Universul Juridic nr. 7/2019

Câteva reflecții asupra regimului juridic al fondului de comerț (I)
de Florina Popa

04 iulie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Noțiunea fondului de comerț

În pofida importanței fondului de comerț pentru circuitul civil, acest concept nu s-a bucurat de o definiție legală, nici prin dispozițiile Codului civil de la 1864, nici prin cele ale Codul comercial de la 1887 și nici măcar prin dispozițiile noului Cod civil. Deși, așa cum s-a spus, "îndurăm cu atât mai bine ce ne înconjoară, cu cât îi dăm un nume"(1) , reticența legiuitorului în a defini fondul de comerț apare ca fiind scuzabilă din perspectiva doctrinei(2) , care subliniază că "este mai ușor de înțeles decât de definit fondul de comerț", acesta "opunând mereu rezistență unei definiții precise". Un alt autor susținea, aproape un secol mai târziu, că "cei care se aventurează în a defini fondul de comerț încep prin a recunoaște neputința lor..."(3) .

Trebuie spus însă că fondul de comerț a fost totuși definit de legiuitor, prin dispozițiile art. 11 lit. c) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 298/2001, ca fiind "ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenții, vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfășurării activității sale". Această definiție(4) a fost însă abrogată prin dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, astfel încât sarcina definirii acestei noțiuni a rămas din nou în seama doctrinei și a jurisprudenței.

Cu toate că a eliminat definiția legală a fondului de comerț, trebuie remarcată o oarecare lipsă de consecvență a legiuitorului, derivând din faptul că abrogarea dispozițiilor legale care consacrau expres definiția fondului de comerț nu a atras eo ipso și înlăturarea trimiterilor la noțiunea fondului de comerț, trimiteri ce se regăsesc în continuare în unele acte normative. Astfel, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului prevede, în art. 21 lit. a), care sunt actele juridice având ca obiect un fond de comerț care urmează a fi înregistrate în registrul comerțului (vânzarea, donația, locațiunea, garanțiile constituite asupra fondului de comerț, precum și oricare alt act prin care s-ar aduce modificări înregistrărilor sau mențiunilor sau care face să înceteze firma ori fondul de comerț) sau înscrierea transmisiunii pe cale succesorală a fondului (art. 41) și imposibilitatea înstrăinării firmei, separat de fondul de comerț (art. 42). Un alt exemplu îl constituie Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, care reglementează condițiile în care dobânditorul cu orice titlu al unui fond de comerț va putea să constituie activitatea sub firma anterioară, prin menționarea în cuprinsul său a calității de succesor, cu consimțământul expres al proprietarului precedent ori al moștenitorului acestuia.

În doctrină, fondul de comerț a fost definit ca "ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenții, fond comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfășurării activității sale, în scopul atragerii clientelei și obținerii de profit"(5). Într-o opinie mai recentă, fondul de comerț "reprezintă universalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare patrimonială, rezultată prin divizarea patrimoniului comerciantului și afectată de către acesta desfășurării activității sale profesionale, organizată în mod creativ pentru atragerea și dezvoltarea clientelei, în scopul obținerii de profit"(6).

Lipsa unei reglementari legale, unitare și sistematice, a fondului de comerț, într-un act normativ de importanța și anvergura Legii nr. 287/2009, ar putea lăsa impresia că legiuitorul care a edictat noul Cod civil consideră desuetă această instituție în prezent sau, altfel spus, că realitatea economică a mileniului al treilea poate supraviețui și fără reglementarea de lege lata a regimului juridic al fondului de comerț. S-ar putea datora lipsa acestei reglementări exprese reticenței legiuitorului modern față de tot ceea ce ne-ar mai trimite cu gândul spre vetustul drept comercial? Sau, mai degrabă, legiuitorul să fi considerat că a rezolvat implicit chestiunea reglementării fondului de comerț prin reglementarea universalității de fapt(7) ?

Într-adevăr, analizând dispozițiile art. 541 C. civ., potrivit cărora " (1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acesteia sau prin lege. (2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte", se poate constata că această definiție "s-ar potrivi", generic vorbind, și fondului de comerț. Dar problema care rămâne nerezolvată este aceea că încadrarea fondului de comerț în sfera universalităților de fapt se opune conturării unui regim juridic unitar al fondului de comerț, câtă vreme universalitatea de fapt reprezintă doar o însumare de elemente, cu regim juridic diferit, care nu are existență autonomă și nici un pasiv propriu, având doar latură activă(8) . Reunirea elementelor ce alcătuiesc universalitatea de fapt se realizează exclusiv în temeiul voinței titularului patrimoniului care cuprinde respectivele bunuri, bunuri ce au două trăsături comune: aparțin aceluiași titular și au destinație comună, care poate fi dată fie de persoana care constituie universalitatea de fapt, fie de legiuitor(9) . Dacă acestei eterogenități a regimurilor juridice ale elementelor fondului de comerț mai adăugăm și faptul că, în mod tradițional, doctrina califică fondul de comerț ca fiind un bun mobil incorporal, deja se prefigurează complexitatea problematicii ridicate de particularitățile operațiunilor care au ca obiect fondul de comerț.

Analizând maniera de formulare a art. 541 C. civ., s-a remarcat că legiuitorul nu a condiționat constituirea universalității de fapt de calitatea de proprietar asupra bunurilor ce sunt incluse în aceasta, împrejurare din care doctrina a dedus concluzia că și titularul altui drept real asupra bunurilor le va putea reuni într-o universalitate de fapt, diferența de regim juridic manifestându-se însă "sub aspectul actelor juridice pe care fiecare le poate încheia, conform alin. (2) al art. 541 C. civ., cu privire la respectiva universalitate"(10) .

