Parlamentul României

Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 septembrie 2021

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

TITLUL I Dispoziții generale

Art. 1. -

Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.

Art. 2. -

Sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principii de bază:

a) principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleași norme de drept, pentru toți asigurații sistemului;

b) principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor;

c) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate și plătite de persoanele fizice și juridice, care contribuie la sistemul public de pensii;

d) principiul egalității, potrivit căruia asigurații care au realizat cel puțin stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii, beneficiază de tratament nediscriminatoriu, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;

e) principiul repartiției, pe baza căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii;

f) principiul solidarității sociale, conform căruia asigurații sistemului public de pensii își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege;

g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii;

h) principiul imprescriptibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;

i) principiul incesibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parțial;

j) principiul disponibilității, potrivit căruia pensionarii care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât stagiul minim de cotizare prevăzut de lege pot renunța la pensia stabilită potrivit prezentei legi pentru drepturi prevăzute de legislația specifică asistenței sociale.

Art. 3. -

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) asigurat - persoana fizică pentru care angajatorul sau entitatea asimilată angajatorului este obligat/ă să rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale, persoana fizică ce realizează venituri din activități independente sau drepturi de proprietate intelectuală și care, pe baza declarației individuale de asigurare, datorează contribuția de asigurări sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, precum și persoana fizică ce achită contribuția de asigurări sociale pe baza contractului de asigurare socială, potrivit prezentei legi;

b) contract de asigurare socială - contractul încheiat între persoana fizică și casa teritorială de pensii pentru completarea stagiului de cotizare prevăzut de prezenta lege sau pentru completarea venitului asigurat;

c) contribuabil - persoana fizică sau juridică ce plătește contribuții de asigurări sociale sistemului public de pensii, conform prezentei legi;

d) declarație individuală de asigurare - declarația fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente sau din drepturi de proprietate intelectuală pentru care există obligația depunerii acesteia, și care constituie documentul pe baza căruia se stabilesc, în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare, punctajul lunar și cel anual, precum și numărul total de puncte realizat;

e) declarație nominală de asigurare - declarația fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, precum și în cazul persoanelor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele prevăzute la lit. d), care constituie documentul pe baza căruia se stabilesc, în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare, punctajul lunar și cel anual, precum și numărul total de puncte realizat;

f) locuri de muncă în condiții deosebite - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților;

g) locuri de muncă în condiții speciale - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților;

h) perioade asimilate - perioadele pentru care nu s-au datorat contribuții de asigurări sociale considerate prin prezenta lege echivalente stagiului de cotizare în sistemul public de pensii și care se pot valorifica la stabilirea prestațiilor de asigurări sociale în condițiile prezentei legi;

i) prestații de asigurări sociale - venituri de înlocuire acordate pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor asigurate, ca urmare a bătrâneții, invalidității sau decesului, acordate sub formă de pensii, și alte prestații de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege;

j) punctaj lunar - numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câștigului salarial brut lunar sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;

k) punctaj anual - numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obținut prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare;

l) număr total de puncte realizate - numărul total de puncte corespunzător stagiului de cotizare realizat, la care se adaugă numărul de puncte corespunzătoare stagiului potențial și cel aferent perioadelor asimilate;

m) riscuri asigurate - evenimentele care, la producerea efectelor lor, obligă sistemul public de pensii să acorde asiguraților pensii și alte prestații de asigurări sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi;

n) stagiu de cotizare - perioada de timp ulterioară intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care s-au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii;

o) stagiu minim de cotizare - perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asigurații au realizat stagiu de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă și care nu cuprinde perioadele asimilate;

p) stagiu complet de cotizare - perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asigurații au realizat stagiu de cotizare, pentru a putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă sau a pensiei anticipate;

q) stagiu potențial - perioada de timp prevăzută de prezenta lege, considerată stagiu de cotizare și acordată la calculul pensiei de invaliditate, ca o creditare pentru stagiul de cotizare nerealizat din cauza afecțiunilor invalidante;

r) vârstă standard de pensionare - vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbați și femei, în raport cu anul și luna nașterii, de la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă, în condițiile legii, precum și vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege;

s) sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii - acele sisteme de pensii ale căror organizare și funcționare sunt reglementate de alte acte normative;

ș) pensionar - persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege;

t) salariul lunar brut/câștigul salarial brut - veniturile din salarii sau asimilate salariilor care au constituit/constituie baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, conform legislației în vigoare, pentru perioadele ulterioare datei de 31 martie 2001.

Art. 4. -

(1) Administrarea sistemului public de pensii se realizează prin Casa Națională de Pensii Publice, denumită în continuare CNPP, care funcționează și îndeplinește atribuții potrivit prezentei legi.

(2) În subordinea CNPP funcționează case județene de pensii, în fiecare municipiu - reședință de județ, precum și Casa de Pensii a Municipiului București, denumite în continuare case teritoriale de pensii.

(3) CNPP poate înființa, desființa sau reorganiza case locale de pensii, care funcționează sub conducerea și controlul casei teritoriale de pensii, în funcție de numărul și structura asiguraților și beneficiarilor.

Art. 5. -

(1) Asigurații sistemului public de pensii pot fi cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reședința în România.

(2) Pot fi asigurați ai sistemului public de pensii și cetățenii români, cetățenii altor state și apatrizii care nu au domiciliul sau reședința în România, în condițiile prevăzute de instrumentele juridice internaționale la care România este parte.

(3) În aplicarea instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, prin derogare de la dispozițiile Codului civil în materia dreptului internațional privat, la stabilirea obligațiilor sau la acordarea beneficiilor ce le revin asiguraților și beneficiarilor sistemului public de pensii care au locul de ședere permanentă pe teritoriul altui stat, dar care dețin și documente valabile care atestă domiciliul în România, va prevala criteriul locului de ședere obișnuită, sub rezerva dispozițiilor contrare prevăzute în respectivele instrumente juridice.

(4) Asigurații au obligația de a plăti contribuții de asigurări sociale și au dreptul să beneficieze de prestații de asigurări sociale, conform prezentei legi.

Art. 6. -

(1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, următoarele persoane:

I.

a) persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă;

b) funcționarii publici;

c) alte persoane care realizează venituri asimilate salariilor pentru care se datorează contribuție de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal;

II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I;

III. persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii, denumite în continuare șomeri;

IV. persoanele care realizează venituri din activități independente și/sau din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care se datorează contribuție de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal.

(2) Orice persoană care a realizat un stagiu minim de cotizare de cel puțin 10 ani se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială.

(3) În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare socială și pentru perioade de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, cu respectarea prevederilor alin. (2).

(4) Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială prevăzut la alin. (3), sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data dobândirii capacității de muncă și data încheierii contractului de asigurare socială.

(5) Perioada pentru care se încheie contractul de asigurare socială prevăzut la alin. (3) constituie stagiu de cotizare și se valorifică pentru obținerea unei pensii potrivit prezentei legi.

Art. 7. -

(1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. I și II, asigurații care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, alții decât cei care depun declarație individuală de asigurare, persoanele juridice și fizice care achită drepturile bănești ale asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV, denumite în continuare angajatori sau entități asimilate angajatorului, potrivit Codului fiscal, precum și instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. III, sunt obligate să întocmească și să depună, la organul fiscal central, declarația nominală de asigurare.

(2) În situația în care se constată erori în cuprinsul declarațiilor prevăzute la alin. (1), indiferent de cauzele producerii acestora, și/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare, punctajul lunar, punctajul anual și numărul total de puncte ale asiguratului, persoanele juridice sau fizice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să întocmească și să depună, conform reglementărilor fiscale, o declarație rectificativă a declarației nominale de asigurare.

(3) Termenele și modalitățile de depunere a declarațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) sunt prevăzute de Codul fiscal.

Art. 8. -

(1) Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informațiile preluate din declarațiile nominale prevăzute la art. 7 alin. (1) și (2), precum și din declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, constituie elementele pe baza cărora se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, punctajul lunar și punctajul anual pentru asigurații sistemului public de pensii.

(2) În situațiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1), existența raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declarația nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare, a punctajului lunar și a punctajului anual, pot fi valorificate și alte acte doveditoare, întocmite în condițiile legii.

(3) În situațiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1), se constată erori în cuprinsul declarației prevăzute la art. 7 alin. (1) și al declarației privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de cauzele producerii acestora, iar angajatorii sau entitățile asimilate angajatorilor se află în imposibilitatea de a întocmi și depune declarație rectificativă potrivit art. 7 alin. (2), în vederea stabilirii stagiului de cotizare, a punctajului lunar și a punctajului anual pot fi valorificate informațiile din alte acte doveditoare, întocmite potrivit legii.

(4) Obligația prezentării actelor doveditoare prevăzute la alin. (2) și (3) revine persoanei în cauză ori reprezentantului legal al acesteia.

Art. 9. -

(1) Persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV sunt asigurate în sistemul public de pensii pe baza declarației individuale de asigurare sau, după caz, pe baza declarației nominale de asigurare, înregistrate la organul fiscal competent.

(2) Termenele și modalitățile de depunere a declarațiilor prevăzute la alin. (1) sunt prevăzute de Codul fiscal.

Art. 10. -

(1) Contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) și (3) se încheie între persoana interesată sau, după caz, reprezentantul legal ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială și casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul persoanei interesate.

(2) Contractul de asigurare socială se încheie în formă scrisă și produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii.

Art. 11. -

(1) Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) poate fi modificat, din inițiativa asiguratului, prin încheierea unui act adițional la contractul de asigurare socială.

(2) Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2), în baza căruia se calculează contribuția de asigurări sociale se modifică, din inițiativa asiguratorului, respectiv a casei teritoriale de pensii, prin notificarea scrisă a asiguratului, ori de câte ori venitul lunar asigurat este mai mic decât cel prevăzut la art. 33 alin. (1).

Art. 12. -

(1) În sistemul public de pensii, evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale se realizează pe baza codului numeric personal al asiguratului sau, după caz, pe baza codului de identificare atribuit de către CNPP.

(2) Datele cu caracter personal actualizate pentru toți cetățenii români, cetățenii Uniunii Europene, ai statelor membre ale Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene și pentru străinii care au înregistrată rezidența/șederea în România, precum și ale persoanelor pentru care CNPP întocmește documentații de plată și/sau efectuează plata unor prestații de asigurări sociale sunt furnizate acesteia gratuit de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, după caz.

(3) Datele prevăzute la alin. (2) sunt furnizate gratuit, la cererea CNPP, și de către oricare altă autoritate/instituție publică sau altă entitate care, potrivit legii, deține astfel de informații.

(4) În vederea realizării atribuțiilor privind evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale, CNPP poate încheia protocoale în aplicarea prevederilor alin. (3) în scopul efectuării de schimburi de date. Protocoalele se publică în Monitorul Oficial.

(5) Conținutul, modalitățile și termenele de transmitere a informațiilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 13. -

Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:

a) perioadele de vechime în muncă realizate până la data de 1 aprilie 2001, pentru care s-a datorat contribuție de asigurări sociale;

b) perioada de la data de 1 aprilie 2001 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele au fost asigurate, conform legii, în sistemul public de pensii;

c) timpul util la pensie realizat de agricultori și durata de asigurare, în condițiile reglementate de Legea nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 14. -

(1) În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul:

a) a beneficiat de pensie de invaliditate;

b) a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, ori a unui ciclu de studii universitare, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;

c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

d) a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001-1 ianuarie 2006, de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii;

e) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale;

f) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 7 ani;

g) are vechime în muncă conform prevederilor Decretului- lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

h) a realizat perioade necontributive care au constituit vechime în muncă în baza legislației în vigoare până la data de 1 aprilie 2001.

(2) Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior, sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel conform prevederilor alin. (1) lit. b) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere.

(3) Perioadele prevăzute la alin. (1) se valorifică numai în situația în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile prezentei legi.

(4) Perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) se valorifică pentru obținerea unei categorii de pensie în condițiile prevăzute de prezenta lege.

Art. 15. -

(1) Pentru perioadele care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite sau în condiții speciale se acordă perioade suplimentare, care constituie perioade asimilate, după cum urmează:

a) 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă;

b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă.

(2) Constituie perioade asimilate și perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, precum și perioada suplimentară acordată pentru stagiul de cotizare realizat în condiții speciale și condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001 și până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3) Constituie perioade asimilate și alte perioade suplimentare la vechimea în muncă acordate în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.

(4) Perioadele prevăzute la alin. (1) - (3) se valorifică pentru obținerea unei categorii de pensie în condițiile prevăzute de prezenta lege.

Art. 16. -

(1) Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin instrumente juridice internaționale la care România este parte.

(2) La stabilirea prestațiilor de asigurări sociale se iau în considerare stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii din România, precum și perioadele de asigurare realizate sau recunoscute conform legislației altor țări, în condițiile reglementate prin instrumente juridice internaționale la care România este parte.

(3) În sistemul public de pensii, obligațiile și prestațiile de asigurări sociale se achită în moneda națională.

(4) În cazul drepturilor salariale sau veniturilor asigurate, stabilite în moneda altor țări pe teritoriul României, contribuțiile se plătesc în lei, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României din data stabilită pentru plata acestor drepturi.

TITLUL II Bugetul asigurărilor sociale de stat

Art. 17. -

(1) Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului public de pensii.

(2) CNPP înaintează anual Ministerului Muncii și Justiției Sociale propunerile pentru elaborarea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru partea de cheltuieli.

(3) CNPP are calitatea de creditor bugetar numai pentru veniturile bugetare pe care le administrează, reprezentând contribuții de asigurări sociale datorate de persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare socială, precum și alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, conform legii.

(4) CNPP și unitățile din subordinea acesteia efectuează cheltuieli în limita aprobată prin buget și a creditelor bugetare deschise, în condițiile legii.

(5) În situația în care legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare prevederile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul precedent, până la adoptarea noului buget, cu respectarea prevederilor art. 37 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 18. -

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din:

a) contribuții de asigurări sociale, dobânzi și penalități de întârziere, precum și din alte venituri, potrivit legii;

b) sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care se aprobă prin legile bugetare anuale;

c) comisionul achitat CNPP de către administratorii fondurilor de pensii administrate privat, datorat pentru operațiunile administrative și financiare efectuate, conform prevederilor art. 431 și art. 44 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 19. -

(1) Comisionul prevăzut la art. 18 lit. c) reprezintă o cotă procentuală de 0,5% aplicată lunar asupra sumei totale ce face obiectul operațiunii financiare efectuată pentru fiecare fond de pensii administrat privat.

(2) Comisionul prevăzut la alin. (1) se suportă din veniturile administratorilor, așa cum sunt prevăzute la art. 85 din Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se achită în termen de 5 zile de la primirea contribuțiilor conform art. 35 alin. (4), dar nu mai târziu de data de 25 a lunii.

Art. 20. -

(1) Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat acoperă contravaloarea prestațiilor de asigurări sociale din sistemul public de pensii, cheltuielile privind organizarea și funcționarea sistemului public de pensii, finanțarea unor investiții proprii, alte cheltuieli prevăzute de lege.

(2) Din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se prelevă anual până la 3% pentru constituirea unui fond de rezervă.

(3) Fondul de rezervă cumulat nu poate depăși nivelul cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar respectiv.

(4) Fondul de rezervă se utilizează pentru acoperirea prestațiilor de asigurări sociale în situații temeinic motivate sau a altor cheltuieli ale sistemului public de pensii, aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(5) Fondul de rezervă se constituie în anii în care bugetul asigurărilor sociale de stat nu primește sume pentru echilibrare, potrivit art. 18 lit. b), și numai după acoperirea deficitelor din anii precedenți ale bugetului asigurărilor sociale de stat.

Art. 21. -

(1) În condițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al
Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), pentru asigurații sistemului public de pensii, cu excepția acelora care au încheiat contracte de asigurare socială, Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, are obligația de a transmite CNPP informațiile necesare stabilirii, în sistemul public de pensii, a stagiului de cotizare realizat și a punctajului lunar, în vederea acordării prestațiilor de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege. Informațiile necesare cuprind cel puțin evidența obligațiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat datorate și plătite de angajatori și/sau de asigurați, precum și eventualele rectificări ale declarațiilor de asigurare.

(2) Procedura de transmitere a informațiilor prevăzute la alin. (1), precum și alte elemente necesare se stabilesc prin protocol încheiat între ANAF și CNPP, care se publică în Monitorul Oficial.

(3) Instituțiile prevăzute la alin. (1) își acordă reciproc și gratuit accesul la informațiile referitoare la declararea/achitarea contribuțiilor de asigurări sociale din bazele de date pe care le au în administrare.

(4) Anual, după depunerea declarațiilor fiscale, ANAF transmite CNPP veniturile realizate de persoanele fizice, altele decât cele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor.

Art. 22. -

(1) Excedentele anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pot fi utilizate în anul următor, potrivit destinațiilor aprobate prin lege, după regularizarea cu bugetul de stat, în limita sumelor primite de acesta, potrivit prevederilor art. 18 lit. b).

(2) Eventualul deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat se acoperă din fondul de rezervă.

(3) Deficitul din anii precedenți și din anul curent al bugetului asigurărilor sociale de stat rămas după utilizarea fondului de rezervă se finanțează din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului.

Art. 23. -

Disponibilitățile bănești ale bugetului asigurărilor sociale de stat sunt purtătoare de dobânzi, nivelul dobânzilor stabilindu-se prin convenții încheiate de CNPP cu Trezoreria Statului.

Art. 24. -

În mod excepțional, în situații motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.

TITLUL III Contribuția de asigurări sociale

Art. 25. -

(1) Contribuabilii la sistemul public de pensii sunt:

a) persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum și din indemnizații de asigurări sociale de sănătate, pentru care angajatorii sau entitățile asimilate acestora au obligația, potrivit Codului fiscal, de a calcula, de a reține la sursă și de a vira contribuția de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat;

b) persoanele fizice care realizează venituri din activități independente sau drepturi de proprietate intelectuală și care, potrivit Codului fiscal, pe baza declarației individuale de asigurare, datorează și plătesc contribuția de asigurări sociale;

c) angajatorii sau entitățile asimilate acestora care, potrivit Codului fiscal, au obligația de a plăti contribuția de asigurări sociale datorată pentru condiții deosebite și/sau speciale de muncă, precum și eventuale diferențe de contribuții de asigurări sociale pe care legislația le pune în seama angajatorului;

d) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin structurile teritoriale și unitățile trimițătoare, care, potrivit legislației specifice, au obligația de a suporta din bugetele proprii contribuția de asigurări sociale datorată pentru persoanele care beneficiază de drepturi acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, respectiv pentru personalul român trimis în misiune temporară sau permanentă în străinătate.

(2) Sunt contribuabili ai sistemului public de pensii și persoanele fizice care sunt asigurate, conform prezentei legi, pe baza contractului de asigurare socială.

Art. 26. -

Condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea asiguraților din sistemul public de pensii pot fi normale, deosebite și speciale.

Art. 27. -

Sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.

Art. 28. -

(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

d) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

e) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

(2) Alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite prin lege. Metodologia și criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(3) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale prevăzute la alin. (1) lit. d) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.

(4) Perioada cuprinsă între data expirării avizului și data reînnoirii avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale constituie stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă, pentru care angajatorii datorează și plătesc, cota de contribuție de asigurări sociale pentru condiții speciale de muncă.

(5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă și pentru care angajatorii datorează și plătesc contribuția de asigurări sociale.

Art. 29. -

În situația contractului de asigurare socială contribuția de asigurări sociale se datorează de la data încheierii acestuia, în cota prevăzută în Codul fiscal.

Art. 30. -

(1) Plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) se face lunar de către aceștia sau, în numele lor, de către orice altă persoană, în contul casei teritoriale de pensii la care sunt asigurați, în baza contractului de asigurare.

(2) Plata contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2), se poate face și anticipat, pentru perioada de până la sfârșitul anului calendaristic. În aceste situații, stagiul de cotizare este corespunzător timpului scurs în interiorul perioadei pentru care s-a efectuat plata.

Art. 31. -

(1) Plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (3) se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, în termen de un an de la data încheierii contractului de asigurare socială.

(2) Contractul de asigurare socială încheiat conform prevederilor art. 6 alin. (3) își încetează aplicabilitatea la data la care contribuția de asigurări sociale datorată în baza acestuia este achitată în întregime.

(3) În situația în care la expirarea termenului de un an, prevăzut la alin. (1), contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate.

Art. 32. -

(1) Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților sistemului public de pensii, cu excepția acelora care sunt asigurați în baza contractului de asigurare socială, este prevăzută de Codul fiscal.

(2) Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajatori, precum și al entităților asimilate angajatorilor, este prevăzută de Codul fiscal.

Art. 33. -

(1) Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2) Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (3) o constituie cel puțin câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

Art. 34. -

Veniturile pentru care nu se datorează contribuția de asigurări sociale nu se iau în considerare la stabilirea prestațiilor din sistemul public de pensii.

Art. 35. -

(1) Contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale conform Codului fiscal, se plătește lunar/trimestrial de către angajator împreună cu contribuția de asigurări sociale pe care acesta o datorează, după caz, în calitate de contribuabil, bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2) Contribuția la fondul de pensii administrat privat, care este parte din contribuția de asigurări sociale prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați și pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, datorată și plătită la sistemul public de pensii, se transmite de CNPP fondurilor de pensii administrate privat.

(3) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care plătitorii au depus declarația nominală de asigurare, CNPP transmite fiecărui administrator lista nominală de virare a sumelor către fondul de pensii pe care acesta îl administrează.

(4) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care angajatorul a depus declarația nominală de asigurare, CNPP virează către fiecare fond de pensii administrat privat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma reprezentând contribuțiile datorate acestor fonduri.

Art. 36. -

(1) În cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2), termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția.

(2) Pentru ceilalți asigurați ai sistemului public de pensii, alții decât cei prevăzuți la alin. (1) și art. 6 alin. (3), termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este prevăzut de Codul fiscal.

Art. 37. -

Activitatea privind administrarea creanțelor provenind din contribuții de asigurări sociale, datorate de persoanele fizice, contribuabili ai sistemului public de pensii, cu excepția celor prevăzute la art. 6 alin. (2) și (3), și de persoanele fizice sau juridice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorilor, precum și constatarea și sancționarea contravențiilor, se realizează de organul fiscal central, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 38. -

Pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2) și (3) activitatea de colectare a contribuțiilor de asigurări sociale se realizează de CNPP, prin casele teritoriale de pensii.

Art. 39. -

(1) În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2), plata cu întârziere a contribuției de asigurări sociale generează obligația de plată a unor dobânzi și penalități de întârziere. Cotele dobânzilor și penalităților de întârziere, precum și modul de calcul al acestora sunt cele stabilite prin Codul de procedură fiscală.

(2) Sumele reprezentând dobânzi și penalități de întârziere se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat.

