Fondul Monetar Internațional - FMI

Scrisoarea de intenție semnată de autoritățile române la București la 2 decembrie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 19 decembrie 2011, prin care se modifică și se completează Scrisoarea de intenție semnată de autoritățile române la București la 14 septembrie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 29 septembrie 2011

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 23 noiembrie 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

ROMÂNIA : SCRISOARE DE INTENȚIE

București, 2 decembrie 2011

Doamnei Christine Lagarde
Director general
Fondul Monetar Internațional
Washington, DC, 20431
S.U.A.

Stimată doamnă Lagarde:

1. Autoritățile din România își reafirmă angajamentul față de programul economic susținut de Fondul Monetar Internațional (FMI), Uniunea Europeană (UE) și de Banca Mondială (BM). Performanța realizată până în acest moment este semnificativă. Am atins toate țintele cantitative prevăzute pentru cea de a treia evaluare a programului și continuăm eforturile noastre pe o agendă structurală cuprinzătoare, deși mai sunt încă necesare progrese în anumite domenii, care au fost descrise în Memorandumul atașat privind politicile economice și financiare (MPEF). Realizările obținute de noi în ceea ce privește stabilitatea economică și reformele încep să dea roade, odată cu creșterea economică devenită pozitivă în acest an, după 2 ani de declin. Continuarea implementării cu fermitate a politicilor și menținerea rezervelor fiscale, monetare și financiare sunt necesare pentru protecția față de riscuri, deoarece recuperarea rămâne vulnerabilă în fața evoluțiilor nefavorabile de pe piețele financiare internaționale și a riscurilor pronunțate de apariție a blocajelor în recuperarea zonei euro.

2. Rezultatele noastre în ceea ce privește țintele cantitative și agenda reformelor structurale pentru cea de-a treia evaluare sunt foarte bune (MPEF/tabelele 1 și 2):

- Criterii de performanță cantitative și ținte indicative. Au fost îndeplinite toate criteriile de performanță cantitative și țintele indicative stabilite pentru finele lunii septembrie 2011. Încadrarea în plafonul soldului bugetului general consolidat s-a realizat cu o marjă semnificativă de 0,7% din PIB. Inflația a reintrat în intervalul interior al mecanismului de consultare pe inflație.

- Criterii structurale de referință. Am finalizat analiza portofoliului de investiții și preconizăm finalizarea activității de prioritizare a investițiilor înainte de ședința Consiliului director. De asemenea, vom aproba legislația privind reforma guvernanței corporatiste a întreprinderilor cu capital de stat (ÎS). Totuși, progresul nu a fost corespunzător și în celelalte domenii ale reformei ÎS și în selecția consultanților juridici și de tranzacționare. Ne propunem să îndeplinim restul componentelor criteriilor structurale de referință înainte de ședința Consiliului director. În fine, înregistrăm progrese în privința revizuirilor legate de taxa clawback și intenționăm îndeplinirea acestui criteriu înainte de ședința Consiliului director.

3. În cadrul documentului MPEF atașat, evidențiem planurile de a continua să înaintăm pe calea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în programul macroeconomic. Având în vedere performanța semnificativă realizată de noi în cadrul programului susținut de FMI și UE, Guvernul României și Banca Națională a României (BNR) solicită finalizarea celei de a treia evaluări. Intenția noastră este de a continua să tratăm acest acord ca pe un acord de tip preventiv.

4. Programul va fi în continuare monitorizat prin evaluări trimestriale, acțiuni prioritare, criterii de performanță cantitative și ținte indicative, precum și criterii structurale de referință. Propunem modificarea criteriilor de performanță cantitative la 31 decembrie 2011 și stabilirea acestor criterii pentru 31 martie 2012 conform conținutului documentului MPEF atașat, dată la care se introduce un ajustor pentru criteriul de performanță privind activele externe nete (AEN) și la care a fost modificat ajustorul privind soldul bugetului general consolidat. Așa cum se explică în MPEF, propunem de asemenea noi criterii structurale de referință pentru măsurarea progreselor înregistrate în cadrul programului (MPEF - Tabelul 2). În Memorandumul tehnic de înțelegere (MTÎ) este explicat modul de măsurare a țintelor programului.

5. Considerăm că politicile prevăzute în scrisorile din 10 martie 2011, 9 iunie 2011, 14 septembrie 2011 și în această scrisoare sunt adecvate pentru realizarea obiectivelor programului nostru economic. Suntem pregătiți să luăm măsurile suplimentare ce se impun pentru a asigura realizarea obiectivelor sale. Ne vom consulta cu FMI și Comisia Europeană (CE) înainte de a modifica măsurile incluse în această scrisoare și memorandumul atașat sau de a adopta noi măsuri care s-ar abate de la scopurile programului și vom pune la dispoziția FMI și a Comisiei Europene (CE) informațiile necesare în vederea monitorizării programului.

6. Acordăm permisiunea noastră FMI și CE pentru publicarea Scrisorii de intenție și a anexelor la aceasta, precum și a rapoartelor echipei aferente. Scrisoarea este transmisă în copie domnului Olli Rehn.

Cu sinceritate,
Gheorghe Ialomițianu, Mugur Constantin Isărescu,
ministrul finanțelor publice guvernatorul Băncii Naționale a României

ROMÂNIA: MEMORANDUM DE POLITICI ECONOMICE ȘI FINANCIARE

Evoluții economice recente și perspective

1. România și-a reluat creșterea economică, cu toate acestea vântul potrivnic adus de încetinirea economică din regiune, precum și turbulențele financiare determină fragilitatea acestei recuperări. Anticipăm în continuare o creștere de aproximativ 11/2 % în anul 2011, cu o creștere modestă, în jur de 13/4-21/4%, în anul 2012. Este posibil ca recolta favorabilă să conducă pe termen scurt la creșterea veniturilor din agricultură și să compenseze cererea externă în scădere. Acest lucru reduce semnificativ și presiunile inflaționiste care erau evidente la începutul anului datorită prețurilor ridicate la produsele alimentare și energie la nivel global. Preconizăm acum că inflația va rămâne în intervalul țintit, în ciuda unor majorări ale prețurilor administrate. Pe fondul unor semne de îmbunătățire treptată a pieței muncii și a absorbției anticipate a fondurilor europene, se anticipează că cererea internă va reprezenta principalul motor al creșterii în 2012. Anticipăm că deficitul contului curent se va menține sub 5% din PIB în intervalul 2011-2012 pe fondul înregistrării unor rezultate îmbunătățite în domeniul comerțului. Continuarea implementării cu fermitate a politicilor este o condiție necesară pentru contracararea riscurilor, deoarece rămâne în continuare vulnerabilitatea față de evoluțiile nefavorabile din piețele financiare internaționale și cea a recuperării zonei euro.

Politica fiscală

2. Pentru 2011 ne menținem angajamentul referitor la ținta de deficit fiscal cash agreată anterior de 4,4% din PIB sau în limita a 5% în termeni ESA. În cel de al treilea trimestru, veniturile s-au situat sub așteptări, însă un control strict al cheltuielilor curente ne-a permis îndeplinirea cu o marjă confortabilă a țintei balanței fiscale. Am continuat reducerea ocupării în sectorul public cu un număr de 20.000 de posturi în cel de al treilea trimestru, în concordanță cu angajamentul pe care ni l-am asumat de a menține cheltuielile salariale sub nivelul de 7,5% din PIB în anul 2011. În luna august am eliminat subvențiile la încălzire acordate din bugetul de stat și am îmbunătățit legislația pentru acordarea de ajutoare de încălzire populației celei mai vulnerabile. Administrațiile locale au de asemenea obligația de a include în buget și de a finanța integral subvențiile la încălzire pe care le acordă. Pentru atingerea țintei de deficit, vom continua gestionarea prudentă a cheltuielilor în vederea asigurării unui spațiu de manevră prin care să contracarăm orice alte nerealizări în domeniul veniturilor. Rectificarea bugetară din luna noiembrie va aloca fondurile necesare pentru evitarea acumulării de noi arierate în sectorul de sănătate.

3. Pentru a apropia între ele rezultatele măsurării soldului fiscal prin metoda cash și prin metoda ESA, vom începe în luna noiembrie monitorizarea lunară a întreprinderilor de stat (ÎS) selectate conform definiției din MTÎ atașat; în momentul în care acest sistem va fi în întregime funcțional, vom solicita modificarea criteriului de performanță privind soldul general pe cash al bugetului general consolidat, în vederea includerii soldurilor operaționale ale acestor entități. Acest sistem va include - pe cât posibil - întreprinderile de stat care urmează să fie adăugate la definiția ESA a bugetului general consolidat și, beneficiind de asistența tehnică din partea Eurostat, ne vom îmbunătăți capacitatea de a măsura deficitul fiscal pe bază de angajamente (accrual).

4. Pentru anul 2012 ne menținem angajamentul de a aduce deficitul ESA sub 3% din PIB. Pentru a realiza acest obiectiv, având totuși o marjă amplă care să ne permită să facem față unor șocuri neprevăzute, vom aproba un deficit bugetar cash de 1,9% din PIB, deși ținta noastră de deficit măsurată în cadrul programului FMI va fi de 2,1% din PIB datorită cheltuielilor din afara bugetului aferente Programului național de dezvoltare și infrastructură (PNDI). Realizarea acestui ambițios deficit fiscal va presupune o reducere susținută a cheltuielilor. Inițial, salariile din sectorul public vor fi înghețate, la fel ca și pensiile (prin amânarea acestui element al implementării legii pensiilor până în anul 2013). Totuși, în cazul în care condițiile economice vor permite acest lucru, avem în vedere aplicarea de majorări prudente la salarii și pensii, mai târziu, în cursul anului. Vom realiza economii la bugetul de capital prin eliminarea proiectelor neperformante care au fost identificate în cadrul exercițiului de prioritizare și prin reducerea cofinanțării naționale a proiectelor finanțate de Uniunea Europeană. Un nou regulament UE ne va permite să reducem temporar cota de cofinanțare cu 10 puncte procentuale (pe perioada în care România este acoperită de prezentul program FMI/CE), iar cadrul național de reglementare conferă eligibilitatea la rambursare TVA-ului nerecuperabil aferent proiectelor finanțate din fonduri structurale UE. Vom înlocui de asemenea subvențiile de la buget acordate sectorului agricol cu fonduri primite din partea Uniunii Europene. Implementarea reformelor în sectorul de sănătate și restructurarea întreprinderilor publice care sunt incluse în bugetul general consolidat vor fi cruciale pentru atingerea țintei stabilite pentru anul 2012. Anticipăm realizarea unor economii și din aplicarea mecanismelor de testare, în funcție de mijloacele de trai a programelor de prestații sociale.

5. Intenționăm să aducem cheltuielile totale cu salariile sub nivelul de 7,2% din PIB în anul 2012. Reducerea ocupării în sectorul public va continua cu politica de înlocuire a unui singur angajat din 7; totuși, aceasta va fi implementată cu mai multă flexibilitate, prin aplicarea ei la nivel sectorial sau la un nivel superior și nu pentru fiecare unitate instituțională în parte. Această abordare flexibilă va permite eliminarea unora dintre blocajele apărute în sectoarele în care problemele provocate de personalul insuficient au devenit acute, după cum au fost identificate în analizele funcționale realizate recent.

6. Pe termen mediu ne menținem angajamentul de a continua politicile fiscale responsabile, în concordanță cu strategia fiscală și cu Legea responsabilității fiscale. Vom continua să susținem Consiliul fiscal independent, prin asigurarea de informații și finanțare adecvată. Vom solicita Consiliului fiscal să elaboreze recomandări de îmbunătățire a LRF, în sensul sporirii flexibilității acesteia, întărind în același timp angajamentul de a avea o politică fiscală transparentă și responsabilă. Vom limita cu strictețe alte modificări ad-hoc ale sistemului fiscal pentru a asigura caracterul predictibil și stabilitatea acestuia. Vom acoperi lacunele fiscale și vom îmbunătăți eficiența sistemul fiscal, asigurând în același timp neutralitatea veniturilor, prin asimilarea recomandărilor asistenței tehnice acordate de FMI. Guvernul va crea un grup interministerial care să implementeze planurile de acțiune din analizele funcționale. Vom demara implementarea planurilor de acțiune concentrându-ne asupra măsurilor cu rezultate rapide ("quick-win" measures) care nu presupun o finanțare suplimentară. Până la jumătatea lunii ianuarie 2012 vom asigura funcționarea unei entități coordonate la nivel central și vom transmite UE, BM și FMI primele rapoarte trimestriale de implementare.

