Universul Juridic nr. 6/2019

Utilizarea operei de către terțe persoane fără consimțământul titularului dreptului de autor
de Teodor Bodoașcă

10 iunie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Preliminarii

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe(1) reglementează, ca drepturi patrimoniale de autor, dreptul la utilizarea operei (art. 12-16) și dreptul de suită (art. 21-23).

In concreto, în ceea ce privește dreptul de utilizare, potrivit art. 12 din Legea nr. 8/1996, autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții (s.n.). Deci, acest drept, deși este patrimonial, este un drept exclusiv, adică absolut și opozabil erga omnes. Cu toate acestea, după cum vom dezvolta în cele ce urmează, de la principiul exclusivității, Legea nr. 8/1996 instituie unele excepții, în cadrul cărora opera poate fi utilizată, totul sau parțial, fără consimțământul titularului dreptului de autor, de terțe persoane.

Dreptul de utilizare are un conținut complex. Într-adevăr, în temeiul lui, titularului dreptului de autor i se recunosc o serie de prerogative, precum următoarele: de a decide neutilizarea operei sau, dimpotrivă, de a decide utilizarea ei; de a decide momentul din care opera poate fi utilizată; de a decide modalitățile în care opera poate fi utilizată; de a consimți sau nu la utilizarea operei de către terțe persoane; de a beneficia de avantajele materiale și/sau morale rezultate din utilizarea operei; de a se opune oricărei utilizări abuzive a operei de către terțe persoane; de a apela, la nevoie, la forța coercitivă a statului pentru apărarea acestui drept.

De asemenea, potrivit art. 13 din Legea nr. 8/1996, utilizarea unei opere dă naștere, pentru titularul dreptului de autor, la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, de a autoriza sau de a interzice reproducerea [lit. a) ] sau alte modalități de utilizare a operei(2) .

2. Condițiile în care terțele persoane pot utiliza opera fără consimțământul titularului dreptului de autor

După cum am evocat anterior, prin excepție de la principiul exclusivității, art. 33 alin. (1) și alin. (2) prevăd posibilitatea utilizării operei fără consimțământul titularului dreptului de autor și fără plata vreunei remunerații, cu respectarea următoarele cerințe(3): opera să fi fost adusă anterior la cunoștință publică; utilizările să fie conforme cu bunele uzanțe; utilizările să nu contravină exploatării normale a operei; utilizările să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare.

La aceste cerințe trebuie adăugată și cea stipulată de art. 33 alin. (4) referitoare la obligația terțelor persoane de a indica sursa și numele autorului.

Ab initio, semnalăm faptul că legiuitorul român, în conținutul art. 33 alin. (1), se referă doar la lipsa "consimțământului autorului", fiind omis consimțământul altor persoane fizice sau juridice care, în condițiile Legii nr. 8/1996, pot avea calitatea de titulare ale dreptului de utilizare(4) . Drept urmare, interpretate per a contrario, dispozițiile art. 33 alin. (1) conduc la concluzia că, în situațiile prevăzute de acest text, este necesar consimțământul acestor persoane. Evident, autorul, chiar dacă se află în aceeași situație juridică cu alte persoane, titulare ale dreptului de utilizare, este supus unui regim juridic discriminant, deoarece opera poate fi utilizată fără consimțământul său. Drept urmare, în cazul analizat, se pune problema respectării principiului egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. Pentru aceste motive, sugerăm legiuitorului ca, de lege ferenda, să modifice dispozițiile art. 33 alin. (1), astfel încât să se refere fără distincție la lipsa consimțământului "titularului dreptului de autor".

În opinia noastră, condiția ca opera să fie adusă anterior la cunoștință publică a fost instituită, deoarece legiuitorul prezumă că, prin divulgarea operei, autorul și-a asumat și posibilitatea utilizării ei de către terțe persoane(5).

În context, considerăm că, din punct de vedere logico-juridic, este evident eronată teza doctrinară conform căreia limitările instituite de art. 33 și urm. ar reprezenta "costul pe care trebuie să îl suporte autorul pentru a beneficia de protecție"(6). Într-adevăr, contrar acestei teze, potrivitart. 1 alin. (2), opera de creație intelectuală(7) este recunoscută și protejată, independent de aducerea ei la cunoștință publică, prin simplul fapt al realizării acesteia, chiar în formă neterminată. Deci, este de principiu faptul că aducerea operei la cunoștință publică nu determină nașterea protecția ei juridice(8).

