Universul Juridic nr. 7/2019

Discuții în legătură cu unele aspecte juridice ale contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor în reglementarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
de Teodor Bodoașcă

10 iulie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Natura juridică a contractului de cesiune

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe(1) reglementează cesiunea drepturilor patrimoniale de autor, în general (art. 39-47) și modalitățile acesteia [contractul de editare (art. 48-57), contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală (art. 58-62) și contractual de închiriere (art. 63), în special. În lipsa unei semnificații legale, potrivit normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative(2) , în vorbirea curentă, termenul "cesiune" are înțelesul de "transmitere de către o persoană altei persoane a unui drept de creanță cu titlu oneros în temeiul unui contract" (s.n.)(3) . Fără să intrăm în detalii în acest context, facem precizarea că, în pofida acestui înțeles, în reglementarea Legii nr. 8/1996, contractul de cesiune nu are ca obiect drepturi de creanță, ci exclusiv drepturi reale.

În doctrina română(4), într-o opinie (de inspirație străină(5)), în încercarea de a surprinde specificitatea acestui contract, s-a pus problema dacă se poate face distincție între "cesiune" și "concesiune". Fiind de acord că este vorba despre două instituții juridice diferite, se consideră că, prin cesiune, se transferă un drept real și, prin concesiune, dimpotrivă, un drept personal. Acceptând că "cesiunea" se deosebește radical de "concesiune", considerăm că, în contextul legislației române, argumentul preluat din literatura de specialitate străină presupune unele sublinieri particulare.

În primul rând, pe calea cesiunii nu se transferă dreptul real de folosință asupra oricărui lucru, ci doar asupra unei "opere". În acest sens, sunt lipsite de echivoc prevederile art. 39 și urm. din Legea nr. 8/1996. Astfel, acestea, fiind plasate în contextul "Dispozițiilor comune" (art. 39-47), referitoare la cesiunea drepturilor patrimoniale de autor (art. 39-63), se referă expressis verbis și exclusiv, la cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului sau ale titularului dreptului de autor. Altfel spus, cesiunea nu este generală, incidentă în cazul oricăror drepturi reale exercitate asupra oricăror lucruri, ci numai în cazul drepturilor patrimoniale de autor și a lucrurilor care au calitatea de "opere".

În al doilea rând, art. 551 C. civ., evocând drepturile reale, în general, se referă, printre altele, la "dreptul de folosință" (pct. 9) și "dreptul de concesiune" (pct. 8). În schimb, art. 551 C. civ., enumerând drepturile reale corespunzătoare proprietății, are în vedere dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit (s.n.). În același sens sunt șidispozițiile art. 136 alin. (4) teza II-a din Constituție. Deci, contrar celor susținute în doctrină, în temeiul acestor texte legale, "obiectul cesiunii" și "concesiunea" sunt "drepturi reale".

În al treilea rând, potrivit art. 871 alin. (1) C. civ., "concesionarul are dreptul și, în același timp, obligația de exploatare a bunului în schimbul unei redevențe" (s.n.). Facem precizarea că, în lipsa unei semnificații legale, conform înțelesului din limba română, verbul "a exploata" are șiînțelesul de "a folosi" ceva(6) . Deci, în fond, concesiunea este "dreptul de a folosi un bun (lucru) aparținând altuia" (p.n.). Cu toate acestea, s-a optat pentru denumirea de "concesiune" pentru a deosebi transmiterea cu caracter oneros a "dreptului de folosință asupra bunurilor (lucrurilor) proprietate publică" (p.n.) de "dreptul de folosință gratuită" asupra acestora.

În al cincilea rând, atât Codul civil (art. 871-873), cât și alte acte normative(7) reglementează "concesiunea" și ca "operațiune juridică" (contract), prin intermediul căreia se transmite "dreptul de folosință asupra bunurilor (lucrurilor) proprietate publică " (p.n.). Deci, prin concesiune desemnăm, după caz, dreptul real de folosință cu titlu oneros asupra bunurilor (lucrurilor) din domeniul public (p.n.), respectiv contractul pe calea căruia se transmite acest drept.

În al șaselea rând, față de normele legale prezentate, desprindem concluzia că, atât cesiunea, cât și concesiunea au ca obiect drepturi reale, însă prima exclusiv cel de folosire a drepturilor patrimoniale de autor, iar secunda exclusiv cel de "folosire a bunurilor (lucrurilor) din domeniul public" (p.n.).

În al șaptelea rând, utilizarea expresiei "drept personal", ca echivalentă a sintagmei "drept de creanță", conduce, implicit, la falsa concluzie că drepturile reale nu au un asemenea caracter. În realitate, toate drepturile, indiferent că sunt reale (ius in rem) sau de creanță (ius in personam), au caracter personal, întrucât sunt recunoscute exclusiv persoanelor. În acest sens, în temeiul art. 15 alin. (1) din Constituție, "cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituțieși prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea". Evident, cetățenii, la care se referă textul constituțional, sunt persoane fizice.