7. Arieratele și facturile neplătite ale Bugetului general consolidat (fără ÎS) s-au redus de la începutul anului. Arieratele se situează acum sub 0,2% din PIB (aproape în totalitate la nivelul autorităților locale). La ÎS monitorizate în cadrul programului, arieratele s-au redus în trimestrul al treilea al anului 2011 cu aproximativ 0,2% din PIB până la 3,4% din PIB. La nivel general, arieratele ÎS din bugetul de stat au scăzut cu aproximativ 0,3% din PIB până la 3,8% din PIB. Cu sprijinul personalului FMI și CE, implementăm planul de acțiune pentru rezolvarea arieratelor, conform celor de mai jos:

- În sectorul de sănătate, arieratele evidențiate în facturile înregistrate sunt acum complet eliminate și vom plăti facturile neînregistrate care au fost identificate în cursul exercițiului de inventariere până la finele anului 2011. Au fost înregistrate aproximativ două treimi din facturile neachitate în valoare de 500 milioane RON care au fost descoperite în cadrul exercițiului de inventariere. Vom înregistra facturile rămase până la finele anului și vom specifica în bugetul pe 2012 faptul că toate facturile noi trebuie înregistrate în termen de 60 de zile de la livrarea bunurilor sau de la prestarea serviciilor aferente. În luna iulie s-au acordat alocări bugetare suplimentare în sectorul de sănătate și se vor include în bugetul revizuit din noiembrie alte 750 de milioane RON pentru evitarea unor arierate noi, însă alocarea va fi condiționată de progresul reformelor sistemice.

- La nivel local, arieratele s-au stabilizat din al doilea trimestru. Noile amendamente aduse Legii finanțelor publice locale (LFPL) sunt eficiente în prevenirea acumulării de noi arierate, însă trebuie să punem în aplicare mai bine prevederile acestei legi și să explorăm posibilitățile de a reduce stocul arieratelor existente. În mod deosebit, vom asigura finanțarea adecvată, în limitele plafoanelor de cheltuieli ale ministerelor ordonatoare, a proiectelor autorităților locale cofinanțate de la bugetul de stat. Finanțarea pe termen mediu a acestor proiecte va fi garantată prin contracte multianuale semnate între ministerele ordonatoare și autoritățile locale, cu respectarea prevederilor LFPL. Aceste proiecte vor fi incluse în baza de date a investițiilor de capital, pentru a ne asigura că ministerele ordonatoare pot prioritiza și finanța în mod adecvat aceste proiecte.

- Pentru ÎS înregistrăm progrese în procesul de reducere a arieratelor în cadrul companiilor monitorizate prin operațiuni de convertire a datoriilor în acțiuni, plăți și alte operațiuni de ordin financiar. Per ansamblu anticipăm că aceste măsuri vor permite reducerea arieratelor companiilor monitorizate cu 5 până la 6 miliarde RON (1% din PIB) până în prima perioadă a anului 2012. În cadrul acestui proces, orice rezultate pozitive ce se situează peste nivelul anticipat al deficitului cash pe anul 2011 (după bugetul de stat și bugetul de asigurări sociale) vor fi direcționate spre eliminarea arieratelor de la CFR Infrastructură, acest lucru fiind condiționat de viabilitatea ulterioară a companiei și de negocierea renunțării la penalități de către furnizori.

- Următoarea fază a procesului de integrare a sistemului de raportare contabilă cu sistemul de plăți al trezoreriei a fost demarată, inclusiv pentru modulul de control și raportare a angajamentelor pentru toate nivelurile administrației. S-a finalizat proiectarea sistemului și până la finele lunii martie 2012 se va semna și contractul cu furnizorul aplicației. Acest sistem va contribui la controlul angajamentelor de plată pentru a evita acumularea viitoare de arierate.

- În următorii 2 ani, perioada de plată a facturilor depuse în sistemul bugetului de stat și în cel al asigurărilor sociale va fi redusă treptat. Directiva 7 a UE în acest domeniu va fi transpusă în legislația românească în timp util. În acest sens, vom încerca să utilizăm veniturile provenite din taxa de clawback pentru a începe să reducem termenul în care sunt plătite facturile de produse farmaceutice depuse.

- Pentru a preveni posibilele arierate viitoare datorate unor contracte nefinanțate, ne vom asigura că toate angajamentele asumate la nivelul administrației centrale în cadrul proiectelor de capital multianuale sunt reflectate în mod corespunzător în evidențele fiscale și că noile garanții emise pentru finanțarea de către bănci a acestor proiecte sunt înregistrate în mod transparent în limitele plafonului programului de garantare de 14 miliarde RON.

8. Ne-am îmbunătățit strategia de finanțare și vom continua să ne concentrăm pe construirea curbei de randament și consolidarea rezervelor financiare. Am lansat programul nostru de titluri în euro pe termen mediu cu o emisiune în luna iunie de 1,5 miliarde euro. Ne propunem să continuăm să emitem cu regularitate obligațiuni externe o dată sau de două ori pe an, la o serie de maturități. Ne păstrăm angajamentul de a consolida rezervele financiare (inclusiv finanțarea de la BM DPL-DDO) la un nivel care să asigure acoperirea necesarului de finanțare pentru aproximativ 4 luni, cu scopul de a proteja finanțele publice împotriva unor șocuri externe neprevăzute. Condițiile mai puțin favorabile de pe piața externă ne-au determinat să reconsiderăm temporar prelungirea maturităților emisiunilor de datorie internă, însă vom continua să emitem la o serie de maturități și la ratele de dobândă de pe piață. Efectuăm o analiză formală a strategiei privind administrarea datoriei publice cu asistență din partea experților FMI, CE și ai BM până la finele trimestrului 1 (T1) din 2012; în lunile august și octombrie 2011 am beneficiat de instruire pentru un sistem de administrare a datoriei menit să conducă la întărirea capacității de optimizare a portofoliilor de datorie. Vom continua de asemenea să îmbunătățim sistemele informatice ale trezoreriei și dotarea cu personal cu experiență.

9. Îmbunătățirea absorbției fondurilor UE continuă să reprezinte o provocare dificilă și sunt necesare eforturi suplimentare în acest sens. Am mutat autoritatea de coordonare a fondurilor structurale în noul înființat Minister al Afacerilor Europene. În vederea unei creșteri semnificative a ratei absorbției în anul care urmează, am luat măsuri de identificare a proiectelor prioritare, întărire a capacității autorităților de management și reducerea blocajelor procedurale. Am aprobat o listă de 100 de proiecte prioritare și vom monitoriza cu strictețe implementarea acestora. Mai mult, vom negocia cu CE o realocare a finanțării UE între programe operaționale și fonduri, cu scopul de a finanța necesitățile suplimentare ce au apărut și nu au fost avute în vedere spre a fi finanțate în cadrul actualei perioade de programare 2007-2013. Am sporit responsabilizarea agențiilor de achiziții publice în cadrul procesului de achiziție publică și am înregistrat progrese în elaborarea documentelor standard de licitație în 4 subsectoarecheie și a procedurilor standardizate de licitație acolo unde a fost posibil, urmând să finalizăm acest proces până la finele anului 2011. Avem de asemenea în vedere simplificarea procedurilor, creșterea numărului de angajați și a experienței tehnice a autorităților de management, precum și sporirea transparenței în implementarea proiectelor și a situației cererilor de plată.

10. Ne concentrăm asupra prioritizării investițiilor pentru a asigura finanțare suficientă pentru proiectele-cheie. Am efectuat o analiză cuprinzătoare a portofoliului existent de investiții și am creat o bază de date ce cuprinde toate proiectele guvernamentale. Această bază de date va fi utilizată pentru a prioritiza și evalua proiectele, pentru a ne concentra pe cele a căror finanțare poate fi asigurată integral într-un orizont mediu de timp (de exemplu, 3-5 ani) și a întrerupe proiectele cu prioritate redusă și pe cele neperformante ce nu pot fi integral finanțate în acest orizont de timp. În mod deosebit, vom prioritiza cu strictețe proiectele finanțate din fonduri UE în anul 2012. Prioritizarea proiectelor de investiții se va baza pe studii de fezabilitate și va lua în considerare criterii precum analiza cost-beneficii, cota de finalizare estimată, cât de bine a fost gestionată implementarea proiectului de către minister până la această dată, corespondența cu prioritățile strategice ale Guvernului, precum și analiza realizată de serviciul de monitorizare a capitalului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) și Ministerul Mediului și Pădurilor (MMP) se vor asigura că aceste cheltuieli nu depășesc suma de 1,0 miliarde RON în anul 2012 (820 de milioane RON pentru MDRT și 180 de milioane RON pentru MMP). Totodată, autoritățile ce supraveghează parteneriatele public-privat (PPP) se angajează să raporteze împreună până la mijlocul lunii aprilie 2012 despre cum funcționează relațiile lor de lucru.

11. Pentru a soluționa derapajele bugetare persistente din sistemul de sănătate și pentru îmbunătățirea calității serviciilor, pregătim o reformă fundamentală a sistemului. Pe termen mediu, dat fiind faptul că nivelul cheltuielilor de sănătate publică din România este printre cele mai mici din UE ca și cotă din PIB, vom asigura finanțarea adecvată în concordanță cu recomandarea Comisiei prezidențiale din 2008 privind politica din domeniul sanitar, incluzând în necesarul de cheltuieli și provocarea dată de impactul procesului de îmbătrânire a populației în necesarul de cheltuieli. Această reformă va asigura de asemenea angajarea cheltuielilor în limita bugetului alocat. Pentru a limita creșterea cheltuielilor, vom căuta să reducem sfera de cuprindere a pachetului de beneficii publice, bazându-ne mai mult pe suportarea comună a costurilor și asigurarea privată suplimentară. Explorăm de asemenea opțiunile existente privind o mai mare implicare a sectorului privat în furnizarea serviciilor de sănătate și finanțarea acestora, în vederea sporirii eficienței și calității serviciilor, dar și pentru a obține resurse suplimentare. Suntem în curs de elaborare a unei legi-cadru având la bază aceste principii, care urmează a fi finalizată până la sfârșitul anului 2011 (criteriu structural de referință) și aprobată până la finele lunii martie 2012.

