Guvernul României

Ordonanța nr. 37/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații

Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Reviste (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 03 martie 2003 până la 14 iulie 2005, fiind abrogat prin Lege 246/2005.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 1 pct. III. 9 din Legea nr. 680/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Art. I. -

Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

"

Art. 1. -

(1) Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități de interes general sau în interes comunitar ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociații ori fundații în condițiile prezentei ordonanțe."

2. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 11, cu următorul cuprins: Respingeri de neconstituționalitate (1)

"

Art. 11. -

(1) În sensul prezentei ordonanțe, se consideră a fi de interes general domenii ca: dezvoltarea economică, culturală și socială, promovarea și apărarea drepturilor și libertăților omului, promovarea sănătății, educației, științei, artelor, tradițiilor, culturii, prezervarea monumentelor culturale, asistența socială, ajutorarea săracilor și defavorizaților, asistența oamenilor dezavantajați fizic, a copiilor și a persoanelor în vârstă, activitatea de tineret, sporirea cunoașterii și participării civice, protejarea mediului și naturii, sprijinirea religiei și valorilor umane, susținerea bunăstării sociale, sprijinirea lucrărilor publice și infrastructurii, sprijinirea sportului.

(2) Prin interes comunitar se înțelege orice interes care este specific:

a) unei comunități: cartier, localitate, unitate administrativ-teritorială;

b) unui grup de persoane fizice sau persoane juridice care urmăresc un obiectiv comun sau au aceleași opinii, aceeași cultură, orientare religioasă, socială, profesională și altele asemenea."

3. Litera d) a articolului 2 va avea următorul cuprins:

"

d) facilitarea accesului asociațiilor, fundațiilor și federațiilor la resurse private și publice;"

4. La articolul 6, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:

"

(5) Este interzisă utilizarea în denumirea asociațiilor a unor sintagme sau cuvinte specifice autorităților și instituțiilor publice ori unor profesii liberale sau altor activități cu reglementări proprii.

(6) În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (5), Ministerul Justiției va refuza eliberarea dovezii disponibilității denumirii."

5. La articolul 7 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins: Respingeri de neconstituționalitate (2)

"

d) avizul ministerului sau organului de specialitate al administrației publice centrale în a cărui sferă de competență își desfășoară activitatea."

6. La articolul 17 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins: Respingeri de neconstituționalitate (1)

"

d) avizul ministerului sau organului de specialitate al administrației publice centrale în a cărui sferă de competență își desfășoară activitatea."

7. Alineatul (3) al articolului 17 va avea următorul cuprins:

"

(3) Dispozițiile art. 6 alin. (4)-(6), art. 7 alin. (1), art. 8-12 și 14 se aplică în mod corespunzător."

8. Alineatul (3) al articolului 19 va avea următorul cuprins:

"

(3) Dacă fundația dobândește personalitate juridică după decesul fondatorului, efectele liberalităților făcute în favoarea fundației anterior constituirii ei se vor produce de la data actului constitutiv, pentru fundațiile înființate prin acte între vii, și de la data morții testatorului, pentru fundațiile înființate prin testament."

9. Alineatul (4) al articolului 27 va avea următorul cuprins:

"

(4) Comisia de cenzori este alcătuită dintr-un număr impar de membri, din care majoritatea este formată din asociați. Membrii consiliului director nu pot fi cenzori. Cel puțin unul dintre cenzori trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil, în condițiile legii."

10. Alineatul (6) al articolului 29 va avea următorul cuprins:

"

(6) În toate cazurile schimbarea scopului fundației se poate face numai dacă acesta a fost realizat în totalitate sau în cea mai mare parte ori dacă acesta nu mai poate fi îndeplinit."

11. Articolul 37 va avea următorul cuprins:

"

Art. 37. -

(1) În cazul dizolvării federațiilor, dacă nu se prevede altfel în lege sau în statut, bunurile rămase în urma lichidării se transmit, în cote egale, către persoanele juridice constituente.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică prin asemănare și în cazul retragerii din federație a unei asociații sau fundații."

12. Titlul capitolului VI "Asociațiile și fundațiile recunoscute ca fiind de utilitate publică" va avea următorul cuprins:

CAPITOLUL VI Asociațiile, fundațiile și federațiile recunoscute
ca fiind de utilitate publică"

13. Articolul 38 va avea următorul cuprins:

"

Art. 38. -

(1) O asociație sau fundație poate fi recunoscută de către Guvernul României ca fiind de utilitate publică, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

a) activitatea acesteia se desfășoară în interes general sau comunitar, după caz, și funcționează cel puțin 3 ani, anterior datei depunerii cererii privind recunoașterea statutului de utilitate publică;

b) a realizat majoritatea obiectivelor stabilite;

c) prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfășurarea unei activități anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoțit de situațiile financiare anuale și de bugetele de venituri și cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoașterea statutului de utilitate publică;

d) valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori este cel puțin egală cu valoarea patrimoniului inițial.

