Universul Juridic nr. 5/2019

Dezincriminare și decontravenționalizare. Aspecte de drept material și procesual. Incidența în afaceri
de Mircea Ursuța

23 mai 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Contravenția și dreptul penal al afacerilor. Incidența jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

La o primă vedere, orice discuție legată de domeniul contravențional n-ar avea nimic în comun cu dreptul penal al afacerilor, care se ocupă, teoretic, doar de probleme grave legate de angajarea răspunderii penale și are legătură directă cu domeniul afacerilor.

În realitate însă, astăzi, de multe ori, sancțiunile contravenționale produc consecințe practice cel puțin comparabile cu cele generate de un proces penal. Spre exemplu, încălcările la regimul concurenței sunt considerate contravenții și sunt sancționate cu amenzi ce pot urca până la 10% din cifra de afaceri a unei companii. Pe de altă parte, deși legea cadru din materie contravențională, O.G. nr. 2/2001, prevede un maxim al amenzii contravenționale de 100.000 lei, există numeroase acte normative speciale care prevăd cuantumuri ale amenzii care depășesc maximul general al amenzii prevăzute în Codul penal.

În același timp, nu numai sancțiunea amenzii poate fi împovărătoare pentru mediul de afaceri, ci și sancțiunile complementare contravenționale - spre deosebire de dreptul penal, în cazul răspunderii contravenționale pot fi confiscate bunuri care aparțin oricărei persoane, indiferent dacă această persoană a comis sau nu o faptă contravențională. Nu în ultimul rând, în materie contravențională, există și alte sancțiuni cu impact direct în lumea afacerilor, cum ar fi, spre exemplu, suspendarea activității unei societăți.

Tocmai datorită faptului că, în concret, sancțiunile aplicate în baza legii contravenționale pot avea consecințe comparabile cu cele generate de săvârșirea unei infracțiuni, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că o faptă poate fi considerată "penală" din punctul de vedere al convenției când "natura faptei" și gradul de gravitate al sancțiunii (care are caracter de pedeapsă(1)) ce urmează a fi aplicată autorului conduc la o asemenea calificare.

Aplicând aceste criterii ale instanței europene în dreptul român, rezultă că o parte importantă a contravențiilor prevăzute de legea internă se încadrează în ceea ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului denumește în mod autonom "materie penală".

Din punctul de vedere al naturii faptei, contravenția a fost, până în anul 1954, parte a dreptului penal. Dezincriminarea forțată din acel an nu i-a schimbat natura juridică, dovadă fiind modificările recente ale legislației noastre potrivit cărora regimul general al contravenției se completează cu prevederile dreptului material penal(2).

În ceea ce privește gradul de severitate al sancțiunii, așa cum arătam mai sus, sunt foarte multe contravenții care, fie prin cuantumul sancțiunii amenzii, fie prin sancțiunea complementară aplicată, provoacă, în concret, persoanei acuzate consecințe ce pot fi încadrate în această noțiune autonomă de "acuzație în materie penală".

Din această perspectivă, trebuie analizate atât efectele produse de transformarea unei infracțiuni în contravenții, operațiune care, în multe situații, implică aplicarea unei sancțiuni pecuniare mai mari decât cea care putea fi aplicată în cadrul procesului penal, cât și efectele produse de intervenirea unei legi noi care nu mai sancționează fapta drept contravenție.

2. Dezincriminare și decontravenționalizare. Clarificări terminologice

Dezincriminarea este un efect direct al aplicării retroactive a legii penale și presupune ca faptele săvârșite înainte de apariția legii noi, care nu mai incriminează infracțiunea prevăzută în legea veche, să nu mai fie pedepsite(3), încetând toate efectele legii penale cu privire la aceste fapte. Conform doctrinei, pentru a fi în prezența unei legi de dezincriminare este necesară o analiză in concreto din care să rezulte că fapta concretă prevăzută de legea penală veche nu mai este incriminată sub nicio formă în legea penală nouă(4).

După "dezincriminarea" tuturor contravențiilor prin Decretul nr. 184/1954, moment de la care contravenția a fost considerată o abatere ce ține de dreptul administrativ, în doctrina și în practica judiciară a continuat să se utilizeze termenul de dezincriminare pentru a se determina situațiile în care o contravenție prevăzută în legea veche(5) nu mai era prevăzută de legea nouă.

Întrucât, din punctul nostru de vedere, contravențiile nu mai reprezintă astăzi fapte penale în înțelesul strict al termenului prevăzut de legea română, am apreciat că termenul care ar defini cel mai bine situația în care contravenția prevăzută de legea veche nu se mai regăsește în legea nouă ar fi acela de decontravenționalizare(6).

Un al doilea motiv pentru utilizarea termenului de decontravenționalizare constă în aceea că termenul de dezincriminare, alături de cel de depenalizare, este folosit în dreptul contravențional pentru a desemna trecerea unor fapte penale în domeniul contravențional, prin transformarea unor infracțiuni în contravenții(7), acesta fiind subiectul ce va fi tratat, în principal, în această scurtă lucrare, respectiv efectele transformării infracțiunii în contravenție.

Vom trata pe scurt și efectele practice ale intervenției legii de decontravenționalizare în ipoteza în care aceasta intervine după "rămânerea" definitivă a sancțiunii contravenționale, fie ca urmare a neatacării procesului-verbal, fie ca urmare a hotărârii definitive a instanței contravenționale.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...