(3) Calculul dobânzilor și penalităților de întârziere se efectuează de către casa teritorială de pensii cu care s-a încheiat contractul de asigurare socială.

Art. 40. -

(1) În sistemul public de pensii stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat și plătit contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat și, după caz, de către angajator.

(2) În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV care au depus declarația individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal se constată că, la sfârșitul anului, în funcție de categoria de venit, venitul net anual determinat sau, după caz, venitul brut anual realizat ori normele anuale de venit determinate potrivit Codului fiscal sunt mai mici decât suma reprezentând 12 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată și aceștia au plătit contribuție de asigurări sociale, stagiul de cotizare se determină prin raportarea venitului la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale la salariul minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data depunerii declarației fiscale.

(3) În situația persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (2), asigurate pe baza contractului de asigurare socială, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat și plătit, conform legii, contribuția de asigurări sociale, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere aferente.

(4) Dobânzile și penalitățile de întârziere datorate de persoanele prevăzute la alin. (3) se încasează de către casa teritorială de pensii competentă.

Art. 41. -

(1) Contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) poate fi reziliat la inițiativa oricăreia dintre părți, conform clauzelor prevăzute în contract.

(2) Contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) se reziliază, din inițiativa casei teritoriale de pensii, în cazul neplății contribuției de asigurări sociale pentru o perioadă de 3 luni consecutive.

(3) Rezilierea contractului de asigurare socială potrivit alin. (2) se face începând cu ziua următoare celei pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

(4) În cazul rezilierii contractului de asigurare socială, contribuțiile de asigurări sociale achitate nu se restituie, iar stagiul de cotizare astfel realizat se determină prin raportarea sumelor plătite la cota de contribuție de asigurări sociale aplicată asupra câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Art. 42. -

(1) Contractul de asigurare socială încetează de drept la data decesului asiguratului.

(2) Eventualele sume neachitate până la data decesului, reprezentând contribuții de asigurări sociale și, după caz, dobânzi și penalități, nu se mai urmăresc. Stagiul de cotizare se constituie numai din perioadele pentru care s-au plătit sumele reprezentând contribuția de asigurări sociale și, după caz, dobânzile și penalitățile calculate.

(3) În situațiile în care, conform prevederilor art. 30 alin. (2), sunt efectuate plăți anticipate pentru perioade ulterioare datei decesului, sumele plătite pentru aceste perioade, reprezentând contribuție de asigurări sociale, se restituie, la cerere, persoanelor prevăzute la art. 111 alin. (1), în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data decesului.

(4) În situațiile prevăzute la alin. (3), constituie stagiu de cotizare perioada pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale până la data decesului.

Art. 43. -

În sistemul public de pensii stagiul de cotizare realizat de asigurați, precum și perioadele asimilate se determină în ani, luni și zile calendaristice.

Art. 44. -

Stagiul de cotizare se certifică, la cererea asiguratului sistemului public de pensii, prin adeverință emisă de către CNPP, prin casele teritoriale de pensii.

TITLUL IV Prestații de asigurări sociale în sistemul public de pensii

Art. 45. -

În sistemul public de pensii se acordă următoarele categorii de prestații de asigurări sociale:

a) pensii;

b) alte prestații de asigurări sociale.

CAPITOLUL I Pensii

Art. 46. -

(1) Persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare prevăzute de prezenta lege pot beneficia de una dintre următoarele categorii de pensii acordate de sistemul public de pensii:

a) pensia pentru limită de vârstă;

b) pensia anticipată;

c) pensia de invaliditate;

d) pensia de urmaș.

(2) În sistemul public de pensii o persoană poate beneficia de o singură categorie de pensie dintre cele prevăzute la alin. (1).

SECȚIUNEA 1 Pensia pentru limită de vârstă

Art. 47. -

Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege.

Art. 48. -

(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.

(2) Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

(3) Stagiul complet de cotizare, care cuprinde și perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.

(4) În perioada eșalonării vârstelor standard de pensionare, femeile pot opta pentru pensionare la împlinirea vârstei de 63 de ani sau la vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5.

Art. 49. -

(1) Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează:

a) conform tabelului nr. 1, în situația persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă;

Tabelul nr. 1

Stagiul de cotizare realizat în condiții deosebite (ani împliniți) Vârsta standard de pensionare se reduce cu:
Ani Luni
1 - 3
2 - 6
3 - 9
4 1 -
5 1 3
6 1 6
7 1 9
8 2 -
9 2 3
10 2 6
11 2 9
12 3 -
13 3 3
14 3 6
15 3 9
16 4 -
17 4 3
18 4 6
19 4 9
20 5 -
21 5 3
22 5 6
23 5 9
24 6 -
25 6 3
26 6 6
27 6 9
28 7 -
29 7 3
30 7 6
31 7 9
32 8 -
33 8 3
34 8 6
35 8 9

b) conform tabelului nr. 2, în situația persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum și în situația celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiții speciale prevăzute la art. 28 alin. (1);

Tabelul nr. 2

Stagiul de cotizare realizat în grupa I de muncă și/sau în condiții speciale (ani împliniți) Vârsta standard de pensionare se reduce cu:
Ani Luni
1 - 6
2 1 -
3 1 6
4 2 -
5 2 6
6 3 -
7 3 6
8 4 -
9 4 6
10 5 -
11 5 6
12 6 -
13 6 6
14 7 -
15 7 6
16 8 -
17 8 6
18 9 -
19 9 6
20 10 -
21 10 6
22 11 -
23 11 6
24 de ani și peste 12 -

c) cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944, și/sau de prizonierat, în situația persoanelor cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) -c) și la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Persoanele care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât și în sisteme neintegrate acestuia beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), numai pentru stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii.

Art. 50. -

(1) Sunt exceptate de la prevederile art. 49 alin. (1) lit. b) persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin:

a) 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 20 de ani;

b) 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. e) pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 20 de ani;

c) 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. c) și d), pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 13 ani.

(2) Vârsta standard de pensionare redusă potrivit prevederilor alin. (1) nu poate fi mai mică de:

a) 45 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a);

b) 50 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), cu excepția balerinilor și acrobaților pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 43 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați;

c) 50 de ani pentru femei și 52 de ani pentru bărbați, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. c).

(3) Stagiul complet de cotizare este de:

a) 20 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 20 de ani în locuri de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a);

b) 25 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 20 de ani în locuri de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. e);

c) 25 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. c) și d).

Art. 51. -

(1) Fac excepție de la prevederile art. 49 alin. (1) lit. b) și persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații sau de cel puțin 17 ani în zona a II-a de expunere la radiații, în locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b).

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă indiferent de vârstă.

(3) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), stagiul complet de cotizare este de 15 ani, în cazul celor care au desfășurat activitate în zona I de expunere la radiații, respectiv de 17 ani, în cazul celor care au desfășurat activitate în zona a II-a de expunere la radiații.

Art. 52. -

Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcție de gradul de handicap, dovedit cu certificat de încadrare în grad și tip de handicap cu valabilitate permanentă, în condițiile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

a) indiferent de vârstă, dacă au realizat, în condiții de handicap grav, cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare;

b) cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiții de handicap accentuat, un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani;

c) cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiții de handicap mediu, stagiul complet de cotizare.

Art. 53. -

Persoanele cu deficiență vizuală gravă beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat în aceste condiții cel puțin 1/3 din stagiul complet de cotizare.

Art. 54. -

(1) Fracțiunea de an de stagiu de cotizare realizată în grupa I și/sau condiții speciale de muncă, pentru care nu se acordă reducerea vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 49 alin. (1) lit. b), poate fi cumulată cu perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiții deosebite de muncă în vederea reducerii vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 49 alin. (1) lit. a).

(2) Reducerile vârstelor standard de pensionare acordate asiguraților sistemului public de pensii, prevăzute la art. 49 și de alte acte normative cu caracter special, pot fi cumulate fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani.

(3) Vârstele de pensionare reduse în condițiile alin. (2) nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei și de 52 de ani pentru bărbați.

Art. 55. -

(1) În situația personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, prevederile art. 49 alin. (1) lit. b) se aplică numai în condițiile realizării numărului minim de ore de zbor, salturi sau starturi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 581/2001 privind criteriile de încadrare a personalului navigant din aviația civilă în condiții speciale de muncă.

(2) Activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații sunt cele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităților de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I și II de expunere la radiații.

(3) Activitățile din anexa nr. 2, avizate în condiții speciale de muncă, realizate în unitățile din anexa nr. 3, se consideră în condiții speciale de muncă numai dacă acestea se desfășoară pe durata programului normal de lucru dintr-o lună.

Art. 56. -

(1) Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut 3 copii și i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare prevăzută în anexa nr. 5.

(2) La reducerea prevăzută la alin. (1) se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil.

(3) Reducerea vârstei de pensionare prevăzută la alin. (1) și (2) se aplică și în cazul în care numărul de copii cuprinde și copii adoptați și crescuți pe o perioadă de cel puțin 13 ani.

Art. 57. -

(1) Persoanele care au depășit stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 cu cel puțin 8 ani pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5.

(2) La stabilirea stagiului complet de cotizare potrivit alin. (1) se iau în considerare și perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b) -h) și art. 15.

Art. 58. -

(1) În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Sănătății și Ministerului Economiei, metodologia de stabilire și determinare a zonelor industriale cu poluare remanentă.

(2) Siturile cu potențial de poluare remanentă sunt identificate și nominalizate prin ordin comun al celor trei miniștri.

(3) Locuitorii din unitățile administrativ-teritoriale pot beneficia, la cerere, de reducerea vârstei standard de pensionare cu până la 2 ani, dacă au locuit și/sau lucrat cel puțin 30 de ani în zona determinată prin ordinul comun prevăzut la alin. (2), într-o rază de 8 km în jurul sitului contaminat.

Art. 59. -

Reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la art. 56-58 nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

SECȚIUNEA a 2-a Pensia anticipată

Art. 60. -

(1) Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.

(2) La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. d) -h) și art. 15.

(3) Cuantumul pensiei anticipate se stabilește prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 3.

Tabelul nr. 3

Perioada de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare (%)
până la un an 0,50
între un an și 2 ani 0,45
între 2 și 3 ani 0,40
între 3 și 4 ani 0,35
între 4 și 5 ani 0,30
între 5 și 6 ani 0,25
între 6 și 7 ani 0,20
între 7 și 8 ani 0,15

Art. 61. -

La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la art. 60 alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Art. 62. -

(1) La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare ori, după caz, în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate și/sau perioadelor asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) -c).

(2) Beneficiarul unei pensii anticipate nu poate opta pentru pensie de invaliditate în situația pierderii capacității de muncă.

SECȚIUNEA a 3-a Pensia de invaliditate

Art. 63. -

Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii, care nu îndeplinesc condițiile de pensie pentru limită de vârstă și care au capacitatea de muncă diminuată din cauza:

a) accidentelor de muncă și bolilor profesionale, constatate conform legii;

b) altor boli și accidente care nu au legătură cu munca;

c) participării la lupta pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care erau cuprinși într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidității.

Art. 64. -

(1) În raport cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este:

a) de gradul I, caracterizată de deficiența funcțională gravă, capacitate de muncă și autoservire diminuate;

b) de gradul II, caracterizată de deficiența funcțională accentuată, capacitate de muncă diminuată și capacitate de autoservire păstrată;

c) de gradul III, caracterizată de deficiența funcțională medie, capacitate de muncă diminuată și capacitate de autoservire păstrată.

(2) Pentru orice grad de invaliditate prevăzut la alin. (1), în funcție de natura afectării capacității de muncă și tipul raportului de muncă, capacitatea de muncă poate fi considerată păstrată pentru anumite activități profesionale.

Art. 65. -

(1) Criteriile și normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, cu avizul Ministerului Sănătății.

(2) CNPP, prin intermediul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, denumit în continuare INEMRCM, organizează, îndrumă și controlează activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Art. 66. -

(1) Evaluarea capacității de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, până la data împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, cu excepția urmașilor prevăzuți la art. 76 lit. c), de către medicul specializat în expertiza medicală a capacității de muncă din cadrul INEMRCM, denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale.

(2) Pentru evaluarea capacității de muncă, cererea și documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă din subordinea INEMRCM, în funcție de domiciliul solicitantului. Listele cu privire la locația cabinetelor de expertiză medicală a capacității de muncă din subordinea INEMRCM se vor afișa public atât la sediul CNPP și la sediile fiecărei case teritoriale de pensii, cât și pe site-ul instituțiilor.

(3) În urma examinării clinice, a analizării documentelor medicale prezentate și, după caz, a avizului INEMRCM, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacității de muncă și emite decizia medicală asupra capacității de muncă.

(4) În situația în care, pentru emiterea deciziei medicale prevăzute la alin. (3) sunt necesare investigații sau examinări de specialitate suplimentare, medicul expert al asigurărilor sociale propune, după caz, prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii.

(5) Decizia medicală prevăzută la alin. (3) se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii și se comunică în termen de 10 zile de la emitere. În situațiile prevăzute la alin. (4), termenul de emitere a deciziei medicale se prelungește corespunzător.

(6) Decizia medicală asupra capacității de muncă poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă, în funcție de domiciliul persoanei. Contestația se soluționează de către comisiile medicale regionale de contestații.

(7) Comisiile medicale regionale de contestații funcționează în cadrul centrelor regionale de expertiză medicală a capacității de muncă din subordinea INEMRCM.

(8) Contestația prevăzută la alin. (6) se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare. Decizia emisă în soluționarea contestației se comunică în termen de 10 zile de la data soluționării.

(9) Deciziile medicale ale comisiilor medicale regionale de contestații date în soluționarea contestațiilor prevăzute la alin. (6) pot fi atacate la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile de la comunicare.

(10) Deciziile medicale asupra capacității de muncă necontestate în termen rămân definitive.

Art. 67. -

(1) În vederea efectuării de investigații și examinări de specialitate suplimentare, CNPP, prin INEMRCM, poate încheia contracte de prestări de servicii medicale cu unități sanitare de specialitate, în condițiile legii.

(2) Listele cu privire la locația unităților sanitare de specialitate se vor afișa public atât la sediul CNPP și la sediile fiecărei case teritoriale de pensii, cât și pe site-ul instituțiilor.

Art. 68. -

(1) La stabilirea pensiei de invaliditate se acordă un stagiu potențial, determinat ca diferență între stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 și stagiul de cotizare realizat până la data acordării pensiei de invaliditate.

(2) Stagiul potențial rezultat conform alin. (1) nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care persoana l-ar fi putut realiza de la data acordării pensiei de invaliditate până la împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută în anexa nr. 5, la care poate solicita pensie pentru limită de vârstă.

Art. 69. -

(1) Pensionarii de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizație pentru însoțitor.

(2) Cuantumul indemnizației pentru însoțitor reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în conformitate cu legislația în vigoare, aferent lunii pentru care se face plata.

(3) Indemnizația pentru însoțitor se suportă de la bugetul de stat.

(4) În cazul pensionarilor încadrați în gradul I de invaliditate care beneficiază de pensie de invaliditate în mai multe sisteme de asigurări sociale, indemnizația pentru însoțitor se acordă numai de către ultimul sistem în care aceștia au fost asigurați.

Art. 70. -

(1) Pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale periodic, în funcție de afecțiune, la intervale cuprinse între un an și 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale.

(2) După fiecare revizuire medicală, medicul expert al asigurărilor sociale emite o nouă decizie medicală asupra capacității de muncă, prin care se stabilește, după caz:

a) menținerea în același grad de invaliditate;

b) încadrarea în alt grad de invaliditate;

c) redobândirea capacității de muncă.

(3) Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicală asupra capacității de muncă, emisă în urma revizuirii medicale.

(4) Persoanele încadrate în grad de invaliditate au obligația să se prezinte pentru revizuirea medicală la termenul stabilit și să prezinte documentele medicale și rezultatele investigațiilor medicale solicitate de medicul expert al asigurărilor sociale.

(5) Revizuirea medicală se poate efectua oricând, atât la cererea pensionarilor, dacă starea sănătății lor s-a îmbunătățit sau, după caz, s-a agravat, precum și din oficiu, ca urmare a convocării justificate de către medicul expert al asigurărilor sociale.

(6) Decizia medicală asupra capacității de muncă emisă la revizuirea medicală urmează aceleași proceduri de contestare și soluționare, conform prevederilor art. 66.

Art. 71. -

(1) Nu mai sunt supuși revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care:

a) prezintă invalidități care afectează ireversibil capacitatea de muncă;

b) au împlinit vârstele standard de pensionare prevăzute de prezenta lege.

(2) Constatarea situațiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se face de către medicul expert al asigurărilor sociale, conform listei de afecțiuni ireversibile prevăzute în hotărârea Guvernului pentru aprobarea criteriilor medicale pe baza cărora se face încadrarea în grade de invaliditate, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale și Ministerului Sănătății, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 72. -

(1) În vederea soluționării cererii de încadrare în grad de invaliditate medicul expert al asigurărilor sociale poate solicita avizul INEMRCM cu privire la cazurile cu documentație medicală insuficientă și/sau incompletă, precum și în cazurile a căror documentație impune verificarea datelor medicale.

(2) INEMRCM și centrele regionale de expertiză medicală a capacității de muncă pot convoca, pentru expertizare, persoanele încadrate în grad de invaliditate. INEMRCM poate convoca pentru expertizare și persoanele care solicită încadrarea în grad de invaliditate. Convocarea se va adresa cazurilor pentru care se dispune verificarea expertizei medicale sau evaluarea datelor medicale, în vederea obținerii pensiei de invaliditate.

(3) Persoanele care solicită încadrarea în grad de invaliditate, precum și persoanele încadrate în grad de invaliditate au obligația de a se prezenta la convocarea prevăzută la alin. (2). Neprezentarea persoanelor la convocare, precum și refuzul de a efectua investigațiile medicale și examinările necesare pentru evaluarea/expertizarea capacității de muncă atrag respingerea cererii de încadrare în grad de invaliditate sau, după caz, suspendarea plății pensiei de invaliditate.

(4) Încadrarea ulterioară în grad de invaliditate a persoanelor care nu și-au îndeplinit obligația prevăzută la alin. (3) se face numai cu avizul INEMRCM.

(5) Neprezentarea la convocare sau, după caz, refuzul efectuării investigațiilor medicale și examinărilor necesare în vederea evaluării/expertizării capacității de muncă se comunică caselor teritoriale de pensii, în termen de 5 zile, de către INEMRCM, centrele regionale de expertiză medicală a capacității de muncă, precum și de către medicul expert al asigurărilor sociale.

(6) În aplicarea prevederilor alin. (1) - (5), INEMRCM emite avize, rapoarte de expertiză medicală a capacității de muncă, precum și decizii medicale asupra capacității de muncă, cu caracter obligatoriu pentru cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă sau centrele regionale de expertiză medicală a capacității de muncă.

(7) Deciziile medicale asupra capacității de muncă emise conform alin. (6) pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare la Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă din cadrul INEMRCM. Contestația se soluționează în termen de 45 de zile și se comunică în termen de 10 zile de la soluționare.

(8) Deciziile Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, emise în soluționarea contestațiilor, pot fi atacate la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile de la comunicare.

(9) Deciziile medicale asupra capacității de muncă necontestate în termen rămân definitive.

Art. 73. -

(1) Pensionarii de invaliditate, cu excepția celor prevăzuți la art. 71 alin. (1), sunt obligați să urmeze programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale care a emis decizia medicală asupra capacității de muncă, cu consultarea medicului curant, în vederea reintegrării socioprofesionale.

(2) Neîndeplinirea obligației prevăzute la alin. (1) atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare constatării, cu excepția situațiilor în care neîndeplinirea obligației este temeinic justificată.

(3) Medicii experți ai asigurărilor sociale efectuează controlul asupra respectării programelor recuperatorii.

(4) Suspendarea plății pensiei încetează cu luna următoare reluării sau, după caz, începerii programelor recuperatorii.

Art. 74. -

(1) La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin adăugarea perioadei asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) și, după caz, a perioadelor de stagiu de cotizare realizat, conform legii, pe durata pensionării de invaliditate.

(2) Transformarea pensiei de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă, în condițiile prevăzute la alin. (1), se face din oficiu și se acordă cuantumul cel mai avantajos.

(3) Indemnizația pentru însoțitor prevăzută la art. 69 se menține și pe durata acordării pensiei pentru limită de vârstă.

(4) Pensionarii de invaliditate nu pot opta pentru pensie anticipată.

SECȚIUNEA a 4-a Pensia de urmaș

Art. 75. -

Pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.

Art. 76. -

Copiii au dreptul la pensie de urmaș:

a) până la vârsta de 16 ani;

b) dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani;

c) pe toată durata invalidității, de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b).

Art. 77. -

(1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani.

(2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

Art. 78. -

(1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an.

(2) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă și de durata căsătoriei, dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

Art. 79. -

Soțul supraviețuitor care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 77 și la art. 78 alin. (1) beneficiază de pensie de urmaș pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri brute lunare dintr-o activitate pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit Codului fiscal sau dacă acestea sunt mai mici decât câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Art. 80. -

Soțul supraviețuitor care are în îngrijire, la data decesului susținătorului, unul sau mai mulți copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaș până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani.

Art. 81. -

(1) Pensia de urmaș se stabilește, după caz, din:

a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat;

b) pensia de invaliditate gradul I aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

(2) Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din numărul total de puncte realizat de susținător aferent pensiei prevăzute la alin. (1) în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel:

a) 50% - pentru un singur urmaș;

b) 75% - pentru 2 urmași;

c) 100% - pentru 3 sau mai mulți urmași.

(3) Copiii și soțul supraviețuitor care au dreptul la o pensie proprie și îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după susținătorul decedat pot opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

Art. 82. -

Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul orfanilor de ambii părinți, se stabilește prin însumarea drepturilor de pensie de urmaș, calculate după fiecare părinte.

Art. 83. -

În cazul modificării numărului de urmași îndreptățiți, pensia se recalculează în conformitate cu dispozițiile art. 81 alin. (2).

Art. 84. -

Persoanele prevăzute la art. 76 lit. c) și la art. 78 alin. (1) sunt expertizate, revizuite medical și au obligația de a urma programele recuperatorii, conform reglementărilor prevăzute pentru pensia de invaliditate.

CAPITOLUL II Calculul prestațiilor de asigurări sociale

SECȚIUNEA 1 Calculul pensiilor

Art. 85. -

(1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință.

(2) La determinarea cuantumului pensiei conform alin. (1) fracțiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.

Art. 86. -

(1) Valoarea punctului de referință prevăzută la art. 85 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv 25.

(2) Valorile punctului de pensie sunt următoarele:

a) la data de 1 septembrie 2019 - 1.265 lei;

b) la data de 1 septembrie 2020 - 1.775 lei;

c) la data de 1 septembrie 2021 - 1.875 lei.

(3) La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referință este de 75 lei.

(4) Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referință se majorează anual cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

(5) Indicatorii prevăzuți la alin. (4) utilizați la stabilirea valorii punctului de referință pentru anul următor sunt cei definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică.