(2) Guvernul României, prin organul său de specialitate, poate, la propunerea autorității administrative competente, să acorde o dispensă de la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), dacă:

a) asociația sau fundația solicitantă a rezultat din fuziunea a două sau mai multe asociații ori fundații preexistente; și

b) fiecare dintre asociațiile sau fundațiile preexistente ar fi îndeplinit cele două condiții, dacă ar fi formulat solicitarea în mod independent."

14. După articolul 38 se introduce un nou articol, articolul 381, cu următorul cuprins:

"

Art. 381. -

Prin utilitate publică se înțelege orice activitate care vizează atingerea unor scopuri benefice în domenii de interes public general și/sau comunitar."

15. La articolul 39, după alineatul (1) se introduce un alineat nou, alineatul (11), cu următorul cuprins:

"

(11) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită, pe lângă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 38 alin. (1), de următoarele documente:

a) copii de pe actul constitutiv și de pe statutul asociației sau fundației;

b) copie de pe dovada dobândirii personalității juridice;

c) dovada privind bonitatea asociației sau fundației, emisă de banca la care are deschis contul;

d) copie de pe dovada privind situația juridică a sediului asociației și fundației;

e) numele și adresa persoanelor fizice, respectiv denumirea și sediul persoanelor juridice cu care asociația sau fundația colaborează în mod frecvent în vederea realizării obiectului său de activitate pentru care aceasta solicită recunoașterea statutului de utilitate publică."

16. Alineatul (2) al articolului 39 va avea următorul cuprins:

"

(2) Conflictele de competență apărute între autoritățile publice prevăzute la alin. (1) privind înregistrarea cererii se soluționează, la sesizarea oricăreia dintre părți, de către organul de specialitate din aparatul de lucru al Guvernului care are competențe în domeniul vieții asociative, în termen de 15 zile de la data înregistrării sesizării. În cazul apariției unui conflict de competență, perioada prevăzută pentru examinarea cererii de recunoaștere a utilității publice se prelungește cu perioada necesară soluționării acestui conflict."

17. Alineatul (3) al articolului 39 va avea următorul cuprins:

"

(3) În vederea soluționării conflictului autoritățile publice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să pună la dispoziție organului de specialitate din aparatul de lucru al Guvernului toate informațiile necesare rezolvării acestuia. Ordinul conducătorului organului de specialitate din cadrul aparatului de lucru al Guvernului este definitiv."

18. Articolul 40 va avea următorul cuprins:

"

Art. 40. -

(1) Autoritatea administrativă competentă este obligată ca, în termen de 60 de zile, să examineze cererea și îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, inclusiv prin solicitarea de informații de la persoanele fizice sau persoanele juridice cu care asociația sau fundația colaborează în mod frecvent. În cazul în care constată îndeplinirea acestor condiții, autoritatea administrativă competentă va propune Guvernului României recunoașterea. În caz contrar, aceasta va transmite persoanelor juridice solicitante un răspuns motivat, în termen de 30 de zile de la data luării deciziei.

(2) În cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii prevăzute la alin. (1), precum și a tuturor documentelor necesare luării deciziei, Guvernului României decide asupra propunerii de recunoaștere. Dacă propunerea se respinge, soluția va fi comunicată asociației sau fundației de către autoritatea administrativă la care s-a înregistrat cererea de recunoaștere, în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii și a documentelor necesare luării deciziei."

19. După articolul 40 se introduce un nou articol, articolul 401, cu următorul cuprins:

"

Art. 401. -

La nivelul fiecărui minister sau al celorlalte organe ale administrației publice centrale competente să examineze cererile pentru recunoașterea statutului de utilitate publică se vor adopta, în baza prezentei ordonanțe, norme proprii care să stabilească și criteriile specifice de acordare a statutului, corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate."

20. Litera b) a articolului 41 va avea următorul cuprins:

"

b) dreptul la resurse provenite din bugetul de stat și din bugetele locale, după cum desfășoară activități în interes general sau al colectivităților locale, astfel:

1. de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor sau ale altor organe ale administrației publice centrale în a căror sferă de competență își desfășoară activitatea;

2. de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate de consiliile locale."

