Guvernul României

Norma metodologică privind modul de organizare și exercitare a controlului financiar de gestiune din 27.11.2012

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 03 decembrie 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. -

Activitatea de control financiar de gestiune se organizează în cadrul operatorilor economici prevăzuți la art. 3 pct. 5 lit. a)-e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare, și are, în principal, următoarele obiective:

a) asigurarea integrității patrimoniului operatorului economic, precum și a bunurilor din domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale aflate în administrarea, în concesiunea sau în închirierea acestora;

b) respectarea prevederilor legale și a reglementărilor interne, incidente activității economico-financiare a operatorului economic;

c) creșterea eficienței în utilizarea resurselor alocate.

Art. 2. -

Personalul desemnat să exercite controlul financiar de gestiune are, în principal, următoarele atribuții:

a) verifică respectarea prevederilor legale și a reglementărilor interne cu privire la existența, integritatea, păstrarea și utilizarea mijloacelor și resurselor, deținute cu orice titlu, și modul de reflectare a acestora în evidența contabilă;

b) verifică respectarea prevederilor legale în fundamentarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli al operatorului economic și a proiectelor bugetelor de venituri și cheltuieli ale subunităților din structura acestuia;

c) verifică respectarea prevederilor legale în execuția bugetului de venituri și cheltuieli al operatorului economic și al subunităților din structura acestuia, urmărind:

1. realizarea veniturilor și încadrarea în nivelul cheltuielilor aprobate;

2. gradul de realizare a veniturilor, de efectuare a cheltuielilor și de obținere a rezultatului;

3. realizarea indicatorilor economico-financiari specifici activității, la nivelul operatorului economic și al subunităților acestuia;

4. realizarea programului de investiții și încadrarea în sursele aprobate;

5. respectarea programelor de reducere a arieratelor și a stocurilor;

6. respectarea prevederilor legale și/sau a reglementărilor interne în efectuarea achizițiilor;

7. utilizarea conform destinațiilor legale a sumelor acordate de la bugetul general consolidat;

d) verifică respectarea prevederilor legale și a reglementărilor interne cu privire la modul de efectuare a inventarierii anuale a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;

e) verifică respectarea prevederilor legale și a reglementărilor interne cu privire la încasările și plățile în lei și valută, de orice natură, în numerar sau prin virament;

f) verifică respectarea prevederilor legale cu privire la înregistrarea în evidența contabilă a operațiunilor economico-financiare;

g) verifică respectarea prevederilor legale și a reglementărilor interne cu privire la întocmirea, circulația, păstrarea și arhivarea documentelor primare, contabile și a celor tehnico-operative;

h) elaborează analize economico-financiare pentru conducerea operatorului economic în scopul fundamentării deciziilor și a îmbunătățirii performanțelor.

CAPITOLUL II Organizarea controlului financiar de gestiune

Art. 3. -

Controlul financiar de gestiune se organizează la operatorul economic pentru controlul gestiunilor proprii, precum și la subunitățile din structura acestuia.

Art. 4. -

Controlul financiar de gestiune se exercită sub următoarele forme:

a) controlul preventiv, care constă în verificarea fundamentării bugetelor de venituri și cheltuieli și a anexelor la acestea;

b) controlul operativ, care constă în verificarea unor operațiuni economico-financiare desfășurate în cursul exercițiului financiar curent.

Art. 5. -

Controlul financiar de gestiune aplică, în principal, următoarele metode de control:

a) control general, care constă în activitatea de verificare a tuturor operațiunilor din cadrul obiectivelor stabilite conform legii pentru întreaga perioadă supusă controlului;

b) control parțial, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau a mai multor operațiuni din cadrul obiectivelor stabilite pentru perioada controlată.

Art. 6. -

Controlul financiar de gestiune utilizează, în principal, următoarele instrumente specifice:

a) sistemul de bugete, care constă în controlul periodic al bugetului de venituri și cheltuieli al operatorului economic și ale subunităților din structura acestuia, precum și pe principalele activități, prin compararea permanentă a rezultatelor obținute cu previziunile bugetare, cu scopul:

1. identificării factorilor și cauzelor abaterilor de la prevederile bugetare;

2. informării conducerii și responsabililor de la diferite niveluri ierarhice;

3. fundamentării eventualelor acțiuni corective;

4. aprecierii activității diferiților responsabili de bugete.