12. În anul 2012, alocările bugetare pentru sectorul de sănătate vor fi în concordanță cu un program de cheltuieli realist, în același timp incluzând economiile obținute din reformele în desfășurare, inclusiv:

• Pachetul de beneficii de bază. Cu asistență tehnică din partea Institutului Național de Sănătate și Excelență Clinică în cadrul unui proiect finanțat de BM, suntem în curs de evaluare și modificare a pachetului de beneficii asigurate de stat pentru a exclude serviciile și medicamentele neesențiale și costisitoare. Până la finele acestui an va fi elaborată o listă negativă de servicii și o listă revizuită a medicamentelor decontate.
• Cheltuielile cu produsele farmaceutice. În luna septembrie am inclus medicamentele generice pe lista C2 și am modificat în consecință prețurile de referință. În contextul revizuirii pachetului de beneficii de bază, vom revizui de asemenea prețurile de decontare, precum și lista medicamentelor compensate și gratuite.
• Controlul cheltuielilor. Vom monitoriza în continuare bugetele agregate ale spitalelor, pentru a asigura concordanța acestora cu cheltuielile programate în bugetul general consolidat, și vom implementa toate acțiunile necesare pentru evitarea de noi arierate, inclusiv la nivelul spitalelor aflate în răspunderea administrațiilor locale.
• Sporirea veniturilor. Legea coplății serviciilor medicale a primit deja o recomandare pozitivă din partea comisiei de specialitate a Camerei Deputaților și se anticipează că va fi implementată în prima jumătate a anului 2012. Versiunea actuală a taxei clawback la produsele farmaceutice, introdusă în luna octombrie, prezintă o serie de deficiențe care vor fi rezolvate până la finele anului. O lege revizuită, convenită cu FMI, UE și BM, va fi aprobată până la finele lui 2011. Intrarea în vigoare a legislației privind coplata și taxa clawback revizuită va constitui acțiune prealabilă pentru încheierea celei de-a treia evaluări.
• Continuarea progreselor în implementarea noilor sisteme de tehnologia informației în cadrul sectorului de sănătate. Auditarea registrelor de pacienți este în curs de desfășurare, această activitate urmând a fi finalizată până la finele anului 2011. În anul 2012, vom lansa noile carduri de sănătate de care vor beneficia toți participanții, care vor ajuta la procesul de control al fraudelor și abuzurilor din sistem și la o mai bună monitorizare a cheltuielilor angajate. Vom introduce de asemenea un nou modul electronic de prescripții pentru Sistemul Informatic Național de Sănătate, în a doua jumătate a anului 2012. Vom internaliza Sistemul Conturilor Naționale de Sănătate și vom iniția dezvoltarea Sistemului de Evaluare a Tehnologiei Sănătății până la sfârșitul anului 2011. Aceste mecanisme vor asigura menținerea în viitor a cheltuielilor în limita alocărilor.

13. Îmbunătățirea administrării fiscale și lupta împotriva evaziunii fiscale reprezintă elemente cruciale în strategia noastră de creștere a veniturilor. Înregistrăm progrese în realizarea unei reforme cuprinzătoare a ANAF. Totuși, nu s-au obținut încă îmbunătățiri susținute în colectarea impozitelor și sperăm că eforturile noastre continue vor genera astfel de rezultate pe viitor. Printre cele mai importante evoluții se numără cele de mai jos:

• Am reconsiderat poziția privind planurile anterioare de a introduce impozitarea simplificată pentru contribuabilii mici. Acum ne propunem să utilizăm mijloace administrative pentru a anula înregistrarea în scopuri de TVA a contribuabililor care contribuie cu sume mici la veniturile bugetului de stat, ce reprezintă 60% din companiile înregistrate, dar care contribuie doar cu 1% la veniturile fiscale ale bugetului. Prin consultarea cu experții UE și ai FMI, vom conveni măsuri de reducere cu 20% a numărului de persoane înregistrate ca plătitori de TVA până la finele lunii septembrie 2012 (comparativ cu finele lunii septembrie 2011) (criteriu structural modificat, finele lunii decembrie 2011). Acest sistem va ajuta la diminuarea fraudelor și ne va permite să redirecționăm resursele administrației fiscale către controlul conformării marilor contribuabili.
• Am demarat implementarea strategiei bazate pe metodele indirecte de control, în vederea începerii controlului persoanelor fizice în anul 2012. Pentru a accesa informațiile deținute de terți, am încheiat acorduri cu majoritatea instituțiilor care furnizează astfel de date, inclusiv cu Registrul Fondului Funciar.
• Am adoptat hotărârea Guvernului privind restructurarea ANAF și am închis 141 de administrații la nivel regional pentru a reduce costurile colectării. Personalul ANAF a fost redus cu 8% de la finele anului 2010. Am inițiat de asemenea o reformă de regionalizare, cu beneficii pe termen lung în eficientizarea administrării, începând cu direcția pentru mari contribuabili.

• Vom reduce numărul de mari contribuabili aflați sub administrarea direcției mari contribuabili la aproximativ 2.000 începând cu anul 2012.
• În luna septembrie am adoptat o strategie de risc în materie de conformare, în concordanță cu cele mai bune practici. Ca un prim pas, am înființat deja un departament responsabil cu evaluarea riscului și ne aflăm în plin proces de colectare a datelor pentru a putea realiza această analiză de risc. Procedura de analiză de risc a fost adoptată în luna septembrie, procedură pe baza căreia vor fi selectați contribuabilii persoane fizice în vederea controlului.
• Ne propunem să realizăm o extindere a depunerii electronice și simplificarea în continuare a declarațiilor fiscale și a numărului de plăți ce trebuie efectuate, cu scopul de a crea un birou unic pentru depunerea declarațiilor și efectuarea plăților. În perioada ianuarie-septembrie 2011, 40% din totalul declarațiilor fiscale depuse la ANAF au folosit facilitatea de depunere electronică.
• Vom revizui totodată procesele de rambursare a TVA în sensul raționalizării intervalului de timp în care sunt efectuate aceste rambursări și al rezolvării dificultăților apărute de la expirarea schemei temporare de taxare inversă. Recent, direcția mari contribuabili a renunțat la practica de a solicita documente suplimentare pentru examinarea cererilor de rambursare de TVA.
• Pentru reducerea arieratelor fiscale, care au crescut vertiginos odată cu criza economică, a fost aprobată în luna martie o nouă schemă de eșalonare la plată. În luna octombrie, am introdus o altă schemă care permite ștergerea parțială sau totală a penalităților aferente arieratelor anterioare lunii august 2011. Vom avea în vedere și alte opțiuni dacă nu se va vedea o îmbunătățire substanțială a situației în următoarele luni.

Sectorul Financiar

14. Tensiunile de pe piețele titlurilor de stat din zona euro au avut o influență puternică asupra condițiilor pieței economice și financiare din Romania în trimestrul al treilea. Sectorul bancar românesc, în ansamblu, a înregistrat pierdere în acest trimestru, datorită creșterii provizioanelor. Creditele neperformante (credite trecute de scadență cu peste 90 zile și/sau pentru care au fost inițiate procedurile judiciare) au crescut la 14,2% în luna septembrie. Activitatea de creditare începe să își revină, creșterea consemnată pe segmentul companiilor devansând ușorul declin înregistrat pe segmentul persoanelor fizice, însă, în termeni reali, dinamica creditului rămâne fragilă. Sistemul bancar se menține bine capitalizat, având o rată medie de adecvare a capitalului de 13,4% și o rată a fondurilor proprii de nivel unu de 12,9 procente la finele lunii septembrie.

15. Amendamentele finale la legislația privind soluționarea băncilor cu probleme, în vederea introducerii competențelor de tip bridge bank, trebuie să fie finalizate până la finele lunii noiembrie. În lumina evoluțiilor nefavorabile din mediul internațional, vom introduce în continuare măsuri de sprijinire a vigilenței operaționale și al întărire a fundamentelor instituționale ale mecanismelor de siguranță financiară până la finele acestui an. Concret: (i) Fondul de Garantare a Depozitelor va adera la Comitetul Național de Stabilitate Financiară ca membru cu drepturi depline; (ii) BNR și FGD vor semna un memorandum de înțelegere care va include procedurile necesare pentru îmbunătățirea schimbului de informații, asigurarea identificării timpurii a instituțiilor de credit cu probleme, precum și elaborarea de planuri alternative pentru aceste instituții în cazul situațiilor neprevăzute; (iii) sub îndrumarea Direcției supraveghere, BNR va înființa un grup de lucru comun împreună cu Fondul de Garantare a Depozitelor (FGD), care va avea ca scop, printre altele, să elaboreze planuri alternative pentru situații neprevăzute, să finalizeze procedurile operaționale intra- și interinstituționale și să realizeze testări practice și simulări. Acest grup de lucru va dispune de o experiență adecvată și de resursele necesare pentru a putea îndeplini aceste obiective care sunt prioritare. Finanțarea suplimentară necesară pentru îndeplinirea obligațiilor FGD (inclusiv pentru băncile de tip bridge bank și tranzacțiile de cumpărare de active cu asumare de pasive) va fi pusă la dispoziție în termen de 5 zile lucrătoare de către MFP în conformitate cu termenii și condițiile ("de recuperare a costurilor") agreate de către MFP fără a mai fi limitată la soldul existent în contul de privatizare, iar amendamentele legislative vor permite finanțarea prin intermediul operațiunilor de trezorerie ale MFP.

16. Pentru a respecta angajamentul de introducere a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (SIRF) în sectorul bancar, la începutul anului 2012, BNR se va sigura că, în cazul în care provizioanele prudențiale depășesc provizioanele SIRF, calibrarea filtrelor prudențiale pentru provizioane și solvabilitate va păstra în mod substanțial abordarea curentă și nu va conduce la o reducere a indicatorilor de solvabilitate a băncilor comparativ cu regimul actual de provizionare. BNR va finaliza urgent consultările cu comunitatea bancară pentru a ajunge la o înțelegere comună privind aspectele legate de calibrare până la finele lunii noiembrie 2011. Sumele nete care vor apărea la începutul anului 2012 din reluarea provizioanelor ca urmare a noului tratament contabil și care sunt tratate ca rezultat reportat din provizioane specifice pentru a susține capitalul de reglementare nu vor fi impozitate atâta timp cât ele sunt menținute în contul de câștiguri reținute. Autoritățile se vor asigura că pe o bază continuă provizioanele SIRF, precum și orice alte filtre prudențiale suplimentare aplicate de BNR sunt deductibile în scopuri fiscale atunci când sunt constituite și sunt supuse impozitării în momentul când sunt reluate. Pentru a-și menține capacitatea actuală de supraveghere eficientă a sectorului bancar, BNR își va consolida expertiza în domeniul SIRF, inclusiv prin consultarea cu experți internaționali.

17. BNR va monitoriza îndeaproape impactul reglementărilor recente privind creditarea în valută a persoanelor fizice și va recalibra limitele pe măsură ce va fi necesar pentru a se asigura că nivelul prețului aferent acestor credite în valută acordate persoanelor fizice, inclusiv creditele ipotecare, este evidențiat corespunzător și reflectă riscurile creditării către populație. Deoarece păstrarea disciplinei în domeniul creditării și evitarea hazardului moral între debitori contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea stabilității financiare, vom continua să evităm adoptarea de inițiative legislative (precum legea insolvenței persoanelor fizice și propuneri privind colectarea debitelor) care ar submina disciplina în domeniul creditării. BNR se va asigura că orice proces viitor de consolidare a sectorului bancar va conduce la apariția unor instituții de credit bine capitalizate susținute de o bază solidă de acționari din mediul privat. Vom amenda legislația privind falimentul societăților de asigurări, care va intra în vigoare până la finele lunii aprilie 2012.

Politica monetară

18. În perioada scursă din luna iulie, rata anuală a inflației totale a scăzut mai mult decât se prognozase anterior, pe fondul scăderii prețurilor produselor alimentare și al dispariției efectului de runda întâi al majorării cotei TVA. Acum anticipăm atingerea de către BNR a țintei de inflație stabilite pentru anul 2011, în condițiile în care ne așteptăm ca rata inflației să își continue declinul până la nivelul de aproximativ 3,3% la finele anului. În ipoteza absenței unor șocuri semnificative pe partea de ofertă și a unei deprecieri a cursului de schimb, este foarte posibil ca inflația să se situeze în 2012 în interiorul intervalului din jurul punctului central al țintei băncii centrale. Cu toate acestea, riscurile la adresa inflației persistă în mod special din cauza ajustărilor în plus necesare în prețurile administrate și din redresarea dinamicii costurilor salariale. Aceste presiuni, împreună cu instabilitatea care se manifestă pe piețele financiare internaționale, precum și riscurile asociate unor presiuni exercitate asupra cursului de schimb și fluxurilor volatile de capital necesită menținerea, în continuare, a atitudinii prudente a politicii monetare. Vom menține neschimbate în lunile următoare ratele rezervelor minime obligatorii și vom acționa judicios în privința ratei dobânzii de politică monetară.

