Art 66 Pensia de invaliditate | Lege 127/2019

Acesta este un fragment din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pensii - Pensia de invaliditate -
Art. 66. -
Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (4)

(1) Evaluarea capacității de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, până la data împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, cu excepția urmașilor prevăzuți la art. 76 lit. c), de către medicul specializat în expertiza medicală a capacității de muncă din cadrul INEMRCM, denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale.

(2) Pentru evaluarea capacității de muncă, cererea și documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă din subordinea INEMRCM, în funcție de domiciliul solicitantului. Listele cu privire la locația cabinetelor de expertiză medicală a capacității de muncă din subordinea INEMRCM se vor afișa public atât la sediul CNPP și la sediile fiecărei case teritoriale de pensii, cât și pe site-ul instituțiilor. Jurisprudență relevantă (1)

(3) În urma examinării clinice, a analizării documentelor medicale prezentate și, după caz, a avizului INEMRCM, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacității de muncă și emite decizia medicală asupra capacității de muncă. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (2)

(4) În situația în care, pentru emiterea deciziei medicale prevăzute la alin. (3) sunt necesare investigații sau examinări de specialitate suplimentare, medicul expert al asigurărilor sociale propune, după caz, prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii. Referințe în jurisprudență (1)

(5) Decizia medicală prevăzută la alin. (3) se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii și se comunică în termen de 10 zile de la emitere. În situațiile prevăzute la alin. (4), termenul de emitere a deciziei medicale se prelungește corespunzător.

(6) Decizia medicală asupra capacității de muncă poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă, în funcție de domiciliul persoanei. Contestația se soluționează de către comisiile medicale regionale de contestații. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (3)

(7) Comisiile medicale regionale de contestații funcționează în cadrul centrelor regionale de expertiză medicală a capacității de muncă din subordinea INEMRCM.

(8) Contestația prevăzută la alin. (6) se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare. Decizia emisă în soluționarea contestației se comunică în termen de 10 zile de la data soluționării.

(9) Deciziile medicale ale comisiilor medicale regionale de contestații date în soluționarea contestațiilor prevăzute la alin. (6) pot fi atacate la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile de la comunicare. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (1)

(10) Deciziile medicale asupra capacității de muncă necontestate în termen rămân definitive. Referințe în jurisprudență (2)

Acesta este un fragment din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 127/2019:
Art 56 Pensia pentru limită de vârstă
Art 57 Pensia pentru limită de vârstă
Art 58 Pensia pentru limită de vârstă
Art 59 Pensia pentru limită de vârstă
Art 60 Pensia anticipată
Art 61 Perioada de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare (%) până la un an 0,50 între un an și 2 ani 0,45 între 2 și 3 ani 0,40
Art 62 Pensia anticipată
Art 63 Pensia de invaliditate
Art 64 Pensia de invaliditate
Art 65 Pensia de invaliditate
Art 66 Pensia de invaliditate
Art 67 Pensia de invaliditate
Art 68 Pensia de invaliditate
Art 69 Pensia de invaliditate
Art 70 Pensia de invaliditate
Art 71 Pensia de invaliditate
Art 72 Pensia de invaliditate
Art 73 Pensia de invaliditate
Art 74 Pensia de invaliditate
Art 75 Pensia de urmaș
Art 76 Pensia de urmaș
;
se încarcă...