b) costuri standard, care constă în compararea periodică a costului efectiv cu cel standard la nivelul operatorului economic și al subunităților din structura acestuia și a principalelor activități, în scopul identificării ariilor de activitate eficientă sau ineficientă, factorilor și cauzelor abaterilor și a fundamentării măsurilor corective care se impun;

c) situațiile financiare, așa cum sunt prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) sistemul informațional, care constă în totalitatea procedeelor, metodelor și mijloacelor utilizabile la nivelul entității, în cadrul procesului informațional considerat ca un tot organic al operațiilor de culegere, prelucrare, sistematizare, transmitere, valorificare și stocare a datelor și informațiilor;

e) controlul reciproc, care constă în cercetarea și confruntarea la aceeași unitate a unor documente sau evidențe cu conținut identic, însă diferite ca formă, pentru aceleași operații sau pentru operații diferite, însă legate reciproc;

f) controlul sistematic, care constă în gruparea documentelor pe probleme și apoi controlul acestora în ordine cronologică.

Art. 7. -

(1) Activitatea de control financiar de gestiune se desfășoară în baza unor programe de activitate anuale, trimestriale și lunare, întocmite de către personalul cu atribuții de control financiar de gestiune și aprobate de conducătorul operatorului economic.

(2) Programele de activitate se elaborează, în principal, pe baza următoarelor criterii:

a) solicitarea conducerii operatorului economic;

b) rezultatele analizei de risc cu privire la activitățile specifice și impactul financiar al acestora;

c) rezultatele controalelor anterioare;

d) perioada de la precedenta verificare de aceeași natură și cu aceleași obiective și până la împlinirea termenului de prescripție.

(3) Programul de activitate cuprinde subunitățile din structura operatorului economic, gestiunile și activitățile operatorului economic ce urmează a fi controlate, obiectivele, perioada controlată și cea stabilită pentru efectuarea acesteia.

CAPITOLUL III Realizarea controlului financiar de gestiune

Art. 8. -

Conducătorul operatorului economic prin proceduri interne stabilește:

a) modul de întocmire și realizare a programului de activitate;

b) durata efectuării unei acțiuni de control;

c) tipurile de acte de control, circuitul și modul de evidență a acestora;

d) desemnarea persoanelor responsabile pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite.

Art. 9. -

Constatările înscrise în actele de control trebuie să fie precise, bazate pe date și documente, eliminându-se orice elemente și descrieri personale, inutile și neconcludente. Pentru deficiențele constatate se consemnează, în mod obligatoriu, prevederile legale sau reglementările interne încălcate, consecințele economico-financiare, patrimoniale, persoanele răspunzătoare și măsurile propuse.

Art. 10. -

(1) Actele de control se prezintă conducătorului operatorului economic.

(2) Conducătorul operatorului economic analizează, dispune și urmărește ducerea la îndeplinire a măsurilor înscrise în actele de control.

(3) Conducătorul operatorului economic asigură, trimestrial sau ori de câte ori se impune, informarea consiliului de administrație cu privire la exercitarea și rezultatele controlului financiar de gestiune.

(4) Persoana desemnată de conducătorul operatorului economic, cu atribuții de control financiar de gestiune, participă la ședințele consiliului de administrație, atunci când se dezbat probleme financiare, contabile și de control financiar de gestiune.

Art. 11. -

La solicitarea persoanelor cu atribuții de control financiar de gestiune, personalul operatorului economic este obligat:

a) să pună la dispoziție actele, documentele și înscrisurile solicitate;

b) să furnizeze informații și explicații verbale și/sau în scris, după caz, în legătură cu obiectul acțiunii de control financiar de gestiune;

c) să prezinte valorile de orice fel pe care le gestionează sau pe care le au în păstrare, care intră sub incidența controlului;

d) să elibereze, potrivit legii, documentele solicitate în original sau copii certificate;

e) să semneze cu sau fără obiecții actul de control.

Art. 12. -

(1) Controlul financiar de gestiune se efectuează de către persoane cu studii superioare economice și cu o vechime efectivă în domeniu de minimum doi ani.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), personalul cu studii medii și cel cu studii superioare economice și cu vechime efectivă mai mică de doi ani, încadrat cu atribuții de control financiar de gestiune la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, își desfășoară în continuare activitatea.

(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, pentru exercitarea controlului financiar de gestiune pot fi încadrate doar persoane care au studii superioare economice.

Art. 13. -

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, conducătorii operatorilor economici sunt obligați să elaboreze proceduri și să asigure organizarea și exercitarea controlului financiar de gestiune.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...