Reforme structurale

Reforme strategice și de reglementare în domeniile transporturi și energie

19. Suntem în continuare convinși că reformele cuprinzătoare din sectoarele energie și transporturi sunt cruciale pentru îmbunătățirea eficienței în sectorul public, îmbunătățirea perspectivelor de creștere pe termen mediu și creșterea ratei de absorbție a fondurilor structurale. În sectorul transporturi, vom elabora în lunile următoare o nouă strategie generală de transport și un master plan pentru România, echilibrând cererea în creștere, asigurând complementaritățile dintre diferitele moduri de transport într-o manieră eficientă, precum și mijloacele fiscale disponibile, în paralel cu definirea priorităților de investiții pe termen mediu și lung. Continuăm implementarea măsurilor de reducere a cheltuielilor și de creștere a veniturilor, în concordanță cu cele specificate în scrisorile noastre din 9 iunie și 14 septembrie 2011. Renegocierea contractelor existente și aplicarea costurilor standard vor reduce substanțial costurile de transport rutier urban și ale industriilor de cale ferată. Am reușit să reducem arieratele companiilor de transport al pasagerilor și de infrastructură prin intermediul unor scheme specifice și avem în vedere pași suplimentari în acest sens, condiționați de viabilitatea financiară a acestor companii în urma aplicării reformelor și de reglementările comunitare privind ajutorul de stat. Pentru a aduce sectorul de cale ferată mai aproape de viabilitatea economică, vom continua procesul de închidere a 1.000 kilometri de linie neutilizată la capacitate. În plus, vom scoate la licitație cei 1.600 de kilometri de linie rămași așa cum am convenit și, în cazul în care procedura eșuează, aceștia vor fi închiși. În sfârșit, vom elabora până la finele lunii martie 2012 modalități de îmbunătățire a generării veniturilor și gestionării fondului imobiliar al diferitelor companii de stat din sectorul transporturi, posibil prin înființarea unei companii imobiliare speciale.

20. Avem în vedere reforme majore pentru sectorul energetic. Am modificat strategia națională în domeniul energiei în sensul atragerii capitalului privat și permiterii unei maniere mai transparente, flexibile și competitive de a produce și livra energie. În vederea îmbunătățirii cadrului de stabilire a prețurilor și a cadrului de reglementare, avem în vedere pașii următori1:

___________

1 În cazul în care procedurile de infringement ale UE necesită acțiuni mai rapide, ne vom conforma acestor cerințe.

• Guvernul va aproba și va transmite către Parlament, până la mijlocul lunii decembrie, o lege prin care se va asigura transpunerea completă a Pachetului Energie 3, așa cum s-a convenit cu CE, inclusiv independența funcțională și financiară a ANRE, un regim unbundling corespunzător și definirea categoriilor de consumatori vulnerabili.
• Vom aproba până la finele lunii ianuarie 2012 un memorandum guvernamental (după obținerea acordului din partea FMI și CE), o foaie de parcurs pentru eliminarea treptată a prețurilor reglementate la gaze și electricitate, specificând calendarul și pașii intermediari, așa cum s-a prevăzut în Memorandumul suplimentar de înțelegere cu UE. Vom înainta de asemenea Parlamentului legislația aferentă până la aceeași dată. Pentru a asigura buna funcționare a procesului de dereglementare a prețurilor, vom elimina toate barierele de ordin legal, de reglementare și fizice din calea comerțului transfrontalier cu electricitate și gaze. De asemenea, vom asigura menținerea competiției pe piețele de energie, în special pe piața de gaze naturale.

• Am întreprins deja acțiuni pentru a ne asigura că nu vor fi prelungite contractele bilaterale pentru energie existente ale companiilor de stat și că prețurile acestora vor fi ajustate la prețul pieței cât de repede permite legea, precum și că noile contracte bilaterale vor fi construite transparent și nediscriminatoriu prin OPCOM (electricitate) și alte proceduri competitive, inclusiv prin posibilitatea de a dezvolta o platformă de schimb (gaze), și vor fi publicate.
• Pentru a alinia mai bine CUG la costurile efective, vom adopta o hotărâre de majorare a CUG pentru consumatorii industriali cu încă 5% de la 1 ianuarie 2012 (acțiune prealabilă).

Întreprinderile de stat

21. Ne menținem ambițiile pentru agenda de reforme a companiilor de stat, deși este nevoie de acțiuni suplimentare pentru îndeplinirea acesteia. Eforturile noastre au contribuit la atingerea țintelor indicative ale celui de al treilea trimestru stabilite pentru balanța operațională și arieratele companiilorcheie. Am îmbunătățit de asemenea monitorizarea întreprinderilor de stat incluse în administrația centrală și am înregistrat progrese cu o bază de date similară pentru întreprinderile de stat de la nivel local. Restructurarea ÎS ale administrației centrale progresează. Planurile de restructurare pentru toate cele 154 de companii specificate în scrisoarea de intenție din luna iunie au fost finalizate. Procesul de implementare și perfecționare a acestor planuri a demarat deja. Pentru companiile de stat ale administrației centrale rămase în baza noastră de date, vom elabora planurile până la finele lunii decembrie 2011, în concordanță cu îndrumarea primită de la echipă cu privire la scopul și conținutul acestor planuri.

22. Eforturile de privatizare nu au progresat așa de rapid cum anticipasem, însă ne menținem angajamentul de a oferi spre vânzare pachete minoritare și majoritare de acțiuni deținute într-o serie de companii, în lunile care urmează. Criteriul structural legat de numirea consultanților de privatizare nu a fost îndeplinit, însă intenționăm să rectificăm această situație până la următoarea ședință a consiliului FMI (acțiune prealabilă). Privatizarea acestor companii se va realiza printr-un proces care va ține cont de realitatea piețelor (market-friendly) și ne vom consulta îndeaproape cu reprezentanții FMI și cu cei ai CE. Consultanții de tranzacție vor avea sarcina de a elabora rapoarte de evaluare și de a recomanda și justifica prețul la care se oferă acțiunile în vederea încheierii unor tranzacții de succes. Acțiunile de privatizare planificate sunt următoarele:

• Primul grup de companii care vor fi oferite până la finele lunii aprilie 2012 include: (i) Oltchim (vânzarea acțiunilor publice rămase către un investitor strategic), (ii) Tarom (IPO pentru 20% din acțiuni), (iii) Transelectrica (SPO pentru un pachet de acțiuni de 15% plus o majorare ulterioară de capital de aproximativ 12%), (iv) Transgaz (SPO pentru un pachet de acțiuni de 15%); și (v) Poșta Română (pachet minoritar). De asemenea, Societatea de Exploatare Minieră de Cupru Cuprumin va fi privatizată până la mijlocul lunii februarie, iar IPO pentru un pachet de acțiuni de 15% la Romgaz va fi realizată până la finele lunii iunie.
• Al doilea grup de companii include (i) Hidroelectrica (IPO pentru 10% în vederea majorării de capital) și (ii) Petrom (se va relansa SPO pentru 9,84% din acțiuni), (iii) CFR Marfă (privatizare majoritară parțială până la finele anului 2012, posibil cu sprijinul BERD și IFC). Numirea consultanților de tranzacție pentru acest grup va fi finalizată până la mijlocul lunii februarie 2012 (criteriu de referință structural).
• Al treilea grup include (i) Electrica Serv (privatizare majoritară a tuturor companiilor regionale în curs de înființare); (ii) Nuclearelectrica (cel puțin 10% prin majorare de capital); (iii) S.C. Electrica Furnizare - S.A. (inclusiv activitatea de furnizare transferată de la S.C. Electrica - S.A., privatizare majoritară); (iv) cele 3 sucursale de distribuție rămase ale Companiei Electrica (privatizare minoritară). Desemnarea consultanților juridici pentru acest grup va fi finalizată până la sfârșitul lunii ianuarie.
• Desemnarea consultanților juridici va fi finalizată până la sfârșitul lunii iunie pentru (i) noua companie producătoare de energie Hunedoara care se va înființa prin fuzionarea centralelor electrice Paroșeni și Mintia și prin achiziționarea celor 4 mine viabile de la CNH (privatizare majoritară); și (ii) pentru noul producător de energie ce va fi creat prin fuziunea SNLO și a celor 3 complexuri energetice de la Craiova, Rovinari; și (iii) Turceni ElCen București (privatizare majoritară).

23. Pe lângă privatizări, vom continua pregătirile pentru rezolvarea situației financiare a companiei Termoelectrica. Până la finele anului 2011, activele valoroase vor fi fie extrase prin executare silită de către ANAF, fie vor fi vândute. Partea din companie rămasă va fi plasată în procedură de lichidare voluntară de asemenea până la finele lui 2011.

24. A fost elaborată o reformă generală a guvernanței corporative, care necesită realizarea de audituri externe independente periodice, publicarea trimestrială a datelor financiare, întărirea principiilor OCDE privind guvernanța corporativă și a drepturilor acționarilor minoritari. Am aprobat legislația în luna noiembrie 2011, cu o oarecare întârziere față de ceea ce s-a prevăzut inițial prin criteriul de referință structural, pentru a permite o dezbatere publică completă. Pentru companiile de stat, această lege prevede o distincție mai clară între rolul ministerelor de linie și cel al conducerii, dar și cerințe privind calificarea corespunzătoare a conducerii și membrilor consiliului. A fost aprobată o ordonanță de guvern prin care se transferă controlul financiar al companiilor de stat de la ministerele ordonatoare la MFP, inclusiv mecanismele îmbunătățite de raportare. Experiența managementului privat va fi adusă în cele mai mari dintre companiile de stat care rămân cu capital majoritar de stat, în conformitate cu criteriile descrise în scrisoarea de intenție din luna septembrie 2011. Căutările pentru management vor începe în luna noiembrie, iar echipele private de management vor fi selectate până la finele lunii ianuarie 2012, pentru ca apoi să poată prelua posturile aferente pe cât de repede va permite legea. În cazurile în care se vor vinde machete minoritare semnificative, acest calendar ar putea fi ajustat pentru a permite participarea unor noi acționari minoritari. Pe baza experienței din implementarea acestui exercițiu, ne angajăm în mod ferm la creșterea numărului de companii de stat cu management privat în decursul anului 2012.

Alte reforme structurale

25. Continuăm reformele pieței muncii, iar legislația recent implementată a avut un impact pozitiv. După intrarea în vigoare a noului Cod al muncii la 30 aprilie, pe fondul recuperării economice, au fost semnate peste un milion de noi contracte, 33% dintre acestea fiind contracte pe perioadă determinată. Vom continua să monitorizăm îndeaproape implementarea noului Cod al muncii și efectele acestuia asupra rezultatelor de pe piața muncii. Implementarea Codului de dialog social a stagnat datorită prelungirii procesului de consultare cu partenerii sociali în privința definirii sectoarelor pentru negocierea contractelor colective de muncă. Vom facilita consultarea tripartită pentru a ajunge la un acord și ne vom asigura că noua legislație respectă directivele Uniunii Europene și convențiile de bază ale ILO. Legea asistenței sociale, care are scopul de a eficientiza prestațiile sociale și de a spori eficiența protecției sociale, a fost adoptată de Parlament. Ea va fi urmată de modificări importante ale legislației secundare. Măsurile globale de reformă a asistenței sociale vor conduce la economii fiscale de aproximativ 0,8% din PIB în perioada 2010-2013.

26. Ne menținem angajamentul de a îmbunătăți intrarea pe piețele de comerț cu amănuntul pentru a menține un mediu competitiv, pentru a încuraja inovarea și a spori eficiența. În acest sens, vom elimina, până la finele lui ianuarie 2012, barierele nejustificate în calea deschiderii magazinelor mari de comerț cu amănuntul. Vom realiza un Raport privind Respectarea standardelor și codurilor (ROSC) pe tema sistemelor de insolvența corporațiilor și a drepturilor creditorilor la începutul anului 2012.

