Universul Juridic nr. 6/2019

Modalități de exercitare a dreptului de opțiune matrimonială
de Silvia Iosa

05 iunie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Dreptul de opțiune matrimonială nu este definit de legiuitor, însă potrivit dispozițiilor art. 329 C. civ., acesta reprezintă dreptul subiectiv pur și simplu, indivizibil, imprescriptibil, subordonat principiului autonomiei de voință și incesibil, care conferă titularului său facultatea de a opta pentru unul dintre regimurile matrimoniale prevăzute de lege.

Acest drept de opțiune în materie matrimonială, a renăscut odată cu reformarea instituției căsătoriei prin dispozițiile Codului civil intrat în vigoare în anul 2011 și este particularizat prin aceea că este strâns legat de noțiunea de regim matrimonial și se manifestă ca o facultate de a alege unul dintre cele trei regimuri matrimoniale "oferite" de legiuitor.

Exercitarea dreptului de opțiune matrimonială cunoaște, în principal, două modalități, după cum se manifestă anterior sau ulterior momentului încheierii căsătoriei. Astfel, înainte de încheierea căsătoriei, vorbim despre alegerea regimului matrimonial inițial - susceptibilă de modificare sau înlocuire până la data completării declarației de căsătorie - iar după expirarea termenului de 1 an de la încheierea căsătoriei, soții pot opta să modifice limitele regimului matrimonial desemnat la momentul încheierii căsătoriei ori să înlocuiască regimul matrimonial ales inițial, cu un altul.

Pornind de la ideea că patrimoniul fiecărei persoane este alcătuit din "două specii"(1) de drepturi, distincte, drepturi reale și drepturi personale, se remarcă faptul că dreptul subiectiv de opțiune, care, în termeni generali exprimă posibilitatea de a alege între cel puțin două alternative se include în categoria drepturi personale.

Astfel, latosensu, dreptul de opțiune matrimonială cunoaște și modalități de exercitare subsidiare, care se manifestă chiar în cadrul "regimului primar" și respectiv în cadrul fiecărui regim matrimonial ales și despre acestea vom vorbi în cele ce urmează.

Exercitarea dreptului de opțiune matrimonială în cadrul "regimului primar"

Un regim matrimonial complet este compus din regulile de bază, "primare", comune, la care se adaugă normele, pentru care părțile optează în baza dreptului de opțiune matrimonială, specifice regimului matrimonial ales. În acest sens, în doctrină s-a exprimat opinia conform căreia "regimul primar imperativ este un regim incomplet, fragmentat, care reglementează numai anumite aspecte ale raporturilor patrimoniale dintre soți, considerate de legiuitor ca fiind esențiale"(2).

Chiar dacă setul de norme comune care compun "regimul primar" este obligatoriu a fi acceptat de soți, se observă că dreptul de opțiune matrimonială nu este lipsit de conținut în raport cu acestea. Spre exemplu, în cazul în care se desemnează o "locuință conjugală", alegerea acesteia este rezultatul voinței comune a soțilorși în plus, dacă unul din soți este proprietar exclusiv al imobilului - care poate fi bun propriu dobândit anterior încheierii căsătoriei ori un bun dobândit în timpul căsătoriei sub regimul separației de bunuri - poate opta ca bunul său să devină "locuința familiei", acceptând astfel, benevol, aplicarea regulii cogestiunii(3) cu privire la acest bun și, implicit, limitarea dreptului său de dispoziție ca atribut al dreptului de proprietate.

Atributul de "locuință a familiei" imprimat de soți imobilului în care membri familiei conviețuiesc, poate deveni opozabil terților, prin notarea sa în cartea funciară, oricare dintre soți având dreptul de a solicita îndeplinirea acestei formalități de publicitate.

Această valențăaparținând imobilului locuință comună, poate fi transferată succesiv, pe parcursul derulării căsătoriei, de la un imobil la altul, acordul soților în acest sens fiind, deci, expresia exercitării dreptului de opțiune matrimonială în cadrul "regimului primar".

În cadrul aceluiași "regim primar", dreptul de opțiune matrimonială se poate exercita și în ceea ce privește întinderea obligației de contribuție la cheltuielile căsătoriei. Codul civil instituie obligația soților de a contribui la cheltuielile căsătoriei, fără a defini în concret această noțiune. Doctrina a opinat că legiuitorul a reunit în sfera noțiunii de cheltuieli ale căsătoriei fie două obligații, cea de sprijin moral reciproc și cea de contribuție la cheltuielile căsătoriei(4) , fie trei obligații, respectiv obligația de contribuție la cheltuielile aferente traiului în comun, obligația de întreținere a copiilor minori șiobligația de întreținere între soți(5) .