(6) În situația în care unul dintre indicatorii prevăzuți la alin. (4) are valoare negativă la stabilirea valorii punctului de referință se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă.

(7) În situația în care indicatorii prevăzuți la alin. (3) au valoare negativă se păstrează ultima valoare a punctului de referință.

(8) Prin legea privind plafoanele unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar se pot stabili anual alte majorări decât cele prevăzute de prezentul articol.

Art. 87. -

(1) Numărul total de puncte realizate de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia.

(2) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

(3) Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv.

(4) În situația asiguraților care, în aceeași perioadă de timp, pe lângă veniturile de natura celor prevăzute de Codul fiscal pentru care s-a datorat și plătit contribuția de asigurări sociale, dovedesc și venituri asigurate în baza unui contract de asigurare socială, la determinarea punctajului lunar se au în vedere veniturile lunare asigurate cumulate.

(5) La calcularea punctajelor anuale și a punctajului lunar se utilizează două zecimale.

(6) În situația asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condițiile prezentei legi se diminuează cu raportul dintre cota de contribuție de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de către asigurat, prevăzută de Codul fiscal, din care s-a dedus cota de contribuție aferentă fondului de pensii administrat privat și cota de contribuție prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale.

Art. 88. -

(1) Pentru perioadele asimilate, la determinarea punctajului lunar al asiguratului se utilizează:

a) cuantumul brut al pensiei de invaliditate, în situația prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. a);

b) cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, în situațiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. d) și e).

(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b), c) și f) punctajul lunar este de 0,25 puncte.

(3) În cazul persoanelor care se regăsesc, concomitent, în două sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 14 alin. (1), se ia în considerare punctajul lunar cel mai avantajos, corespunzător uneia dintre perioadele asimilate stagiului de cotizare.

(4) În cazul persoanelor care se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la art. 14 alin. (1) și care, în aceeași perioadă, au realizat, conform legii, stagii de cotizare ca urmare a încadrării într-o formă de asigurare obligatorie sau facultativă, la calculul punctajului lunar al asiguratului se ia în considerare venitul lunar asigurat.

(5) Partea din cuantumul pensiei aferentă numărului de puncte corespunzătoare perioadelor asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b) -g) se suportă de la bugetul de stat.

Art. 89. -

(1) Pentru stagiul potențial, acordat persoanelor în drept să obțină o pensie de invaliditate, punctajul lunar este de:

a) 0,50 puncte pentru gradul I de invaliditate;

b) 0,35 puncte pentru gradul II de invaliditate;

c) 0,15 puncte pentru gradul III de invaliditate.

(2) Pentru perioadele în care persoana a fost șomer, la determinarea punctajului lunar se iau în considerare drepturile bănești lunare acordate care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale.

(3) Pentru perioadele în care persoana a beneficiat de plăți compensatorii, pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează drepturile bănești lunare acordate care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale.

Art. 90. -

(1) Persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite sau condiții speciale, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:

a) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, potrivit legii;

b) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale, potrivit legii.

(2) Persoanele prevăzute la art. 53 beneficiază de majorarea punctajelor lunare cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activitate ca persoane cu deficiență vizuală gravă.

SECȚIUNEA a 2-a Pensia minimă

Art. 91. -

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi, pentru pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în România, se instituie pensia minimă, în funcție de stagiul de cotizare realizat.

(2) Pensia minimă se stabilește în procente, minim și maxim, din salariul minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de stagiul de cotizare realizat, astfel: procentul minim este de 45%, aferent stagiului minim de cotizare, la care se adaugă câte 1% pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste 15 ani, fără a depăși procentul maxim de 75%. Derogări (1)

(3) Pensia minimă se acordă pensionarilor în situația în care cuantumul pensiei, cuvenit sau aflat în plată, are o valoare mai mică decât cuantumul pensiei minime calculat conform alin. (2).

(4) În situația persoanelor care beneficiază, prin cumul, de una din categoriile de pensie prevăzute la art. 46 alin. (1), de pensie din sisteme neintegrate sistemului public de pensii, ori de pensie din alte state, pensia minimă se acordă în situația în care suma cuantumurilor tuturor acestor venituri nu depășește cuantumul pensiei minime calculat conform alin. (2).

(5) În situația pensionarilor care au realizat stagiu de cotizare cuprins între 10 și 15 ani, pensia minimă se stabilește în funcție de stagiul de cotizare realizat, într-un procent de 40% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani și 14 ani inclusiv.

(6) În situația pensionarilor pentru limită de vârstă care au realizat stagiu de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie prevăzut de legislația anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, mai mic de 10 ani, în condiții de handicap, precum și ca nevăzător, pensia minimă se stabilește într-un procent de 40% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.

(7) Diferența dintre cuantumul pensiei minime și cuantumul pensiei stabilite potrivit art. 85 alin. (1) se suportă din bugetul de stat.

Art. 92. -

(1) Prin excepție de la prevederile art. 91 alin. (2), fiecare beneficiar de pensie de urmaș are dreptul la o pensie minimă în cuantum de 35% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare urmaș în parte, cu respectarea prevederilor art. 91 alin. (3).

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul copiilor orfani de ambii părinți, dacă suma drepturilor cuvenite după fiecare părinte este sub nivelul pensiei minime pentru urmași prevăzute la alin. (1).

Art. 93. -

Cuantumul pensiei minime se modifică, ori de câte ori se modifică salariul minim brut pe țară garantat în plată.

CAPITOLUL III Stabilirea și plata pensiilor

Art. 94. -

(1) Pensia se acordă la cererea titularului dreptului sau reprezentantului legal al acestuia, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială.

(2) Cererea de pensionare poate fi depusă și de altă persoană decât cele prevăzute la alin. (1), dacă aceasta declară pe propria răspundere că cererea este semnată olograf atât de titular, cât și de persoana care o depune.

(3) Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, în termen de 30 de zile de la data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază titularul.

(4) În aplicarea instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, persoanele care au locul de ședere permanentă în străinătate pot depune cererea prin care solicită acordarea de drepturi de pensie din sistemul public de pensii, împreună cu actele prin care se face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, la instituția de asigurări sociale competentă din statul de ședere permanentă.

(5) Cererea de pensionare, depusă conform prevederilor alin. (3) sau (4), poate fi retrasă la solicitare, de titular, de reprezentantul legal ori de mandatarul desemnat prin procură specială, până la emiterea deciziei de pensionare.

Art. 95. -

(1) În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, în funcție de categoria de pensie solicitată.

(2) Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data îndeplinirii condițiilor în cazul în care cererea a fost înregistrată cu respectarea termenului prevăzut la art. 94 alin. (3).

(3) În situația în care cererea este înregistrată cu depășirea termenului prevăzut la art. 94 alin. (3) drepturile se acordă începând cu data înregistrării cererii.

(4) În funcție de elementele specifice fiecărei categorii de pensie, pensiile se acordă și de la o altă dată, după cum urmează:

a) de la data încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă sau, după caz, de la data încetării calității de asigurat, cu excepția persoanelor asigurate pe bază de contract de asigurare socială, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă, în situația pensiei de invaliditate acordate persoanei care, la data emiterii deciziei medicale, are calitatea de asigurat;

b) de la data emiterii deciziei medicale, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă, în situația pensiei de invaliditate acordate persoanei care, la data emiterii deciziei medicale, nu are calitatea de asigurat;

c) din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data decesului, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător era pensionar, la data decesului;

d) de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător nu era pensionar, la data decesului;

e) de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei care îndeplinește ulterior decesului susținătorului condițiile prevăzute de lege referitoare la vârsta standard de pensionare.

Art. 96. -

În sistemul public de pensii, pensiile se plătesc de la data acordării, stabilită prin decizie a casei teritoriale de pensii, cu excepția pensiilor anticipate, care se plătesc de la data încetării calității de asigurat, în cazul persoanelor care se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) și b) și pct. II.

Art. 97. -

(1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.

(2) În aplicarea instrumentelor juridice cu caracter internațional la care România este parte, în cazul în care, la solicitarea casei teritoriale de pensii competente din România, cererea prevăzută la alin. (1) nu a putut fi completată de către solicitant cu toate documentele necesare stabilirii dreptului, în termen de 12 luni de la înregistrare, cererea de pensionare se soluționează prin decizie de respingere.

(3) Termenul prevăzut la alin. (1) se prelungește cu 30 de zile în cazul persoanelor care au calitatea de asigurat în luna solicitării, precum și în situația în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare față de cele existente în dosarul de pensie.

(4) Decizia de pensie cuprinde temeiurile de fapt și de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.

(5) Decizia casei teritoriale de pensii se comunică titularului sau reprezentantului legal, după caz, care a solicitat pensionarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 10 zile de la data emiterii ori personal, la sediul instituției emitente.

(6) În termenul prevăzut la alin. (5), casa teritorială de pensii emitentă comunică angajatorului, la solicitarea acestuia, în format electronic, faptul că a fost emisă decizia de pensionare.

(7) Decizia de admitere a cererii de pensionare poate fi anulată la cererea pensionarului, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art. 98. -

(1) În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. Derogări (1)

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), dacă se constată că solicitarea pensionarului este neîntemeiată, cererea de revizuire se soluționează conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002, cu modificările ulterioare.

(3) În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV, care au depus declarația individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de organul fiscal central, se constată diferențe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei și cel ales de contribuabil în declarația individuală de asigurare, casa teritorială de pensii operează, din oficiu, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire, care se emite până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul anterior.

(4) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (3) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.

(5) Pensia poate fi recalculată la cerere, prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia.

(6) Cererea prevăzută la alin. (5) se soluționează în termen de 60 de zile de la data înregistrării, prin decizie de recalculare.

(7) Pensionarii pentru limită de vârstă care realizează stagiu de cotizare după data înscrierii la pensie pot solicita recalcularea pensiei o singură dată într-un an calendaristic, în condițiile legii.

(8) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (5) și (7) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.

(9) Deciziile de pensie emise în temeiul prevederilor alin. (5) și (7) pot fi anulate, la cererea pensionarului, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art. 99. -

(1) În sistemul public de pensii plata pensiei se face lunar.

(2) Pensia se plătește titularului sau reprezentantului legal al acestuia.

Art. 100. -

(1) Plata pensiei se face, în funcție de opțiunea pensionarului, după cum urmează:

a) la domiciliul/reședința pensionarului, respectiv a reprezentantului legal al acestuia în condițiile stabilite prin convențiile încheiate între CNPP și Compania Națională "Poșta Română" - S.A.; Derogări (1)

b) în cont curent sau în cont de card, în condițiile stabilite prin convențiile încheiate între CNPP și băncile comerciale, precum și între CNPP și alte instituții de credit, conform legii.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în situația celorlalte drepturi bănești pentru stabilirea și plata cărora competența revine, potrivit legii, caselor teritoriale de pensii.

(3) În situația persoanelor care beneficiază atât de pensie, cât și de alte drepturi bănești, prevăzute la alin. (2), plata drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se face prin aceeași modalitate de plată, la aceeași adresă sau în același cont curent sau cont de card, pentru toate drepturile cuvenite aceleiași persoane.

(4) CNPP, prin casele teritoriale de pensii, transmite lunar beneficiarilor, prin bănci sau prin Compania Națională "Poșta Română" - S.A., drepturile prevăzute la alin. (1) și (2).

(5) În situația beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) la domiciliu/reședință, Compania Națională "Poșta Română" - S.A. remite lunar acestora drepturile bănești și documentul de plată întocmit de CNPP.

(6) În situația beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) în cont curent sau în cont de card, documentul de informare cu privire la sumele plătite, întocmit de CNPP, este transmis lunar la domiciliul acestora, în plic închis, pentru respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.

(7) Dacă timp de 3 luni consecutive, drepturile bănești prevăzute la alin. (1) lit. a) și alin. (2), care se achită la domiciliu/reședință, sunt restituite ca neachitate și nu sunt solicitate de beneficiarii în cauză, casa teritorială de pensii procedează la neefectuarea plății respectivelor drepturi, începând cu luna următoare.

(8) În cazul în care, în următoarea lună de după neefectuarea plății, drepturile bănești prevăzute la alin. (7) nu sunt solicitate de beneficiari, casa teritorială de pensii procedează la suspendarea plății acestora, începând cu luna următoare.

(9) Modelul documentului de plată și al celui de informare, prevăzute la alin. (5) și (6), se aprobă prin ordin al președintelui CNPP.

(10) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), în situația pensionarilor aflați în instituții de asistență socială sau în detenție, plata pensiei se poate face, la cererea titularului, la sediul acestora.

Art. 101. -

(1) Cheltuielile cu transmiterea către beneficiar a drepturilor prevăzute la art. 100 alin. (1) și (2), precum și cele cu transmiterea documentelor de informare la domiciliul beneficiarilor din România se suportă din bugetele din care se finanțează drepturile respective și se determină după cum urmează:

a) prin aplicarea unui procent asupra sumelor plătite, în situația în care achitarea drepturilor se face la domiciliul beneficiarilor;

b) prin stabilirea unui tarif, pentru un document de informare, în situația în care beneficiarii au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card;

c) prin stabilirea unui comision bancar, negociabil, în situația în care plata drepturilor se face în cont curent sau în cont de card.

(2) Procentul și tariful prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se stabilesc prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(3) Procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 1,1% din valoarea totală a sumelor plătite.

(4) Comisionul bancar prevăzut la alin. (1) lit. c) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 0,15% din valoarea totală a sumelor plătite.

Art. 102. -

(1) Beneficiarii drepturilor bănești stabilite de casele teritoriale de pensii, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor drepturi, în condițiile legii.

(2) Prestațiile de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor stabiliți în străinătate pot fi transferate în alte țări, în condițiile reglementate prin instrumente juridice internaționale la care România este parte, în moneda țărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.

(3) Cheltuielile generate de transferul în străinătate al prestațiilor de asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu excepția plăților care intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările și completările ulterioare, pentru care comisioanele se suportă, proporțional, de către beneficiar și de către casele teritoriale de pensii.

(4) Cheltuielile generate de transferul din străinătate al prestațiilor de asigurări sociale, cuvenite și neîncasate, se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.

(5) Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor bănești acordate de casele teritoriale de pensii stabiliți pe teritoriul altor state, denumiți în continuare beneficiari nerezidenți, au obligația de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an, un certificat de viață.

(6) În vederea aplicării prevederilor alin. (5), casa teritorială de pensii competentă emite și transmite, la adresa de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, până la data de 31 decembrie, respectiv 30 iunie, un exemplar al certificatului de viață, completat cu detaliile referitoare la beneficiarul nerezident.

(7) Certificatul de viață prevăzut la alin. (5) poate fi transmis de beneficiarul nerezident și din propria inițiativă.

(8) Beneficiarul nerezident are obligația de a semna certificatul de viață, în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.

(9) Modelul unic de certificat de viață se aprobă prin ordin al președintelui CNPP.

Art. 103. -

Procedurile referitoare la efectuarea operațiunilor de plată a drepturilor bănești se aprobă prin ordin al președintelui CNPP.

Art. 104. -

(1) În sistemul public de pensii, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:

a) pensionarul a decedat;

b) pensionarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;

c) pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș prevăzut la art. 76 lit. c), precum și cel prevăzut la art. 78 alin. (1) și-au redobândit capacitatea de muncă, potrivit legii;

d) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș prevăzut la art. 76 lit. c) sau cel prevăzut la art. 78 alin. (1) nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la revizuirea medicală obligatorie sau nu a prezentat la termenul de revizuire documentele medicale și rezultatul investigațiilor medicale solicitate de medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, după caz;

e) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș prevăzut la art. 76 lit. c) sau cel prevăzut la art. 78 alin. (1) nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la convocarea prevăzută la art. 72 alin. (2), sau a refuzat să efectueze investigațiile medicale și examinările necesare în vederea evaluării capacității de muncă, după caz;

f) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș prevăzut la art. 76 lit. c) sau cel prevăzut la art. 78 alin. (1) nu a mai urmat programele recuperatorii prevăzute la art. 73 alin. (1);

g) copilul, beneficiar al unei pensii de urmaș, a împlinit vârsta de 26 de ani, cu excepția situației prevăzute la art. 76 lit. c);

h) pensionarul urmaș a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunea de omor sau tentativă de omor, comisă asupra susținătorului;

i) soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, s-a recăsătorit.

(2) Modificările intervenite în starea civilă a persoanei, de natură să conducă la încetarea plății pensiei, în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a), se comunică de Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

(3) Instanțele judecătorești au obligația să comunice, în scris, informațiile de natură să conducă la încetarea plății pensiei, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în situația prevăzută la alin. (1) lit. h), casei teritoriale de pensii în evidențele căreia se află pensionarul condamnat.

Art. 105. -

(1) În sistemul public de pensii plata pensiei/indemnizației pentru însoțitor se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:

a) pensionarul și-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenție de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, dacă, potrivit prevederilor acesteia, pensia se plătește de către celălalt stat;

b) pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaș prevăzut la art. 76 lit. c) ori cel prevăzut la art. 78 alin. (1) nu se prezintă la revizuirea medicală la termen ori nu prezintă documentele medicale și rezultatele investigațiilor medicale solicitate de medicul expert al asigurărilor sociale;

c) copilul beneficiar al pensiei de urmaș, prevăzut la art. 76 lit. a), a împlinit vârsta de 16 ani și nu face dovada continuării studiilor;

d) soțul supraviețuitor sau copilul urmaș beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din același sistem sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii;

e) a expirat termenul de valabilitate al procurii speciale referitoare la plata pensiei;

f) beneficiarul nu prezintă sau nu comunică casei teritoriale de pensii competente certificatul de viață în termenul prevăzut la art. 102 alin. (5);

g) a expirat termenul prevăzut la art. 100 alin. (8);

h) pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaș prevăzut la art. 76 lit. c) ori cel prevăzut la art. 78 alin. (1) nu prezintă sau nu transmite, înaintea împlinirii termenului de revizuire, documente medicale recente din care să rezulte evoluția bolilor și starea de sănătate prezentă, în cazurile care vizează aplicarea instrumentelor juridice internaționale la care România este parte;

i) soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, prevăzut la art. 79, realizează venituri lunare dintr-o activitate pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit Codului fiscal, dacă acestea sunt mai mari decât câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;

j) pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate, realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) și b) sau pct. II.

(2) În cazul pensionarului de invaliditate gradul I, care are și calitatea de persoană cu handicap grav, plata indemnizației pentru însoțitor, prevăzută la art. 69, se suspendă începând cu luna următoare celei în care optează pentru unul dintre drepturile prevăzute la art. 42 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) În situația copilului, beneficiar al unei pensii de urmaș în condițiile prevăzute la art. 76 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs.

(4) În situația pensionarului de invaliditate sau pensionarului urmaș prevăzut la art. 76 lit. c) ori cel prevăzut la art. 78 alin. (1) care nu se prezintă la convocarea INEMRCM, a centrelor regionale de expertiză medicală a capacității de muncă sau a medicului expert al asigurărilor sociale ori nu prezintă documentele medicale și rezultatele investigațiilor medicale solicitate, suspendarea plății se face începând cu luna următoare neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 72 alin. (3).

(5) Suspendarea plății pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor se poate face și la cererea pensionarului, situație în care suspendarea plății se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.

Art. 106. -

(1) În sistemul public de pensii, reluarea plății pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor se face după cum urmează:

a) potrivit prevederilor convenției de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, încheiată de România, în situația prevăzută la art. 105 alin. (1) lit. a);

b) începând cu luna următoare emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă de încadrare în grad de invaliditate, în situația prevăzută la art. 105 alin. (1) lit. b);

c) la cerere, începând cu luna următoare dovedirii reluării programelor recuperatorii, în situația prevăzută la art. 73 alin. (1);

d) de la data suspendării, în baza dovezii privind continuarea studiilor, în situația prevăzută la art. 105 alin. (1) lit. c);

e) la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza suspendării, în situațiile prevăzute la art. 105 alin. (1) lit. i) și j);

f) la cerere, începând cu luna următoare exprimării opțiunii la pensie, pentru situația prevăzută la art. 105 alin. (1) lit. d);

g) la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost eliberată noua procură specială sau, după caz, de la data suspendării, potrivit obiectului mandatului, pentru situația prevăzută la art. 105 alin. (1) lit. e);

h) de la data suspendării, dacă beneficiarul nerezident prezintă/comunică certificatul de viață după expirarea termenelor prevăzute la art. 102 alin. (5);

i) la cerere, începând cu luna următoare celei în care pensionarul de invaliditate gradul I, care are și calitatea de persoană cu handicap grav, optează pentru plata indemnizației pentru însoțitor prevăzute la art. 69;

j) de la data suspendării, pe baza dovezii continuării studiilor, în cazul copilului beneficiar al pensiei de urmaș prevăzut la art. 105 alin. (3), cu excepția copilului urmaș, medic rezident, situație în care reluarea plății pensiei se face de la data angajării;

k) la cerere, de la data suspendării, în cazul pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor, suspendată conform prevederilor art. 105 alin. (1) lit. g) și alin. (5).

(2) Plata drepturilor prevăzute la alin. (1) se face cu respectarea termenului general de prescripție și dacă între data suspendării și data reluării plății nu a intervenit, conform legii, o altă cauză de suspendare sau de încetare a plății.

(3) În aplicarea instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, reluarea plății pensiei, în situația prevăzută la art. 105 alin. (1) lit. h), se face în baza deciziei medicale asupra capacității de muncă emise de medicul expert al asigurărilor sociale, astfel:

a) începând cu luna următoare celei în care au fost transmise documentele medicale recente din care să rezulte evoluția bolilor și starea de sănătate prezentă;

b) de la data suspendării, dacă documentele medicale recente din care să rezulte evoluția bolilor și starea de sănătate prezentă au fost transmise casei teritoriale de pensii în termen de un an de la data suspendării, iar depășirea termenului de revizuire nu îi poate fi imputată pensionarului sau instituției competente de la locul de ședere permanentă;

c) începând cu luna următoare celei în care au fost transmise documentele medicale recente din care să rezulte evoluția bolilor și starea de sănătate prezentă, dacă termenul prevăzut la lit. b) este depășit.

Art. 107. -

Încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii.

Art. 108. -

Prevederile prezentei legi, referitoare la stabilirea și modificarea drepturilor, la încetarea, suspendarea și reluarea plății acestora, precum și la contestarea deciziilor, se aplică și indemnizațiilor acordate prin legi speciale pentru care stabilirea și plata se află, potrivit legii, în competența materială a caselor teritoriale de pensii, cu excepția situațiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel.

Art. 109. -

În sistemul public de pensii, pensionarii pot cumula pensia cu venituri dintr-o activitate pentru care asigurarea este obligatorie potrivit Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de nivelul acestora, cu excepția:

a) soțului supraviețuitor beneficiar al unei pensii de urmaș care realizează venituri mai mari decât câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, conform prevederilor art. 79;

b) pensionarului, beneficiar al unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) și b) sau pct. II.

