Înalta Curte de Casație și Justiție - ÎCCJ

Decizia nr. 4/2019 cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă
sau autentifică-te
  •  

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 3.078/1/2018

Ilie Iulian Dragomir - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului
Daniel Grădinaru - președintele Secției penale
Laura-Mihaela Ivanovici - președintele Secției I civilă
Eugenia Voicheci - președintele Secției a II-a civilă
Corina Alina Corbu - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Marius Dan Foitoș - judecător la Secția penală
Dan Andrei Enescu - judecător la Secția penală
Oana Burnel - judecător la Secția penală
Simona Elena Cîrnaru - judecător la Secția penală
Lucia Tatiana Rog - judecător la Secția penală
Francisca Maria Vasile - judecător la Secția penală
Silvia Cerbu - judecător la Secția penală
Ioana Bogdan - judecător la Secția penală
Săndel Lucian Macavei - judecător la Secția penală
Ștefan Pistol - judecător la Secția penală
Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală
Andrei Claudiu Rus - judecător la Secția penală
Valentin Horia Șelaru - judecător la Secția penală
Ioana Alina Ilie - judecător la Secția penală
Andreia Liana Constanda - judecător la Secția I civilă
Carmen Elena Popoiag - judecător la Secția I civilă
Minodora Condoiu - judecător la Secția a II-a civilă
Roxana Popa - judecător la Secția a II-a civilă
Luiza Maria Păun - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Marius Ionel Ionescu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 3.078/1/2018 este legal constituit conform dispozițiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală și celor ale art. 271 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de către vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir.

La ședința de judecată participă doamna Marinela Mincă, procuror-șef al Serviciului judiciar penal, Secția judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Florin Nicușor Mihalache, desemnat conform art. 273 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 3.078/1/2018, aflat pe rolul completului de judecată, precum și cu privire la faptul că judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală, doamna judecător Ioana Alina Ilie - judecător la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportul întocmit fiind depus la dosar și comunicat membrilor completului.

A mai învederat că, la dosar, au fost transmise hotărâri relevante în materie pronunțate de instanțele judecătorești, punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, opiniile curților de apel și ale Facultăților de drept din Cluj-Napoca și București.

După prezentarea referatului cauzei, președintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul reprezentantului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Marinela Mincă, a învederat că recursul în interesul legii a fost promovat ca urmare a constatării unei practici neunitare cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală vizând posibilitatea pronunțării unei soluții de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) și c) din același cod, în ipoteza admiterii de către instanță a procedurii simplificate de judecată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 471 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală.

Astfel, a precizat că în practică s-au conturat două orientări, și anume: una în care s-a apreciat că încuviințarea procedurii simplificate de judecată prevăzute de art. 374 alin. (4) și art. 375 din Codul de procedură penală nu este incompatibilă cu o soluție de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) și c) din Codul de procedură penală și alta în care, dimpotrivă, s-a considerat că, într-o asemenea ipoteză, nu este posibilă pronunțarea unei soluții de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din Codul de procedură penală, punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind în sensul ultimei orientări jurisprudențiale.

În susținerea acestei opinii, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că actualul Cod de procedură penală reglementează instituția recunoașterii învinuirii, la fel ca și reglementarea precedentă, ca o derogare de la dreptul comun, ce presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în prima fază a procesului penal au fost dezlegate în totalitate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului.

Analiza comparativă a prevederilor art. 3201 din Codul de procedură penală anterior cu cele ale art. 374 alin. (4), art. 375, 377 și 396 din Codul de procedură penală în vigoare relevă însă că, deși scopul introducerii acestei proceduri s-a menținut - reducerea duratei proceselor și prevenirea tergiversării cauzelor -, există totuși o serie de deosebiri între cele două reglementări.

Astfel, în timp ce Codul de procedură penală din 1968 limita aplicarea procedurii simplificate la situația în care instanța constata, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, că fapta există și constituie infracțiune, în actuala reglementare, pentru admiterea cererii de judecare în această procedură trebuie îndeplinită condiția recunoașterii de către inculpat a faptelor așa cum au fost reținute în sarcina sa în rechizitoriu, indiferent dacă acestea constituie sau nu infracțiune ori dacă atrag răspunderea penală a persoanelor trimise în judecată.

Totodată, față de reglementarea anterioară, care limita soluțiile pe care instanța le putea pronunța în cadrul acestei proceduri, dispozițiile noului Cod de procedură penală nu mai obligă judecătorul să pronunțe o hotărâre de condamnare în cazul în care inculpatul recurge la procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, fapt ce rezultă din interpretarea per a contrario a sintagmei în caz de din cuprinsul art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală.

Formularea acestui articol este neechivocă, stabilind că în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele acesteia se reduc în condițiile legii, dar permițând totodată și pronunțarea unei alte soluții, cum ar fi aceea a achitării sau a încetării procesului penal.

Sub același aspect, procurorul a mai arătat că doctrina este unanimă în a aprecia că art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală oferă posibilitatea instanței de a pronunța exact aceleași soluții ca în ipoteza judecării cauzei în procedura de drept comun, respectiv condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Mai mult, în ceea ce privește cazurile de achitare, s-a susținut că nu mai este nevoie ca instanța să repună cauza pe rol, să efectueze cercetarea judecătorească în procedură comună și abia apoi să pronunțe soluția de achitare, întrucât dacă există toate piesele probatorii, iar judecătorul se consideră lămurit, acesta va putea să pronunțe oricare dintre soluții, chiar dacă s-a urmat procedura simplificată.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...