Pe de altă parte, contrar unor susțineri din doctrină(9) , în cazul utilizării operei de către autor ori de către alte persoane fizice sau juridice, care au calitatea de titulare ale drepturilor de autor, sau cu consimțământul acestora, nu subzistă cerința aducerii operei, în prealabil, la cunoștință publică. Astfel, după cum s-a evocat mai sus, de principiu, drepturile de autor sunt protejate juridic chiar din momentul realizării operei, indiferent de faptul că a fost sau nu adusă la cunoștință publică. Mai mult, în temeiul art. 53 alin. (1) din Constituție, orice restrângere a exercițiului oricărui drept și sub orice aspect nu poate fi presupusă, ci trebuie prevăzută expres de lege. Din punct de vedere logic, ar fi o absurditate să se pretindă autorului sau altui titular al dreptului de autor, pentru a utiliza opera, să o aducă, în prealabil, la cunoștință publică. De fapt, unele utilizări pot fi analizate ca modalități de aducere a operei la cunoștință publică și invers. Astfel, se află în această situație, spre exemplu, publicarea unei opere științifice sau literare într-o revistă de specialitate ori expunerea unei opere de artă grafică sau plastică într-o expoziție. Evident, însăși aducerea operei la cunoștință publică constituie un drept moral ce aparține exclusiv titularului dreptului de autor, conform art. 10 lit. a).

A doua condiție impune ca utilizările să fie conforme cu "bunele uzanțe", adică să fie compatibile cu practicile corecte din domeniu. Chiar dacă legiuitorul nu prevede, "practicile" privind utilizarea operei, pentru a se converti în "uzanțe", trebuie să fie cunoscute și respectate în mod obișnuit de către un număr nedefinit de subiecte de drept, adică să se caracterizeze prin notorietate, stabilitate și repetabilitate.

Cerința de a nu contraveni "exploatării normale" a operei presupune ca terțele persoane, care utilizează opera în modalitățile stipulate de art. 33 alin. (1) și (2), să respecte natura literară, artistică sau științifică a operei, după caz, precum și cerințele impuse de Legea nr. 8/1996 pentru diversele modalități de utilizare.

De asemenea, art. 33 alin. (1) obligă terțele persoane să utilizeze opera astfel încât să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare. Față de referirea fără distincție la prejudiciu, condiția este neîndeplinită indiferent că acesta este de natură morală sau patrimonială.

În opinia noastră, expresia "titularii drepturilor de utilizare", din conținutul art. 33 alin. (1), are semnificația de persoane care, în condițiile Legii nr. 8/1996, "dobândesc drepturile patrimoniale de utilizare" și nicidecum de persoane care au doar "exercițiul acestor drepturi". Spre exemplu, potrivit art. 25 alin. (1) teza a II-a, după decesul autorului, drepturile de utilizare, stipulate de art. 13, împreună cu dreptul de suită, prevăzut de art. 21, se transmit moștenitorilor autorului care, astfel, devin "titularii drepturilor" respective. În schimb, potrivit aceluiași text, în lipsă de moștenitori, organismul de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții sale de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismul cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creație dobândește doar "exercițiul drepturilor de utilizare" și a celui de suită. În acest din urmă caz, după cum am argumentat cu alte ocazii, "titularul dreptului de utilizare" este comuna, orașul sau municipiul, conform art. 963 alin. (3) și urm. C. civ(10) .

În situația în care utilizarea sau transformarea operei produce un prejudiciu titularului drepturilor de autor, se pune problema stabilirii cuantumului acestuia.

Confruntați cu această problemă, unii autori au propus unele soluții, probabil de inspirație străină(11) , ca și cum legiuitorul român ar fi lăsat-o nerezolvată. Contrar acestei reacții doctrinare, potrivit art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, titularii ale căror drepturi au fost încălcate pot solicita instanțelor de judecată, printre altele, repararea prejudiciului calculat potrivit normelor legale (teza I)(12) . În cazul în care prejudiciul nu poate fi determinat în acest fel, aceștia pot pretinde acordarea de despăgubiri reprezentând triplul remunerațiilor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite (teza a II-a).

În sfârșit, potrivit art. 33 alin. (4), în toate cazurile prevăzute de alin. (1) lit. b), c), e), f) și i), precum și de alin. (2), trebuie să se menționeze sursa și numele autorului, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil (teza I). În cazul operelor de artă plastică sau de arhitectură trebuie să se menționeze și locul unde se găsește originalul (teza a II-a).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...