Art. 110. -

Beneficiarii prestațiilor de asigurări sociale și ai celorlalte drepturi stabilite și plătite, conform legii, prin intermediul casei teritoriale de pensii, sunt obligați să comunice acesteia orice schimbare intervenită de natură să conducă la modificarea condițiilor în funcție de care au fost stabilite sau se plătesc aceste drepturi, în termen de 15 zile de la data apariției schimbării respective.

Art. 111. -

(1) Sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul și/sau, după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite și neîncasate până la data decesului, se plătesc unei singure persoane, care are calitatea de soț supraviețuitor, copil, părinte sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripție.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și în cazul altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru care stabilirea și plata revine, conform legii, caselor teritoriale de pensii, dacă legea specială nu dispune altfel.

CAPITOLUL IV Alte prestații de asigurări sociale

Art. 112. -

În sistemul public de pensii, în afara pensiilor, se mai pot acorda, în condițiile prezentei legi, următoarele prestații de asigurări sociale:

a) ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor;

b) tratament balnear, altul decât cel care, potrivit legii, se suportă de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pentru asigurați și pensionari;

c) ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru al familiei unuia dintre aceștia.

Art. 113. -

(1) Soțul supraviețuitor, pensionar pentru limită de vârstă, poate beneficia, pe lângă pensia proprie, de un ajutor lunar, dacă la data solicitării acestuia îndeplinește următoarele condiții:

a) a realizat stagiul complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 5;

b) a împlinit vârsta standard de pensionare, prevăzută în anexa nr. 5;

c) nu s-a recăsătorit;

d) durata căsătoriei a fost de cel puțin 10 ani.

(2) Ajutorul lunar prevăzut la alin. (1) se calculează prin aplicarea procentului de 25% asupra cuantumului pensiei susținătorului decedat, aflat în plată sau cuvenit la data decesului, actualizat la data solicitării, după caz.

(3) În situația persoanelor care beneficiază, prin cumul, de una sau mai multe dintre categoriile de pensie prevăzute în sistemul public de pensii, de pensie din sisteme neintegrate sistemului public de pensii ori de pensie din alte state, precum și de drepturi stabilite și plătite de casele teritoriale de pensii în baza unor legi speciale, la acordarea ajutorului lunar se are în vedere nivelul cumulat al tuturor acestor venituri.

(4) Suma drepturilor prevăzute la alin. (1) - (3) nu poate fi mai mare de 80% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.

(5) Persoanele care beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare, și care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) - (4) pot opta pentru cel mai avantajos ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor.

(6) Ajutorul pentru soțul supraviețuitor prevăzut la alin. (1) se acordă la cerere, depusă la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază solicitantul.

Art. 114. -

(1) Acordarea prestațiilor privind tratamentul balnear se face prin acordarea de bilete de tratament asiguraților și pensionarilor sistemului public de pensii, în limita sumelor alocate pentru această prestație, prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat. Derogări (1)

(2) Numărul total al biletelor de tratament balnear, inclusiv al celor asigurate în unitățile de tratament balnear din proprietatea CNPP, este stabilit anual prin hotărâre a Guvernului.

(3) În vederea stabilirii numărului de bilete de tratament balnear pentru stațiunile balneare se va ține seama de solicitările potențialilor beneficiari, de categoria de confort oferită, precum și de nivelul maxim al tarifelor stabilit prin ordin al președintelui CNPP, conform prevederilor legale în vigoare.

(4) Prestațiile privind tratamentul balnear sunt asigurate în unitățile de tratament din proprietatea CNPP și în completare în unități de profil prin contracte încheiate potrivit legii.

(5) Asigurații și pensionarii sistemului public de pensii pot beneficia de tratament balnear, în condițiile prezentei legi, după cum urmează:

a) gratuit - persoanele beneficiare de pensie de invaliditate din cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale;

b) cu suportarea de către beneficiar a unei contribuții bănești - asigurații și pensionarii, alții decât cei prevăzuți la lit. a).

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1) se pot acorda bilete de tratament balnear, în condițiile prezentei legi, și soțului/soției asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat/pensionar al sistemului public, cu plata integrală a biletului de tratament.

(7) Durata tratamentului balnear este de 12-18 zile.

(8) Contravaloarea prestațiilor acordate în condițiile prevăzute la alin. (5) lit. a) și diferența dintre contravaloarea prestațiilor și contribuția bănească prevăzută la alin. (5) lit. b) se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.

(9) Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear, inclusiv categoriile de beneficiari și nivelul contribuției bănești individuale ale acestora, se aprobă anual, prin ordin al președintelui CNPP.

Art. 115. -

Numărul biletelor de tratament balnear, inclusiv cele care se acordă gratuit potrivit prezentei legi, precum și cele care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale unor legi cu caracter reparatoriu, modul de acordare, de distribuire și de decontare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 116. -

(1) În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului se acordă ajutor de deces unei singure persoane care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau oricare persoană care face această dovadă.

(2) Ajutorul de deces prevăzut la alin. (1) se acordă și în cazul decesului persoanei care, în ultimele 3 luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii.

(3) Dovada prevăzută la alin. (1) se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.

(4) Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Art. 117. -

(1) Asiguratul și pensionarul au dreptul la ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care, la data decesului, nu era asigurat sau beneficiar al unei prestații de asigurări sociale prevăzute la art. 45.

(2) Se consideră membru de familie, în sensul prezentei legi:

a) soțul;

b) copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani ori, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, sau, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;

c) părinții și bunicii oricăruia dintre soți.

(3) În cazul acordării ajutorului de deces prevăzut la alin. (1), solicitantul trebuie să facă dovada calității de asigurat sau de pensionar la data decesului membrului de familie pentru care se solicită acest drept.

(4) Ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie reprezintă jumătate din cuantumul prevăzut la art. 116 alin. (4).

(5) Ajutorul de deces se acordă și în cazul decesului persoanei aflate în timpul concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, sau al unui membru de familie al acestuia, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) pct. I sau II din lege și raportul de muncă a fost suspendat.

Art. 118. -

(1) În cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie al acestora, ajutorul de deces prevăzut la art. 116 sau art. 117 poate fi achitat și către o persoană juridică, dacă aceasta face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), plata ajutorului de deces se face pe baza documentelor justificative prin virament bancar.

Art. 119. -

(1) Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie al acestora.

(2) Acordarea ajutorului de deces se face la cerere, pe baza certificatului de deces și a documentelor justificative, și nu este condiționată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare.

Art. 120. -

(1) Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare, de către casa teritorială de pensii competentă, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului prevăzut la art. 6 alin. (1) pct. I-IV și alin. (2), respectiv al unui membru de familie al acestuia.

(2) Competența teritorială a acordării ajutorului de deces revine, după caz, casei teritoriale de pensii din raza de domiciliu a asiguratului/pensionarului decedat sau din raza de domiciliu a asiguratului/pensionarului care solicită ajutor de deces pentru un membru de familie.

Art. 121. -

(1) Ajutorul de deces se achită persoanei îndreptățite sau mandatarului desemnat, prin procură specială, de către aceasta.

(2) Ajutorul de deces poate fi solicitat, pe baza actelor justificative, în cadrul termenului general de prescripție prevăzut de lege, calculat de la data decesului, respectiv de la data înregistrării actului de deces în situația declarării morții prin hotărâre judecătorească.

(3) Cuantumul ajutorului de deces solicitat potrivit alin. (1) se achită la nivelul cuvenit la data decesului.

TITLUL V Casa Națională de Pensii Publice

Art. 122. -

(1) CNPP este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale care administrează sistemul public de pensii.

(2) CNPP se află sub autoritatea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

(3) Sediul CNPP este în municipiul București.

(4) Casele teritoriale de pensii sunt instituții publice cu personalitate juridică ce prestează servicii publice.

(5) CNPP are în subordine INEMRCM, care este instituție publică cu personalitate juridică și autonomie științifică.

(6) În cadrul INEMRCM se înființează prin ordin al președintelui CNPP structuri teritoriale, fără personalitate juridică, denumite centre regionale de expertiză medicală a capacității de muncă.

(7) Organizarea și funcționarea INEMRCM, precum și structura organizatorică se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea președintelui CNPP.

(8) CNPP este acționar unic la Societatea Comercială de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă, denumită în continuare S.C. TBRCM - S.A.

(9) CNPP are în subordine Centrul Național de Formare și Pregătire Profesională, ca instituție publică cu personalitate juridică și autonomie științifică, ale cărui cheltuieli curente și de capital se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și din fonduri proprii.

(10) Statutul privind organizarea și funcționarea Centrului Național de Formare și Pregătire Profesională se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea președintelui CNPP.

Art. 123. -

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, cabinetele teritoriale de expertiză medicală a capacității de muncă trec din subordinea caselor teritoriale de pensii în subordinea INEMRCM.

(2) Personalul cabinetelor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă se preia de către INEMRCM, la care trece activitatea acestora, beneficiind de drepturile salariale avute și prevăzute în anexa nr. II la Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL I Organizarea CNPP

Art. 124. -

(1) Conducerea CNPP este asigurată de un președinte și consiliul de administrație.

(2) Președintele CNPP este numit prin decizie a prim- ministrului, la propunerea ministrului muncii și justiției sociale, pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit. Președintele CNPP este și președintele consiliului de administrație.

(3) Președintele exercită o funcție asimilată funcțiilor de demnitate publică.

(4) Președintele are rang de secretar de stat și este salarizat la nivelul prevăzut de lege pentru această funcție.

(5) Consiliul de administrație este compus din 19 membri, respectiv președintele CNPP și alte 18 persoane, care sunt reprezentanți ai Guvernului, patronatelor, sindicatelor și pensionarilor, după cum urmează:

a) președintele CNPP;

b) 5 reprezentanți ai Guvernului, câte unul din partea: Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Sănătății și Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, propuși de conducătorii respectivelor ministere și numiți de către Guvern;

c) 5 reprezentanți ai patronatelor, desemnați de organizațiile patronale reprezentative la nivel național;

d) 5 reprezentanți ai sindicatelor, desemnați de organizațiile sindicale reprezentative la nivel național;

e) 3 reprezentanți ai pensionarilor, desemnați de organizațiile naționale ale pensionarilor.

(6) Membrii consiliului de administrație sunt desemnați potrivit prevederilor alin. (5) pe o perioadă de 4 ani.

(7) Consiliul de administrație funcționează în mod legal în prezența a cel puțin 13 dintre membrii săi.

(8) Pe durata exercitării mandatului, membrii consiliului de administrație pot fi revocați de către cei care i-au numit, respectiv desemnat.

(9) În cazul încetării mandatului, ca urmare a revocării, a demisiei sau a decesului, vor fi numite, respectiv desemnate, alte persoane.

(10) Activitatea de secretariat a consiliului de administrație este asigurată de un secretar, numit de președintele CNPP din cadrul personalului acestei instituții.

Art. 125. -

(1) Membrii consiliului de administrație prevăzuți la art. 124 alin. (5) beneficiază de o indemnizație de ședință în cuantum de 10% din nivelul de salarizare prevăzut la art. 124 alin. (4).

(2) Indemnizația de ședință a secretarului consiliului de administrație se stabilește în cuantum de 50% din indemnizația de ședință a unui membru al consiliului, stabilită potrivit prevederilor alin. (1).

(3) Totalul sumelor cuvenite unui membru al consiliului de administrație, ca urmare a participării la ședințe, nu poate depăși într-o lună 20% din nivelul de salarizare prevăzut la art. 124 alin. (4).

(4) Indemnizațiile de ședință stabilite potrivit alin. (1) - (3) se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, cu respectarea prevederilor art. 128.

Art. 126. -

(1) CNPP își elaborează Statutul de organizare și funcționare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului muncii și justiției sociale.

(2) Statutul prevăzut la alin. (1) cuprinde în mod obligatoriu atribuțiile consiliului de administrație, ale președintelui CNPP, precum și modul de organizare și funcționare a CNPP.

(3) Numărul de personal al structurilor CNPP, la nivel central și local, nu poate fi mai mic decât numărul corespunzător raportului de un salariat la 2.000 de asigurați și beneficiari de prestații de asigurări sociale.

(4) Modul de organizare și funcționare a S.C. TBRCM - S.A., prevăzută la art. 122 alin. (8), se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea președintelui CNPP.

Art. 127. -

(1) Ministrul muncii și justiției sociale este ordonator principal de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat.

(2) Ministrul muncii și justiției sociale poate delega atribuțiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite bugetare, președintelui CNPP.

(3) Directorii executivi ai caselor teritoriale de pensii sunt ordonatori terțiari de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat.

Art. 128. -

Cu excepția cheltuielilor prevăzute la art. 101 referitoare la transmiterea către beneficiar a drepturilor, cheltuielile privind organizarea și funcționarea sistemului public de pensii se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat în limita unui procent de până la 3% aplicat asupra cheltuielilor anuale totale prevăzute prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, inclusiv asupra cheltuielilor din alte surse atrase, în condițiile legii.

CAPITOLUL II Atribuțiile CNPP și ale caselor teritoriale de pensii

Art. 129. -

În aplicarea prevederilor prezentei legi, CNPP îndeplinește, în principal, următoarele atribuții:

a) îndrumă și controlează modul de aplicare a dispozițiilor legale de către casele teritoriale de pensii;

b) furnizează datele necesare pentru fundamentarea și elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului de stat;

c) stabilește modalitatea tehnică de evidență a contribuabililor la sistemul public de pensii, a drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale în cazul contractelor de asigurare socială, precum și a modului de colaborare cu Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date;

d) publică anual raportul de activitate;

e) organizează cooperarea cu instituții similare din alte țări, în vederea coordonării prestațiilor de asigurări sociale din domeniul propriu de competență, pentru lucrătorii migranți;

f) ia măsuri, în condițiile legii, pentru dezvoltarea și administrarea eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii, precum și pentru asigurarea integrității acestuia;

g) asigură evidența la nivel național a tuturor contribuabililor la sistemul public de pensii, pe baza informațiilor transmise de ANAF, respectiv de casele teritoriale de pensii;

h) asigură evidența, la nivel național, a drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale în cazul contractelor de asigurare socială, pe baza codului numeric personal;

i) creează arhive electronice care constituie baze de date pentru operațiunile desfășurate în cadrul sistemului public de pensii, conform procedurilor aprobate prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale;

j) coordonează și controlează activitatea INEMRCM;

k) aplică prevederile convențiilor internaționale de asigurări sociale la care România este parte, precum și ansamblul reglementărilor europene și dezvoltă relații cu organisme similare în domeniul asigurărilor sociale din alte țări, în limita competențelor prevăzute de lege;

l) organizează selecția, pregătirea și perfecționarea profesională a personalului din sistemul public de pensii;

m) asigură introducerea, extinderea, întreținerea și protecția sistemelor automate de calcul și de evidență;

n) asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care este parte ca urmare a aplicării dispozițiilor prezentei legi;

o) organizează activitatea privind stabilirea și plata contribuțiilor pentru fondurile de pensii administrate privat, conform dispozițiilor legale în vigoare;

p) asigură exportul în străinătate al prestațiilor stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu.

Art. 130. -

În aplicarea prevederilor prezentei legi, casele teritoriale de pensii îndeplinesc, în principal, următoarele atribuții:

a) colectează și virează contribuțiile de asigurări sociale plătite în baza contractului de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) și (3) și contribuțiile pentru bilete de tratament balnear, în condițiile legii;

b) urmăresc încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, altele decât cele administrate de ANAF;

c) iau măsuri, în condițiile legii, pentru dezvoltarea și administrarea eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii, precum și pentru asigurarea integrității acestuia;

d) stabilesc și plătesc prestațiile de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege, precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special;

e) aplică prevederile convențiilor internaționale de asigurări sociale la care România este parte, precum și ansamblul reglementărilor europene și dezvoltă relații cu organisme similare în domeniul asigurărilor sociale din alte țări, în limita competențelor prevăzute de lege;

f) organizează selecția, pregătirea și perfecționarea profesională a personalului propriu;

g) asigură introducerea, extinderea, întreținerea și protecția sistemelor automate de calcul și de evidență;

h) asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor prezentei legi;

i) asigură exportul în străinătate al prestațiilor stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu.

Art. 131. -

(1) Realizarea atribuțiilor ce revin caselor teritoriale de pensii, potrivit legii, este supusă controlului CNPP.

(2) Realizarea atribuțiilor ce revin CNPP, potrivit legii, este supusă controlului Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Art. 132. -

(1) Salarizarea personalului CNPP și al caselor teritoriale de pensii se realizează potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Cheltuielile curente și de capital ale CNPP, ale caselor teritoriale de pensii, ale INEMRCM și ale centrelor regionale de expertiză medicală a capacității de muncă se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.

TITLUL VI Răspunderea juridică

Art. 133. -

Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea juridică, potrivit legii.

CAPITOLUL I Contravenții

Art. 134. -

Constituie contravenție următoarele fapte:

a) refuzul persoanei juridice de a transmite CNPP și caselor teritoriale de pensii, la solicitarea acestora, documentele justificative în vederea aplicării prevederilor art. 147;

b) nerespectarea prevederilor art. 110.

Art. 135. -

(1) Contravențiile prevăzute la art. 134 se sancționează după cum urmează:

a) cele prevăzute la lit. a) cu 2-3 puncte-amendă;

b) cele prevăzute la lit. b) cu 0,25-0,50 puncte-amendă.

(2) Valoarea unui punct-amendă este egală cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii.

Art. 136. -

Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 134 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 135 alin. (1) se fac de către CNPP, prin casele teritoriale de pensii de către personalul împuternicit în acest sens.

Art. 137. -

Procedura privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 135 alin. (1) se stabilește prin ordin al președintelui CNPP, în condițiile legii.

Art. 138. -

(1) Sumele de bani provenite din amenzile contravenționale, aplicate potrivit prevederilor art. 135 și 136, constituie venituri la bugetul asigurărilor sociale de stat.

(2) În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 134 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL II Jurisdicția asigurărilor sociale

Art. 139. -

(1) Deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanța judecătorească competentă.

(2) Deciziile emise de casele teritoriale de pensii în intervalul cuprins între data intrării în vigoare a prezentului articol și data intrării în vigoare a prezentei legi se contestă potrivit prevederilor alin. (1).

(3) Deciziile necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.

Art. 140. -

Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel.

Art. 141. -

Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:

a) drepturi și obligații născute în temeiul contractului de asigurare socială;

b) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii;

c) deciziile medicale emise de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă din cadrul INEMRCM, precum și de comisiile medicale regionale;

d) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție încheiate în baza prezentei legi;

e) deciziile de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale;

f) alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi.

Art. 142. -

(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

(2) Celelalte cereri, inclusiv cele prevăzute la art. 141 lit. d), se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Art. 143. -

(1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.

(2) Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.

Art. 144. -

Cererile formulate în fața oricăror organe sau a instanțelor judecătorești, precum și toate actele procedurale în legătură cu litigiile, având ca obiect drepturi sau obligații de asigurări sociale, sunt scutite de taxă de timbru.

TITLUL VII Dispoziții tranzitorii și finale

CAPITOLUL I Dispoziții tranzitorii

Art. 145. -

(1) Comisia Centrală de Contestații din cadrul CNPP, reglementată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, își continuă activitatea până la soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor de pensie rămase nesoluționate la data publicării prezentei legi.

(2) Organizarea activității Comisiei Centrale de Contestații în vederea soluționării contestațiilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale.

(3) Soluționarea contestațiilor prevăzute la alin. (1) se face în termen de 3 ani de la data de întâi a lunii următoare celei în care se publică prezenta lege în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Hotărârile emise de către Comisia Centrală de Contestații prevăzută la alin. (1) pot fi contestate în termen de 45 de zile la instanța de judecată competentă.

Art. 146. -

(1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 28 alin. (1), sunt încadrate în condiții speciale.

(2) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001 în activitățile care, conform prevederilor art. 28 alin. (1), sunt încadrate în condiții speciale, constituie stagii de cotizare în condiții speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare.

(3) Stagiile de cotizare realizate în grupa I de muncă și condiții speciale mai mici de 1 an se valorifică în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare conform prevederilor art. 49 alin. (1) lit. a).

(4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, potrivit art. 28 alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate, conform legislației anterioare în grupele I și a II-a de muncă, și care, potrivit legislației în vigoare ulterior datei de 1 aprilie 2001 și până la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

(5) Dovada vechimii în muncă în grupa I și/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare.

(6) În situația în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I și/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.

(7) Adeverințele care atestă încadrarea activității în grupele I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor primare, care pot fi verificate, și care au fost întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

(8) Prin documente primare, care pot fi verificate, se înțelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităților/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secția/atelierul/locul de muncă, precum și orice alte documente justificative.

(9) În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activității în grupele I și/sau a II-a de muncă, angajatorii sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date sunt obligați să pună la dispoziția CNPP și/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele primare prevăzute la alin. (7) și (8) pe baza cărora s-au eliberat aceste adeverințe în vederea verificării respectării legislației în domeniu. Prelucrarea datelor se realizează în condițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.

(10) În situația în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (9), se constată încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă.

Art. 147. -

(1) În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea actelor doveditoare depuse la documentația pentru stabilirea/modificarea prestațiilor de asigurări sociale și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii și/sau CNPP pot solicita, în scris sau prin poșta electronică, persoanei/pensionarului sau persoanelor juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date, după caz, pentru clarificarea situațiilor respective, documente și informații suplimentare.

(2) Persoanele juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date necesare stabilirii drepturilor de asigurări sociale sunt obligate să transmită casei teritoriale de pensii și/sau CNPP copii, certificate pentru conformitate cu originalul, de pe actele care au stat la baza emiterii documentelor respective.

(3) Persoanele juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date au obligația de a răspunde în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării. În această situație, termenul de soluționare a cererii de stabilire/modificare a prestațiilor de asigurări sociale și/sau a altor drepturi prevăzute de legi speciale se prelungește corespunzător.

(4) În cazul în care persoanele juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date infirmă realitatea datelor din documentul supus verificării sau nu transmit, în termenul prevăzut la alin. (3), documentele care au stat la baza eliberării acestuia sau documentele transmise conțin date contradictorii sau neconcludente, la stabilirea/modificarea drepturilor, casa teritorială de pensii și/sau CNPP nu va utiliza datele din documentele a căror realitate nu a fost confirmată sau, după caz, va proceda la revizuirea drepturilor, prin excluderea din calcul a datelor din respectivele documente.

(5) În situația în care persoanele juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date transmit documentele solicitate cu depășirea termenului prevăzut la alin. (3), dar în cadrul termenului general de prescripție, drepturile de pensie se stabilesc/modifică de la data cererii.

Art. 148. -

(1) Pentru perioadele prevăzute la art. 13 lit. a) și c), dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizate până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, în original.

