Art 8 | Hotărâre 1/2013

Acesta este un fragment din Hotărârea nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Art. 8. -

În îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este autorizat:

a) să desfășoare activități de informare, publicitate și promovare a programelor din domeniile sale de activitate, potrivit legii;

b) să contracteze, în condițiile legii, servicii de specialitate de traduceri, documentare și arhivare documente;

c) să încheie protocoale de colaborare și schimb de informații cu alte instituții publice, private, organizații guvernamentale și neguvernamentale, potrivit competențelor sale;

d) să emită norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea măsurilor dispuse ca urmare a exercitării atribuțiilor sale, potrivit legii;

e) să solicite, în condițiile legii, informațiile și datele necesare realizării atribuțiilor sale;

f) să efectueze acte de control conform reglementărilor în vigoare și regulamentelor naționale și comunitare în domeniile sale de activitate;

g) să aplice sancțiuni prevăzute de lege în competența sa, în conformitate cu legislația în vigoare.

Acesta este un fragment din Hotărârea nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Hotărâre 1/2013:
Art 1
Art 2
Art 3
Art 4
Art 5
Art 6
Art 7
Art 8
Art 9
Art 10
Art 11
Art 12
Art 13
Art 14
Art 15
Art 16
Art 17
Art 18
;
se încarcă...