Universul Juridic nr. 7/2019

Facturarea electronică obligatorie - metodă de prevenire și combatere a evaziunii fiscale în România
de Anca-Andreea Manea

02 iulie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Evaziunea fiscală în România - considerații generale

Studiul evaziunii fiscale reprezintă un subiect de interes, cu atât mai mult cu cât constituie unul dintre fenomenele complexe, care se manifestă la nivel internațional, cu o evoluție galopantă, având implicații negative, la nivel economic, financiar și social. Aceasta afectează veniturile bugetare, conducând la diminuarea lor, precum și la îngreunarea funcțiilor statului, în ceea ce privește aplicarea politicilor economice și efectuarea investițiilor.

Evaziunea fiscală facilitează proliferarea economiei subterane, prin încurajarea muncii la negru, "care permite celui ce o efectuează să câștige venituri nedeclarate"(1), alterând inclusiv piața concurențială și formarea prețurilor. Deși pare că acest fenomen prejudiciază doar statul, în fapt, consecințele sunt resimțite de către cetățenii săi, atât onești, cât și evazioniști, prin alterarea distribuirii veniturilor și imposibilitatea acordării subvențiilor sau facilităților(2).

Deși evaziunea fiscală este răspândită la nivel mondial, nu regăsim o definițieîn actul normativ care o reglementează în România, respectiv Legea nr. 241/2005pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale(3), chiar dacă cel anterior (Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale(4)) cuprindea o definiție propriu-zisă, și anume: "sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine"(5).

În literatura de specialitate din România au fost oferite definiții diverse ale conceptului în cauză, una dintre acestea fiind "rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte și rău asimilate, a metodelor și modalităților defectuoase de aplicare, precum și neprevederii și nepriceperii legiuitorului"(6). Astfel, printre cauzele care generează acest fenomen, regăsim, pe lângă imperfecțiunile legislației fiscale, presiunea fiscală(7) crescută, ineficiența controlului fiscal, insuficiența educației fiscale a cetățenilor, corupția, nemulțumirea contribuabililor față de condițiile de trai oferite de către statul român etc.

În acest context, combaterea evaziunii fiscale constituie un obiectiv al Strategiei naționale de apărare a țării pentru perioada 2015-2019(8), în cadrul riscurilor identificate la nivelul României fiind și nerealizarea obiectivelor de dezvoltare, având la bază inclusiv proliferarea evaziunii fiscale.

În România, pentru atingerea scopului expus mai sus, sunt implicate numeroase instituții având rolul de a preveni și combate evaziunea fiscală, printre care Agenția Națională de Administrare Fiscală (prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală), Ministerul Public, Ministerul Administrației și Internelor (prin Inspectoratul General al Poliției Române). Astfel, potrivit Strategiei naționale anterior menționată, regăsim ca direcție de acțiune a țării noastre prevenirea și combatereaevaziunii fiscale și a altor forme ale criminalității economico-financiare. În acest sens, în conformitate cu Strategia de administrare fiscală pe termen mediu 2017-2020(9), un obiectiv important este reprezentat de reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, fiind avute în vedere îmbunătățirea analizei de risc, modificarea legislației care sancționează faptele de evaziune fiscală, reducerea frecvenței pedepselor minore și încurajarea cooperării interinstituționale dintre Agenția de Administrare Fiscală și Ministerul Public, în scopul soluționării cu celeritate a cauzelor penale având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală.

2. Utilizarea facturilor false - modalitate de manifestare a evaziunii fiscale

Printre dispozițiile Legii nr. 241/2005 regăsim, la art. 9 alin. (1) lit. c), faptul că reprezintă infracțiunea de evaziune fiscală, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, deci cu intenție, "evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive". În acest sens, actul normativ definește noțiunea de operațiuni fictive ca fiind "disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există"(10) . În mod evident, operațiunile comerciale în cauză nu au un corespondent în realitate.

Astfel, o modalitate des uzitată în practica din România o constituie utilizareafacturilor false, care atestă date nereale, prin care sunt evidențiate operațiuni fictive, având drept scop creșterea cheltuielilor deductibile introduse în contabilitatea contribuabilului.

În scopul procurării de facturi fictive sunt utilizate societăți de tip fantomă, care au și rolul de a îngreuna derularea unui eventual control fiscal, prin caracteristicile pe care le dețin(11): nu funcționează la sediul social sau funcționează pentru o scurtă perioadă de timp, asociații/administratorii sunt dificil de identificat (cetățeni străini, persoane fără resurse materiale), nu au o evidență contabilă etc. Acestea sunt introduse în circuite fictive și, deși nu desfășoară o activitate reală, furnizează facturi pentru entitățile care urmăresc să-și diminueze baza de impozitare și, astfel, să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale.

Prin Decizia nr. 272/2013 din 18 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "operațiunea fictivă poate să constea, printre altele, și în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale". Totodată, instanța de recurs a specificat că "înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza (...) prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operațiune fictivă". În acest sens, avem în vedere faptul că infracțiunea de evaziune fiscală nu se poate reține în concurs cu înșelăciunea(12), cu falsul în înscrisuri sub semnătură privată ori cu falsul intelectual(13).

Totodată, menționăm că "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ"(14). Factura, în calitate de document justificativ al operațiunilor efectuate, se impune a cuprinde următoarele elemente, în conformitate cu dispozițiile art. 319 alin. (20) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal(15):

a) numărul de ordine (seria), care o identifică în mod unic;

b) data emiterii;

c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile (sau data la care a fost încasat un avans);

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...