(2) În situația în care dovada vechimii în muncă nu se poate face cu carnetul de muncă în original, perioadele prevăzute la art. 13 lit. a) se pot valorifica pe baza informațiilor existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, informații certificate potrivit procedurii stabilite prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului alineat.

Art. 149. -

(1) În cazul în care în carnetul de muncă, în carnetul de asigurări sociale sau în oricare alt act prevăzut de lege au fost înregistrate salarii pe oră ori salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin înmulțirea salariilor orare sau, după caz, zilnice cu numărul mediu de ore pe lună, respectiv cu numărul mediu de zile lucrătoare pe lună din perioadele respective, astfel:

a) 25,5 zile (204 ore) pe lună, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978;

b) 24,5 zile (196 ore) pe lună, pentru perioada 1 ianuarie 1978 - 1 martie 1990;

c) 23,6 zile (189 ore) pe lună, pentru perioada 1 martie 1990 - 30 septembrie 1990;

d) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru perioada 1 octombrie 1990 - 1 ianuarie 1997;

e) 21,16 zile (169,33 ore) pe lună, pentru anul 1997;

f) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 1998;

g) 21,50 zile (172 ore) pe lună, pentru anul 1999;

h) 21,67 zile (173,36 ore) pe lună, pentru anul 2000;

i) 21,42 zile (171,36 ore) pe lună, pentru anul 2001;

j) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 2002;

k) pentru anul 2003 și în continuare numărul mediu de zile și, respectiv, de ore lucrătoare pe luni se vor calcula conform prevederilor art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la zilele de sărbătoare legală.

(2) În situațiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate salariile, la determinarea numărului total de puncte se utilizează salariul minim pe țară în vigoare în perioada respectivă.

(3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963, pentru care, la determinarea numărului total de puncte, se utilizează:

a) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale;

b) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962 și pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale și nici nu sunt dovedite;

c) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962, în situația în care, prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare, rezultă, pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut la lit. b).

(4) În situația în care, pentru perioadele ulterioare datei de 31 august 1947, în documentele doveditoare sunt înregistrate drepturi salariale nedenominate, acestea vor fi denominate în funcție de reformele monetare.

(5) Prevederile alin. (3) și (4) se aplică pentru toate perioadele care constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, cu excepția perioadelor asimilate prevăzute de lege.

Art. 150. -

(1) Pentru persoanele asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, la determinarea punctajului lunar se ia în calcul, după caz, salariul minim pe economie, venitul asigurat stipulat în contractul de asigurare la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi, înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de persoanele juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date.

(2) Pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unități agricole cooperatiste, precum și pentru fiecare an de contribuție realizat de țăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, punctajul anual este 0,57255 puncte.

(3) Pentru perioadele de contribuție realizate conform Legii nr. 80/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la determinarea punctajului lunar se ia în calcul venitul asigurat la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

Art. 151. -

(1) Pentru perioadele asimilate care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au constituit vechime în muncă utilă la pensie, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.

(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) -c) și lit. h), realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, ori salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.

(3) Pentru perioadele recunoscute ca vechime în muncă, potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează valoarea a 1,5 salarii minime pe economie, brute sau nete, după caz, din perioadele respective.

(4) În situațiile prevăzute la alin. (3), în care persoana a realizat și stagii de cotizare, la determinarea punctajului lunar se utilizează veniturile prevăzute la art. 152, avute în perioadele respective, dacă acestea sunt mai mari decât valoarea de 1,5 salarii minime pe economie.

(5) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1), realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează:

a) cuantumul pensiei de invaliditate, în situațiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a);

b) 25% din câștigul salarial mediu brut lunar pe economie din perioadele respective, în situațiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b) și c).

(6) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. d), realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data de 1 ianuarie 2006, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizațiilor de asigurări sociale.

(7) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. e), realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2005 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă sau boală profesională.

(8) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. f), realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2006 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câștigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.

Art. 152. -

(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat.

(2) Venitul total lunar realizat brut sau net, după caz, prevăzut la alin. (1), se dovedește prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date.

(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, nu se poate face dovada venitului total lunar realizat, brut sau net, după caz, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă ori sunt dovedite cu adeverințe eliberate de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date.

(4) Persoanele care nu fac dovada venitului total lunar realizat prevăzut la alin. (1) și ale căror drepturi de pensie se stabilesc cu utilizarea veniturilor salariale prevăzute la alin. (3) beneficiază de majorarea punctajelor lunare, corespunzătoare stagiului de cotizare realizat în perioada 1 februarie 1975 - 1 aprilie 2001, cu 10%.

(5) Salariile prevăzute la alin. (3) care se utilizează pentru determinarea punctajelor lunare sunt salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(6) Pentru situațiile prevăzute la alin. (3) sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este următorul:

a) perioada 1 martie 1970 - 1 septembrie 1983:

- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5- 10 ani;

- 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10- 15 ani;

- 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15- 20 ani;

- 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;

b) perioada 1 septembrie 1983 - 1 aprilie 1992:

- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3- 5 ani;

- 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5- 10 ani;

- 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10- 15 ani;

- 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15- 20 ani;

- 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;

c) perioada 1 aprilie 1992 - 1 aprilie 2001: cel înscris în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverințe eliberate de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date.

(7) Salariile minime pe economie, brute sau nete, după caz, pentru fiecare an, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt prevăzute în anexa nr. 8.

(8) Pentru perioadele anterioare anului 1949 se utilizează salariul minim corespunzător anului 1949.

Art. 153. -

(1) De majorarea punctajelor lunare prevăzută la art. 152 alin. (4) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Majorarea punctajelor lunare prevăzută la art. 152 alin. (4) nu se aplică perioadelor asimilate stagiului de cotizare.

(3) Persoanele cărora, în baza unor hotărâri judecătorești, la calculul punctajelor lunare corespunzătoare stagiului de cotizare realizat în perioada prevăzută la art. 152 alin. (4), li s-au valorificat și drepturi salariale, altele decât salariul de bază și sporurile cu caracter permanent prevăzute de legislația în vigoare la data stabilirii/recalculării pensiei, nu beneficiază pentru aceste perioade de majorarea punctajelor lunare prevăzută la art. 152 alin. (4).

Art. 154. -

(1) La determinarea punctajelor lunare se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale, așa cum acesta a fost înscris în declarația nominală de asigurare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data de 1 ianuarie 2018, respectiv baza de calcul al contribuției de asigurări sociale după data de 1 ianuarie 2018.

(2) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul asigurat înscris în declarația individuală de asigurare sau în contractul de asigurare socială.

Art. 155. -

(1) Pentru perioadele anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi, punctajul lunar se calculează prin raportarea veniturilor prevăzute la art. 152 sau, după caz, la art. 154, la câștigul salarial mediu brut sau net, după caz, comunicat de Institutul Național de Statistică, prevăzut în anexa nr. 7.

(2) Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum și pentru perioada cuprinsă între 1939-1946 inclusiv, la stabilirea punctajului lunar se utilizează câștigul salarial mediu brut corespunzător anului 1938.

Art. 156. -

(1) Asigurații care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5% beneficiază de o creștere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:

a) 16% pentru perioada 1 ianuarie 1967-1 ianuarie 1973;

b) 13% pentru perioada 1 ianuarie 1973-1 ianuarie 1978;

c) 14% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986;

d) 21% pentru perioada 1 iulie 1986-1 noiembrie 1990;

e) 15% pentru perioada 1 noiembrie 1990-1 aprilie 1991;

f) 14% pentru perioada 1 aprilie 1991-1 aprilie 1992;

g) 13% pentru perioada 1 aprilie 1992-1 ianuarie 1999;

h) 22% pentru perioada 1 ianuarie 1999-1 februarie 1999;

i) 17% pentru perioada de după 1 februarie 1999.

(2) Asigurații care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de o creștere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:

a) 26% pentru perioada 1 iulie 1977-1 ianuarie 1978;

b) 28% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986.

Art. 157. -

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul prezentei legi și se recalculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință prevăzută la art. 86, cu excepția pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001 care se recalculează conform art. 168.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului alineat, pensiile stabilite conform legislației anterioare vor fi evaluate în vederea recalculării prevăzută la alin. (1). Procedura de evaluare se stabilește prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale, la propunerea CNPP, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) În cazul în care prin aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se păstrează cuantumul avantajos.

(4) În situația în care cuantumul pensiei rezultat ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) și (3) este mai mic decât cel prevăzut la art. 91 se acordă cuantumul pensiei minime.

(5) În vederea evaluării pensiilor prevăzute la alin. (2), în anul 2019 se suplimentează personalul CNPP cu respectarea prevederilor art. 126 alin. (3), precum și fondurile necesare dotării cu mobilier, logistică, consumabile, tehnică de calcul, medii de stocare și comunicații.

Art. 158. -

CNPP, prin casele teritoriale de pensii, notifică pensionarii referitor la rezultatul aplicării prevederilor art. 157 alin. (1). Procedura de notificare se stabilește prin ordin al președintelui CNPP.

Art. 159. -

La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile anticipate stabilite conform legislației anterioare devin pensii pentru limită de vârstă și se recalculează, prin adăugarea perioadelor asimilate nevalorificate la stabilirea pensiei și a eventualelor stagii de cotizare realizate până la data recalculării.

Art. 160. -

La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile anticipate parțiale fără diminuare, stabilite conform prevederilor art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 218/2015 privind protejarea și sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanțe nocive provenite din extracțiile de țiței din zona Suplacu de Barcău, devin pensii pentru limită de vârstă și se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate nevalorificate la stabilirea pensiei și a eventualelor stagii de cotizare realizate până la data recalculării.

Art. 161. -

(1) Persoanele ale căror drepturi de pensie, acordate de casele teritoriale de pensii în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2015, care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul pensiilor militare de stat, cât și în sistemul public de pensii, pot solicita recalcularea pensiei prin excluderea perioadelor realizate în sistemul pensiilor militare de stat.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) se păstrează dreptul la categoria de pensie de care beneficiază la data recalculării, considerându-se îndeplinite condițiile de acordare a dreptului. Numărul total de puncte rezultat în urma recalculării este cel corespunzător stagiilor de cotizare realizate în sistemul public de pensii.

(3) În situația reglementată la alin. (1) și (2), perioadele asimilate stagiului de cotizare se valorifică într-unul dintre sisteme, în funcție de opțiunea beneficiarului.

(4) Drepturile rezultate în urma recalculării se cuvin și se acordă începând cu luna următoare solicitării.

Art. 162. -

(1) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan în două sau mai multe sisteme de asigurări sociale care au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat, la stabilirea punctajului lunar, perioadele respective se iau în calcul o singură dată.

(2) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale și pensii pentru agricultori și la sistemul de asigurări sociale de stat, la stabilirea punctajului lunar se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective.

Art. 163. -

(1) În cazul modificării numărului de urmași după intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru o pensie de urmaș, stabilită pe baza legislației anterioare, devenită pensie conform prevederilor art. 157 alin. (1), cuvenită soțului supraviețuitor, se recalculează potrivit prezentei legi, cu păstrarea condițiilor existente la data deciziei inițiale.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul pensiilor de invaliditate stabilite pe baza legislației anterioare, devenite pensii conform prevederilor art. 157 alin. (1), la modificarea încadrării într-un alt grad de invaliditate.

Art. 164. -

(1) În situația persoanelor care au beneficiat de majorarea prevăzută la art. 152 alin. (4) și fac dovada venitului total lunar realizat, brut sau net, pensia se recalculează în condițiile art. 98 alin. (5) și alin. (8).

(2) În situația în care cuantumul pensiei recalculat conform alin. (1) este mai mic decât cuantumul pensiei rezultat prin aplicarea majorării prevăzute la art. 152 alin. (4), se acordă acesta din urmă.

(3) De prevederile alin. (1) și (2) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite până la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 165. -

Litigiile care se referă la drepturile ce fac obiectul prezentei legi, aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a acesteia, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul.

Art. 166. -

(1) Modelul contractelor de asigurare socială se aprobă prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale.

(2) Modelul deciziilor de pensie și al deciziilor de stabilire a drepturilor prevăzute de legile cu caracter special se aprobă prin ordin al președintelui CNPP.

Art. 167. -

Cererile înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se soluționează conform normelor legale existente la data depunerii cererii.

Art. 168. -

(1) Pensiile stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, devenite pensii conform prevederilor art. 157 alin. (1), se recalculează, din oficiu, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) În situația în care cuantumul pensiei rezultat ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) este mai mic decât cel prevăzut la art. 91 se acordă cuantumul minim al pensiei.

(3) Pensiile recalculate conform prevederilor alin. (1) și (2) se cuvin și se plătesc începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.

CAPITOLUL II Dispoziții finale

Art. 169. -

(1) În cazul sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii emit decizii de recuperare, prin care se stabilește în sarcina beneficiarilor obligația de restituire a acestor sume.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se stabilesc cu respectarea termenului general de prescripție a dreptului la acțiune, de 3 ani, calculat de la data constatării.

(3) Decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale constituie titlu executoriu.

(4) Debitele reprezentând prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, mai mici de 40 lei, nu se mai urmăresc.

(5) Actualizarea sumei prevăzute la alin. (4), ca urmare a modificării prevederilor legale în materie, se face prin ordin al președintelui CNPP.

(6) Sumele rămase nerecuperate după decesul beneficiarilor nu se mai urmăresc.

(7) În cazul sumelor cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale virate din eroare, ulterior decesului, în contul bancar al titularului, eroare determinată de necomunicarea, până la data efectuării viramentului, prin orice mijloace, către casa teritorială de pensii a cauzei de încetare a plății drepturilor, aceasta are obligația de a efectua demersuri în vederea identificării persoanei care a încasat sumele respective.

(8) În situația în care, în urma demersurilor efectuate, persoana care a încasat necuvenit prestația nu poate fi identificată în termen de 3 ani de la data decesului titularului dreptului, suma încasată necuvenit nu se mai urmărește.

Art. 170. -

(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, ca urmare a unei infracțiuni săvârșite de beneficiar, se recuperează de la acesta, de la data primei plăți, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului.

(2) Sumele stabilite în conformitate cu prevederile alin. (1), rămase nerecuperate de la asigurații decedați, nu se mai urmăresc.

Art. 171. -

(1) Prin derogare de la prevederile art. 226 alin. (10) din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, debitele provenite din prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale se recuperează prin reținere/compensare din/cu drepturile lunare plătite debitorului prin casele teritoriale de pensii.

(2) Reținerile/compensările prevăzute la alin. (1) se efectuează de casele teritoriale de pensii, cu respectarea termenului general de prescripție a dreptului la acțiune de 3 ani, calculat de la data emiterii deciziei de recuperare.

(3) În cazul în care se constată că recuperarea debitului conform prevederilor alin. (1) și (2) nu se poate face în termenul general de prescripție de 3 ani, casa teritorială de pensii transmite titlul executoriu organului fiscal central, în vederea punerii în executare silită, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică și în situația în care pe parcursul recuperării debitului prin reținere/compensare se constată că au intervenit modificări în situația debitorului care nu mai fac posibilă recuperarea.

(5) Debitele recuperate în condițiile alin. (1) - (4) se fac venit la bugetul din care au fost finanțate sumele încasate necuvenit.

(6) În situația prevăzută la alin. (3) și (4), procedura de transmitere de către casele teritoriale de pensii a titlurilor executorii se stabilește prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii și justiției sociale.

Art. 172. -

Bazele de date privind asigurații și beneficiarii sistemului public de pensii sunt proprietatea CNPP și au caracter confidențial.

Art. 173. -

(1) Cuantumul pensiei pentru invaliditate stabilit conform prezentei legi, a cărei cauză o constituie accidentul de muncă sau boala profesională, se suportă din sumele prevăzute pentru asigurarea la accidente de muncă și boli profesionale în bugetul asigurărilor sociale de stat.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul pensiei pentru urmaș, dacă decesul susținătorului s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

(3) În cazul pensiilor din sistemul public de pensii provenite din fostul sistem de asigurări sociale al agricultorilor, cuantumul pensiei se suportă de la bugetul de stat.

(4) Se suportă, de asemenea, de la bugetul de stat și partea din cuantumul pensiei aferentă numărului de puncte obținute prin valorificarea, după data de 1 aprilie 2001, a fiecărui an util realizat în cadrul fostelor unități agricole cooperatiste, a fiecărui an de contribuție realizat de țăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a perioadelor de contribuție realizate, conform acestei legi, după data de 29 iulie 1992 și până la data de 1 aprilie 2001.

(5) Prevederile alin. (1) - (4) se aplică și în situația pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a prezentei legi.

(6) Ajutorul pentru soțul supraviețuitor se suportă din bugetul de stat.

Art. 174. -

(1) Pentru efectuarea operațiunilor legate de întocmirea și transmiterea documentelor de plată a prestațiilor stabilite și achitate de către alte instituții, CNPP încasează contravaloarea cheltuielilor materiale și a manoperei aferente serviciilor efectuate.

(2) Sumele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) constituie venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat.

Art. 175. -

Expertizele dispuse de instanțele judecătorești în litigiile privind asigurările sociale se efectuează și de experți tehnici extrajudiciari pregătiți în Centrul Național de Formare și Pregătire Profesională, din subordinea CNPP.

Art. 176. -

(1) Între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor de pensie. În aceste situații, pensia din sistemul public de pensii se stabilește numai pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în acest sistem.

(2) Perioadele asimilate stagiului de cotizare, prevăzute la art. 14 alin. (1), care constituie și vechime în muncă sau în serviciu în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii, se iau în calcul, în unul dintre sisteme, în urma exprimării opțiunii de către solicitant.

Art. 177. -

(1) Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru obținerea mai multor pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, optează pentru obținerea uneia dintre acestea.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care persoana îndeplinește atât condițiile pentru acordarea unei pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, cât și cele pentru acordarea unei pensii dintr-un sistem propriu de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii.

Art. 178. -

Prin depunerea cererii în vederea acordării drepturilor prevăzute de prezenta lege, persoana în cauză își exprimă consimțământul în mod expres și neechivoc pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în scopul stabilirii și plății drepturilor cuvenite, în condițiile prezentei legi și Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.

Art. 179. -

(1) Contractele de asigurare socială aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi se reziliază de drept la data abrogării Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Eventualele sume neachitate până la data rezilierii contractului reprezentând contribuții de asigurări sociale și, după caz, dobânzi și penalități nu se mai urmăresc. Stagiul de cotizare se constituie numai din perioadele pentru care s-au plătit sumele reprezentând contribuția de asigurări sociale și, după caz, dobânzile și penalitățile calculate și se valorifică la stabilirea dreptului la pensie.

Art. 180. -

În aplicarea prezentei legi, se emit norme, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 181. -

Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 182. -

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2021, cu excepția:

a) art. 86 alin. (2) lit. a), care intră în vigoare la data de 1 septembrie 2019;

b) art. 86 alin. (2) lit. b), care intră în vigoare la data de 1 septembrie 2020;

c) art. 139, art. 145, art. 148 alin. (2), art. 157 alin. (2) și (5) și art. 183 alin. (1), care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, președintele CNPP și membrii consiliului de administrație își continuă mandatul început în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, până la împlinirea termenului pentru care au fost numiți, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 124 alin. (8).

Art. 183. -

(1) La data intrării în vigoare a prevederilor art. 139 din prezenta lege se abrogă art. 102 și art. 149 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, și actele subsecvente emise în baza acesteia;

b) Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011, cu completările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 8 iulie 2019.

Nr. 127.

ANEXA Nr. 1

LISTA
cuprinzând personalul navigant din aviația civilă ale cărui locuri de muncă se încadrează în condiții speciale

1. Personal navigant pe:

a) avioane turboreactoare și turbopropulsoare de transport;

b) avioane clasice de transport public;

c) avioane clasice în misiuni sanitare sau de specialitate;

d) elicoptere și avioane utilitare;

e) aeronave prototipuri la încercare în zbor.

2. Echipaje de recepție în zbor a aeronavelor, instructori în școli, cursuri și aerocluburi, pe:

a) avioane clasice;

b) avioane turboreactoare sau turbopropulsoare.

3. Personal de încercare în zbor a aeronavelor noi, de serie

4. Personal navigant de control în zbor

5. Personal tehnic care execută recepția și controlul tehnic în zbor al aeronavelor

6. Instructori în școli, cursuri și aerocluburi de zbor fără motor

7. Personal de parașutism profesionist care:

a) execută salturi din aeronavă în procesul de instrucție, antrenament sau salturi speciale;

b) execută salturi pentru recepția parașutelor;

c) execută salturi din turnul de parașutism;

d) desfășoară activitatea de instructor de parașutism la bordul aeronavei din care se execută salturi cu parașuta.

8. Însoțitori de bord

ANEXA Nr. 2

LISTA
cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale în care se desfășoară următoarele activități

1. Activitatea din sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi și muniții pentru următoarele operații:

a) manipularea materiilor explozive: docheri, docherimecanizatori, conducători de utilaje portuare, mineri de suprafață și artificieri;

b) manipularea materiilor toxice și pulverulente, a produselor chimice și petrochimice, a cărbunilor și a minereurilor: docheri, docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare;

c) fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor;

d) fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia;

e) asamblarea și dezasamblarea focoaselor, șuruburilor portamorsă și a detonatoarelor, în cazul în care elementele componente sunt încărcate;

f) asanarea terenurilor și a apelor de muniții, de produse pirotehnice, de materii explozive și mine;

g) operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice;

h) delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare.

2. Activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III și IV din centrale nuclearoelectrice, unități de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unități de fabricare a combustibilului nuclear, unități de tratare și depozitare a deșeurilor radioactive, instalații radiologice și alte instalații nucleare.

3. Activitatea desfășurată în subteran la construcții hidrotehnice de tuneluri, de galerii, precum și de centrale electrice subterane, la exploatări din cariere prin tuneluri și galerii.

4. Activitatea desfășurată în subteran: lucrări de construcții, întreținere și reparații de tuneluri, de căi ferate, drumuri, precum și galeriile aferente, cu adâncimi mai mari de 8 m.

5. Activitățile desfășurate în subteran în cadrul metroului pentru:

a) mecanic de locomotivă și ramă electrică de metrou;

b) mecanic ajutor de locomotivă și ramă electrică de metrou;

c) mecanic instructor.

6. Activitatea de revizie, întreținere, exploatare și reparație de la metrou, care se desfășoară 100% în subteran.

7. Activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor.

8. Activitatea de exploatare portuară desfășurată de docheri și de docheri-mecanizatori.

9. Activitatea desfășurată de personalul navigant din unitățile de transport maritim și fluvial, care lucrează în sala mașinilor de pe navele maritime și fluviale cu capacitate de peste 600 CP.

10. Lucrări permanente sub apă la suprapresiune: scafandri și chesonieri.

11. Activitatea desfășurată de personalul de pe platforme marine.

12. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează în exploatări forestiere: fasonatori, corhănitori, funiculariști, tractoriști, conducători de tractoare articulate forestiere, sortatori.