Potrivit art. 325 alin. (2) C. civ., prin convenție matrimonială soții pot determina întinderea obligației de contribuție la cheltuielile căsătoriei ce incumbă fiecăruia dintre ei. Această obligație se regăsește în mod obligatoriu în sarcina fiecăruia, iar dreptul de opțiune matrimonială conferă soților facultatea de a stabili o contribuție egală sau inegală la acoperirea acestor cheltuieli, în limitele impuse de alineatul 3 al aceluiași articol.

Cu alte cuvinte, soții pot trece peste criteriul "mijloacelor" de care dispune fiecare soțși pot conveni o contribuție mai mult sau mai puțin diferențiată, exclusă fiind o înțelegere conform căreia contribuția unuia dintre soți este exclusivă fără vreun aport din partea celuilalt.

Apoi, dreptul de opțiune matrimonială conferă soților posibilitatea de a determina componenta variabilă a sferei noțiunii de cheltuieli ale căsătoriei, căci această noțiune include o variabilă care diferă de la o familie la alta, în funcție de educațiași de nivelul de trai al familiei. Astfel, pe lângă cheltuielile absolut necesare privind întreținerea zilnică a membrilor familiei și a locuinței sau locuințelor comune, după caz și a celor privind educarea copiilor, soții pot include în rândul cheltuielilor căsătoriei sume fixe, globale sau periodice destinate "investițiilor voluptoarii" privind, spre exemplu, amenajarea unei case de vacanță ori cheltuielilor de agrement sau altor tipuri de cheltuieli, care sunt utile, însă nu sunt necesare absolut derulării oricărei căsătoriei.

Așadar, soții pot opta să extindă prin convenție matrimonială sfera noțiunii de cheltuieli ale căsătoriei ori să o restrângă până la limita impusă de scopul legii, acela de a se asigura protecția necesarului cotidian, fără de care familia obișnuită nu ar putea funcționa firesc.

În ceea ce priveșteautonomia profesională, este cert că principiul egalității depline a soților a determinat și regula potrivit căreia fiecare soț este liber să opteze pentru profesia pe care dorește să o exercite. Această libertate nu poate fi limitată convențional, chiar dacă alegerea profesiei de către unul din soți are efecte secundare și asupra raporturilor de familie și nici judiciar, nefiind admisibilă interzicerea exercitării unei profesii de către unul dintre soți, la cererea celuilalt soț(6).

Într-o opinie diferită, s-a apreciat că dreptul soțului de a-și alege singur profesia trebuie corelat cu principiul codeciziei în tot ceea ce privește căsnicia, principiu enunțat de dispozițiile art. 308 C. civ., prin recunoașterea unui drept de veto celuilalt soț(7) , numai că alegerea profesiei este, prin natura sa, o decizie privitoare la raportul de muncă și la cariera individuală, iar nu la căsnicie, astfel că o astfel de corelare s-ar impune, numai dacă alegerea unei profesii ar pune în pericol interesele familiei. În astfel de situații, doctrina franceză a identificat posibilitatea interzicerii provizorii a exercitării unei profesii determinate, pe cale judiciară(8) , în timp ce statul belgian chiar a legiferat o astfel de posibilitate(9) .

Un aspect care a generat o întrebare cu răspunsuri contradictorii este cel privind caracterul juridic al veniturilor obținute din exercitarea unei profesii. Pentru a oferi un răspuns acestei întrebări, vin în concurs dispozițiile art. 327 și cele ale art. 341 C. civ., căci ambele reguli vizează acest tip de venituri.

Astfel, dacă regula generală, comună tuturor regimurilor matrimoniale, exprimată de art. 327 C. civ. afirmă răspicat libertatea fiecărui soț de a dispune de veniturile încasate din exercitarea profesiei, în condițiile legii, regula specifică regimului comunității legale exprimată de art. 341 din același cod, sugerează obligativitatea deciziei comune a soților cu privire la dispoziția asupra veniturilor obținute de oricare din soți din exercitarea profesiei, cel puțin pentru situațiaîn care veniturile din muncă sunt identice cu cele încasate din exercitarea profesiei, deoarece aceste venituri prezintă regimul juridic al bunului comun, cu toate consecințele care decurg de aici.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...