C U R T E A, | Decizie 630/2018

Acesta este un fragment din Decizia nr. 630/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (3) coroborat cu art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul conținut normativ. Din dosarul cauzei rezultă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cursul soluționării apelului pe care autorul acesteia, în calitate de creditor, l-a introdus împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de aplicare de penalități în cuantum de 1% pe zi de întârziere pentru neexecutarea de către debitorul acestuia a obligației de plată a unei sume determinate de bani. Or, prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, indicate în cauza de față ca obiect al excepției, au în vedere ipoteza în care obligația nu este evaluabilă în bani. Acest text de lege conține explicit soluția legislativă criticată de autorul excepției, constând în caracterul definitiv al încheierii la care dispoziția normativă amintită se referă. Prevederile art. 906 alin. (3), indicate ca obiect al excepției, deși nu menționează expres caracterul definitiv al încheierii, se interpretează coroborat cu cele ale art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

12. Prin urmare, obiect al excepției îl reprezintă, în realitate, prevederile art. 906 alin. (3) coroborat cu art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, având în vedere și faptul că soluția legislativă criticată este similară pentru ambele ipoteze normative cuprinse în alin. (2) și alin. (3) ale art. 906 din Codul de procedură civilă, astfel încât criticile formulate de autorul excepției cu privire la alin. (2) din art. 906 pot fi translatate la alin. (3) al aceluiași articol. Prevederile art. 906 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă au următoarea redactare:

"

(2) Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

(3) Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației."

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 21 alin. (1) și (3) care statuează cu privire la dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil și în art. 24 care garantează dreptul la apărare. Prin raportare la dispozițiile art. 20 din Constituție, invocă și art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia a invocat neexecutarea de către societatea la care este angajat a obligației de a achita o anumită sumă de bani reprezentând impozite pe salariu pe care aceasta ar fi fost obligată, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, să le rețină la sursă din salariul brut și să le vireze la bugetul de stat, pentru salariul pe care în mod nelegal nu l-a plătit autorului excepției, ca urmare a unei decizii de sancționare și de suspendare din funcție a acestuia.

15. Curtea observă că textele de lege criticate fac parte din capitolul IV - "Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face" al titlului III - "Executarea silită directă" din cartea V - "Despre executarea silită" a Codului de procedură civilă. Dispozițiile art. 906, cu denumirea marginală "Aplicarea de penalități", prevăd la alin. (1) că, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. Art. 906 alin. (2) prevede că, atunci când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. Alin. (3) al aceluiași articol prevede același caracter definitiv al încheierii pentru situația în care obligația are un obiect evaluabil în bani, când penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației.

16. Autorul excepției critică, în esență, lipsa vreunei căi de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în situațiile de la art. 906 alin. (2) și (3).

17. Referitor la caracterul definitiv al încheierii prin care instanța de executare a constrâns debitorul la executarea obligației prin aplicarea de penalități pentru neexecutarea acesteia, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin prisma pretinsei nesocotiri a dreptului la un proces echitabil și a îngrădirii dreptului de acces liber la justiție, constatând, prin raportare la dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală, conformitatea cu textele constituționale menționate a prevederilor de lege care îl consacră. Prin Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, Curtea a remarcat faptul că soluția legislativă criticată și în prezenta cauză, într-o reglementare similară, se regăsea în cuprinsul art. 5803 din Codul de procedură civilă din 1865, iar aceste prevederi au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 249 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, Decizia nr. 720 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008, sau Decizia nr. 893 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, Curtea a constatat că finalitatea reglementării criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive care tind la tergiversarea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității, ca exigență imperativă a executării silite. Așa fiind, ar fi ilogic și contrar finalității urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului irevocabil (în prezent definitiv) al acestei încheieri este, deci, în deplină concordanță cu scopul reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 din Constituție.

18. În deciziile citate, criticile de neconstituționalitate au fost însă formulate din perspectiva debitorilor obligați la plata penalităților pentru neexecutarea obligațiilor ce le incumbau, fiind pus în discuție caracterul definitiv al încheierii de admitere a cererii de obligare la plata de penalități. În cauza de față se pune problema dreptului creditorului de a contesta încheierea prin care i-a fost respinsă cererea introdusă în acest scop.

19. Sub acest aspect, Curtea constată că cererea de aplicare de penalități reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligației stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu și care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalități de către instanța de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, nu execută obligația de a face sau de a nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalități nu poate fi soluționată decât în cadrul acesteia. Ca atare, soluționarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct, pentru desfășurarea căruia legiuitorul să instituie garanțiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenței unor căi de atac. De aceea, caracterul definitiv al încheierii de respingere a cererii de aplicare de penalități nu contravine art. 21 din Constituție care consacră dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională statuând în mod constant că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate căile de atac și, prin urmare, la toate gradele de jurisdicție, iar legiuitorul este suveran în a limita un atare acces, pentru rațiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării.

20. De altfel, Curtea reține că, prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat asupra problemei aduse în discuție de autorul prezentei excepții și a decis că "încheierea de soluționare a cererii de obligare la plata de penalități pe zi de întârziere a debitorului unei obligații de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluția adoptată de instanța de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului". În susținerea caracterului definitiv al acestei încheieri inclusiv din perspectiva creditorului, Înalta Curte a precizat că "nu ar putea fi reținut un argument de necesitate a protejării drepturilor procesuale ale creditorului în etapa executării silite - întrucât interpretarea potrivit căreia încheierea de respingere a cererii de acordare a penalităților în baza art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă ar fi susceptibilă de apel este una doar aparent în favoarea acestuia - deoarece, în acest caz, legiuitorul a dat prioritate principiului celerității executării silite, ca cerință imperativă a acestei etape procesuale".

Acesta este un fragment din Decizia nr. 630/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (3) coroborat cu art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Decizie 630/2018:
C U R T E A,
C U R T E A,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
;
se încarcă...