13. Activitatea desfășurată la forajul sondelor de țiței și gaze: intervenții, probe de producție și reparații capitale la sonde, combustie subterană, detubări sonde și săparea puțurilor pentru repararea coloanelor la sonde; activitatea de operații speciale - pentru timpul efectiv lucrat la sondă; montarea-demontarea turlelor petroliere, cu excepția turlelor rabatabile.

14. Reparații și întreținere la mori cu capacitate mai mare de 7.000 t.

15. Prelucrarea industrială a topiturii de sticlă prin suflare cu gura - operații executate complet nemecanizat la țeavă, preluând priza din cuptorul de topire - și din țeava de sticlă greu fuzibilă.

16.

a) Prelucrarea topiturii de sticlă la mașini automate, semiautomate și prese;

b) Alimentarea manuală a cuptoarelor de topit sticlă;

c) Cuptoarele pentru topirea sticlei.

17. Fabricarea fibrelor minerale artificiale din fibre și fibre de sticlă.

18. Activitatea desfășurată de personalul din activitatea de cocsificare a cărbunelui:

a) cocserie: mașina de șarjare, așezarea și etanșarea ușilor, încălzirea bateriilor și a colectoarelor de gaze - platformele de pe bateriile de cocs și semicocs, scoaterea ușilor, transportul cocsului la stins, stingerea și sortarea cocsului;

b) sectorul chimic al cocseriei: chimizarea gazului de cocs, distilarea gudroanelor, ambalarea și încărcarea în vrac a produselor chimice rezultate și fabricate;

c) arderea pe vatră în cuptoare deschise a gudroanelor rezultate de la rafinarea produselor petroliere;

d) operația de gudronare a lingotierelor.

19. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la producerea electrozilor siderurgici și de sudură:

a) măcinarea, dozarea, malaxarea, brichetarea și presarea materiilor prime necesare fabricării electrozilor;

b) calcinarea cocsului de petrol și a antracitului;

c) prepararea smoalei, a electrografitului, precum și a deșeurilor crude și a antracitului și dozarea acestor componente;

d) coacerea, recoacerea, grafitarea și impregnarea electrozilor;

e) recuperarea produselor cărbunoase;

f) prelucrări mecanice pe mașini-unelte speciale ale electrozilor siderurgici grafitați și ale niplurilor, ale blocurilor de furnal.

20. Prepararea de minereuri: măcinare, flotare, filtrare.

21. Activitatea desfășurată de personalul din activitatea de aglomerare:

a) sectorul de aglomerare din siderurgie: operațiile de la mașina de aglomerare, reintroducerea în flux a șarjei neaglomerate - retur, expediția aglomeratului;

b) încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi - operație ce se execută sub silozuri;

c) măcinarea, prăjirea, aglomerarea, șarjarea, precum și topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb;

d) prăjirea și aglomerarea minereului de cupru, topirea concentratelor cuproase, convertizarea, prerafinarea, precum și granularea cuprului;

e) prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor și a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea și turnarea metalelor neferoase.

22. Activitatea desfășurată de personalul de la furnale:

a) încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi - operație ce se execută sub silozuri;

b) instalația de dozare și de încărcare a materialelor de șarjă, încărcarea furnalelor, epurarea gazelor de furnal, preîncălzitoare de aer, curățarea canalelor de la furnal, activitatea prestată la creuzetul furnalelor, desulfurarea fontei, granularea și expandarea zgurii, precum și epurarea gazelor de furnal.

23. Activitatea desfășurată de personalul din oțelării:

a) încărcarea cuptoarelor, precum și elaborarea oțelului în cuptoare, în convertizoare, în cuptoare electrice, inclusiv instalații de retopire sub zgură și tratament termic în vid, care au capacitatea de cel puțin 5 t pe șarjă;

b) turnarea oțelului prin procedeul continuu și în lingouri la uzinele siderurgice;

c) pregătirea gropii de turnare, turnarea și evacuarea oțelului;

d) cazanele recuperatoare de la oțelăriile cu convertizoare.

24. Activitatea din turnătoriile de fontă, oțel, neferoase sau materiale refolosibile neferoase, cu producție industrială continuă, în care se execută și operațiile de dezbatere sau de curățare a pieselor în hala de turnare.

25. Activitatea desfășurată de personalul din activitatea de laminare la cald:

a) încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea, tăierea, presarea și refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea și sortarea la cald;

b) încărcarea și descărcarea cuptoarelor adânci - macarale Tiegler, precum și macaralele de la scoaterea oțelului din cuptoarele cu propulsie;

c) încălzirea țaglelor în cuptorul cu vatra înclinată pentru laminorul de 6 țoli, precum și încălzirea bandajelor și a discurilor pentru roțile de material rulant; încălzirea oțelului pentru laminare în cuptoare adânci;

d) încălzirea, scoaterea și transportul platinelor și al pachetelor de tablă, manual, de la cuptoare la cajă;

e) extragerea manuală a oțelului cald pentru laminare din cuptoare sau a țaglelor din cuptoarele cu propulsie;

f) extragerea manuală a lingourilor sau a țaglelor din cuptoarele cu propulsie; transportul manual al țaglelor de la cuptor la linia de laminare;

g) striparea lingourilor și curățarea cu flacără a lingourilor, bramelor și a țaglelor, precum și curățarea cu ciocane pneumatice a lingourilor și laminatelor.

26. Activitatea de forjare continuă la cald, manuală, cu ciocane și prese de peste 200 kg/forță.

27. Activitățile efectuate de zidari-șamotori:

a) zidirea și repararea cuptoarelor industriale, utilajelor de turnare, cazanelor din centralele electrice, precum și a altor asemenea utilaje, cu cărămidă din silică sau cu cărămidă din silică asociată cu alte categorii de cărămidă refractară;

b) executarea la cald, la utilajele menționate mai sus, a operațiilor de zidire și de reparare a zidăriei, indiferent de tipul de cărămidă refractară utilizată - activitate permanentă.

28. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la:

a) uscarea, prăjirea și distilarea minereurilor cinabrifere;

b) distilarea și purificarea mercurului în proces continuu; instalațiile de prelucrare cu mercur a minereurilor auroargentifere, activitatea de cianurare a minereurilor auroargentifere;

c) electroliza cuprului și fabricarea industrială a pulberilor de cupru;

d) electroliza aluminiului, inclusiv captarea gazelor;

e) prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor și a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea și turnarea metalelor neferoase;

f) afinarea aurului și a argintului;

g) fabricarea pulberii de aluminiu;

h) fabricarea feroaliajului și a siliciului metalic.

29. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la producția și prelucrarea plumbului, zincului și cositorului:

a) măcinarea, prăjirea, aglomerarea, șarjarea, precum și topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb; rafinarea plumbului, inclusiv cupelarea; elaborarea aliajului plumb- cadmiu;

b) topirea aliajelor cu peste 50% plumb și turnarea de piese din aceste aliaje în procesul de fabricație industrială: topirea, elaborarea și rafinarea metalelor neferoase în incinta uzinelor din metalurgia plumbului;

c) fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb;

d) metalurgia zincului;

e) personalul care lucrează cu plumb din fabricile de celofibră-viscoză.

30. Activitatea de tratare și acoperire a metalelor prin următoarele:

a) metalizarea cu nichel-carbonil;

b) instalațiile de metalizare prin pulverizare cu jet de plasmă;

c) operațiuni de tratamente termice efectuate în cuptoare care utilizează în exclusivitate gazul de cocs sau gazul de furnal;

d) deservirea cuptoarelor cu clopot pentru tratamente termice ale rulourilor de tablă și benzilor de oțel;

e) instalații de zincare a tablelor, țevilor și profilelor în industria metalurgică;

f) operații de încălzire, tratament termic și emailare prin pudrare a pieselor din fontă;

g) acoperiri metalice în metal topit, în cazul în care suprafața totală a pieselor care suferă această operație depășește 20 m2 /oră.

31.

a) Fabricarea abrazivelor din cuarț - toate operațiile aferente procesului de fabricație;

b) Granularea carburii de siliciu, a electrocorindonului și finisarea pietrelor de polizor.

32. Activitatea de perforare, forare, împușcare și transport al materialului derocat în cariere, unde se folosesc excavatoare cu cupa mai mare de 4 mc și autobasculante mai mari de 25 t.

33. Activitatea de sablaj uscat cu nisip, cu excepția instalațiilor ermetizate.

34. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la fabricarea și ambalarea negrului de fum.

35. Activitatea de fabricare a diamantelor sintetice.

36. Activitatea desfășurată în instalațiile care fabrică, vehiculează și depozitează hidrogen sulfurat, de distilare a apei grele, de schimb izotopic și de epurare a apelor reziduale cu hidrogen sulfurat.

37. Fabricarea acrilonitrilului și a derivaților cianici, în cazul în care se desfășoară în aceeași instalație; utilizarea în industrie a acrilonitrilului.

38. Curățarea canalelor subterane care conțin substanțe foarte periculoase sau cancerigene din unitățile industriei chimice și petrochimice.

39. Activitatea desfășurată în instalații de fabricație a benzenului și tetraclorurii de carbon.

40. Activitatea desfășurată în instalația bitum - fabricarea, ambalarea, prepararea mixturilor asfaltice.

41. Fabricarea fenolului.

42. Activitatea desfășurată în instalațiile de fabricare a oxidului de etilenă.

43. Activitatea desfășurată în instalațiile de electroliză pentru producerea clorului.

44. Activitatea de fabricare a clorurii de vinil și a policlorurii de vinil.

45. Activitatea de fabricare a pesticidelor.

46. Fabricarea și utilizarea industrială de alfa și betanaftilimină.

47. Fabricarea și ambalarea benzidinei.

48. Fabricarea hidrobenzenului.

49. Dozarea manuală a antioxidanților, a acceleratorilor și a agenților de vulcanizare.

50. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează în leprozerii.

51. Fabricarea ferodourilor - toate operațiile; fabricarea și prelucrarea plăcilor de marsit pe bază de azbest - toate operațiile.

ANEXA Nr. 3

LISTA
cuprinzând unitățile care au obținut hotărârea de menținere a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului
nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare

Nr. crt. anterior Societatea/Localitatea C.U.I./Cod fiscal Nr. registrul comerțului

Aviz nr. /dată
Poziția actuală din lista locurilor de muncă
54. S.C. CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE ARAD - S.A., localitatea Arad RO14593668 J02/336/19.04.2002 59/06.07.2005
1/10.07.2012
7
147. INSTITUTUL DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE PROF. DR. CC. ILIESCU, localitatea București 4203628 - 181/22.09.2005
2/10.07.2012
2
125. SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII LOUIS ȚURCANU, localitatea Timișoara 4548538 - 146/21.09.2005
3/10.07.2012
2
133. SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, localitatea Sibiu 4240898 - 157/21.09.2005
4/10.07.2012
2
137. SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. APOSTOL ANDREI, localitatea Galați 3126853 - 164/22.09.2005
165/22.09.2005
5/13.08.2012
2
83. S.C. OIL TERMINAL - S.A., localitatea Constanța 2410163 J13/512/1991 96/25.07.2005
7/13.08.2012
7
7, 9, 57. S.C. OMV PETROM - S.A. - Zona de Producție 1 Crișana Banat - Unitatea de afaceri "Reparații capitale și intervenții la sonde" 1590082 J40/8302/1997 50/01.07.2005
71/11.07.2005
72/14.07.2005
9/13.08.2012
13
56. S.C. OMV PETROM - S.A. - Zona de Producție 2 Oltenia 1590082 J40/8302/1997 65/08.07.2005
10/13.08.2012
13
55. S.C. OMV PETROM - S.A. - Zona de Producție III Muntenia Vest 1590082 J40/8302/1997 61/07.07.2005
11/13.08.2012
13
5. S.C. OMV PETROM - S.A. - Zona de Producție IV Moesia Sud 1590082 J40/8302/1997 39/06.05.2005
68/08.07.2005
12/13.08.2012
13
5. S.C. OMV PETROM - S.A. - Zona de Producție V Moesia Nord 1590082 J40/8302/1997 66/08.07.2005
67/08.07.2005
68/08.08.2005
13/13.08.2012
13
4. S.C. OMV PETROM - S.A. - Zona de Producție VI Muntenia Central 1590082 J40/8302/1997 33/03.05.2005
14/13.08.2012
13
58. S.C. OMV PETROM - S.A. - Zona de Producție VII Muntenia Est 1590082 J40/8302/1997 77/15.07.2005
15/13.08.2012
13
6, 8. S.C. OMV PETROM - S.A. - Zona de Producție VIII Moldova Nord 1590082 J40/8302/1997 47/01.07.2005
54/04.07.2005
16/13.08.2012
13
58. S.C. OMV PETROM - S.A. - Zona de Producție IX Moldova Sud - Punct de lucru Buzău 1590082 J40/8302/1997 77/15.07.2005
17/13.08.2012
13
2. S.C. OMV PETROM - S.A. - Zona de Producție X Petromar Constanța 1590082 J40/8302/1997 2/12.11.2004
18/13.08.2012
8,11
104. S.C. ALRO - S.A., localitatea Slatina 1515374 J28/8/31.01.1991 119/13.09.2005
19/24.09.2012
28 (d)
20. S.C. ARIO - S.A., localitatea Bistrița 2736489 J06/38/1991 14/22.12.2004
20/24.09.2012
24
63. S.C. IUS - S.A. . , localitatea Brașov 1109309 J08/30/1991 70/11.07.2005
21/24.09.2012
26
7. S.C. PETROSANTANDER ROMÂNIA - S.R.L., localitatea Arad 26889099 J02/825/19.11.2010 50/01.07.2005
22/24.09.2012
13
94. S.C. STICLA TURDA - S.A., localitatea Turda 202190 J12/3/04.01.1991 109/09.09.2005
23/16.05.2013
15
40. S.C. HIDROCONSTRUCȚIA - S.A., localitatea București RO1556820 J40/1762/12.04.1991 42/06.05.2005
24/24.09.2012
1 (a), 3
44. Compania Națională ROMARM - S.A. - filiala Uzina Mecanică Plopeni - S.A., localitatea Plopeni R13741804 J29/162/2001 101/27.06.2005
25/24.09.2012
1 (c, d, e, f, g, h), 26
65. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA - S.A. - Sucursala Electrocentrale Craiova, localitatea Craiova 30292810 J16/904/08.06.2012 75/14.07.2005
27/24.09.2012
7
46. Compania Națională ROMARM - S.A. București - filiala S.C. CARFIL - S.A., localitatea Brașov 13945863 J08/596/2001 173/22.09.2005
28/24.09.2012
1 (d, e, f), 33
62. S.C. UPETROM 1 MAI - S.A. Ploiești, localitatea Ploiești 1350365 J29/1/1991 69/08.07.2005
29/02.10.2012
24, 26, 27, 33
43. Compania Națională ROMARM - S.A. - filiala S.C. UZINA MECANICĂ - SADU - S.A., localitatea Bumbești- Jiu 14373832 J18/330/2001 45/10.05.2005
30/08.10.2012
1 (c, d, g, h), 29 (b)
45. Compania Națională ROMARM - S.A. - filiala S.C. TOHAN - S.A. . , localitatea Zărnești RO13652413 J08/49/2001 131/15.09.2005
31/08.10.2012
1 (c, d, e, f, g,
h), 26, 30 (b),
33
99. AGENȚIA ROMÂNĂ PENTRU - SALVAREA DE VIEȚI OMENEȘTI, localitatea Constanța 16330145 - 114/09.09.2005
32/15.10.2012
9
115. S.C. STIROM - S.A., localitatea București 335588 J40/10/1990 132/15.09.2005
33/15.10.2012
16 (a, c)
18. SNTFM "C. F. R. Marfă" - S.A., localitatea București R11054537 J40/9775/1998 12/30.11.2004
34/15.10.2012
7
17. SNTFC "C.F.R. Călători" - S.A., localitatea București R11054545 J40/9764/1998 11/30.11.2004
35/15.10.2012
7
121. SPITALUL CLINIC CĂI FERATE CRAIOVA, localitatea Craiova 4332169 - 139/20.09.2005
36/15.10.2012
2
139. SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN CONSTANȚA, localitatea Constanța 4301103 J70/380/1992 168/22.09.2005
37/15.10.2012
2
122. S.C. NUCLEAR & VACUUM - S.A., localitatea Măgurele R481419 J23/1216/2002 141/20.09.2005
38/15.10.2012
2
22. REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI NUCLEARE - Sucursala Cercetări Nucleare Pitești, localitatea Pitești - Mioveni 11057002 J03/515/1998 16/22.12.2004
39/15.10.2012
2
24. REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI NUCLEARE DROBETA- TURNU SEVERIN 10882752 J25/282/1998 172/22.09.2005
40/15.10.2012
2
34. S.C. ALS ROMÂNIA - S.R.L. Gura Roșiei, localitatea Roșia Montană 17540382 J01/541/28.04.2005 30/15.02.2005
41/18.10.2012
21 (c), 29 (a)
116. S.C. FORAJ SONDE - S.A., localitatea Craiova 3730778 J16/2746/1992 133/15.09.2005
43/18.10.2012
13
111. S.C. SOMETRA - S.A. Copșa Mică, localitatea Copșa Mică 813526 J32/124/1991 126/14.09.2005
44/18.10.2012
29 (a, b, d)
23. REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI NUCLEARE - Sucursala ROMAG-PROD., localitatea Drobeta- Turnu Severin 12611350 J25/300/1998 55/04.07.2005
45/18.10.2012
36
126. SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA, localitatea Timișoara 4483447 - 148/21.09.2005
46/16.11.2012
2
146. SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU, localitatea Sibiu 11411672 - 179/22.09.2005
47/16.11.2012
2
61. SCTM METROREX - S.A., localitatea București 13863739 J40/6880/1999 64/07.07.2005
225/08.09.2005
48/12.12.2012
5 (a, b), 6
108. S.C. ARCELORMITTAL TUBULAR
PRODUCTS ROMAN - S.A.,
localitatea Roman
2057240 J27/88/1991 123/13.09.2005
49/12.12.2012
7, 25 (a),
27 (a), 30 (c)
53. S.C. AUTOMOBILE DACIA - S.A., localitatea Mioveni RO160796 J03/81/1991 56/06.07.2005
50/12.12.2012
24
114. S.C. HIDROJET - S.A., localitatea Breaza RO1318860 J29/17/29.01.1991 130/14.09.2005
51/12.12.2012
24, 26, 27 (a)
102. S.C. ARCELORMITTAL GALAȚI -
S.A., localitatea Galați
RO1639739 J17/21/1991 117/12.09.2005
52/18.01.2013
1 (b), 7, 10,
18 (a, b),
19 (c), 21 (a),
22, 23, 24,
25 (a), 26, 27,
30 (c, d), 39
50. S.C. TMK - REȘIȚA - S.A., localitatea Reșița RO1064207 J11/59/1991 51/01.07.2005
53/18.01.2013
7, 23, 27
25. S.C. ARCELORMITTAL HUNEDOARA, localitatea Hunedoara RO2126855 J20/41/1991 18/22.12.2004
55/18.01.2013
7, 23, 25 (a)
127. SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEAR ELECTRICA - S.A. - Sucursala CNE Cernavodă, localitatea Cernavodă R22554619 J/13/3442/2007 149/21.09.2005
56/21.01.2013
2
140. INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF. DR. ALEXANDRU TRESTIOREANU, localitatea București 4203709 - 169/22.09.2005
57/16.05.2013
2
100. SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE GAZE NATURALE ROMGAZ - S.A. - Sucursala de Intervenții, Reparații Capitale și Operații Speciale la Sonde Mediaș, localitatea Mediaș 14056826 J32/1190/2003 115/12.09.2005
58/31.01.2013
13
26. INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ȘI INGINERIE NUCLEARĂ "HORIA HULUBEI" - IFIN-HH, localitatea Măgurele 3321234 J23/1945/2002 22/15.02.2005
60/04.02.2013
2
143. SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN, localitatea Roman 2613940 - 175/22.09.2005
61/04.02.2013
2
117. S.C. LAMINORUL - S.A., localitatea Brăila 2266948 J09/42/1991 134/15.09.2005
62/04.02.2013
7, 25 (a), 26
14. S.C. GRUP PETROL MARIN - S.A., localitatea Constanța R7471838 J13/1755/1995 7/12.11.2004
63/04.02.2013
11
12. S.C. RIG SERVICE - S.A., localitatea Constanța RO14320668 J13/2053/2001 5/12.11.2004
64/04.02.2013
11
60. S.C. PROMEX - S.A. BRĂILA, localitatea Brăila RO2265683 J09/112/1991 63/07.07.2005
65/20.02.2013
24
106. S.C. FOSERCO - S.A. PLOIEȘTI, localitatea Ploiești RO969453 J29/201/2011 121/13.09.2005
66/20.02.2013
13
35. S.C. RULMENȚI - S.A. BÂRLAD, localitatea Bârlad RO2808089 J37/8/1991 32/03.05.2005
68/20.02.2013
7, 24, 26,
27 (a)
67. S.C. CUPRUMIN - S.A., localitatea Abrud R11551757 J01/64/15.02.1999 78/15.07.2005
69/20.02.2013
3, 14, 20, 26,
32
118. S.C. MECHEL TÂRGOVIȘTE - S.A., localitatea Târgoviște 913720 J15/284/1991 135/16.09.2005
70/20.02.2013
7, 23 (a, b),
25 (a),
27 (a, b)
66. S.C. HIDROSERV PORȚILE DE FIER - S.A., localitatea Drobeta-Turnu Severin 14936693 J25/250/08.10.2002 76/14.07.2005
71/21.02.2013
10
110. S.C. ROMINSERV VALVES IAIFO - S.A., localitatea Zalău 29319521 J31/480/2011 125/14.09.2005
72/21.02.2013
24, 26
21. S.C. SATURN - S.A., localitatea Alba Iulia 1750957 J01/186/1991 15/22.12.2004
73/21.02.2013
24
109. S.C. FABRICA DE STICLĂ AVRIG - S.A., localitatea Avrig 2460706 J32/69/1991 124/14.09.2005
74/16.05.2013
15
87. S.C. WEATHERFORD ATLAS G.I.P. - S.A., localitatea Ploiești RO1360687 J29/79/2001 100/25.07.2005
147/21.09.2005
75/16.05.2013
1 (a, c), 2
47. S.C. OLTCHIM - S.A., localitatea Râmnicu Vâlcea 1475261 J38/219/18.04.1991 46/01.07.2005
28/15.02.2005
76/16.05.2013
7, 42, 43, 44
119. S.C. SILCOTUB - S.A., localitatea Zalău 15117182 J31/363/2006 136/16.09.2005
78/16.05.2013
25 (a)
86. S.C. DAFORA - S.A. Sucursala Foraj - S.A., localitatea Mediaș 15513764 J32/768/13.06.2003 99/25.07.2005
81/08.08.2013
13
39. S.C. ARMĂTURA - S.A., localitatea Cluj-Napoca RO199001 J12/13/1991 38/05.05.2005
82/08.08.2013
24
135. SPITALUL CLINIC NR. 1 CF WITTING, localitatea București 4267257 - 161/22.09.2005
93/27.09.2013
2
101. S.C. FORAJ SONDE - S.A., localitatea Ernei 4727746 J26/349/1995 116/12.09.2005
94/20.04.2015
13
1. S.C. ROMAN - S.A., localitatea Brașov RO1104079 J08/175/1991 1/25.05.2004
95/25.03.2016
24, 26

