Revista Romana de Drept Privat nr. 1/2019

Distincția dintre acțiunea pauliană și acțiunea în nulitate pentru cauză ilicită/La distinction entre l’action paulienne et l’action en nullité pour cause illicite/Distinction between the paulian action and the action for nullity for illicit cause
de Valeriu Stoica, Ramona Bădescu

05 aprilie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Prof. univ. dr. VALERIU STOICA

Facultatea de Drept, Universitatea din București

Avocat RAMONA BĂDESCU

Baroul București

Societatea de Avocați STOICA & Asociații

RÉSUMÉ

L'action en nullité pour cause illicite a été instituée pour la sanction du suivi d'un but illicite par la partie/les parties au moment de la conclusion de l'acte juridique. De même, l'action paulienne a été instituée pour la sanction du suivi d'un but illicite par l'une des parties ou par les deux parties au moment de la conclusion d'un acte juridique, ce but consistant en frauder les intérêts des créanciers à un débiteur. Donc, on peut remarquer que les deux actions ont un fondement similaire, c'est-à-dire celui de sanctionner le but illicite suivi par la conclusion d'un acte juridique ; de plus, dans le cas d'une action paulienne, l'on sanctionne aussi le préjudice matériel du créancier suite la conclusion de l'acte juridique frauduleux. L'action en nullité n'est pas conditionnée de l'existence d'un préjudice matériel. De plus, la confusion entre les deux types d'actions était maintenue même par les auteurs qui qualifiaient l'action paulienne comme une action en l'inopposabilité de l'acte juridique par rapport aux tiers (respectivement comme une exception de l'inopposabilité de l'acte juridique par rapport aux tiers).

On dirait qu'une telle confusion n'a aucun fondement dans la réglementation que le Code civil en vigueur donne à l'action paulienne, pendant que l'art. 1.562 alinéa (1) du Code civil indique que « le créancier peut exiger que les actes juridiques conclus par le débiteur en fraudant ses droits soient déclarés comme inopposables ». Cependant, même cette réglementation maintient la source de la confusion entre l'action paulienne et l'action en nullité par ma dénomination même de la Troisième Section du Chapitre III, Titre V, Livre V du Code civil: L'action révocatoire. La contradiction entre le titre de cette section et le contenu de l'art. 1.562 alinéa (1) du Code civil est évidente.

Voilà pourquoi il est nécessaire de clarifier la distinction entre l'action paulienne et l'action en nullité pour cause illicite, en indiquant depuis le début que ces deux expressions ne font pas référence à la notion d'action dans le sens processuel, mais au droit matériel à l'action. Autrement dit, la clarification de cette distinction signifie, en fait, la clarification de la distinction entre le droit matériel à l'action paulienne et le droit matériel à l'action en nullité pour cause illicite. Sur cette base, on pourra comprendre pourquoi l'option du créancier entre les deux droits matériaux à l'action est inadmissible et les conséquences de cette solution seront soulignées. Ces idées seront appliquées dans un cas particulier, respectivement dans l'hypothèse d'une action par laquelle le créancier invoque la fraude de ses intérêts par la conclusion des statuts d'une société dotée de la personnalité juridique par son débiteur.

Mots-clés: l'action paulienne; l'action en nullité pour cause illicite; le droit matériel à l'action paulienne; le droit matériel à l'action en nullité pour cause illicite; l'inexistence du droit d’option; l’inopposabilité; le préjudice.

ABSTRACT

The action for nullity for illicit cause was filed for sanctioning the follow-up of an illicit purpose by the party/parties upon conclusion of the legal deed. The Paulian (revocative) action was also filed for sanctioning the follow-up of an illicit purpose by either party or by both parties upon conclusion of a legal deed, and the respective purpose shall consist in defrauding the creditors’ interests to a debtor. Therefore, it is noticed that both actions have similar grounds, namely the sanction of the illicit purpose followed up by concluding a legal deed; moreover, in the case of the Paulian action, the creditor’s material damage is also sanctioned, as a result of conclusion of the fraudulent legal deed. The action for nullity is not conditional upon the existence of a material damage. Moreover, the confusion between the two types of actions was kept as well, by those authors who qualified the Paulian action as an action in the unenforceability of the legal deed against third parties (respectively as a plea of the enforceability of the legal deed against third parties).

