Art 41 Atestarea și pregătirea personalului de pază și gardă de corp | Lege 333/2003

Acesta este un fragment din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Selecția, atestarea, angajarea, pregătirea și dotarea personalului de pază și gardă de corp - Atestarea și pregătirea personalului de pază și gardă de corp -
Art. 41.
- Modificări (1), Referințe în jurisprudență (3)

(1) Atestarea personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se face după obținerea avizului din partea organelor de poliție și absolvirea unor cursuri de calificare, cu durată minimă de 90 de zile, contra cost, organizate de Jandarmeria Română, Serviciul de Protecție și Pază, corpurile gardienilor publici sau societățile specializate de pază și protecție, precum și de alte persoane juridice care au înscris în obiectul de activitate această prestație, avizate de Ministerul de Interne. Referințe în jurisprudență (4)

(2) Cursurile de calificare se desfășoară pe baza unei tematici specifice, avizată, după caz, de Inspectoratul General al Poliției Române, Comandamentul Național al Jandarmeriei Române sau Serviciul de Protecție și Pază, și se finalizează prin examinarea absolvenților de către o comisie din care fac parte reprezentanți ai poliției sau jandarmeriei și ai autorității publice care răspunde de ocuparea și formarea profesională. Referințe în jurisprudență (1)

(3) După susținerea examenului și obținerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională, absolventului i se eliberează de către Inspectoratul General al Poliției Române atestatul în baza căruia va putea exercita profesia de agent de pază sau gardă de corp. Puneri în aplicare (1), Referințe în jurisprudență (3)

(4) Înscrierea la cursurile de calificare se face pe baza cererii candidatului, a documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 39 și a avizului poliției.

(5) Personalul de pază și garda de corp, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 39, se verifică și se avizează, în termen de 30 de zile de la data solicitării, de către unitatea de poliție competentă teritorial.

(6) Solicitarea avizării se face de către conducătorul unității care organizează cursurile de calificare sau, după caz, al celei unde este angajat personalul de pază sau garda de corp.

(7) Este interzisă admiterea la cursurile de calificare a candidaților care nu au obținut avizul poliției.

(8) În cazul săvârșirii de infracțiuni cu intenție sau abateri în legătură cu serviciul, pentru care legislația muncii prevede desfacerea contractului de muncă, avizul poliției este anulat de drept, iar atestatul este retras, acest lucru comunicându-se unității de poliție competente teritorial, în vederea excluderii din evidența centralizată.

(9) Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), care dețin secrete de stat sau care desfășoară activități de interes strategic, sunt obligați să solicite, pe lângă avizul poliției prevăzut la alin. (4), și avizul Serviciului Român de Informații, pentru personalul angajat în vederea executării serviciului de pază.

Acesta este un fragment din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 333/2003:
Art 31 Mijloace de protecție și de alarmare împotriva efracției
Art 32 Mijloace de protecție și de alarmare împotriva efracției
Art 33 Mijloace de protecție și de alarmare împotriva efracției
Art 34 Licențierea societăților specializate în sisteme de alarmare împotriva efracției
Art 35 Licențierea societăților specializate în sisteme de alarmare împotriva efracției
Art 36 Dispeceratele de monitorizare a sistemelor de alarmare
Art 37 Selecția și angajarea personalului de pază și gardă de corp
Art 38 Selecția și angajarea personalului de pază și gardă de corp
Art 39 Selecția și angajarea personalului de pază și gardă de corp
Art 40 Selecția și angajarea personalului de pază și gardă de corp
Art 41 Atestarea și pregătirea personalului de pază și gardă de corp
Art 42 Dotarea personalului de pază
Art 43 Dotarea personalului de pază
Art 44 Dotarea personalului de pază
Art 45 Dotarea personalului de pază
Art 46 Dotarea personalului de pază
Art 47 Atribuțiile personalului de pază
Art 48 Atribuțiile personalului de pază
Art 49 Atribuțiile personalului de pază
Art 50 Atribuțiile gărzii de corp
Art 51 Atribuțiile gărzii de corp
;
se încarcă...