ANEXA Nr. 4

LISTA
cuprinzând profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale

1. Balerin

2. Dansator, dansator popular

3. Acrobat

4. Jongler

5. Clovn

6. Călăreț de circ

7. Dresor de animale sălbatice

8. Solist vocal de operă, de operetă și de muzică populară

9. Instrumentist la instrumente de suflat

10. Cascador

ANEXA Nr. 5

VÂRSTE STANDARD DE PENSIONARE,
stagii complete și stagii minime de cotizare

1. Femei

Luna și anul nașterii Luna și anul pensionării Vârsta asiguratului la ieșirea la pensie (ani/luni) Stagiul complet de cotizare (ani/luni) Stagiul minim de cotizare (ani/luni)
Aprilie 1944 Aprilie 2001 57/0 25/0 10/0
Mai 1944 Mai 2001 57/0 25/0 10/0
Iunie 1944 Iunie 2001 57/0 25/0 10/0
Iulie 1944 Iulie 2001 57/0 25/0 10/0
August 1944 August 2001 57/0 25/0 10/0
Septembrie 1944 Septembrie 2001 57/0 25/0 10/0
Octombrie 1944 Octombrie 2001 57/0 25/0 10/0
Noiembrie 1944 Noiembrie 2001 57/0 25/0 10/0
Decembrie 1944 Decembrie 2001 57/0 25/0 10/0
Ianuarie 1945 Ianuarie 2002 57/0 25/0 10/0
Februarie 1945 Februarie 2002 57/0 25/0 10/0
Martie 1945 Martie 2002 57/0 25/0 10/0
Aprilie 1945 Mai 2002 57/1 25/1 10/1
Mai 1945 Iunie 2002 57/1 25/1 10/1
Iunie 1945 Iulie 2002 57/1 25/1 10/1
Iulie 1945 August 2002 57/1 25/1 10/1
August 1945 Septembrie 2002 57/1 25/1 10/1
Septembrie 1945 Noiembrie 2002 57/2 25/2 10/2
Octombrie 1945 Decembrie 2002 57/2 25/2 10/2
Noiembrie 1945 Ianuarie 2003 57/2 25/2 10/2
Decembrie 1945 Februarie 2003 57/2 25/2 10/2
Ianuarie 1946 Martie 2003 57/2 25/2 10/2
Februarie 1946 Mai 2003 57/3 25/3 10/3
Martie 1946 Iunie 2003 57/3 25/3 10/3
Aprilie 1946 Iulie 2003 57/3 25/3 10/3
Mai 1946 August 2003 57/3 25/3 10/3
Iunie 1946 Septembrie 2003 57/3 25/3 10/3
Iulie 1946 Noiembrie 2003 57/4 25/4 10/4
August 1946 Decembrie 2003 57/4 25/4 10/4
Septembrie 1946 Ianuarie 2004 57/4 25/4 10/4
Octombrie 1946 Februarie 2004 57/4 25/4 10/4
Noiembrie 1946 Martie 2004 57/4 25/4 10/4
Decembrie 1946 Mai 2004 57/5 25/5 10/5
Ianuarie 1947 Iunie 2004 57/5 25/5 10/5
Februarie 1947 Iulie 2004 57/5 25/5 10/5
Martie 1947 August 2004 57/5 25/5 10/5
Aprilie 1947 Septembrie 2004 57/5 25/5 10/5
Mai 1947 Noiembrie 2004 57/6 25/6 10/6
Iunie 1947 Decembrie 2004 57/6 25/6 10/6
Iulie 1947 Ianuarie 2005 57/6 25/6 10/6
August 1947 Februarie 2005 57/6 25/6 10/6
Septembrie 1947 Martie 2005 57/6 25/6 10/6
Octombrie 1947 Mai 2005 57/7 25/7 10/7
Noiembrie 1947 Iunie 2005 57/7 25/7 10/7
Decembrie 1947 Iulie 2005 57/7 25/7 10/7
Ianuarie 1948 Septembrie 2005 57/8 25/8 10/8
Februarie 1948 Octombrie 2005 57/8 25/8 10/8
Martie 1948 Noiembrie 2005 57/8 25/8 10/8
Aprilie 1948 Ianuarie 2006 57/9 25/9 10/9
Mai 1948 Februarie 2006 57/9 25/9 10/9
Iunie 1948 Martie 2006 57/9 25/9 10/9
Iulie 1948 Mai 2006 57/10 25/10 10/10
August 1948 Iunie 2006 57/10 25/10 10/10
Septembrie 1948 Iulie 2006 57/10 25/10 10/10
Octombrie 1948 Septembrie 2006 57/11 25/11 10/11
Noiembrie 1948 Octombrie 2006 57/11 25/11 10/11
Decembrie 1948 Noiembrie 2006 57/11 25/11 10/11
Ianuarie 1949 Ianuarie 2007 58/0 26/0 11/0
Februarie 1949 Februarie 2007 58/0 26/0 11/0
Martie 1949 Martie 2007 58/0 26/0 11/0
Aprilie 1949 Mai 2007 58/1 26/2 11/2
Mai 1949 Iunie 2007 58/1 26/2 11/2
Iunie 1949 Iulie 2007 58/1 26/2 11/2
Iulie 1949 Septembrie 2007 58/2 26/4 11/4
August 1949 Octombrie 2007 58/2 26/4 11/4
Septembrie 1949 Noiembrie 2007 58/2 26/4 11/4
Octombrie 1949 Ianuarie 2008 58/3 26/6 11/6
Noiembrie 1949 Februarie 2008 58/3 26/6 11/6
Decembrie 1949 Martie 2008 58/3 26/6 11/6
Ianuarie 1950 Mai 2008 58/4 26/8 11/8
Februarie 1950 Iunie 2008 58/4 26/8 11/8
Martie 1950 Iulie 2008 58/4 26/8 11/8
Aprilie 1950 Septembrie 2008 58/5 26/10 11/10
Mai 1950 Octombrie 2008 58/5 26/10 11/10
Iunie 1950 Noiembrie 2008 58/5 26/10 11/10
Iulie 1950 Ianuarie 2009 58/6 27/0 12/0
August 1950 Februarie 2009 58/6 27/0 12/0
Septembrie 1950 Martie 2009 58/6 27/0 12/0
Octombrie 1950 Mai 2009 58/7 27/2 12/2
Noiembrie 1950 Iunie 2009 58/7 27/2 12/2
Decembrie 1950 Iulie 2009 58/7 27/2 12/2
Ianuarie 1951 Septembrie 2009 58/8 27/4 12/4
Februarie 1951 Octombrie 2009 58/8 27/4 12/4
Martie 1951 Noiembrie 2009 58/8 27/4 12/4
Aprilie 1951 Ianuarie 2010 58/9 27/6 12/6
Mai 1951 Februarie 2010 58/9 27/6 12/6
Iunie 1951 Martie 2010 58/9 27/6 12/6
Iulie 1951 Mai 2010 58/10 27/8 12/8
August 1951 Iunie 2010 58/10 27/8 12/8
Septembrie 1951 Iulie 2010 58/10 27/8 12/8
Octombrie 1951 Septembrie 2010 58/11 27/10 12/10
Noiembrie 1951 Octombrie 2010 58/11 27/10 12/10
Decembrie 1951 Noiembrie 2010 58/11 27/10 12/10
Ianuarie 1952 Ianuarie 2011 59/0 28/0 13/0
Februarie 1952 Februarie 2011 59/0 28/0 13/0
Martie 1952 Martie 2011 59/0 28/0 13/0
Aprilie 1952 Mai 2011 59/1 28/2 13/2
Mai 1952 Iunie 2011 59/1 28/2 13/2
Iunie 1952 Iulie 2011 59/1 28/2 13/2
Iulie 1952 Septembrie 2011 59/2 28/4 13/4
August 1952 Octombrie 2011 59/2 28/4 13/4
Septembrie 1952 Noiembrie 2011 59/2 28/4 13/4
Octombrie 1952 Ianuarie 2012 59/3 28/6 13/6
Noiembrie 1952 Februarie 2012 59/3 28/6 13/6
Decembrie 1952 Martie 2012 59/3 28/6 13/6
Ianuarie 1953 Mai 2012 59/4 28/8 13/8
Februarie 1953 Iunie 2012 59/4 28/8 13/8
Martie 1953 Iulie 2012 59/4 28/8 13/8
Aprilie 1953 Septembrie 2012 59/5 28/10 13/10
Mai 1953 Octombrie 2012 59/5 28/10 13/10
Iunie 1953 Noiembrie 2012 59/5 28/10 13/10
Iulie 1953 Ianuarie 2013 59/6 29/0 14/0
August 1953 Februarie 2013 59/6 29/0 14/0
Septembrie 1953 Martie 2013 59/6 29/0 14/0
Octombrie 1953 Mai 2013 59/7 29/2 14/2
Noiembrie 1953 Iunie 2013 59/7 29/2 14/2
Decembrie 1953 Iulie 2013 59/7 29/2 14/2
Ianuarie 1954 Septembrie 2013 59/8 29/4 14/4
Februarie 1954 Octombrie 2013 59/8 29/4 14/4
Martie 1954 Noiembrie 2013 59/8 29/4 14/4
Aprilie 1954 Ianuarie 2014 59/9 29/6 14/6
Mai 1954 Februarie 2014 59/9 29/6 14/6
Iunie 1954 Martie 2014 59/9 29/6 14/6
Iulie 1954 Mai 2014 59/10 29/8 14/8
August 1954 Iunie 2014 59/10 29/8 14/8
Septembrie 1954 Iulie 2014 59/10 29/8 14/8
Octombrie 1954 Septembrie 2014 59/11 29/10 14/10
Noiembrie 1954 Octombrie 2014 59/11 29/10 14/10
Decembrie 1954 Noiembrie 2014 59/11 29/10 14/10
Ianuarie 1955 Ianuarie 2015 60/0 30/0 15/0
Februarie 1955 Februarie 2015 60/0 30/0 15/0
Martie 1955 Martie 2015 60/0 30/0 15/0
Aprilie 1955 Mai 2015 60/1 30/1 15/0
Mai 1955 Iunie 2015 60/1 30/1 15/0
Iunie 1955 Iulie 2015 60/1 30/1 15/0
Iulie 1955 Septembrie 2015 60/2 30/2 15/0
August 1955 Octombrie 2015 60/2 30/2 15/0
Septembrie 1955 Noiembrie 2015 60/2 30/2 15/0
Octombrie 1955 Ianuarie 2016 60/3 30/3 15/0
Noiembrie 1955 Februarie 2016 60/3 30/3 15/0
Decembrie 1955 Martie 2016 60/3 30/3 15/0
Ianuarie 1956 Mai 2016 60/4 30/4 15/0
Februarie 1956 Iunie 2016 60/4 30/4 15/0
Martie 1956 Iulie 2016 60/4 30/4 15/0
Aprilie 1956 Septembrie 2016 60/5 30/5 15/0
Mai 1956 Octombrie 2016 60/5 30/5 15/0
Iunie 1956 Noiembrie 2016 60/5 30/5 15/0
Iulie 1956 Ianuarie 2017 60/6 30/6 15/0
August 1956 Februarie 2017 60/6 30/6 15/0
Septembrie 1956 Martie 2017 60/6 30/6 15/0
Octombrie 1956 Mai 2017 60/7 30/7 15/0
Noiembrie 1956 Iunie 2017 60/7 30/7 15/0
Decembrie 1956 Iulie 2017 60/7 30/7 15/0
Ianuarie 1957 Septembrie 2017 60/8 30/8 15/0
Februarie 1957 Octombrie 2017 60/8 30/8 15/0
Martie 1957 Noiembrie 2017 60/8 30/8 15/0
Aprilie 1957 Ianuarie 2018 60/9 30/9 15/0
Mai 1957 Februarie 2018 60/9 30/9 15/0
Iunie 1957 Martie 2018 60/9 30/9 15/0
Iulie 1957 Mai 2018 60/10 30/10 15/0
August 1957 Iunie 2018 60/10 30/10 15/0
Septembrie 1957 Iulie 2018 60/10 30/10 15/0
Octombrie 1957 Septembrie 2018 60/11 30/11 15/0
Noiembrie 1957 Octombrie 2018 60/11 30/11 15/0
Decembrie 1957 Noiembrie 2018 60/11 30/11 15/0
Ianuarie 1958 Ianuarie 2019 61/0 31/0 15/0
Februarie 1958 Februarie 2019 61/0 31/0 15/0
Martie 1958 Martie 2019 61/0 31/0 15/0
Aprilie 1958 Mai 2019 61/1 31/1 15/0
Mai 1958 Iunie 2019 61/1 31/1 15/0
Iunie 1958 Iulie 2019 61/1 31/1 15/0
Iulie 1958 Septembrie 2019 61/2 31/2 15/0
August 1958 Octombrie 2019 61/2 31/2 15/0
Septembrie 1958 Noiembrie 2019 61/2 31/2 15/0
Octombrie 1958 Ianuarie 2020 61/3 31/3 15/0
Noiembrie 1958 Februarie 2020 61/3 31/3 15/0
Decembrie 1958 Martie 2020 61/3 31/3 15/0
Ianuarie 1959 Mai 2020 61/4 31/4 15/0
Februarie 1959 Iunie 2020 61/4 31/4 15/0
Martie 1959 Iulie 2020 61/4 31/4 15/0
Aprilie 1959 Septembrie 2020 61/5 31/5 15/0
Mai 1959 Octombrie 2020 61/5 31/5 15/0
Iunie 1959 Noiembrie 2020 61/5 31/5 15/0
Iulie 1959 Ianuarie 2021 61/6 31/6 15/0
August 1959 Februarie 2021 61/6 31/6 15/0
Septembrie 1959 Martie 2021 61/6 31/6 15/0
Octombrie 1959 Mai 2021 61/7 31/7 15/0
Noiembrie 1959 Iunie 2021 61/7 31/7 15/0
Decembrie 1959 Iulie 2021 61/7 31/7 15/0
Ianuarie 1960 Septembrie 2021 61/8 31/8 15/0
Februarie 1960 Octombrie 2021 61/8 31/8 15/0
Martie 1960 Noiembrie 2021 61/8 31/8 15/0
Aprilie 1960 Ianuarie 2022 61/9 31/9 15/0
Mai 1960 Februarie 2022 61/9 31/9 15/0
Iunie 1960 Martie 2022 61/9 31/9 15/0
Iulie 1960 Mai 2022 61/10 31/10 15/0
August 1960 Iunie 2022 61/10 31/10 15/0
Septembrie 1960 Iulie 2022 61/10 31/10 15/0
Octombrie 1960 Septembrie 2022 61/11 31/11 15/0
Noiembrie 1960 Octombrie 2022 61/11 31/11 15/0
Decembrie 1960 Noiembrie 2022 61/11 31/11 15/0
Ianuarie 1961 Ianuarie 2023 62/0 32/0 15/0
Februarie 1961 Februarie 2023 62/0 32/0 15/0
Martie 1961 Martie 2023 62/0 32/1 15/0
Aprilie 1961 Aprilie 2023 62/0 32/1 15/0
Mai 1961 Mai 2023 62/0 32/2 15/0
Iunie 1961 Iulie 2023 62/1 32/2 15/0
Iulie 1961 August 2023 62/1 32/3 15/0
August 1961 Septembrie 2023 62/1 32/3 15/0
Septembrie 1961 Octombrie 2023 62/1 32/4 15/0
Octombrie 1961 Noiembrie 2023 62/1 32/4 15/0
Noiembrie 1961 Ianuarie 2024 62/2 32/5 15/0
Decembrie 1961 Februarie 2024 62/2 32/5 15/0
Ianuarie 1962 Martie 2024 62/2 32/6 15/0
Februarie 1962 Aprilie 2024 62/2 32/6 15/0
Martie 1962 Mai 2024 62/2 32/7 15/0
Aprilie 1962 Iulie 2024 62/3 32/7 15/0
Mai 1962 August 2024 62/3 32/8 15/0
Iunie 1962 Septembrie 2024 62/3 32/8 15/0
Iulie 1962 Octombrie 2024 62/3 32/9 15/0
August 1962 Noiembrie 2024 62/3 32/9 15/0
Septembrie 1962 Ianuarie 2025 62/4 32/10 15/0
Octombrie 1962 Februarie 2025 62/4 32/10 15/0
Noiembrie 1962 Martie 2025 62/4 32/11 15/0
Decembrie 1962 Aprilie 2025 62/4 32/11 15/0
Ianuarie 1963 Mai 2025 62/4 33/0 15/0
Februarie 1963 Iulie 2025 62/5 33/0 15/0
Martie 1963 August 2025 62/5 33/1 15/0
Aprilie 1963 Septembrie 2025 62/5 33/1 15/0
Mai 1963 Octombrie 2025 62/5 33/2 15/0
Iunie 1963 Noiembrie 2025 62/5 33/2 15/0
Iulie 1963 Ianuarie 2026 62/6 33/3 15/0
August 1963 Februarie 2026 62/6 33/3 15/0
Septembrie 1963 Martie 2026 62/6 33/4 15/0
Octombrie 1963 Aprilie 2026 62/6 33/4 15/0
Noiembrie 1963 Mai 2026 62/6 33/5 15/0
Decembrie 1963 Iulie 2026 62/7 33/5 15/0
Ianuarie 1964 August 2026 62/7 33/6 15/0
Februarie 1964 Septembrie 2026 62/7 33/6 15/0
Martie 1964 Octombrie 2026 62/7 33/7 15/0
Aprilie 1964 Noiembrie 2026 62/7 33/7 15/0
Mai 1964 Ianuarie 2027 62/8 33/8 15/0
Iunie 1964 Februarie 2027 62/8 33/8 15/0
Iulie 1964 Martie 2027 62/8 33/9 15/0
August 1964 Aprilie 2027 62/8 33/9 15/0
Septembrie 1964 Mai 2027 62/8 33/10 15/0
Octombrie 1964 Iulie 2027 62/9 33/10 15/0
Noiembrie 1964 August 2027 62/9 33/11 15/0
Decembrie 1964 Septembrie 2027 62/9 33/11 15/0
Ianuarie 1965 Octombrie 2027 62/9 34/0 15/0
Februarie 1965 Noiembrie 2027 62/9 34/0 15/0
Martie 1965 Ianuarie 2028 62/10 34/1 15/0
Aprilie 1965 Februarie 2028 62/10 34/1 15/0
Mai 1965 Martie 2028 62/10 34/2 15/0
Iunie 1965 Aprilie 2028 62/10 34/2 15/0
Iulie 1965 Mai 2028 62/10 34/3 15/0
August 1965 Iunie 2028 62/10 34/3 15/0
Septembrie 1965 Iulie 2028 62/10 34/4 15/0
Octombrie 1965 August 2028 62/10 34/4 15/0
Noiembrie 1965 Septembrie 2028 62/10 34/5 15/0
Decembrie 1965 Octombrie 2028 62/10 34/5 15/0
Ianuarie 1966 Noiembrie 2028 62/10 34/6 15/0
Februarie 1966 Ianuarie 2029 62/11 34/6 15/0
Martie 1966 Februarie 2029 62/11 34/7 15/0
Aprilie 1966 Martie 2029 62/11 34/7 15/0
Mai 1966 Aprilie 2029 62/11 34/8 15/0
Iunie 1966 Mai 2029 62/11 34/8 15/0
Iulie 1966 Iunie 2029 62/11 34/9 15/0
August 1966 Iulie 2029 62/11 34/9 15/0
Septembrie 1966 August 2029 62/11 34/10 15/0
Octombrie 1966 Septembrie 2029 62/11 34/10 15/0
Noiembrie 1966 Octombrie 2029 62/11 34/11 15/0
Decembrie 1966 Noiembrie 2029 62/11 34/11 15/0
Ianuarie 1967 Ianuarie 2030 63/0 35/0 15/0