27. Sunt în curs de implementare măsuri de reformă a sistemului judiciar menite să sporească eficacitatea acestuia, să unifice jurisprudența și să combată corupția, ceea ce va asigura un mediu de afaceri transparent și va impulsiona performanțele economice. Una dintre prioritățile de vârf ale Guvernului în ceea ce privește reforma în justiție o reprezintă implementarea cu succes a noilor coduri fundamentale de drept în România: Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală. Codul civil a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 și Guvernul a adoptat măsuri care să asigure implementarea fără probleme a acestuia. Totodată, Ministerul Justiției susține tranziția către noul cadru legal. Măsurile de implementare a celorlalte trei coduri noi și orice alte măsuri suplimentare necesare pentru noul Cod civil vor fi identificate de studiile de impact ce sunt actualmente în curs de realizare. Vom întreprinde de asemenea reforme și în sectorul agricol - inclusiv prin accelerarea identificării și înregistrării terenurilor agricole - cu scopul de a îmbunătăți siguranța alimentară și de a crește perspectivele de export.

Tabelul 1. România: Ținte cantitative în cadrul Programului


2010 decembrie realizat
2011 2012
martie realizat iunie realizat septembrie decembrie program martie program iunie indicativ septembrie indicativ decembrie indicativ
program preliminat
I. Criterii cantitative de performanță
1. Plafonul variației cumulate a activelor externe nete (milioane euro)1/2
2. Soldul cumulat al bugetului general consolidat (milioane lei)3
3. Stocul arieratelor bugetului de stat și sistemului de asigurări sociale (miliarde lei)
4. Plafonul garanțiilor bugetului general consolidat emise de la finele lui 2008 (valoare nominală, în miliarde lei)
II. Criterii de performanță permanente
5. Neacumularea de arierate la datoria externă
III. Consultări pe inflație
6. Rata inflației de 12 luni în prețuri de consum
Interval exterior (limita superioară) Interval interior (limita superioară) Punct central
Interval interior (limita inferioară) Interval exterior (limita inferioară)
IV. Ținte orientative
7. Cheltuielile primare curente ale bugetului general consolidat (exclusiv fonduri UE și asistență socială, milioane lei)
8. Soldul operațional (venituri fără impozite și dobânzi), exclusiv subvențiile, pentru ÎS principale (definite în MTÎ)(miliarde lei)4
9. Stocul de arierate al ÎS principale
(definite în MTÎ) (miliarde lei)
10. Stocul arieratelor bugetelor locale
(miliarde lei)
11. Plafonul execuției Programului PNDI (milioane lei)5

20.026

-33.621

0,19

7,6



0



-
-
7,9
-
-

131.938


-6,8


17,9

0,91

-

119

-5.254

0,13

8,1



0



-
-
8,0
-
-

30.670


-0,7


19,2

0,82

-

1.896

-11.260

0,11

6,0



0



-
-
8,0
-
-

62.578


-1,8


19,7

0,81

-

-150

-17.500

0,15

14,0



0



6,2
5,2
4,2
3,2
2,2

96.350


-3,6


19,2

0,85

-

292,8

-13.685

0,10

5,8



0



-
-
3,5
-
-

94.133


-2,4


18,5

0,82

-

500

-23.953

0,10

14,0



0



5,7
4,7
3,7
2,7
1,7

130.700


-4,0


15,9

0,80

-

0

-3.100

0,08

14,0



0



4,1
3,1
2,1
1,1
0,1

31.600


-1,5


17

0,70

200

250

-6.800

0,07

14,0



0



4,4
3,4
2,4
1,4
0,4

63.400


-2,2


15

0,60

400

250

-8.500

0,06

14,0



0



5,9
4,9
3,9
2,9
1,9

93.900


-2,7


10

0,50

700

250

-12.210

0,05

14,0



0



5,2
4,2
3,2
2,2
1,2

128.300


-3,2


5

0,40

1.000

1 Cifra aferentă lunii decembrie 2010 reprezintă stocul.

2 Fluxuri cumulate față de stocul la decembrie 2010. Ținta pentru septembrie este ajustată în jos de la 250 de milioane la -150 de milioane datorită transferului întârziat de 400 de milioane de la Banca Mondială.

3 Cifre cumulate pe parcursul anului calendaristic (ex. cifra la martie 2011 este cumulativă de la 1 ianuarie 2011).

4 Ținte indicative ajustate pentru finele lunii septembrie și finele lunii decembrie.

5 Cifre cumulate în cursul anului calendaristic (ex. cifra la martie 2012 este cumulat de la 1 ianuarie 2012)

Tabelul 2. România: Performanțe în cadrul celei de-a treia evaluări

Măsura Data vizată Comentariu
Acțiuni prealabile
1. Desemnarea consultantului juridic pentru Hidroelectrica, a consultanților de tranzacție pentru Oltchim și Transelectrica și publicarea licitației pentru consultantul de privatizare la Romgaz, Tarom și Transgaz
2. Promulgarea legii privind coplata și a legii revizuite privind taxa de clawback
3. Majorarea prețului la gaze pentru consumatorii industriali, în vederea alinierii în continuare cu formula CUG, cu 5%.
Criterii cantitative de performanță
1. Soldul total al bugetului general consolidat
2. Plafonul garanțiilor bugetului general consolidat
3. Plafonul arieratelor interne ale bugetului de stat și sistemului asigurărilor sociale
4. Neacumularea de arierate externe la plată
5. Plafon active externe nete
Ținte cantitative indicative
1. Plafonul cheltuielilor primare curente ale bugetului general consolidat
2. Plafonul soldului operațional al principalelor ÎS
3. Plafonul stocului de arierate la ÎS
4. Plafonul stocului de arierate ale autorităților locale
Interval de consultare pe inflație
Interval interior
Interval exterior
Criterii de referință structurale
1. Realizarea reformelor la ÎS cuprinzând (i) desemnarea consultanților juridici pentru privatizarea CFR Marfă, TAROM, Transelectrica, Transgaz, Romgaz; (ii) elaborarea de planuri de acțiune pentru restul ÎS de la nivel central; (iii) elaborarea de mecanisme care să faciliteze restructurarea și securitizarea arieratelor ÎS
2. Finalizarea unei analize cuprinzătoare a portofoliului de investiții existent, în care să se stabilească prioritatea și să se evalueze proiectele existente, în vederea concentrării pe acele proiecte a căror finanțare poate fi asigurată integral, examinarea viabilității proiectelor vechi, a celor cu prioritate redusă și a celor neviabile, în vederea întreruperii lor, și producerea unui raport final și a unui plan de acțiune
3. Amendarea legislației în sensul de a permite utilizarea resurselor fondului de garantare a depozitelor pentru a facilita restructurarea băncilor, inclusiv tranzacții de achiziții și asumare
4. Selectarea consultanților pentru reforma ÎS (i) selectarea consultanților de tranzacție pentru grupul 1 și (ii) selectarea consultanților juridici pentru grupul 2

5. Aprobarea legislației de îmbunătățire a guvernanței ÎS
6. Impunerea unei taxe revizuite de clawback companiilor farmaceutice, taxă care să aibă la bază creșterea costurilor acestora sau peste un nivel prestabilit
7. Introducerea unui sistem simplificat pentru contribuabilii mici care se situează sub plafonul de înregistrare TVA, cu asistență de la FMI și CE, și solicitarea în același timp a aprobării Consiliului de miniștri al UE pentru a majora plafonul de la care înregistrarea în scopuri de TVA devine obligatorie la 50.000 euro
8. Elaborarea de amendamente comprehensive la legislația din domeniul sanitar care să soluționeze deficiențele bugetare ce persistă în acest sector și să asigure servicii sanitare de calitate
Criterii de referință structurale noi
1. Elaborarea de măsuri de reducere cu 20% a înregistrării în scopuri de TVA a micilor contribuabilii până la finele lunii septembrie 2012 (față de nivelul de la finele lunii septembrie 2011)
2. Desemnarea consultanților de tranzacție pentru grupul 2 și a consultantului juridic pentru grupul 3, conform celor prevăzute în MPEF

30 septembrie 2011
30 septembrie 2011
30 septembrie 2011
30 septembrie 2011
30 septembrie 2011


30 septembrie 2011
30 septembrie 2011
30 septembrie 2011
30 septembrie 2011


30 septembrie 2011
30 septembrie 2011


15 iulie 2011





30 septembrie 2011






30 septembrie 2011


31 octombrie 2011


31 octombrie 2011
30 noiembrie 2011

31 decembrie 2011



31 decembrie 2011




31 decembrie 2011


15 februarie 2012



Îndeplinit
Îndeplinit
Îndeplinit
Îndeplinit
Îndeplinit

Îndeplinit
Îndeplinit
Îndeplinit
Îndeplinit

Îndeplinit
Îndeplinit


Parțial îndeplinit/parțial reprogramat ca acțiune prealabilă



Parțial îndeplinit






Îndeplinit


Parțial îndeplinit/parțial reprogramat ca acțiune prealabilă
Îndeplinit
Reprogramat ca acțiune prealabilă
Modificat

ANEXA II. ROMÂNIA: MEMORANDUM TEHNIC DE ÎNȚELEGERE (MTÎ)

30 noiembrie 2011

1. Prezentul memorandum tehnic de înțelegere (MTÎ) definește variabilele incluse în criteriile de performanță cantitative și în țintele indicative specificate în Memorandumul de politici economice și financiare (MPEF), premisele principale, metodele care vor fi utilizate pentru evaluarea performanței programului și obligațiile în materie de raportare în vederea asigurării unei monitorizări adecvate a evoluțiilor economico-financiare. Criteriile de performanță cantitative, țintele indicative și criteriile de performanță structurale pentru 2011 și 2012 sunt prezentate în tabelele 1 și, respectiv 2, ale MPEF.

2. În accepțiunea programului, ratele de schimb ale leului românesc (RON) față de euro se stabilesc la 4,2848 RON = 1 euro, față de dolarul SUA la 3,2045 RON = 1 $, față de yenul japonez la 3,9400 RON = 100 ¥ și față de lira sterlină la 4,9673 RON = 1 £, ratele fiind cele postate pe website-ul Băncii Naționale a României (BNR) la data de 31 decembrie 2010. Ratele de schimb față de alte valute, acolo unde sunt aplicabile, vor fi de asemenea acelea postate pe website-ul BNR în data de 31 decembrie 2010.

3. În accepțiunea programului, bugetul general consolidat include entitățile definite în bugetele pe 2011 și 2012. Acestea sunt: guvernul central (bugetul de stat, trezoreria, entitățile de stat autofinanțate incluse în buget etc.), autoritățile locale, fondurile de asigurări sociale (pensii, sănătate și șomaj), Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și administrația Fondului Proprietatea. Prezenta definiție a bugetului general consolidat include de asemenea orice fonduri noi sau alte programe speciale bugetare și extrabugetare care ar putea fi create pe parcursul perioadei programului pentru a desfășura operații de natură fiscală, așa cum se definește în "Manualul FMI pentru statisticile financiare guvernamentale 2001". Autoritățile vor informa imediat experții FMI cu privire la crearea oricărui astfel de fond sau program nou. După cum se precizează în MPEF (¶3) și (¶11) de mai jos, această definiție va fi extinsă pentru a include și întreprinderile de stat incluse în bugetul general consolidat în cadrul ESA95, după finalizarea evaluării efectuate de către Eurostat.

Criterii de performanță cantitative, ținte indicative, banda de consultare pe inflație
și criterii de performanță permanente

A. Limita privind variația activelor externe nete

4. În accepțiunea programului, activele externe nete (AEN) sunt definite ca AEN ale BNR minus obligațiile Trezoreriei față de Fondul Monetar Internațional.

5. AEN ale BNR sunt definite ca valoarea în euro a activelor externe brute ale BNR (inclusiv rezervele minime obligatorii ale băncilor comerciale menținute la BNR) minus pasivele externe brute ale BNR și vor fi măsurate pe baza definițiilor operaționale ale BNR, și nu a celor contabile. Activele și pasivele externe denominate în non-euro vor fi convertite în euro la ratele de schimb ale programului.

