atribuții principale:

a) controlează modul de respectare a reglementărilor legale în vigoare în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap și aplică sancțiunile prevăzute de lege;

b) monitorizează modul de aplicare a politicilor de protecție specială a persoanelor cu handicap;

c) verifică realizarea accesibilităților de către autoritățile sau instituțiile care au această obligație, potrivit legii, și aplică sancțiunile prevăzute de lege; Modificări (1)

d) orice alte atribuții stabilite prin ordin al președintelui Autorității.

(3) Inspecțiile vor funcționa în actualele sedii ale inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap din județele corespunzătoare reședinței de regiune și vor avea în patrimoniu toate bunurile mobile și imobile ale acestora.

(4) În domeniul de activitate al Autorității, pentru problemele referitoare la copiii cu handicap, Inspecțiile colaborează cu Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție.

(5) Inspecțiile sunt conduse de un inspector-șef, numit pe bază de concurs de președintele Autorității. Inspectorul-șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.

(6) Statul de funcții, precum și regulamentul de organizare și funcționare ale Inspecțiilor se aprobă prin ordin al președintelui Autorității, cu avizul Secretariatului General al Guvernului. Modificări (1)

Art. 12. -

(1) În subordinea Autorității funcționează Institutul Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, instituție publică cu personalitate juridică, înființată prin reorganizarea Institutului Național de Studii și Strategii privind Problemele Persoanelor cu Handicap, care se desființează.

(2) Institutul Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, denumit în continuare Institutul, are sediul în București, str. Cezar Bolliac nr. 42, sectorul 3. Modificări (1)

(3) Institutul este condus de un director, numit pe bază de concurs de către președintele Autorității, cu avizul Secretariatului General al Guvernului.

(4) Statul de funcții, precum și regulamentul de organizare și funcționare ale Institutului se aprobă prin ordin al președintelui Autorității, cu avizul Secretariatului General al Guvernului. Modificări (1)

Art. 13. - Jurisprudență

(1) În subordinea consiliilor județene și a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București se înființează comisii de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți, denumite în continuare Comisii, cu avizul pentru conformitate al Autorității. Modificări (1), Jurisprudență

(2) Comisiile se organizează în subordinea consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, cu activitate decizională în materia încadrării persoanelor în grad de handicap. Activitatea Comisiilor este coordonată metodologic de Comisia superioară.

(3) Încadrarea sau respingerea încadrării într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială în raport cu gradul de handicap se atestă prin certificat emis de Comisii. Eliberarea certificatului este scutită de taxa de timbru. Jurisprudență

(4) Certificatele emise potrivit alin. (3) pot fi contestate, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisia superioară. Contestația va fi soluționată prin decizie, în termen de 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Jurisprudență

(5) Deciziile emise de Comisia superioară pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, cererile adresate instanței fiind scutite de taxa judiciară de timbru. Jurisprudență

(6) În exercitarea atribuțiilor ce le revin Comisiile reprezintă consiliul județean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București.

(7) Comisiile se înființează prin hotărâre a consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, și au următoarea componență: Modificări (3)

- un președinte, medic specialist în expertiza capacității de muncă;

- doi medici specialiști, în funcție de afecțiunea care produce handicapul;

- un psiholog;

- un reprezentant desemnat de organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități de protecție specială a persoanelor cu handicap.

(8) Președintele Comisiei este funcționar public, face parte din structura de personal a serviciului public de asistență socială și se supune prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, fiind salarizat conform legii. Modificări (1)

(9) Ceilalți membri ai Comisiilor au dreptul la o indemnizație de ședință. Cuantumul lunar brut al indemnizațiilor de ședință, pentru fiecare membru al Comisiilor, nu poate depăși salariul mediu net pe economie, comunicat de Institutul Național de Statistică, corespunzător lunii ianuarie a fiecărui an, și se acordă proporțional cu numărul de ședințe la care a participat. Modificări (2)

(10) Cheltuielile curente și de capital necesare funcționării Comisiilor se asigură din bugetele consiliilor județene, respectiv ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București. Modificări (1)

Art. 14. -

(1) Patrimoniul format din totalitatea bunurilor mobile și imobile, stabilit pe baza bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 2002, deținut de inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap care se desființează, cu excepția celor prevăzute la art. 11 alin. (3), se preia pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap și consiliile județene, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

(2) Baza de date, informațiile și fondul documentaristic vor fi predate pe bază de proces-verbal încheiat între inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap care se desființează și președinții consiliilor județene, respectiv primarii sectoarelor municipiului București, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

(3) Patrimoniul format din totalitatea bunurilor mobile și imobile, care a aparținut inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap din județele corespondente reședinței de regiune, va fi predat pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între inspectoratul care se desființează și inspecția regională corespunzătoare, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Art. 15. - Modificări (2)

Autoritatea, consiliile județene și, respectiv, consiliile locale ale sectoarelor municipiului București au obligația de a asigura condiții corespunzătoare de funcționare a Comisiilor, astfel încât să se evite aglomerațiile, tratamentul nedemn și întârzierea rezolvării cererilor cetățenilor. Modificări (1)

Art. 16. - Modificări (3)

Autoritatea utilizează un parc propriu de mijloace de transport, format din 3 autoturisme pentru aparatul propriu și 10 autoturisme repartizate unităților subordonate. Consumul lunar normat de carburanți se stabilește potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Art. 17. - Modificări (1)

Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația Surzilor din România, Asociația Invalizilor de Război Nevăzători din România și Liga Națională a Organizațiilor cu Personal Handicapat din Cooperația Meșteșugărească pot primi, potrivit legilor bugetare anuale, subvenții de la bugetul de stat prin bugetul Autorității.

