Parlamentul României

Legea nr. 360/2003 privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase

Modificări (3), Referințe (2), Practică judiciară

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 05 septembrie 2003
Formă aplicabilă de la 05 septembrie 2003 până la 11 martie 2014, fiind înlocuită prin republicarea (r1) din Monitorul Oficial, Partea I nr. 178 din 12 martie 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. -

Prezenta lege stabilește cadrul normativ general pentru controlul efectiv și supravegherea eficientă a regimului substanțelor și preparatelor chimice periculoase, în vederea protejării sănătății populației și a mediului împotriva acțiunii negative a substanțelor și preparatelor chimice periculoase.

Art. 2. -

Principiile care stau la baza activităților ce implică substanțe și preparate chimice periculoase sunt:

a) principiul precauției în gestionarea substanțelor și a preparatelor chimice periculoase, în vederea prevenirii pagubelor față de sănătatea populației și de mediu;

b) principiul transparenței față de consumatori, asigurându-se accesul la informații privind efectele negative pe care le pot genera substanțele și preparatele chimice periculoase;

c) principiul securității operațiunilor de gestionare a substanțelor și preparatelor chimice periculoase.

Art. 3. -

Prevederile prezentei legi se referă la:

a) evaluarea și controlul riscului pe care substanțele și preparatele chimice periculoase îl reprezintă pentru sănătatea populației și pentru mediu;

b) restricții privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate chimice periculoase;

c) controlul importului și exportului anumitor substanțe și preparate chimice periculoase;

d) substanțele care epuizează stratul de ozon;

e) introducerea pe piață a biocidelor;

f) aplicarea principiilor bunei practici de laborator (B.P.L.).

Art. 4. -

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, Agenția Națională pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase are atribuții în următoarele domenii: clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, notificarea substanțelor chimice periculoase și aplicarea principiilor bunei practici de laborator (B.P.L.).

Art. 5. -

(1) În scopul asigurării protecției mediului și a sănătății populației, anumite substanțe și preparate chimice periculoase se restricționează la introducerea pe piață și la utilizare.

(2) Substanțele și preparatele chimice periculoase care sunt restricționate la introducerea pe piață și la utilizare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(3) Producătorii, importatorii, distribuitorii și utilizatorii sunt obligați să respecte toate restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea substanțelor și a preparatelor chimice periculoase prevăzute în actele normative specifice acestui domeniu.

Art. 6. -

Principiile evaluării riscului pe care substanțele și preparatele chimice periculoase existente îl reprezintă pentru sănătatea populației și pentru mediu, evaluarea riscului acestor substanțe, raportarea datelor privind evaluarea riscului, controlul riscului, autoritățile responsabile de evaluarea și controlul riscului și atribuțiile acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 7. -

Testele experimentale care se fac pentru evaluarea riscului pe care substanțele și preparatele chimice periculoase îl reprezintă pentru sănătatea populației și pentru mediu se efectuează cu respectarea principiilor bunei practici de laborator (B.P.L.).

Art. 8. -

În scopul protecției mediului și a sănătății populației, unele substanțe și preparate chimice periculoase care sunt interzise la producere și utilizare sau a căror utilizare este sever restricționată de către unele țări sunt supuse unui control special atunci când sunt importate sau exportate de România.

Art. 9. -

(1) Controlul importului și exportului anumitor substanțe și preparate chimice periculoase se face în conformitate cu prevederile Convenției privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză, aplicabilă anumitor produși chimici periculoși și pesticide care fac obiectul comerțului internațional, adoptată la Rotterdam la 10 septembrie 1998, la care România a aderat prin Legea nr. 91/2003, precum și cu prevederile comunitare din acest domeniu.

(2) Procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză pentru controlul importului și exportului anumitor substanțe și preparate chimice periculoase, denumită în continuare procedura PIC, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 10. -

Producția, importul, exportul, introducerea pe piață, utilizarea, recuperarea, distrugerea și prevenirea emisiilor în atmosferă ale substanțelor care epuizează stratul de ozon se supun prevederilor legale specifice acestui domeniu.

Art. 11. -

Cerințele care trebuie îndeplinite pentru autorizarea introducerii pe piață a biocidelor și recunoașterea mutuală a acestei autorizări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 12. -

În domeniul reglementării regimului substanțelor și preparatelor chimice periculoase au responsabilități următoarele ministere și instituții:

a) Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului;

b) Ministerul Sănătății;

c) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;

d) Ministerul Economiei și Comerțului, prin Agenția Națională pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase.