6. Activele externe brute ale BNR se definesc ca incluzând deținerile de DST ale BNR, poziția rezervei țării la FMI, deținerile de numerar, titlurile și depozitele în străinătate în valute străine convertibile. Se exclud din rezervă: (i) aurul și alte metale prețioase; (ii) activele în valute neconvertibile; (iii) activele nelichide; (iv) orice active care sunt angajate, colateralizate sau se află sub o altă obligație, dacă acestora nu le este asociat și un pasiv extern brut; (v) creanțe asupra rezidenților; și (vi) creanțe în valută decurgând din instrumente derivate în monede străine vizavi de moneda națională (cum ar fi, futures, forwards, swaps și options).

7. Pasivele externe brute ale BNR se definesc ca toate pasivele în valute străine față de rezidenți și nerezidenți, inclusiv angajamentele de vânzare de valute străine decurgând din instrumente derivate (cum ar fi, futures, forwards, swaps și options) și tot creditul nerambursat de la FMI, dar excluzând (i) depozitele în valută ale băncilor legate de rezervele minime obligatorii; și (ii) depozitele în valută ale Guvernului la BNR. Prezenta definiție are ca scop aducerea conceptului de pasive externe mai aproape de definiția balanței de plăți, pe care se bazează țintele.

Limita pentru variația cumulată a activelor externe nete de la începutul anului 2011 și 2012 (în milioane euro)1

___________

1 CP = criteriu de performanță; date la finele lunii. Fluxurile sunt cumulative de la începutul aceluiași an calendaristic (de exemplu, cifra din martie 2012 este cumulativă începând din 1 ianuarie 2012). Stocurile anului curent sunt obținute prin adăugarea rulajelor la stocul final al anului precedent.

2010 2011 2012
decembrie martie iunie septembrie decembrie martie iunie septembrie decembrie
stoc realizat realizat realizat CP CP indicativ indicativ indicativ
Variația cumulată a AEN 20.026 1192 1.896 293 500 0 250 250 250
Poziția din memorandum: active externe brute 32.432 996 2.793 1.206 1.000 0 250 -350 -1250

2 CP îndeplinit cu o ajustare pentru suma de 300 de milioane de euro virați de BM.

8. Țintele AEN la 31 decembrie 2011 și 31 martie 2012 vor fi ajustate în sus (în jos) cu întregul cuantum al surplusului (deficitului) realizat față de proiecția de bază din plasamentul de obligațiuni externe al Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Țintele AEN vor fi de asemenea ajustate (i) în sus (în jos) cu surplusul (deficitul) din tragerile în cadrul programului legate de proiecția de bază [tragerile în program se definesc ca trageri externe de la creditorii oficiali (BM și CE) care sunt utilizabile pentru finanțarea bugetului de stat total] și (ii) în sus cu creșterea rezervelor minime obligatorii ale băncilor comerciale menținute la BNR față de finele lui decembrie 2010 (6.797 milioane euro), măsurate la ratele de schimb ale programului.

Tragerile externe din program - proiecții de bază (în mil. euro)

2011 2012
martie iunie septembrie decembrie martie iunie septembrie decembrie
Fluxuri cumulate de la finele
anului precedent în cadrul programului extern
1.200 1.650 2.050 2.050 2.050 2.050 2.050
Fluxuri din plasamentele externe
de obligațiuni ale MFP
1.000 0 - - -

B. Mecanismul de consultare pentru rata inflației la 12 luni

9. Intervalele de consultare trimestriale pentru rata inflației la 12 luni în prețuri de consum [așa cum sunt măsurate de indexul prețurilor de consum (IPC) publicat de Institutul Național de Statistică] sunt specificate mai jos. În cazul în care rata inflației IPC an-la-an se află în afara intervalelor exterioare specificate mai jos, autoritățile vor efectua o consultare cu FMI cu privire la politicile propuse ca răspuns înainte de a solicita alte trageri în cadrul programului. În plus, BNR va avea discuții cu experții FMI în cazul în care rata inflației IPC an-la-an se situează în afara intervalelor interioare specificate pentru finele fiecărui trimestru în tabelul de mai jos.

Intervalul de consultare pe inflație

2010 2011 2012
decembrie martie iunie septembrie decembrie martie iunie septembrie decembrie
realizat realizat realizat realizat țintă țintă indicativ indicativ indicativ
Interval exterior
(limita superioară)
5.7 4.1 4.4 5.9 5.2
Interval interior
(limita superioară)
4.7 3.1 3.4 4.9 4.2
Efectiv/Punct central 7,9 8,0 8,0 3,5 3,7 2,1 2,4 3,9 3,2
Interval interior
(limita inferioară)
2.7 1.1 1.4 2.9 2.2
Interval exterior
(limita inferioară)
1.7 0.1 0.4 1.9 1.2

C. Criteriu de performanță privind soldul bugetului general consolidat

10. Deficitul bugetar va fi monitorizat trimestrial prin soldul cash al bugetului general consolidat în clasificarea GFS 1986. Autoritățile se vor consulta cu experții FMI cu privire la măsurile de corecție în cazul unor derapaje ale veniturilor și finanțării guvernamentale.

Limita cumulată pentru soldul bugetului general consolidat 1 (în milioane lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat)
Finele lui martie 2011 (realizat)
Finele lui iunie 2011 (realizat)
Finele lui septembrie 2011 (realizat)
Finele lui decembrie 2011 (criteriu de performanță)
Finele lui martie 2012 (criteriu de performanță)
Finele lui iunie 2011 (indicativ)
Finele lui septembrie 2012 (indicativ)
Finele lui decembrie 2012 (indicativ)
-33.621
-5.254
-11.260
-13.685
-23.953
-3.100
-6.800
-8.500
-12.210

1 Cifre cumulate pe parcursul anului calendaristic (de exemplu, cifra din martie 2012 este cumulativă începând din 1 ianuarie 2012).

11. Începând cu criteriul de performanță de la finele lunii martie 2012, deficitul bugetar va fi măsurat de deasupra liniei utilizându-se datele execuției bugetare. Cheltuielile vor include valoarea lucrărilor executate în cadrul contractelor încheiate în Programul național de dezvoltare a infrastructurii (PNDI).

12. Odată ce sistemul de raportare pentru întreprinderile de stat (ÎS) va fi pe deplin funcțional, ținta de deficit bugetar va fi modificată în conformitate cu definiția extinsă a bugetului general consolidat, ce va include următoarele ÎS2: Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., Fondul Proprietatea - S.A., Metrorex - S.A., Administrația Fluvială Dunărea de Jos, CFR Călători, C.N. Huilă Petroșani - S.A., S.N. a Cărbunelui - S.A., C.N. Radiocomunicații Constanța, S.C. Intervenții Feroviare, CFR Infrastructură, Termoelectrica, Societatea Națională "Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu", S.C. Electrificare CFR - S.A., C.N. Administrația Canalelor Navigabile Constanța - S.A., S.C. CN Romarm - S.A. București, Filiala S.C. Uzina Mecanică Cugir - S.A., S.C. Șantierul Naval Mangalia - S.A., Societatea Feroviară de Turism SFT CFR, S.C. Uzina Mecanică Orăștie, Societatea de Transport Maritim și de Coastă CFR Ferry-boat - S.A., S.C. Avioane Craiova S.A., S.C. Petromin - S.A., S.C. Construcții Aeronautice - S.A., S.C. Sanevit 2003 - S.A., S.C. Uzina AutoMecanică - S.A. Moreni, S.C. Terom - S.A., S.N. Plafar - S.A., S.C. Nicolina - S.A.

___________

2 Lista ÎS ce vor fi incluse în definiția bugetului general consolidat va fi determinată de Eurostat în lunile următoare, incluzând și posibile revizuiri ale ÎS deja incluse.

13. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va furniza de asemenea date lunare pentru a măsura deficitul sub linie. Soldul bugetului general consolidat măsurat sub linie va include:

+ (i) finanțarea externă netă, excluzând câștigurile și pierderile din reevaluare;

+ (ii) variația creditului intern net din sistemul financiar, excluzând câștigurile și pierderile din reevaluarea depozitelor denominate în valute străine și incluzând ajustări pentru:

+ (a) fonduri UE primite și necheltuite încă (plăți în avans);

+ (b) cereri de rambursare ale Guvernului din fonduri UE;

+ (c) obligații ale fondului proprietatea neplătite încă;

+ (iii) variația stocului de titluri de stat emise, net de schimbările de reevaluare;

+ (iv) variații nete ale altor finanțări.

14. Dacă diferența dintre deficitul bugetului general consolidat măsurat deasupra liniei și sub linie este mai mare de 200 de milioane de lei pe fiecare trimestru pe parcursul lui 2011 și 2012, MFP se va consulta cu experții FMI.

15. Criteriul de performanță pentru soldul bugetului general consolidat la finele lunii martie 2012 (măsurat cumulat de la începutul anului) va fi ajustat în jos cu valoarea cu care cheltuielile de capital (inclusiv cheltuieli aferente fondurilor UE și planurilor de reducere a arieratelor, dar exclusiv lucrări executate în cadrul contractelor din PNDI) depășesc 6.970 milioane lei, până la o limită de 1.400 milioane lei.

D. Criteriu de performanță limitând emiterea de garanții guvernamentale către sectorul privat nefinanciar și întreprinderile publice

16. Emiterea de garanții guvernamentale către sectorul privat nefinanciar și către întreprinderile publice va fi limitată pe parcursul duratei programului. Plafonul este stabilit la 14 miliarde RON, dar poate fi ajustat în sus cu până la 9,6 miliarde RON pentru garanții destinate finanțării Proiectului Nabucco. Pe parcursul misiunilor de evaluare viitoare vor fi renegociate ținte revizuite pentru a se permite garanții publice rezonabile în contextul privatizării pachetelor majoritare de acțiuni la întreprinderile de stat și al securitizării arieratelor interne.

Plafon pentru garanțiile din bugetul general consolidat nou-emise de la finele anului 2008 până la: (în miliarde lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat)
Finele lui martie 2011 (realizat)
Finele lui iunie 2011 (realizat)
Finele lui septembrie 2011 (realizat)
Finele lui decembrie 2011 (criteriu de performanță)
Finele lui martie 2012 (criteriu de performanță)
Finele lui iunie 2012 (indicativ)
Finele lui septembrie 2012 (indicativ)
Finele lui decembrie 2012 (indicativ)
7,6
8,1
6,0
5,8
14,0
14,0
14,0
14,0
14,0

E. Criteriu de performanță privind stocul de arierate interne al bugetului de stat și sistemului de asigurări sociale

17. Criteriul de performanță stabilit cu privire la stocul de arierate la nivelul bugetului de stat și al fondurilor sociale (definite în ¶ 3 mai sus) are în vedere eliminarea lor pe durata programului. Stocul va fi măsurat net de arieratele interguvernamentale, dar Guvernul va raporta atât arieratele brute, cât și arieratele nete. În caz de necesitate, Guvernul va lua măsurile corective pentru a preveni acumularea de noi arierate. În accepțiunea programului, arierate înseamnă sume de plată trecute de scadență cu 90 de zile (în conformitate cu definiția cheltuielilor din ESA95).

Stocul de arierate la nivelul bugetului de stat și al fondurilor sociale (în miliarde lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat)
Finele lui martie 2011 (realizat)
Finele lui iunie 2011 (realizat)
Finele lui septembrie 2011 (realizat)
Finele lui decembrie 2011 (criteriu de performanță)
Finele lui martie 2012 (criteriu de performanță)
Finele lui iunie 2012 (indicativ)
Finele lui septembrie 2012 (indicativ)
Finele lui decembrie 2012 (indicativ)
0,19
0,15
0,11
0,10
0,10
0,08
0,07
0,06
0,05

F. Criterii de performanță permanente privind neacumularea de arierate externe la nivelul bugetului general consolidat

18. La nivelul bugetului general consolidat nu se vor acumula arierate la plățile externe pe durata programului. În accepțiunea acestui criteriu de performanță, un arierat la plată externă va fi definit ca o plată a bugetului general consolidat, care nu a fost efectuată în termen de 7 zile de la data scadenței. Criteriul de performanță se va aplica pe bază permanentă.