Apparently, such a confusion has no grounds in the regulation which the applicable Civil code gives to the Paulian action, since art. 1.562 para. (1) of the Civil Code indicates that "the creditor may request that the legal deeds concluded by the debtor should be declared as unenforceable in the fraud of its rights". Nevertheless, even this regulation keeps the source of the confusion between the Paulian action and the action for nullity by the very name of the 3rd Section of Chapter III, Title V, Book V of the Civil Code: Revocative action. The contradiction between the title of this section and the content of art. 1.562 para. (1) of the Civil Code is obvious.

That is why it is necessary to clarify the distinction between the Paulian action and the action for nullity for illicit cause, indicating from the very beginning that these two phrases do not refer to the concept of action in the procedural sense, but to the material right to action. In other words, the clarification of this distinction actually means the clarification of the distinction between the material right to Paulian action and the material right to the action for nullity for illicit cause. On this basis, it can be understood why the creditor’s option between the two material rights to action is inadmissible and the consequences of this solutions shall be highlighted. These ideas shall be applied in a particular case, respectively on the assumption of an action by which the creditor invokes the fraud of its interests by concluding the articles of incorporation of a company with legal personality by its debtor.

Keywords: Paulian action; action for nullity for illicit cause; material right to Paulian action; material right to the action for nullity for illicit cause; inexistence of the right of option; unenforceability; damage.

I. Introducere

Acțiunea pauliană este una dintre cele mai vechi acțiuni, ale cărei origini se găsesc în dreptul roman. Spre deosebire însă de reglementarea de astăzi, în dreptul roman, acțiunea pauliană era utilizată numai în cadrul procedurii colective de vindere a bunurilor debitorului insolvabil (venditio bonorum), ca mijloc de "combatere" a actelor juridice încheiate de debitor în frauda creditorilor săi. Ea putea fi exercitată numai de curator bonorum (echivalentul unui administrator judiciar de astăzi) și producea efecte juridice în favoarea tuturor creditorilor. Ulterior, în dreptul medieval, acțiunea pauliană a dobândit un caracter individual, fiind utilizată de fiecare creditor în parte și numai în favoarea sa, fiind preluată în această formă și în Codul civil francez din 1804, iar apoi în Codul civil român din 1864[1]. În ceea ce privește acțiunea în nulitate pentru cauză ilicită, în doctrină s-a afirmat că, "Spre deosebire de dreptul modern, în dreptul roman cauza nu a figurat între elementele contractului, deși romanii au avut reprezentarea concep­tului și l-au utilizat, dar cu altă valoare juridică"[2]. Așadar, în dreptul roman nelegalitatea cauzei nu atrăgea nulitatea contractului și, prin urmare, nu exista o acțiune în nulitate pentru cauză ilicită.

În prezent, în sistemul nostru de drept[3], cauza este o condiție de valabilitate a actului juridic. Prin urmare, încheierea unui act juridic cu un scop ilicit sau imoral este sancționată printr-o acțiune în nulitate absolută, a cărei admitere lipsește actul de efecte juridice în mod retroactiv. Acțiunea pauliană poate fi utilizată ori de câte ori un debitor încheie un act juridic cu scopul fraudării intereselor creditorilor săi, prin crearea sau mărirea unei stări de insolvabilitate ori producerea oricărui alt prejudiciu, și atrage, în cazul admiterii ei, inopozabilitatea actului juridic respectiv față de creditorul sau creditorii care au exercitat-o.

În practica judiciară, distincția dintre acțiunea pauliană și acțiunea în nulitate pentru cauză ilicită nu este încă suficient de clară. Confuziile care mai există încă între aceste două acțiuni puteau fi justificate sub incidența Codului civil din 1864, întrucât, atât în doctrină, cât și în practica judiciară, acțiunea pauliană era uneori privită ca un instrument juridic pentru desființarea actelor frauduloase, altfel spus, ca o acțiune în nulitate. Însăși Curtea Constituțională a menținut această confuzie între acțiunea pauliană și acțiunea în nulitate, apreciind că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 975 C. civ. 1864 este "un mijloc juridic (acțiunea pauliană) prin care creditorul poate cere anularea actelor juridice făcute în frauda drepturilor sale de către debitor"[4].

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...