Universalitățile de fapt nu au un regim juridic propriu, distinct de regimurile juridice cărora le sunt supuse bunurile componente, iar acest fapt se datorează lipsei caracterului fungibil al bunurilor care le alcătuiesc: în timp ce în cadrul patrimoniului prețul bunului înstrăinat îi ia locul, în cadrul universalității de fapt înstrăinarea bunurilor poate duce la disoluția acesteia, de vreme ce universalitatea de fapt nu are decât activ.

"Reducerea" fondului de comerț la "banala" (?) universalitate de fapt, coroborată cu lipsa de preocupare a noului Cod civil pentru formularea unei definiții legale a fondului de comerț, a constituit deja prilej de reflecție în literatura de specialitate. Astfel, profesorul Cărpenaru susține că "fondul de comerț nu poate fi calificat, în temeiul art. 541 C. civ., ca o simplă universalitate de fapt, adică un ansamblu de bunuri care au o destinație comună stabilită de comerciant, desfășurarea activității comerciale"(11) , deoarece, în desfășurarea activității pentru care s-a constituit acest ansamblu de bunuri, se nasc drepturi și obligații, ceea ce conduce la ideea unei universalități juridice. Așadar, în opinia autorului evocat, conceptul de fond de comerț și patrimoniul de afectațiune au în vedere aceeași realitate, și anume "ansamblul de bunuri afectate desfășurării activității comerciale, precum și drepturile și obligațiile legate de această activitate". În contextul noului ambient legislativ, creat de noul Cod civil, care a consacrat teoria modernă a patrimoniului, profesorul Cărpenaru pledează pentru o schimbare de paradigmă în materia naturii juridice a fondului de comerț, susținând necesitatea unei noi reglementări a fondului de comerț, ca universalitate juridică. În același context, s-a conturat opinia că natura juridică a fondului de comerț ar fi cea de patrimoniu de afectațiune, cu precizarea că "teoria patrimoniului de afectațiune definește cel mai adecvat instituția, în cazul comercianților sociali și al comercianților persoane fizice care au constituit patrimonii de afectațiune, iar teoria dreptului de proprietate incorporală definește fondul de comerț, în cazul persoanelor fizice care nu au constituit patrimonii de afectațiune (normele juridice care reglementează constituirea patrimoniului de afectațiune din O.U.G. nr. 44/2008 fiind supletive) "(12) .

La prima vedere, cele două opinii ar putea fi privite cu rezervă, întrucât, pe de o parte, universalitățile juridice sunt doar acelea cărora legiuitorul a înțeles să le confere acest statut (fondul de comerț nu se numără printre acestea, nefiind reglementat ca atare), iar, pe de altă parte, în actuala reglementare, patrimoniul de afectațiune este considerat ex lege o universalitate juridică, diferită esențialmente de universalitatea de fapt.

Noțiunea patrimoniului de afectațiune a fost definită de dispozițiile art. 2 lit. j) din O.U.G. nr. 44/2008, ca fiind "totalitatea bunurilor, drepturilor și obligațiilor persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activități economice, constituite ca o fracțiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora". Aceste prevederi exceptau însă, de sub incidența lor, profesiile liberale, precum și "acele activități economice a căror desfășurare este organizată și reglementată prin legi speciale" [art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2008]. Acest vid legislativ a fost acoperit prin dispozițiile art. 31 alin. (3) C. civ., care definesc, de lege lata, patrimoniile de afectațiune ca fiind "masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispozițiilor titlului IV al cărții a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii determinate potrivit legii"(13) .

Așadar, deși patrimoniul este unic, acesta poate face obiectul unei diviziuni sau afectațiuni, însă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, divizarea și afectațiunea reprezintă mecanisme de formare a maselor patrimoniale. Deși par două procedee distincte, întemeiat s-a remarcat că, "în realitate, divizarea patrimoniului în mase patrimoniale se realizează prin afectațiunea acestora unui anumit scop"(14).

* Este extras din Revista Română de Drept Privat nr. 3/2017.

(1) A se vedea E. Cioran, În cimitirul definițiilor, în "Tratat de descompunere", Ed. Humanitas, București, 1992, p. 14.

(2) A se vedea G. Bayart, Etude de la notion du fonds de commerce, Thèse, Paris, 1906, apudL.V. Herovanu, "Fondul de comerț", Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 20.

(3) A se vedea P. Le Floch, Le fonds de commerce, Paris, 1986, p. 24, apud S. Angheni, "Câteva aspecte privind fondul de comerț în dreptul francez și român comparat", în Studii de Drept Românesc nr. 3-4/1996, sursă astfel citată de către autorul S. Golub, Fiducia. Analiza definiției legale. Diferență specifică, în RRDA nr. 12/2016, p. 28.

(4) S-a afirmat că reglementarea cuprinsă în art. 11 lit. c) din Legea nr. 11/1991 "este mai mult o enumerare a elementelor ce compun fondul de comerț, decât o definiție" - S. Angheni, M. Volonciu, V. Stoica, Drept comercial, ed. a 3-a, Ed. All Beck, București, 1993, p. 89, apud L.V. Herovanu, op. cit., p. 23.

(5) A se vedea I. Turcu, Tratat teoretic și practic de drept comercial, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pp. 324-327.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...