2. Bărbați

Luna și anul nașterii Luna și anul pensionării Vârsta asiguratului la ieșirea la pensie (ani/luni) Stagiul complet de cotizare (ani/luni) Stagiul minim de cotizare (ani/luni)
Ianuarie 1939 Ianuarie 2001 62/0 30/0 10/0
Februarie 1939 Februarie 2001 62/0 30/0 10/0
Martie 1939 Martie 2001 62/0 30/0 10/0
Aprilie 1939 Aprilie 2001 62/0 30/0 10/0
Mai 1939 Mai 2001 62/0 30/0 10/0
Iunie 1939 Iunie 2001 62/0 30/0 10/0
Iulie 1939 Iulie 2001 62/0 30/0 10/0
August 1939 August 2001 62/0 30/0 10/0
Septembrie 1939 Septembrie 2001 62/0 30/0 10/0
Octombrie 1939 Octombrie 2001 62/0 30/0 10/0
Noiembrie 1939 Noiembrie 2001 62/0 30/0 10/0
Decembrie 1939 Decembrie 2001 62/0 30/0 10/0
Ianuarie 1940 Ianuarie 2002 62/0 30/0 10/0
Februarie 1940 Februarie 2002 62/0 30/0 10/0
Martie 1940 Martie 2002 62/0 30/0 10/0
Aprilie 1940 Mai 2002 62/1 30/1 10/1
Mai 1940 Iunie 2002 62/1 30/1 10/1
Iunie 1940 Iulie 2002 62/1 30/1 10/1
Iulie 1940 August 2002 62/1 30/1 10/1
August 1940 Septembrie 2002 62/1 30/1 10/1
Septembrie 1940 Noiembrie 2002 62/2 30/2 10/2
Octombrie 1940 Decembrie 2002 62/2 30/2 10/2
Noiembrie 1940 Ianuarie 2003 62/2 30/2 10/2
Decembrie 1940 Februarie 2003 62/2 30/2 10/2
Ianuarie 1941 Martie 2003 62/2 30/2 10/2
Februarie 1941 Mai 2003 62/3 30/3 10/3
Martie 1941 Iunie 2003 62/3 30/3 10/3
Aprilie 1941 Iulie 2003 62/3 30/3 10/3
Mai 1941 August 2003 62/3 30/3 10/3
Iunie 1941 Septembrie 2003 62/3 30/3 10/3
Iulie 1941 Noiembrie 2003 62/4 30/4 10/4
August 1941 Decembrie 2003 62/4 30/4 10/4
Septembrie 1941 Ianuarie 2004 62/4 30/4 10/4
Octombrie 1941 Februarie 2004 62/4 30/4 10/4
Noiembrie 1941 Martie 2004 62/4 30/4 10/4
Decembrie 1941 Mai 2004 62/5 30/5 10/5
Ianuarie 1942 Iunie 2004 62/5 30/5 10/5
Februarie 1942 Iulie 2004 62/5 30/5 10/5
Martie 1942 August 2004 62/5 30/5 10/5
Aprilie 1942 Septembrie 2004 62/5 30/5 10/5
Mai 1942 Noiembrie 2004 62/6 30/6 10/6
Iunie 1942 Decembrie 2004 62/6 30/6 10/6
Iulie 1942 Ianuarie 2005 62/6 30/6 10/6
August 1942 Februarie 2005 62/6 30/6 10/6
Septembrie 1942 Martie 2005 62/6 30/6 10/6
Octombrie 1942 Mai 2005 62/7 30/7 10/7
Noiembrie 1942 Iunie 2005 62/7 30/7 10/7
Decembrie 1942 Iulie 2005 62/7 30/7 10/7
Ianuarie 1943 Septembrie 2005 62/8 30/8 10/8
Februarie 1943 Octombrie 2005 62/8 30/8 10/8
Martie 1943 Noiembrie 2005 62/8 30/8 10/8
Aprilie 1943 Ianuarie 2006 62/9 30/9 10/9
Mai 1943 Februarie 2006 62/9 30/9 10/9
Iunie 1943 Martie 2006 62/9 30/9 10/9
Iulie 1943 Mai 2006 62/10 30/10 10/10
August 1943 Iunie 2006 62/10 30/10 10/10
Septembrie 1943 Iulie 2006 62/10 30/10 10/10
Octombrie 1943 Septembrie 2006 62/11 30/11 10/11
Noiembrie 1943 Octombrie 2006 62/11 30/11 10/11
Decembrie 1943 Noiembrie 2006 62/11 30/11 10/11
Ianuarie 1944 Ianuarie 2007 63/0 31/0 11/0
Februarie 1944 Februarie 2007 63/0 31/0 11/0
Martie 1944 Martie 2007 63/0 31/0 11/0
Aprilie 1944 Mai 2007 63/1 31/2 11/2
Mai 1944 Iunie 2007 63/1 31/2 11/2
Iunie 1944 Iulie 2007 63/1 31/2 11/2
Iulie 1944 Septembrie 2007 63/2 31/4 11/4
August 1944 Octombrie 2007 63/2 31/4 11/4
Septembrie 1944 Noiembrie 2007 63/2 31/4 11/4
Octombrie 1944 Ianuarie 2008 63/3 31/6 11/6
Noiembrie 1944 Februarie 2008 63/3 31/6 11/6
Decembrie 1944 Martie 2008 63/3 31/6 11/6
Ianuarie 1945 Mai 2008 63/4 31/8 11/8
Februarie 1945 Iunie 2008 63/4 31/8 11/8
Martie 1945 Iulie 2008 63/4 31/8 11/8
Aprilie 1945 Septembrie 2008 63/5 31/10 11/10
Mai 1945 Octombrie 2008 63/5 31/10 11/10
Iunie 1945 Noiembrie 2008 63/5 31/10 11/10
Iulie 1945 Ianuarie 2009 63/6 32/0 12/0
August 1945 Februarie 2009 63/6 32/0 12/0
Septembrie 1945 Martie 2009 63/6 32/0 12/0
Octombrie 1945 Mai 2009 63/7 32/2 12/2
Noiembrie 1945 Iunie 2009 63/7 32/2 12/2
Decembrie 1945 Iulie 2009 63/7 32/2 12/2
Ianuarie 1946 Septembrie 2009 63/8 32/4 12/4
Februarie 1946 Octombrie 2009 63/8 32/4 12/4
Martie 1946 Noiembrie 2009 63/8 32/4 12/4
Aprilie 1946 Ianuarie 2010 63/9 32/6 12/6
Mai 1946 Februarie 2010 63/9 32/6 12/6
Iunie 1946 Martie 2010 63/9 32/6 12/6
Iulie 1946 Mai 2010 63/10 32/8 12/8
August 1946 Iunie 2010 63/10 32/8 12/8
Septembrie 1946 Iulie 2010 63/10 32/8 12/8
Octombrie 1946 Septembrie 2010 63/11 32/10 12/10
Noiembrie 1946 Octombrie 2010 63/11 32/10 12/10
Decembrie 1946 Noiembrie 2010 63/11 32/10 12/10
Ianuarie 1947 Ianuarie 2011 64/0 33/0 13/0
Februarie 1947 Februarie 2011 64/0 33/0 13/0
Martie 1947 Martie 2011 64/0 33/0 13/0
Aprilie 1947 Mai 2011 64/1 33/2 13/2
Mai 1947 Iunie 2011 64/1 33/2 13/2
Iunie 1947 Iulie 2011 64/1 33/2 13/2
Iulie 1947 Septembrie 2011 64/2 33/4 13/4
August 1947 Octombrie 2011 64/2 33/4 13/4
Septembrie 1947 Noiembrie 2011 64/2 33/4 13/4
Octombrie 1947 Ianuarie 2012 64/3 33/6 13/6
Noiembrie 1947 Februarie 2012 64/3 33/6 13/6
Decembrie 1947 Martie 2012 64/3 33/6 13/6
Ianuarie 1948 Mai 2012 64/4 33/8 13/8
Februarie 1948 Iunie 2012 64/4 33/8 13/8
Martie 1948 Iulie 2012 64/4 33/8 13/8
Aprilie 1948 Septembrie 2012 64/5 33/10 13/10
Mai 1948 Octombrie 2012 64/5 33/10 13/10
Iunie 1948 Noiembrie 2012 64/5 33/10 13/10
Iulie 1948 Ianuarie 2013 64/6 34/0 14/0
August 1948 Februarie 2013 64/6 34/0 14/0
Septembrie 1948 Martie 2013 64/6 34/0 14/0
Octombrie 1948 Mai 2013 64/7 34/2 14/2
Noiembrie 1948 Iunie 2013 64/7 34/2 14/2
Decembrie 1948 Iulie 2013 64/7 34/2 14/2
Ianuarie 1949 Septembrie 2013 64/8 34/4 14/4
Februarie 1949 Octombrie 2013 64/8 34/4 14/4
Martie 1949 Noiembrie 2013 64/8 34/4 14/4
Aprilie 1949 Ianuarie 2014 64/9 34/6 14/6
Mai 1949 Februarie 2014 64/9 34/6 14/6
Iunie 1949 Martie 2014 64/9 34/6 14/6
Iulie 1949 Mai 2014 64/10 34/8 14/8
August 1949 Iunie 2014 64/10 34/8 14/8
Septembrie 1949 Iulie 2014 64/10 34/8 14/8
Octombrie 1949 Septembrie 2014 64/11 34/10 14/10
Noiembrie 1949 Octombrie 2014 64/11 34/10 14/10
Decembrie 1949 Noiembrie 2014 64/11 34/10 14/10
Ianuarie 1950 Ianuarie 2015 65/0 35/0 15/0
Februarie 1950 Februarie 2015 65/0 35/0 15/0
Martie 1950 Martie 2015 65/0 35/0 15/0

ANEXA Nr. 6

Emitent . . . . . . . . . .

C.U.I. . . . . . . . . . ./Cod fiscal . . . . . . . . . .

Adresa . . . . . . . . . . Telefon . . . . . . . . . .

Nr. . . . . . . . . . ./Data . . . . . . . . . .

ADEVERINȚĂ

Se adeverește prin prezenta că doamna/domnul . . . . . . . . . ., născută/născut la data de . . . . . . . . . . în localitatea . . . . . . . . . ., județul . . . . . . . . . ., sectorul . . . . . . . . . ., având C.N.P. . . . . . . . . . ., a fost angajată/angajat la *) . . . . . . . . . ., în perioada de la . . . . . . . . . . până la . . . . . . . . . .

*) Se completează denumirea angajatorului sau, după caz, eventualele denumiri anterioare.

În cazul în care unitatea este deținător legal de arhive, se vor preciza calitatea (continuator al activității, operator economic autorizat să presteze servicii arhivistice etc.) și documentul în baza căruia i-a fost stabilită această calitate.

În perioada de la . . . . . . . . . . până la . . . . . . . . . ., având meseria/funcția de . . . . . . . . . ., a beneficiat de următoarele venituri brute realizate asupra cărora s-a datorat, potrivit legii, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat:

An
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
Salariu realizat
lunar
Denumire spor
Denumire spor
Denumire spor
Indemnizație
Adaosuri
Ore suplimentare
Prime
Total
venit lunar realizat

OBSERVAȚII: . . . . . . . . . .

Menționăm că prezenta adeverință s-a eliberat în baza statelor de plată aflate în arhiva societății (ale căror copii pot fi puse la dispoziția caselor teritoriale de pensii la solicitarea acestora), cunoscându-se atât prevederile Codului penal, referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât și prevederile legislației de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

Conducătorul unității,
. . . . . . . . . .
(numele, prenumele, semnătura și ștampila)
Întocmit
. . . . . . . . . .
(nume, prenume, semnătura)
Direcția/Serviciul/Compartimentul/Persoana
cu atribuții de salarizare-personal/resurse umane
. . . . . . . . . .
(nume, prenume, semnătura)

ANEXA Nr. 7

CÂȘTIGUL SALARIAL MEDIU

Anul Câștigul salarial mediu (lei)
Brut Net
1938 168 -
1947 261 -
1948 293 -
1949 335 -
1950 366 337
1951 397 365
1952 403 370
1953 447 410
1954 487 456
1955 536 499
1956 593 549
1957 671 619
1958 747 684
1959 784 726
1960 854 802
1961 898 833
1962 947 880
1963 1.005 932
1964 1.046 965
1965 1.115 1.028
1966 1.179 1.083
1967 1.210 1.107
1968 1.248 1.139
1969 1.297 1.180
1970 1.434 1.289
1971 1.471 1.318
1972 1.498 1.339
1973 1.563 1.391
1974 1.663 1.471
1975 1.813 1.595
1976 1.964 1.712
1977 2.102 1.818
1978 2.344 2.011
1979 2.457 2.108
1980 2.602 2.238
1981 2.721 2.340
1982 2.936 2.525
1983 3.024 2.601
1984 3.224 2.773
1985 3.285 2.827
1986 3.317 2.855
1987 3.337 2.872
1988 3.422 2.946
1989 3.538 3.063
1990 4. 010 3.381
1991

4.769


4.038
Ianuarie
Februarie 4.686 3.978
Martie 5.286 4.110
Aprilie 7.605 6.213
Mai 9.331 7.550
Iunie 9.739 7.787
Iulie 10.247 8.263
August 10.218 8.239
Septembrie 11.421 9.174
Octombrie 12.215 9.824
Noiembrie 13.423 10.773
Decembrie 14.771 11.824
1992

16.241


13.005
Ianuarie
Februarie 15.897 12.717
Martie 19.373 15.287
Aprilie 19.704 15.677
Mai 22.258 17.709
Iunie 24.462 19.426
Iulie 25.223 19.989
August 25.026 19.804
Septembrie 29.415 23.306
Octombrie 30.479 24.080
Noiembrie 36.152 28.456
Decembrie 41.430 32.612
1993

35.241


27.763
Ianuarie
Februarie 36.993 29.162
Martie 47.139 37.146
Aprilie 48.749 38.319
Mai 65.136 51.034
Iunie 75.493 58.917
Iulie 85.791 67.047
August 95.936 75.032
Septembrie 95.730 74.723
Octombrie 102.550 79.732
Noiembrie 119.666 93.020
Decembrie 131.742 101.331
1994

131.763


101.795
Ianuarie
Februarie 135.944 106.378
Martie 144.802 112.603
Aprilie 163.283 126.194
Mai 162.842 126.464
Iunie 169.322 131.134
Iulie 185.453 142.657
August 201.440 153.883
Septembrie 200.572 153.486
Octombrie 206.849 160.483
Noiembrie 216.546 167.745
Decembrie 261.516 198.530
1995

221.542


170.885
Ianuarie
Februarie 225.337 173.758
Martie 237.595 182.803
Aprilie 261.530 199.030
Mai 260.567 199.702
Iunie 268.096 205.080
Iulie 286.008 218.535
August 301.451 230.338
Septembrie 297.092 229.543
Octombrie 314.003 242.612
Noiembrie 328.034 252.217
Decembrie 374.183 282.995
1996

332.480


256.563
Ianuarie
Februarie 322.808 248.880
Martie 341.708 262.237
Aprilie 397.781 301.558
Mai 384.590 293.508
Iunie 386.425 294.148
Iulie 442.991 333.797
August 456.841 343.090
Septembrie 453.856 341.361
Octombrie 500.012 374.633
Noiembrie 509.114 380.375
Decembrie 590.717 433.692
1997

531.226


396.892
Ianuarie
Februarie 596.267 456.305
Martie 668.518 507.026
Aprilie 795.296 591.867
Mai 754.570 567.647
Iunie 774.559 580.978
Iulie 835.061 621.728
August 871.591 650.641
Septembrie 933.952 710.242
Octombrie 1.046.691 797.194
Noiembrie 1.083.994 820.842
Decembrie 1.265.671 940.495
1998

1.102.461


884.424
Ianuarie
Februarie 1.087.824 878.620
Martie 1.197.075 954.305
Aprilie 1.334.427 1.045.498
Mai 1.263.956 999.233
Iunie 1.322.476 1.040.621
Iulie 1.402.909 1.098.549
August 1.402.317 1.122.880
Septembrie 1.433.103 1.139.952
Octombrie 1.476.637 1.170.924
Noiembrie 1.506.330 1.191.510
Decembrie 1.756.071 1.360.261
1999

1.569.563


1.240.941
Ianuarie
Februarie 1.583.518 1.294.259
Martie 1.768.944 1.411.363
Aprilie 1.864.722 1.479.672
Mai 1.835.505 1.460.453
Iunie 1.910.834 1.513.514
Iulie 2.020.178 1.603.869
August 2.035.698 1.624.183
Septembrie 2.040.725 1.629.938
Octombrie 2.080.923 1.656.981
Noiembrie 2.222.369 1.751.585
Decembrie 2.559.796 1.990.080
2000

2.263.212


1.725.994
Ianuarie
Februarie 2.276.621 1.748.052
Martie 2.488.562 1.906.989
Aprilie 2.838.364 2.135.867
Mai 2.676.061 2.029.622
Iunie 2.789.047 2.103.644
Iulie 2.848.694 2.171.977
August 2.908.669 2.220.361
Septembrie 2.898.839 2.272.967
Octombrie 3.115.128 2.357.201
Noiembrie 3.349.611 2.497.493
Decembrie 3.975.929 2.911.570
2001

3.621.665


2.738.029
Ianuarie
Februarie 3.411.998 2.596.213
Martie 3.717.275 2.819.240

Aprilie 2001 - data intrării în vigoare a prezentei legi: câștigul salarial mediu brut lunar comunicat de Institutul Național de Statistică

Sursa: Institutul Național de Statistică

ANEXA Nr. 8

SALARIUL MINIM PE ȚARĂ

Anul Începând cu ziua, luna Salariul minim (lei) Actul normativ prin care s-a stabilit
1949 166
1950 166
1951 166
1952 166
1953 166
1954 166
1955 220
1956 220
1957 220
1 mai 350
1958 350
1959 350
1 august 400
1960 400
1961 400
1 decembrie 475
1962 475
1963 475
1964 475
1965 475
1 septembrie 550
1966 550
1967 550
1 august 700
1968 700
1969 700
1970 700
1 martie 750
1 mai 800
1971 800
1972 800
1 septembrie 1.000
1973 1.000
1974 1.000
1 august 1.140
1975 1.140
1 iulie 1.200
1976 1.200
1977 1.200
1978 1.200
1979 1.200
1 august 1.425
1980 1.425
1981 1.425
1982 1.425
1983 1.425
1 septembrie 1.500
1984 1.500
1985 1.500
1986 1.500
1987 1.500
1988 1.500
1 iulie 2.000
1989 2.000
1990 2.000
1991 2.000
1 martie 3.150 Hotărârea Guvernului nr. 133/1991
1 aprilie 4.675 Hotărârea Guvernului nr. 219/1991
1 mai 5.975 Hotărârea Guvernului nr. 219/1991
1 septembrie 6.775 Hotărârea Guvernului nr. 579/1991
1 noiembrie 7.000 Hotărârea Guvernului nr. 780/1991
1992 1 ianuarie 8.500 Hotărârea Guvernului nr. 19/1992
1 martie 9.150 Hotărârea Guvernului nr. 149/1992
1 mai 11.200 Hotărârea Guvernului nr. 218/1992
1 septembrie 12.920 Hotărârea Guvernului nr. 499/1992
1 noiembrie 15.215 Hotărârea Guvernului nr. 774/1992
1993 1 ianuarie 16.600 Hotărârea Guvernului nr. 94/1993
1 martie 17.600 Hotărârea Guvernului nr. 124/1993
1 mai 30.000 Hotărârea Guvernului nr. 208/1993
1 octombrie 40.200 Hotărârea Guvernului nr. 586/1993
1 decembrie 45.000 Hotărârea Guvernului nr. 683/1993
1994 45.000
15 martie 60.000 Hotărârea Guvernului nr. 90/1994
1 iulie 65.000 Hotărârea Guvernului nr. 353/1994
1995 65.000
1 aprilie 75.000 Hotărârea Guvernului nr. 184/1995
1996 75.000
1 august 97.000 Hotărârea Guvernului nr. 594/1996
1997 97.000
1 februarie 150.000 Hotărârea Guvernului nr. 27/1997
1 august 225.000 Hotărârea Guvernului nr. 468/1997
1 octombrie 250.000
1998 1 aprilie 350.000 Hotărârea Guvernului nr. 208/1998
1999 1 mai 450. 000 Hotărârea Guvernului nr. 296/1999
2000 450.000
1 februarie 700.000 Hotărârea Guvernului nr. 101/2000
1 decembrie 1.000.000 Hotărârea Guvernului nr. 1.166/2000
2001 1.000.000
1 martie 1.400.000 Hotărârea Guvernului nr. 231/2001
2002 1.400.000 Hotărârea Guvernului nr. 1.037/2001
1 martie 1.750.000
2003 1 ianuarie 2.500.000 Hotărârea Guvernului nr. 1.105/2002
2004 1 ianuarie 2.800.000 Hotărârea Guvernului nr. 1.515/2003
2005 1 ianuarie 3.100.000 Hotărârea Guvernului nr. 2.346/2004
1 iulie 310 (RON)
2006 1 ianuarie 330 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1.766/2005
2007 1 ianuarie 390 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1.825/2006
2008 1 ianuarie 500 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1.507/2007
1 octombrie 540 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1.051/2008
2009 1 ianuarie 600 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1.051/2008
2010 600 (RON)
2011 1 ianuarie 670 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1.193/2010
2012 1 ianuarie 700 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1.225/2011
2013 700 (RON)
1 februarie 750 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 23/2013
1 iulie 800 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 23/2013
2014 1 ianuarie 850 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 871/2013
1 iulie 900 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 871/2013
2015 1 ianuarie 975 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1.091/2014
1 iulie 1050 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1.091/2014
2016 1050 (RON)
1 mai 1250 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015
2017 1250 (RON)
1 februarie 1450 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 1/2017
2018 1 ianuarie 1900 (RON) Hotărârea Guvernului nr. 846/2017

NOTĂ:

Ministerul Muncii și Justiției Sociale transmite către Casa Națională de Pensii Publice datele pentru completarea anexei nr. 8.

Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale

ANEXA Nr. 9

UNITATEA . . . . . . . . . .

C.U.I. . . . . . . . . . ./Cod fiscal . . . . . . . . . .

Adresa . . . . . . . . . . Telefon . . . . . . . . . .

Nr. . . . . . . . . . ./Data . . . . . . . . . .

ADEVERINȚĂ

Se adeverește prin prezenta că doamna/domnul . . . . . . . . . ., născută/născut la data de . . . . . . . . . . în localitatea . . . . . . . . . ., județul . . . . . . . . . ., sectorul . . . . . . . . . ., având C.N.P. . . . . . . . . . ., a fost angajată/angajat cu contract individual de muncă la societatea*) . . . . . . . . . ., în perioada de la . . . . . . . . . . până la . . . . . . . . . . .

În perioada de la . . . . . . . . . . până la . . . . . . . . . ., având meseria/funcția de . . . . . . . . . ., a fost încadrată/încadrat în grupa**) . . . . . . . . . . de muncă, în procent de . . . . . . . . . .%, conform . . . . . . . . . . .***)

Temeiul juridic al încadrării în grupa**) . . . . . . . . . . de muncă îl reprezintă . . . . . . . . . . .****)

OBSERVAȚII: . . . . . . . . . .

Menționăm că prezenta adeverință s-a eliberat în baza documentelor verificabile, aflate în arhiva societății (ale căror copii pot fi puse la dispoziția caselor teritoriale de pensii la solicitarea acestora), cunoscându-se atât prevederile Codului penal, referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât și prevederile legislației de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

Conducătorul unității,
. . . . . . . . . .
(numele, prenumele, semnătura și ștampila)
Întocmit
. . . . . . . . . .
(nume, prenume, semnătura)
Direcția/Serviciul/Compartimentul/Persoana
cu atribuții de salarizare-personal/resurse umane
. . . . . . . . . .
(nume, prenume, semnătura)

*) Se completează denumirea societății sau, după caz, eventualele denumiri anterioare.

**) Se completează I sau II.

***) Se completează cu documentele verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, care pot fi: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităților/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secția/atelierul/locul de muncă, precum și orice alte documente justificative.

****) Se completează actul normativ (nr. , dată, poziție, anexă etc.) care, anterior datei de 1 aprilie 2001, a constituit temei juridic pentru încadrarea în grupă superioară de muncă:

• pentru perioada anterioară datei de 18 martie 1969, încadrarea în grupa I sau II de muncă s-a făcut cu respectarea Instrucțiunilor nr. 1.040/1967 pentru aplicarea Legii nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară și a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 252/1967 care cuprind meseriile și funcțiile prevăzute în grupele I și II de muncă;
• pentru perioada lucrată după data de 18 martie 1969 până la data de 1 aprilie 2001, încadrarea în grupe superioare de muncă s-a făcut conform Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, ordin care a înlocuit ordinele Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 59/1969 pentru stabilirea locurilor de muncă cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, nr. 105/1976 pentru stabilirea locurilor de muncă cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării și nr. 210/1977 pentru stabilirea locurilor de muncă cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării;
• pentru perioada lucrată după data de 1 martie 1990 până la data de 1 aprilie 2001, încadrarea în grupele I și II de muncă s-a făcut conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990;
• conform altor acte normative în vigoare la data respectivă.

OBSERVAȚII:

Se va completa cu precizări suplimentare, după caz, în situația persoanelor care au lucrat în aceleași condiții cu muncitorii. Completarea câmpurilor marcate cu asterisc este obligatorie.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...