Universul Juridic nr. 7/2019

Câteva reflecții asupra regimului juridic al fondului de comerț (II)
de Florina Popa

10 iulie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

3. Apărarea fondului de comerț

Fiind considerat un bun incorporal, fondul de comerț nu poate fi apărat prin acțiunea în revendicare, această acțiune fiind specifică apărării dreptului de proprietate asupra bunurilor corporale.

Dreptul de proprietate asupra fondului de comerț conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare care privește fondul de comerț ca un bun unitar, precum și elementele sale componente.

Atingerile aduse fondului de comerț sau unora dintre elementele sale pot constitui infracțiuni, conform art. 5 din Legea nr. 11/1991 (de exemplu: folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant sau producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare ori vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, brevetele pentru soiuri de plante, mărcile, indicațiile geografice, desenele ori modelele industriale, topografiile de produse semiconductoare, alte tipuri de proprietate intelectuală, cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele asemenea, originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari). De asemenea, în toate cazurile de săvârșire a unor fapte de concurență neloială, titularul fondului poate cere și obține, pe calea unei acțiuni în justiție, încetarea sau înlăturarea actelor păgubitoare, precum și despăgubiri pentru prejudiciile suferite (art. 7 din Legea nr. 11/1991).

4. Operațiuni privind fondul de comerț

Fondul de comerț, ca bun unitar, precum și elementele sale componente pot face obiectul unor acte juridice, încheiate atât inter vivos, cât și mortis causa.

Dintre actele încheiate inter vivos fac parte: vânzarea, donația, aducerea fondului de comerț ca aport în societate, uzufructul, locațiunea etc. Titularul dreptului de proprietate asupra fondului de comerț poate dispune de acesta și prin încheierea de acte juridice mortis causa, prin intermediul unui legat.

În cele ce urmează vom analiza principalele operațiuni privind fondul de comerț încheiate prin acte juridice inter vivos.

În încercarea de a contura regimul juridic al operațiunilor privitoare la fondul de comerț, este de reținut opinia potrivit căreia universalitatea de fapt nu mai poate fi privită ca un bun (deși discuțiile din doctrină cu privire la fondul de comerț au condus la calificarea acestuia ca fiind un bun mobil incorporal(1) ), definiția legală calificând-o ca ansamblu de bunuri [în art. 541 alin. (1) C. civ.]. Astfel, chiar dacă această universalitate poate face obiectul unor acte juridice [art. 541 alin. (2) C. civ.], ea nu poate fi privită ca un singur bun, fiecare dintre elementele sale păstrându-și individualitatea. Același autor încadrează, în schimb, elementele componente ale fondului de comerț în categoria bunurilor incorporale propriu-zise, i.e. a acelora care corespund lucrurilor necorporale, "adică au o existență (și) în afara sistemului de drept". Cu privire la acestea, protecția oferită de lege este limitată în timp, în spațiu și ca întindere, în funcție de interesul urmărit(2) .

Pe de altă parte, s-a remarcat că bunurile mobile incorporale aparținând debitorului sunt supuse măsurii sechestrului asigurător, deoarece, potrivit legii, sunt susceptibile de a fi urmărite silit în vederea satisfacerii creanței creditorului. Astfel, fondul de comerț reprezintă un element patrimonial susceptibil de urmărire silită și, pe cale de consecință, de a fi pus sub sechestru asigurător(3).

4.1. Vânzarea fondului de comerț. Având calitatea de bun incorporal, fondul de comerț poate face obiectul unei vânzări, operațiunea fiind asimilată, din punct de vedere juridic, unei cesiuni în care cedent este vânzătorul, iar cesionar este cumpărătorul, care se substituie astfel vechiului titular al fondului de comerț(4).

Acestei operațiuni i se vor aplica regulile generale cu privire la contractul de vânzare, cu unele particularități care derivă din natura specifică a obiectului vânzării, și anume: în lipsă de stipulație contrară, nu se transmit și datoriile fondului, fondul de comerț nefiind o universalitate de drept, astfel încât, neavând autonomie juridică, nu are nici datorii proprii. Datoriile nu reprezintă un element component al fondului de comerț, ci acestea privesc subiectul de drept (comerciantul) și patrimoniul său general.

Consecința existenței fondului ca unitate rezultată din voința titularului său, și nu din lege, este aceea că, pentru transmiterea tuturor elementelor componente ale fondului, este necesară o identificare a acestora printr-un inventar detaliat sau printr-o descriere de natură să înglobeze toate bunurile care țin de acesta(5).

Trebuie făcută distincția între vânzarea fondului de comerț in globo, ca universalitate de bunuri, respectiv vânzarea unor bunuri componente izolate.

Elementul cel mai important al fondului de comerț este clientela, aceasta fiind considerată ca având o existență proprie, întrucât poate fi cuantificată distinct de restul elementelor fondului de comerț. Astfel, în unele cazuri, clientela poate face obiectul vânzării separate de fond, ca bun mobil incorporal(6).

În cazul în care nu se specifică fiecare bun în parte și se vinde in globo, însă cu o descriere suficientă pentru a se putea identifica universalitatea de bunuri respectivă, în compunerea fondului astfel înstrăinat vor intra atât bunurile corporale care-l compun, cât și cele incorporale.

În principiu, vânzarea fondului de comerț este un contract consensual, încheindu-se prin simplul acord de voință al părților(7), însă transmiterea proprietății asupra elementelor componente ale fondului de comerț trebuie să țină seama de regimul juridic al fiecărui bun în parte și va trebui efectuată cu îndeplinirea formalităților specifice înstrăinării bunului respectiv. Astfel, pentru imobile vor trebui să fie efectuate formalitățile de publicitate imobiliară, iar pentru aceasta este necesară forma autentică a actului de înstrăinare.

Independent de orice stipulație a părților, vânzătorul fondului de comerț nu mai poate exercita același comerț sau un comerț asemănător cu acela al fondului înstrăinat, de natură a reprezenta o concurență neloială, dar și o încălcare a obligației de garanție pentru evicțiune, cu atât mai mult cu cât evicțiunea este cauzată de propriul fapt.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...