Universul Juridic nr. 6/2019

Considerații privind unele decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la raporturile de muncă și de asigurări sociale în anul 2018
de Dan Țop

25 iunie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

În anul 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat un număr de 115 decizii(1) privind recursuri în interesul legii sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Dintre acestea, 27 de decizii admise privesc domeniul muncii sau asigurărilor sociale.

Vom analiza în continuare unele dintre deciziile privind examinarea recursului în interesul legii sau decizii prin care s-au pronunțat hotărâri prealabile în domeniul muncii sau asigurărilor sociale.

Prin Decizia nr. 5/2018(2) , Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și, în consecință, a stabilit călitigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din Cap. 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 sunt de competența în primă instanță a secțiilor/completelor specializate în soluționarea litigiilor de muncă, respectiv, raportat la calitatea de funcționar public a reclamanților, a secțiilor/completelor specializate de contencios administrativ.

Astfel, acțiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din Cap. 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații sunt prematur formulate.

Dacă privitor la competența de soluționare în primă instanță a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010(3) , Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere împrejurarea că ajutorul acordat la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu nu este un drept de asigurări sociale, ci este un drept asociat prestării unei anumite activități în temeiul unui raport de muncă sau de serviciu. și că în raport cu calitatea avută de solicitant, aceea de salariat sau de funcționar public, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 judecarea litigiilor intră în competența secțiilor/completurilor specializate în litigii de muncă sau a secțiilor/completurilor de contencios administrativ, reprezintă o soluție perfect justificată, nu același lucru se poate spune cu privire la al doilea aspect, deoarece motivarea instanței supreme că exercițiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale și derogatorii, începând cu anul 2011 și până la finele anului 2017, acțiunile promovate în această perioadă sunt prematur formulate, dreptul nefiind actual, nu este la adăpost de critici.

Fiind vorba de drepturi salariale suplimentare, această caracteristică îi îndreptățește pe reclamanți să invoce protejarea, conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, a "bunurilor" acestora, înțelegând aici și creanța în virtutea căreia solicitantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține dreptul de a se bucura efectiv de un drept de proprietate.

Suspendarea acestui drept prin legile anuale ale bugetului de stat contravine prevederilor art. 53 din Constituția României, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aducând atingere însăși existenței dreptului.

Astfel, neacordarea unui drept stabilit imperativ de lege (bineînțeles pană la momentul abrogării textului de lege), din lipsa alocării unor fonduri sau a neprevederii acestora în bugetele celor obligați la plata dreptului respectiv, echivalează cu golirea sa de conținut, cu suprimarea în fapt a dreptului(4).

S-a creat o situație aberantă, în sensul că cei care la data publicării acestui recurs în interesul legii aveau hotărâri definitive să beneficieze de aceste drepturi, iar alții, în aceiași situație, care se aflau la judecata în fond sau în recurs să le fie respinse cererile. Se pune problema dacă mai pot promova acțiuni viitoare deoarece Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice(5) a abrogat expres Legea nr. 284/2010 în care erau prevăzute asemenea drepturi.

Decizia nr. 10/2018 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov(6) a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 23 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, art. 20 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea și funcționarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, art. 15 alin. (2) și (3), art. 16, art. 17 și art. 18 din O.G. nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) și g) și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1, art. 4-6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ litigiile având ca obiect drepturile bănești solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi județean și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, personal militar având statutul de cadre militare (ofițeri, maiștri militari și subofițeri) care își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcționarilor publici cu statut special.

Într-adevăr, militarii sunt funcționari publici(7), raporturile de muncă/serviciu ale acestei categorii profesionale sunt guvernate de un regim statutar special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de Statutul funcționarilor publici"(8). Raporturile lor de muncă fiind reglementate prin norme speciale de natură administrativă, care, de regulă, sunt ordine ale organelor competente(9), s-ar impune ca litigiile/conflictele de muncă în cazul tuturor categoriilor de funcționari publici să fie judecate de secții/complete specializate de drept comun (jurisdicția muncii) prevăzute în cazul salariaților(10).

Decizia nr. 15/2018 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.793/93/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile(11) a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, recuperarea sumelor plătite cu titlu de prestații de asigurări sociale, în temeiul unei hotărâri judecătorești desființate în calea de atac, se poate face de către casa de pensii, în mod direct, prin emiterea unei decizii de debit, care constituie titlu executoriu.

Dispozițiile art. 179 din Legea nr. 263/2010 pot constitui temei juridic(12) pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, numai în contextul coroborării lor cu dispozițiile art. 114 și art. 116 din Legea nr. 263/2010, ceea ce presupune emiterea prealabilă sau concomitentă a unei decizii de încetare, suspendare, modificare a drepturilor de pensie.

Aceasta întrucât raporturile de asigurări sociale se nasc, se modifică și se sting (o astfel de definiție pe deplin acceptată este inerentă oricărui raport juridic, public sau privat) în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale (din această perspectivă, raportul juridic capătă specificitate), în condițiile strict prevăzute de lege.

Odată constituit dreptul asiguratului la primirea indemnizației de asigurări sociale (și, corelativ, obligația instituției de asigurări de a o plăti), de principiu, acesta nu poate fi modificat decât tot printr-o decizie, prin care să se dispună asupra dreptului de pensie - încetarea, suspendarea etc. plații pensiei - și doar în mod subsecvent se va proceda la recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale

Decizia nr. 16/2018 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4.833/62/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile(13) a stabilit că perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua și plăti creanțele salariale ale angajatorului în insolvență, se situează în intervalul de referință de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvență - 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvență; totodată, perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua și plăti creanțele salariale ale angajatorului în insolvență, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenței.

Cu toate că Fondul de garantare este constituit numai din contribuțiile angajatorilor, statul este implicat direct în stabilirea și plata creanțelor salariale cuvenite salariaților în cazul insolvenței(14).

Creanțele salariale prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din Legea nr. 200/2006, privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale(15) se suportă pentru o perioadă de 3 luni calendaristice. Perioada prevăzută este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor și precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenței.

Prin Decizia nr. 23/2018(16) , Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, promovate de militarii nominalizați de art. 7 din O.G. nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din O.G. nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din O.G. nr. 121/1998, sunt de competența tribunalului - secția contencios administrativ și fiscal.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...