21. Litera f) a articolului 41 va avea următorul cuprins:

"

f) obligația de a publica în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial. Modelul extrasului situațiilor financiare se va aproba prin ordin al ministrului finanțelor publice."

22. La articolul 41, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) lit. b) vor fi prevăzute în bugetele anuale ale ministerelor, ale celorlalte organe ale administrației publice centrale sau ale consiliilor locale, după caz."

23. După articolul 41 se introduc două articole noi, articolele 411 și 412, cu următorul cuprins:

"

Art. 411. -

(1) Asociația sau fundația recunoscută ca fiind de utilitate publică își deschide un cont bancar special pentru resursele primite potrivit art. 41 alin. (1) lit. b), iar cheltuielile din aceste resurse se evidențiază distinct.

(2) Sumele primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, planificate a se cheltui în cursul anului și rămase neutilizate la finele anului în contul asociației sau al fundației, se restituie de către aceasta la bugetele de la care au fost primite, în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor.

(3) Sumele alocate pentru proiecte ce se întind pe perioada a doi sau mai mulți ani se vor reporta la finele anului și vor putea fi folosite în continuare pentru destinația pentru care au fost alocate inițial.

(4) Modul de utilizare a sumelor acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale este supus controlului, potrivit legislației în vigoare.

Art. 412. -

În cadrul aparatului de lucru al Guvernului funcționează un organ de specialitate la nivel de departament, care are următoarele atribuții:

a) promovează și evaluează politicile guvernamentale în domeniul vieții asociative și formulează recomandări cu privire la acestea;

b) centralizează cererile privind recunoașterea statutului de utilitate publică;

c) soluționează conflictele de competență prevăzute la art. 39 alin. (2) și (3);

d) analizează anual activitatea asociațiilor și fundațiilor recunoscute ca fiind de utilitate publică."

24. Alineatul (2) al articolului 42 va avea următorul cuprins:

"

(2) În cazul în care asociația sau fundația nu mai îndeplinește una sau mai multe dintre condițiile care au stat la baza recunoașterii utilității publice, Guvernul, la propunerea autorității administrative competente sau a Ministerului Justiției, va retrage actul de recunoaștere prin adoptarea unei hotărâri în acest sens."

25. Alineatul (4) al articolului 42 va avea următorul cuprins:

"

(4) Împrejurările prevăzute la alin. (2) și (3) pot fi sesizate autorității administrative competente, Ministerului Justiției sau Guvernului de către orice persoană fizică sau persoană juridică interesată."

26. Articolul 45 va avea următorul cuprins:

"

Art. 45. -

(1) Dispozițiile prezentului capitol referitoare la condițiile recunoașterii statutului de utilitate publică, precum și la drepturile și obligațiile asociațiilor sau fundațiilor recunoscute ca fiind de utilitate publică se aplică în mod corespunzător și federațiilor.

(2) O federație poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă cel puțin două treimi din numărul asociațiilor și fundațiilor care o alcătuiesc sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică."

27. Articolul 47 va avea următorul cuprins:

"

Art. 47. -

Asociațiile, fundațiile și federațiile pot înființa societăți comerciale. Dividendele obținute de asociații, fundații și federații din activitățile acestor societăți comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleași societăți comerciale, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociației, fundației sau federației."

28. Articolul 48 va avea următorul cuprins:

"

Art. 48. -

Asociațiile, fundațiile și federațiile pot desfășura orice alte activități economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu și sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice."

29. Alineatul (1) al articolului 51 va avea următorul cuprins:

"

Art. 51. -

(1) În cadrul Camerelor Parlamentului, Administrației Prezidențiale, aparatului de lucru al Guvernului, instituției Avocatul Poporului, autorităților administrative autonome, ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și autorităților administrației publice locale funcționează structuri pentru relația cu mediul asociativ. Acolo unde asemenea structuri lipsesc, ele se vor constitui."

30. Alineatul (2) al articolului 56 va avea următorul cuprins:

"

(2) Instanța competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul."

Art. II. -

Sintagma "bilanț contabil" din cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 se înlocuiește cu sintagma "situații financiare anuale".

Art. III. -

Prezenta ordonanță intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. IV. -

În termenul prevăzut la art. III, fiecare minister sau organ al administrației publice centrale competent va adopta, în baza prezentei ordonanțe, norme proprii care să stabilească și criteriile specifice de acordare a statutului, corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate.

Art. V. -

Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acestora de către Parlament, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:
p. Ministrul justiției,
Cristina Tarcea
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

București, 30 ianuarie 2003.

Nr. 37.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...