Art. 13. -

Pentru evaluarea efectelor pe care substanțele și preparatele chimice periculoase le au asupra sănătății populației și mediului, se înființează Comitetul interministerial științific consultativ pentru evaluarea toxicității și ecotoxicității substanțelor chimice periculoase, prin hotărâre a Guvernului, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 14. -

Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului are următoarele atribuții:

a) este autoritatea națională competentă pentru aplicarea procedurii PIC pentru controlul importului și exportului anumitor substanțe și preparate chimice periculoase;

b) inițiază, împreună cu celelalte autorități competente, acte normative specifice referitoare la restricționarea introducerii pe piață a anumitor substanțe și preparate chimice periculoase; evaluează controlul riscului pentru om și mediu, reprezentat de substanțele chimice existente, controlul importului și exportului anumitor substanțe și preparate chimice periculoase; evaluează introducerea pe piață a biocidelor, cu excepția produselor utilizate în profilaxia sanitar-umană și la activitățile referitoare la substanțele care epuizează stratul de ozon;

c) depozitează, deține și difuzează informațiile specifice referitoare la substanțele care epuizează stratul de ozon; controlează și supraveghează modul de aplicare pe teritoriul României a prevederilor Convenției privind protecția stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985, ale ~Protocolului~ privind substanțele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987, și ale ~Amendamentului~ la Protocolul de la Montreal, adoptat la Londra la 27-29 iunie 1990, la care România a aderat prin Legea ~nr. 84/1993~, cu modificările ulterioare, precum și aplicarea legislației interne specifice acestui domeniu;

d) inspectează, prin personalul împuternicit din subordinea sa, modul în care sunt aplicate și respectate prevederile legale referitoare la substanțele și preparatele chimice periculoase, în vederea prevenirii și combaterii poluării mediului;

e) constată și sancționează nerespectarea prevederilor referitoare la regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase;

f) organizează, separat sau împreună cu alte autorități competente, pregătirea personalului din subordine sau din alte ministere și instituții, implicat în aplicarea prevederilor legale privind substanțele și preparatele chimice periculoase.

Art. 15. -

Ministerul Sănătății are următoarele atribuții:

a) este autoritatea națională competentă în colectarea datelor, stabilirea priorităților și estimarea riscului substanțelor și preparatelor chimice periculoase în relație cu sănătatea omului;

b) stabilește strategiile prin care se îndeplinesc măsurile de limitare a riscurilor pentru populația expusă la substanțe și preparate chimice periculoase care afectează ireversibil sănătatea omului;

c) monitorizează starea de sănătate a populației expuse la substanțe și preparate chimice periculoase din mediul înconjurător sau profesional;

d) realizează baza de date privind proprietățile toxicologice ale substanțelor și preparatelor chimice periculoase;

e) identifică și evaluează substanțele și preparatele chimice periculoase care afectează sănătatea umană;

f) asigură secretariatul Comitetului interministerial științific consultativ pentru evaluarea toxicității și ecotoxicității substanțelor chimice periculoase, înființat în temeiul prevederilor art. 13;

g) participă la stabilirea principiilor de evaluare a riscului pe care îl reprezintă substanțele și preparatele chimice periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu;

h) participă la elaborarea și promovarea actelor normative referitoare la evaluarea efectelor pe care substanțele și preparatele chimice periculoase le au asupra sănătății populației și mediului;

i) exercită controlul respectării regimului substanțelor și preparatelor chimice periculoase, în scopul prevenirii afectării sănătății populației;

j) participă la stabilirea concentrațiilor maxime admise de substanțe chimice periculoase în sol, apă, aer și produse alimentare;

k) coordonează, împreună cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, formarea specialiștilor care realizează evaluarea de risc pentru sănătate în relație cu substanțele și preparatele chimice periculoase;

l) inspectează respectarea principiilor bunei practici de laborator (B.P.L.) în cazul testării aditivilor alimentari, a celor pentru hrana animalelor și a pesticidelor, a produselor biologice, contaminanților și a biocidelor;

m) inițiază, împreună cu celelalte autorități competente, norme specifice pentru reglementarea introducerii pe piață a biocidelor din categoria celor utilizate în profilaxia sanitar-umană, dezinfectante și sanitizante, microbiocide și prezervative.

Art. 16. -

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei are următoarele atribuții:

a) inițiază și promovează, împreună cu celelalte autorități competente, acte normative specifice referitoare la protecția sănătății și securitatea angajaților care desfășoară activități sau se află în locurile de muncă în care sunt prezente substanțe ori preparate chimice periculoase, precum și la evaluarea și controlul riscului pe care îl reprezintă pentru om și mediu substanțele și preparatele chimice periculoase;

b) stabilește, împreună cu celelalte autorități competente, reglementări în domeniul securității și sănătății în muncă, politicile de prevenire a accidentelor de muncă și bolilor profesionale datorate substanțelor și preparatelor chimice periculoase;

c) controlează, prin Inspecția Muncii, modul în care angajatorii aplică și respectă măsurile de prevenire necesare în cazul prezenței în mediul de muncă a substanțelor și preparatelor chimice periculoase.