Art. 18. - Jurisprudență

(1) Drepturile acordate persoanelor cu handicap potrivit legii, de la bugetul de stat, se vor plăti prin bugetele proprii ale consiliilor județene și consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București din transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute cu această destinație în bugetul Autorității.

(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificări în structura bugetului de stat pe anul 2003, respectiv în bugetul Ministerului Sănătății și Familiei, și să aprobe structura bugetului Autorității, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.

(3) Se autorizează Ministerul Sănătății și Familiei și Autoritatea să efectueze pe baza datelor de execuție la 31 martie 2003 regularizarea creditelor bugetare deschise și plățile de casă efectuate.

(4) Ministerul Sănătății și Familiei va actualiza, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, structura posturilor și a cheltuielilor cu salariile pe anul 2003, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanțe.

(5) Autoritatea va elabora, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, anexele privind structura posturilor și a cheltuielilor cu salariile.

Art. 19. -

În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap" se înlocuiește cu denumirea "Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap".

Art. 20. -

Anexa nr. 1 "Organele de specialitate ale administrației publice centrale a căror activitate este coordonată în mod direct de ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului" la Hotărârea Guvernului nr. 900/2001 pentru organizarea și stabilirea atribuțiilor Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 20 septembrie 2001, se completează cu un nou punct, punctul 3, care va avea următorul cuprins:

"

3. Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap".

Art. 21. -

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă:

a) Hotărârea Guvernului nr. 1.100/1990 pentru înființarea Secretariatului de Stat pentru Handicapați, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 21 noiembrie 1992;

b) art. 1 alin. (2), art. 9-14 și pct. I al lit. A din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății și Familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 10 ianuarie 2001, cu modificările și completările ulterioare;

c) art. 22, 24-29 și 511 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările ulterioare;

d) Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 436/2002 privind aprobarea structurii organizatorice a Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 18 iulie 2002.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Șerban Mihăilescu
Ministrul sănătății și familiei,
Daniela Bartoș
Ministrul administrației publice,
Octav Cozmâncă
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marian Sârbu
p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

București, 30 ianuarie 2003.

Nr. 14.

ANEXĂ

UNITĂȚILE
care funcționează în subordinea Autorității Naționale
pentru Persoanele cu Handicap

1. Institutul Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, cu sediul în municipiul București, str. Cezar Bolliac nr. 42, sectorul 3.

2. Inspecția Regională București, cu sediul în municipiul București, str. Căuzași nr. 26, sectorul 3, care cuprinde:

- municipiul București;

- județul Ilfov.

3. Inspecția Regională Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Mihail Kogălniceanu nr. 25, care are arondate următoarele județe:

- județul Bacău;

- județul Botoșani;

- județul Iași;

- județul Neamț;

- județul Suceava;

- județul Vaslui.

4. Inspecția Regională Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Aurora bl. E13, care are arondate următoarele județe:

- județul Bihor;

- județul Bistrița-Năsăud;

- județul Cluj;

- județul Maramureș;

- județul Satu Mare;

- județul Sălaj.

5. Inspecția Regională Arad, cu sediul în municipiul Arad, str. Barițiu nr. 16, care are arondate următoarele județe:

- județul Arad;

- județul Caraș-Severin;

- județul Hunedoara;

- județul Timiș.

6. Inspecția Regională Vâlcea, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Carol nr. 23, care are arondate următoarele județe:

- județul Dolj;

- județul Gorj;

- județul Mehedinți;

- județul Olt;

- județul Vâlcea.

7. Inspecția Regională Argeș, cu sediul în municipiul Pitești, Str. Frasinului nr. 10, care are arondate următoarele județe:

- județul Argeș;

- județul Călărași;

- județul Dâmbovița;

- județul Giurgiu;

- județul Ialomița;

- județul Prahova;

- județul Teleorman.

8. Inspecția Regională Mureș, cu sediul în municipiul Târgu Mureș, str. Victor Babeș nr. 12, care are arondate următoarele județe:

- județul Alba;

- județul Brașov;

- județul Covasna;

- județul Harghita;

- județul Mureș;

- județul Sibiu.

9. Inspecția Regională Vrancea, cu sediul în municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, care are arondate următoarele județe:

- județul Brăila;

- județul Buzău;

- județul Constanța;

- județul Galați;

- județul Tulcea;

- județul Vrancea.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...