G. Ținta indicativă privind cheltuielile curente primare ale bugetului general consolidat

19. Ținta indicativă privind cheltuielile curente primare ale bugetului general consolidat este definită ca incluzând cheltuielile de personal, cheltuielile cu bunurile și serviciile exclusiv fonduri UE (specificate în categoria de împrumuturi externe nerambursabile), subvenții, transferuri către entități publice, pensii (categoria de asistență socială din bugetul asigurărilor sociale), ajutorul de stat și alte cheltuieli din categoria alte transferuri, Fondul de rezervă și alte cheltuieli clasificate în tabelele de raportare lunară. Cifrele realizate (față de care se va compara ținta) vor include plățile aferente planurilor de reducere a arieratelor.

Variația cumulată a cheltuielilor curente primare ale bugetului general consolidat1 (în milioane lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat)
Finele lui martie 2011 (realizat)
Finele lui iunie 2011 (realizat)
Finele lui septembrie 2011 (realizat)
Finele lui decembrie 2011 (indicativ)
Finele lui martie 2012 (indicativ)
Finele lui iunie 2012 (indicativ)
Finele lui septembrie 2012 (indicativ)
Finele lui decembrie 2012 (indicativ)
131.938
30.670
62.578
94.133
130.700
31.600
63.400
93.900
128.300

1 Cifre cumulate pe parcursul anului calendaristic (de exemplu, cifra din martie 2012 este cumulativă începând cu 1 ianuarie 2012).

H. Țintă indicativă privind execuția Programului național de dezvoltare a infrastructurii (PNDI)

20. Se stabilește o țintă indicativă pentru lucrările executate în cadrul programului PNDI.

Plafonul valorii lucrărilor executate în cadrul programului PNDI (în milioane lei)
Finele lui martie 2012 (indicativ)
Finele lui iunie 2011 (indicativ)
Finele lui septembrie 2012 (indicativ)
Finele lui decembrie 2012 (indicativ)
200
400
700
1.000

I. Țintă indicativă privind arieratele la nivelul bugetelor locale

21. Ținta indicativă privind stocul de arierate interne la nivelul bugetelor locale are în vedere neacumularea de noi arierate și reducerea lor pe durata programului. În caz de necesitate, Guvernul va lua măsurile corective pentru a preveni acumularea de noi arierate. În accepțiunea programului, arierate înseamnă sume de plată trecute de scadență cu 90 de zile (în conformitate cu definiția cheltuielilor din ESA95).

Stocul de arierate la nivelul bugetelor locale (în miliarde lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat)
Finele lui martie 2011 (realizat)
Finele lui iunie 2011 (realizat)
Finele lui septembrie 2011 (realizat)
Finele lui decembrie 2011 (indicativ)
Finele lui martie 2012 (indicativ)
Finele lui iunie 2012 (indicativ)
Finele lui septembrie 2012 (indicativ)
Finele lui decembrie 2012 (indicativ)
0,91
0,82
0,81
0,82
0,80
0,70
0,60
0,50
0,40

J. Monitorizarea întreprinderilor publice

22. Întreprinderile de stat sunt definite ca fiind toate companiile, institutele de cercetare și regiile autonome în care ponderea cumulată a capitalului public este de peste 50% inclusiv, deținut direct sau indirect de autoritățile locale sau centrale.

23. Se stabilește o țintă indicativă trimestrială pentru anul 2011 pentru soldul agregat operațional (EBIT - earnings before interest and taxes - câștiguri înainte de dobânzi, impozite și taxe), exclusiv subvenții, acumulat pe an calendaristic, pentru următoarele întreprinderi publice: C.N. Căi Ferate CFR - S.A., C.N. de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., C.N. a Huilei - S.A., C.N. Poșta Română - S.A., Complexul Energetic Turceni - S.A., S.C. Filiala de Întreținere și Servicii Energetice "Electrica Serv" - S.A., S.C. Metrorex - S.A., S.N. de Transport Feroviar "CFR Marfă" - S.A., S.N. Transport "CFR Călători" - S.A., C.N. Tarom - S.A., S.C. Electrocentrale București - S.A., S.C. Electrica Furnizare Transilvania Nord - S.A., S.C. Oltchim - S.A., S.C. Termoelectrica - S.A., S.N. a Lignitului Oltenia - S.A., S.C. Electrificare CFR - S.A., S.C. Intervenții Feroviare - S.A., S.C. Telecomunicații C.F.R. - S.A. Datele vor fi furnizate împreună cu rezultatele operaționale de către companie. Țintele vor fi următoarele:

Limita soldului agregat operațional1/2 (în miliarde lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat)
Finele lui martie 2011 (realizat)
Finele lui iunie 2011 (realizat)
Finele lui septembrie 2011 (preliminar)
Finele lui decembrie 2011 (ajustat, indicativ)
-6,8
-0,7
-1,8
-2,4
-4,0

1 Cifre cumulate pe parcursul anului calendaristic (de exemplu, cifra din martie 2011 este cumulativă începând din 1 ianuarie 2011).

2 Cifrele realizate la finele lunii septembrie și ținta la finele lunii decembrie exclud soldul operațional al S.C. Electrica Furnizare Transilvania Nord - S.A.

24. Se stabilește o țintă indicativă trimestrială pentru anul 2012 pentru soldul agregat operațional (EBIT - earnings before interest and taxes - câștiguri înainte de dobânzi, impozite și taxe), exclusiv subvenții, acumulat pe an calendaristic, pentru următoarele întreprinderi publice: C.N. de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., S.C. Metrorex - S.A., C.N. Căi Ferate CFR - S.A. (cuprinzând S.C. Intervenții Feroviare - S.A.), S.C. Electrificare CFR - S.A., S.C. Telecomunicații C.F.R. S.A., S.N. Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" - S.A., S.N. de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A., C.N. Tarom - S.A., S.C. Oltchim - S.A., C.N. a Huilei - S.A., S.C. Termoelectrica - S.A., S.C. Electrocentrale Deva - S.A., S.C. Electrocentrale Paroșeni - S.A., S.C. Electrocentrale Galați - S.A., S.C. Electrocentrale București - S.A., S.N. a Lignitului Oltenia - S.A., S.C. Complexul Energetic Craiova - S.A., S.C. Complexul Energetic Rovinari - S.A., S.C. Complexul Energetic Turceni - S.A., S.C. Hidroelectrica, S.C. Electrica - S.A., C.N. Poșta Română - S.A. Datele vor fi furnizate împreună cu rezultatele operaționale de către companie. Țintele vor fi următoarele:

Limita soldului agregat operațional1 (în miliarde lei)
Finele lui martie 2012 (indicativ)
Finele lui iunie 2012 (indicativ)
Finele lui septembrie 2012 (indicativ)
Finele lui decembrie 2012 (indicativ)
-1,5
-2,2
-2,7
-3,2

1 Cifre cumulate pe parcursul anului calendaristic (de exemplu, cifra din martie 2012 este cumulativă începând din 1 ianuarie 2012).

25. În eventualitatea în care una dintre aceste companii este lichidată sau pachetul său majoritar este privatizat ori este comasată cu o companie nelistată mai sus, ținta agregată menționată mai sus va fi ajustată cu ținta inițială a soldului operațional pentru acea companie. În eventualitatea în care una dintre companiile menționate mai sus este divizată într-o nouă companie, ambele companii vor rămâne sub monitorizare. În eventualitatea în care mai multe dintre companiile de mai sus sunt comasate, companiile nou-create vor rămâne sub monitorizare.

26. Se stabilește o țintă indicativă trimestrială pentru anul 2011 pentru stocul de arierate al întreprinderilor de stat enumerate la ¶23 de mai sus. Datele vor fi furnizate la nivel de companie. Țintele vor fi următoarele:

Plafonul stocului de arierate1 (în miliarde lei)
Finele lui decembrie 2010 (realizat)
Finele lui martie 2011 (realizat)
Finele lui iunie 2011 (realizat)
Finele lui septembrie 2011 (ajustat, preliminar)
Finele lui decembrie 2011 (ajustat, indicativ)
17,9
19,2
19,7
18,5
15,9

1 Datele din execuție la finele lunii septembrie 2011 și ținta pentru finele lunii decembrie 2011 nu includ arieratele companiei S.C. Electrica Furnizare Transilvania Nord - S.A.

27. Se stabilește o țintă indicativă trimestrială pentru anul 2012 pentru stocul de arierate al întreprinderilor de stat enumerate la ¶24 de mai sus. Datele vor fi furnizate la nivel de companie. Țintele vor fi următoarele:

Plafonul stocului de arierate (în miliarde lei)
Finele lui martie 2012 (indicativ)
Finele lui iunie 2012 (indicativ)
Finele lui septembrie 2012 (indicativ)
Finele lui decembrie 2012 (indicativ)
17,0
15,0
10,0
5,0

În eventualitatea în care una dintre aceste companii este lichidată sau pachetul său majoritar este privatizat ori este comasată cu o companie nelistată mai sus, ținta agregată menționată mai sus va fi ajustată cu ținta inițială de arierate a acelei companii. În eventualitatea în care una din companiile menționate mai sus este divizată într-o nouă companie, ambele companii vor rămâne sub monitorizare. În eventualitatea în care mai multe dintre companiile de mai sus sunt comasate, companiile nou-create vor rămâne sub monitorizare.

K. Management privat la principalele întreprinderi de stat

28. În conformitate cu cele menționate în MPEF ¶24, se vor selecta echipe de management privat cel puțin la următoarele întreprinderi de stat: (i) C.N. Poșta Română - S.A., (ii) C.N. Tarom - S.A., (iii) S.C. Electrificare CFR - S.A., (iv) S.N. a Lignitului Oltenia - S.A., (v) S.C. Electrica Furnizare - S.A., (vi) S.C. Hidroelectrica, (vii) C.N. Romarm aparat central și (viii) S.C. Oltchim - S.A.

29. Totodată, se are în vedere selectarea de echipe de management privat în cursul anului 2012 pentru următoarele societăți suplimentare: (i) C.N. Căi Ferate CFR - S.A., (ii) S.N. Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" - S.A., (iii) S.N. Nuclearelectrica, (iv) S.N. Transgaz, (v) CN Transelectrica, (vi) SN Romgaz și (vii) C.N. Administrația Porturilor Maritime Constanța - S.A.

L. Cerințe de raportare

30. Performanța în cadrul programului va fi monitorizată în baza datelor furnizate FMI și CE de BNR și MFP după cum este prezentat în tabelul de mai jos. Autoritățile vor transmite cu promptitudine experților FMI și CE orice revizuiri de date, precum și orice alte informații necesare pentru monitorizarea acordului cu FMI și cu CE.

