Art 8 " | Lege 324/2003

Acesta este un fragment din Legea nr. 324/2003 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Articolul 8 va avea următorul cuprins: - " -
Art. 8.
-

În sistemul național de cercetare-dezvoltare sunt cuprinse, în afara unităților și instituțiilor prevăzute la art. 7, și următoarele categorii de unități și instituții:

A. Unitățile și instituțiile de drept public:

a) institute, centre sau stațiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituții publice;

b) institute sau centre de cercetare-dezvoltare organizate în cadrul societăților naționale, companiilor naționale și regiilor autonome sau ale administrației publice centrale și locale;

c) centre internaționale de cercetare-dezvoltare înființate în baza unor acorduri internaționale;

d) alte instituții publice sau structuri ale acestora, care au ca obiect de activitate și cercetarea-dezvoltarea.

B. Unitățile și instituțiile de drept privat:

a) unități de cercetare-dezvoltare organizate ca societăți comerciale;

b) societăți comerciale, precum și structurile acestora care au ca obiect de activitate și cercetarea-dezvoltarea;

c) instituții de învățământ superior private acreditate sau structuri ale acestora;

d) organizații neguvernamentale care au ca obiect de activitate și cercetarea-dezvoltarea."

Acesta este un fragment din Legea nr. 324/2003 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 324/2003:
Art I
Art 2 "
Art 6 "
Art 7 "
Art 8 "
Art 12 "
Art 13 "
Art 17 "
Art 18 "
Art 20 "
Art 23 "
Art 29 "
Art 32 "
Art 33 "
Art 34 "
;
se încarcă...