Art. 17. -

Producătorii și importatorii au, în principal, următoarele atribuții și răspunderi:

a) se documentează și/sau efectuează testări privind proprietățile substanțelor și preparatelor chimice periculoase existente, în vederea evaluării riscului pe care aceste substanțe îl reprezintă pentru sănătatea populației și pentru mediu;

b) clasifică, etichetează și ambalează substanțele și preparatele chimice periculoase existente, în conformitate cu prevederile actelor normative specifice care reglementează aceste activități;

c) furnizează Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, Ministerului Sănătății și Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase toate informațiile despre proprietățile substanțelor și preparatelor chimice periculoase care pot pune în pericol sănătatea populației și mediul.

Art. 18. -

Producătorii și importatorii care introduc pe piață substanțe și preparate chimice periculoase, restricționate la producere și utilizare în conformitate cu prevederile actelor normative specifice, au următoarele obligații:

a) să nu producă sau să nu importe, în vederea introducerii pe piață și a utilizării, substanțele și preparatele chimice periculoase interzise pe baza actelor normative specifice;

b) să nu producă substanțe și preparate chimice periculoase, ale căror introducere pe piață și utilizare sunt restricționate, decât pentru acele utilizări pentru care sunt prevăzute condițiile de restricționare în actele normative specifice.

Art. 19. -

Introducerea pe piață a substanțelor și preparatelor chimice periculoase care îndeplinesc prevederile legale privind clasificarea, ambalarea, etichetarea și procedura de notificare nu poate fi interzisă, restricționată sau împiedicată.

Art. 20. -

Utilizatorii au obligația să folosească substanțele și preparatele chimice periculoase restricționate la utilizare numai cu respectarea condițiilor de restricționare stabilite de actele normative specifice.

Art. 21. -

Importatorii și exportatorii de substanțe și preparate chimice periculoase al căror import/export este controlat prin procedura PIC sunt obligați să efectueze importul/exportul numai pe bază de notificare, conform acestei proceduri.

Art. 22. -

(1) Producătorii, distribuitorii, utilizatorii, importatorii și exportatorii au obligația să permită personalului împuternicit conform prezentei legi să efectueze inspecții asupra modului în care aplică și respectă reglementările privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase.

(2) Producătorii, distribuitorii, utilizatorii, importatorii și exportatorii au obligația de a furniza inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia își desfășoară activitatea, înainte de începerea acesteia, lista cu substanțele și preparatele chimice periculoase pe care le vor deține și care pot pune în pericol sănătatea angajaților în mediul de muncă. Modificări (1), Practică judiciară (1)

Art. 23. - Modificări (1)

Activitatea de inspecție pentru respectarea prevederilor legale privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase se face de către personalul împuternicit din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, al Ministerului Sănătății, al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, inclusiv de personalul împuternicit din cadrul structurilor teritoriale ale acestora.

Art. 24. -

Modul în care se realizează activitatea de inspecție la nivel teritorial și prezentarea rezultatelor inspecțiilor se stabilesc prin ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului, al ministrului sănătății, al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului economiei și comerțului.

Art. 25. -

(1) Constituie contravenții următoarele fapte ale persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activități în domeniul substanțelor și preparatelor chimice periculoase:

a) furnizarea de către producători, importatori, distribuitori și utilizatori a unor date nereale sau incomplete despre substanțele și preparatele chimice periculoase care sunt avute în vedere pentru evaluarea riscului pe care acestea îl reprezintă pentru sănătatea populației și pentru mediu sau a căror introducere pe piață ori utilizare este interzisă sau restricționată;

b) netransmiterea sau transmiterea cu întârziere de către producători, distribuitori și utilizatori a datelor necesare pentru evaluarea riscului pe care substanțele și preparatele chimice periculoase îl reprezintă pentru sănătatea populației și pentru mediu;

c) introducerea pe piață și utilizarea unor substanțe și preparate chimice periculoase fără respectarea condițiilor de restricționare. Modificări (1)

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) pentru persoanele fizice, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei;

b) pentru persoanele juridice, cu amendă de la 200.000.000 lei la 600.000.000 lei.

Art. 26. - Modificări (1), Practică judiciară (1)

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la art. 25 se fac de către personalul împuternicit din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, prin inspectoratele pentru protecția mediului, precum și din cadrul Ministerului Sănătății și al structurilor sale teritoriale, din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, prin Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă, din cadrul Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase și de către ofițerii de poliție. Modificări (1)

(2) Contravențiilor prevăzute la art. 25 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 22 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 august 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VIOREL HREBENCIUC

București, 2 septembrie 2003.

Nr. 360.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...