Pe de altă parte, în pofida unor teze doctrinare tranșante(8) , cesiunea drepturilor patrimoniale de autor, în general, nu poate fi considerată fără rezerve o modalitate a locațiunii. Astfel, în dreptul comun, potrivit art. 1777 C. civ., locațiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părți, numite locatar, folosința unui bun, pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie" (s.n.). Deci, pe calea locațiunii din dreptul comun se transmite folosința unui bun. În schimb, prin intermediul cesiunii, reglementate deart. 39 și urm. din Legea nr. 8/1996, se transmite "folosința drepturilor patrimoniale de autor". În opinia noastră, din punct de vedere logico-juridic, expresiile legale "folosința unui bun" și "folosința drepturilor patrimoniale de autor" sunt greșite.

Astfel, potrivit art. 535 C. civ., "sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial"(9) . Deci, strict juridic, diferența dintre bun și dreptul patrimonial este ca de la parte la întreg.

Analizate prin prisma dispozițiilor art. 535 C. civ., prevederile art. 1777 C. civ. au o formulare pleonastică. Într-adevăr, în conținutul acestora, dreptul de folosință este prevăzut atât explicit, cât și implicit, prin evocarea termenului "bun". Evident, pentru eliminarea repetării, apreciem că, de lege ferenda, se impune reformularea art. 1777 C. civ., în sensul înlocuirii termenului "bun" cu "lucru".

În schimb, dispozițiile art. 39 și urm. din Legea nr. 8/1996 sunt "lacunare", în sensul că se referă doar la drepturile patrimoniale de autor, fără să evoce "lucrul", adică "opera", care face obiectul acestora. Mai mult, analizate strictosensu, aceste prevederi din Legea nr. 8/1996 conduc la o "imposibilitate faptică". Într-adevăr, apare imposibilă de realizat transmiterea folosinței drepturilor patrimoniale de autor fără a fi utilizată opera din care acestea au luat naștere. Spre exemplu, în cazul unei opere de artă plastică, exercitarea dreptului patrimonial de reproducere, prevăzut de art. 13 lit. a) din Legea nr. 8/1996, este de neimaginat fără folosirea originalului operei respective.

Pentru aceste motive, sugerăm legiuitorului ca, de lege ferenda, să modifice dispozițiile art. 39 și urm. din Legea nr. 8/1996, în sensul că, "prin contractul de cesiune se transmit drepturi patrimoniale de autor asupra operei". Evident, în acest mod, contractul de cesiune, în general, s-ar transforma fără rezerve într-o modalitate a "locațiunii" din dreptul comun.

În pofida faptului că art. 39 alin. (1) și urm. din Legea nr. 8/1996(10) se referă fără distincție la "cedarea" drepturilor patrimoniale de autor, urmare contractului de cesiune se transmite doar folosința acestor drepturi și nicidecum drepturile ca atare. Această împrejurare rezultă mai ales din dispozițiile art. 47 din Legea nr. 8/1996 care, reglementând condițiiledesființării contractului de cesiune, fundamentează cererea cedentului pe neutilizarea sau utilizarea insuficientă de către cesionar a drepturilor patrimoniale cesionate.

Pentru acuratețea normării și evitarea interpretărilor diverse pe această temă, sugerăm legiuitorului ca, de lege ferenda, să modifice corespunzător toate textele Legii nr. 8/1996 care, referindu-se la diverse aspecte ale contractului de cesiune, prevăd fără distincție transmiterea sau cedarea drepturilor patrimoniale de autor, în sensul înlocuirii acestor termeni cu expresia "transmiterea folosinței".

2. Definiția contractului de cesiune

În doctrină, într-o opinie(11), acest contract a fost definit drept "convenția prin care o persoană, autor sau titular al dreptului de autor, numită cedent, se obligă să transmită, pentru o perioadă de timp determinată, folosința unuia ori a mai multor drepturi patrimoniale de autor, către o altă persoană, numită cesionar, în schimbul unei remunerații". În opinia noastră, definiția reprodusă presupune unele observații particulare.

În primul rând, "cedentul" și "cesionarul" sunt părți în contractul de cesiune și nicidecum doar "persoane"(12) . Evident, cele două noțiuni nu sunt identice. Astfel, "partea", inclusiv în cazul contractului de cesiune, poate fi alcătuită din una sau mai multe persoane fizice și/sau juridice. Spre exemplu, în cazul în care contractul de cesiune privește o operă comună, calitatea de cedent o au coautorii, întrucât drepturile patrimoniale asupra acestei opere aparțin acestora, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. În schimb, în cazul "operei colective", în condițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, drepturile de autor pot aparține uneia sau mai multor persoane juridice. De asemenea, nimic nu se opune ca "cesionarul", ca parte a contractului, să fie alcătuit dintr-o persoană fizică sau una juridică ori din una sau mai multe persoane fizice sau/și juridice.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...