România: Furnizarea de date către FMI și CE

Articol Periodicitate
De furnizat de Ministerul Finanțelor Publice
Date lunare preliminare privind conturile bugetului general consolidat, inclusiv întreprinderile publice definite pe baza ESA95
Date finale trimestriale privind execuția proiectelor în cadrul
Programului național de dezvoltare a infrastructurii
Date finale trimestriale privind conturile bugetului general consolidat, inclusiv întreprinderile publice definite pe baza ESA95
Deficitul BGC utilizând definiția ESA95
Date preliminare privind finanțarea sub linie pentru BGC
Date finale trimestriale privind finanțarea sub linie pentru BGC Total sume de plată și arierate totale ale BGC, inclusiv bugete locale
Stocul de arierate externe ale bugetului administrației centrale
Datoria publică și garanții guvernamentale nou-emise
Date lunare preliminare privind cheltuielile primare ale BGC, net de fonduri UE
Date finale trimestriale privind cheltuielile primare ale BGC, net de fonduri UE
Date preliminare privind soldul operațional, profiturile, stocul de arierate și cheltuielile de personal pentru fiecare dintre principalele întreprinderi publice definite la ¶22
Date finale privind soldul operațional, profiturile, stocul de arierate și cheltuielile de personal pentru fiecare dintre principalele întreprinderi publice definite la ¶22
Date privind granturile pentru proiecte UE (rambursări și avansuri), cheltuieli de capital și subvenții acoperite de avansurile UE sau eligibile pentru rambursări UE legate de proiecte sprijinite de UE convenite specific cu UE
Soldul CTS în RON
Soldul celor două conturi în valută utilizate pentru finanțarea bugetară și pentru răscumpărarea datoriei publice (media și finele perioadei)
Soldul încasărilor din privatizări înregistrate în contul Trezoreriei Statului, detalii despre sume revendicate din aceste încasări și ieșirile nete proiectate
Raportarea progreselor înregistrate în implementarea analizei funcționale a administrației publice din România
Lunar, pe 25 a lunii următoare

Trimestrial, pe 25 a lunii următoare

Trimestrial, date cash, în a 35-a zi după termen Trimestrial, date accrual, în a 55-a zi după termen Trimestrial, cu un decalaj de 3 luni
Lunar, cu un decalaj de nu mai mult de 35 zile după termen
Trimestrial, nu mai târziu de 45 zile după termen Preliminar lunar, în decursul lunii următoare Trimestrial, în termen de 55 zile
Zilnic, cu un decalaj de nu mai mult de 7 zile
Lunar, în termen de o lună
Date lunare preliminare în termen de 25 zile

Trimestrial, în termen de 35 zile după termen

Trimestrial, în termen de 30 de zile


Trimestrial, la finele lunii mai pentru anul precedent și finele lunii august pentru primul semestru al anului curent

Lunar, în termen de 3 săptămâni de la finele fiecărei luni


Lunar, în termen de două săptămâni de la finele fiecărei luni
Lunar, în termen de două săptămâni de la finele fiecărei luni

Lunar, în termen de două săptămâni de la finele fiecărei luni

Trimestrial, se va transmite cu două săptămâni înaintea fiecărei misiuni pentru fiecare din cele 12 ministere
De furnizat de Banca Națională a României
Date AEN, pe componente, atât conform ratei de schimb din program, cât și celei reale
Date privind analiza monetară în formatul convenit cu experții FMI

Schema plăților contractuale externe ale sectorului bancar scadente în următoarele 4 trimestre, dobânda și amortizarea (pentru împrumuturile pe termen mediu și lung)
Schema plăților contractuale externe ale sectorului corporatist scadente în următoarele 4 trimestre, dobânda și amortizarea (pentru împrumuturile pe termen mediu și lung)
Stocul datoriei externe pe termen scurt ale băncilor și corporațiilor
Balanța de plăți în formatul FMI utilizat actualmente pentru raportare
Expunerea - depozite, împrumuturi, împrumuturi subordonate ale (i) băncilor-mamă străine către subsidiarele lor din România; (ii) IFI și (iii) altor creditori către bănci din România (în monedă națională și străină)
Indicatori ai stării de sănătate financiară3
Rezervele valutare, inclusiv informații privind intervențiile pe piața valutară și swapurile efectuate de BNR
FMI și CE vor fi imediat informate în cazul unei pierderi bruște de
rezerve ce depășește 600 de milioane de euro sau dacă stocul de rezerve valutare scade sub plafonul de 23 de miliarde de euro
Săptămânal, în fiecare luni după săptămâna de raportare și cu un decalaj de 3 zile lucrătoare în cazul datelor de final de trimestru Lunar, în termen de 30 de zile de la finele lunii

Lunar, 45 de zile după finele fiecărei luni


Lunar, 45 de zile după finele fiecărei luni


Lunar, 45 de zile după finele fiecărei luni
Lunar, 45 de zile după finele fiecărei luni

Lunar, 20 de zile după finele fiecărei luni



Lunar, 15 zile după finele fiecărei luni
Bilunar

Imediat după apariția evenimentului

3 Datele privind solvabilitatea vor fi furnizate trimestrial.

ANEXĂ

Măsuri de îmbunătățire a rezultatelor ÎS monitorizate

C. N. de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

• Asigurarea unei finanțări publice suficiente (prin fonduri structurale UE și prin bugetul național) destinate investițiilor necesare în infrastructura rutieră în bugetul pentru anul 2012, până la finele anului 2011
• Majorarea veniturilor prin extinderea sistemului informatic pentru taxa de drum; contractul pentru instalarea a 63 de noi puncte fixe de control va fi semnat până la finele anului 2011
• Finalizarea adaptării standardelor interne de management până la finele lunii martie 2012
• Reducerea costurilor prin aplicarea de standarde de cost atât pentru contractele existente, printr-un proces de renegociere, cât și pentru contractele noi

S. N. de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A.

• Amendarea bugetului companiei până la finele lunii noiembrie 2011, pentru că majorarea de capital inclusă inițial nu este cuprinsă în rectificarea bugetară guvernamentală
• Negocierea cu Ministerul Finanțelor Publice, cu Ministerul Afacerilor Interne și cu Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri posibilități de scheme de anulare a arieratelor până la finele anului 2011
• Desemnarea băncii de investiții/SSIF (societății de servicii de investiții financiare) ce va asigura și consultanța juridică pentru privatizare pentru privatizarea majoritară către un investitor strategic până la finele lunii ianuarie 2012
• Fuziunea companiilor de întreținere de la Marfă și Călători (Societatea Comercială Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje "C.F.R. IRLU" - S.A. și Societatea Comercială de Reparații locomotive C.F.R. SCRL Brașov - S.A.) pentru a fi direct deținute de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, până la finele lunii iunie 2012
• Publicarea prospectului până la mijlocul lunii iunie 2012

• Finalizarea privatizării până la finele lunii octombrie 2012
• Consolidarea continuă a eforturilor de a colecta facturile neîncasate, inclusiv prin notificarea în cadrul contractelor și prin întreprinderea măsurilor legale împotriva companiilor cu arierate substanțiale
• Reducerea costurilor prin aplicarea de standarde de cost atât pentru contractele existente, printr-un proces de renegociere, cât și pentru contractele noi

S. N. Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" - S.A.

• Aprobarea restului de standarde de cost pentru întreținerea materialului rulant până la finele lunii noiembrie 2011, standarde ce vor fi impuse pentru toate contractele noi
• Alocarea în bugetul de investiții pe anul 2012 a sumelor necesare pentru demararea înlocuirii materialului rulant vechi cu vagoane diesel și unități electrice multiple, până la finele anului 2011
• Realizarea unei analize a viabilității liniilor și elaborarea unui plan de suspendare a serviciilor până la finele lunii ianuarie 2012
• Casarea a 240 de vagoane amortizate până la sfârșitul lunii iunie 2012
• Fuziunea companiilor de întreținere de la Marfă și Călători (Societatea Comercială Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje "C.F.R. IRLU" - S.A. și Societatea Comercială de Reparații Locomotive C.F.R. SCRL Brașov - S.A.), pentru a fi direct deținute de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, până la finele lunii iunie 2012
• Numirea echipei de management privat și a membrilor consiliului de administrație în cursul anului 2012, dacă experiența cu managementul privat la ÎS se dovedește pozitivă

C. N. Căi Ferate CFR - S.A.

• Semnarea, până la finele lunii noiembrie 2011, a contractului de consultanță pentru analiza sistemului feroviar și elaborarea strategiei de asigurare a sustenabilității până la finele lunii ianuarie 2012
• Revizuirea contractului PSO în februarie 2012 în concordanță cu constatările studiului, având ca scop reducerea substanțială a liniilor aflate în administrarea CFR spre 10.000 în anii ce urmează, menținând și întărind în același timp rețeaua TEN-T actuală și viitoare, și includerea unei reduceri corespondente de personal, menținând în același timp personalul ce se ocupă de implementarea fondurilor structurale
• Asumarea unui acord corespondent referitor la plata electricității aferente creanțelor de la CFR Infrastructură și emiterea unui act normativ corespondent care să vizeze eliminarea penalităților aferente creanțelor S.C. Electrica - S.A. până la finele anului 2011
• Asigurarea unei finanțări publice suficiente (prin fonduri structurale UE și prin bugetul național) destinate investițiilor necesare în infrastructura feroviară în bugetul pentru anul 2012, până la finele anului 2011
• Elaborarea unui plan privind posibilitățile de majorare a veniturilor prin închirierea și mai buna administrare a spațiului comercial, inclusiv prin parteneriate public-public, până la mijlocul lunii ianuarie 2012
• Utilizarea majorării de capital anticipată a fi efectuată de guvern pentru reducerea arieratelor la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, inclusiv a celor ce vor fi preluate de la CFR Electrificare, până la finele anului 2011
• Utilizarea mijloacelor bugetare excedentare în 2011 și/sau a unui credit garantat de stat pentru reducerea arieratelor către furnizorii de electricitate până la finele lunii martie 2012, strict condiționat de măsurile de reformă
• Elaborarea, până la finele lunii martie 2012, a unor căi de îmbunătățire a administrării proprietăților imobiliare deținute de diferitele ÎS din sectorul transporturi, posibil prin înființarea unei companii imobiliare speciale
• Continuarea procesului de licitare a obligațiilor de servicii publice și întreținerea infrastructurii pentru 1.600 kilometri de cale ferată extinsă, aducând numărul total de kilometri de linie aflat sub management privat la 4000 de kilometri; închiderea tuturor liniilor pentru care licitațiile nu au avut succes până la finele lunii aprilie 2012, aducând rețeaua aflată în administrarea CFR la 15.500 de kilometri

• În vederea reducerii liniilor pentru care se asigură mentenanța și a retehnologizării, reducerea personalului cu 2.000 de angajați (față de finele lunii septembrie 2011), nereducând însă personalul ce se ocupă de gestionarea fondurilor structurale, până la finele lunii aprilie 2012
• Continuarea procedurii de insolvență a filialei Tipografia; dacă lichidarea nu poate fi evitată, va fi demarat imediat procesul de privatizare a companiei
• Numirea echipei de management privat și a membrilor consiliului de administrație în cursul anului 2012, dacă experiența cu managementul privat la ÎS se dovedește pozitivă
• Prezentarea unui scurt raport privind măsurile ce au fost implementate în cursul ultimei luni, principalele constatări ale diferitelor studii și măsurile noi avute în vedere, în decursul primei săptămâni a fiecărei luni

S. C. Intervenții Feroviare - S.A.

• Finalizarea integrării în compania-mamă până la finele anului 2011
• Reducerea personalului cu 28 de posturi până la finele anului 2011
• Aplicarea unui concediu neplătit de 4 zile pentru restul personalului până la finele anului 2012

S. C. Electrificare CFR - S.A.

• Arieratele la bugetul statului vor fi preluate de compania-mamă C. N. Căi Ferate CFR - S.A. împreună cu ANAF până la finele anului 2011
• Numirea echipei de management privat și a membrilor consiliului de administrație la începutul anului 2012
• Continuarea programului de restructurare și modernizare, cuprinzând și o reducere a personalului cu încă 85 de posturi până la finele anului 2012 (față de 1 septembrie 2011)
• Asigurarea achiziționării de electricitate prin OPCOM la preluarea activității de furnizare și distribuție pentru energia de tracțiune pentru întregul sistem feroviar

S. C. Telecomunicații C.F.R. - S.A.

• Finalizarea formalităților administrative de aducere a S.C. Telecomunicații - S.A. sub autoritatea Ministerului Transportului și Infrastructurii
• Continuarea elaborării legislației de creare a noului cadru de furnizare a serviciilor de telecomunicații într-un sistem integrat

S. C. Metrorex - S.A.

• Elaborarea unui plan de majorare a veniturilor din activități comerciale, cum ar fi închirierea de spații publicitare și comerciale până la mijlocul lunii ianuarie 2012
• Majorarea veniturilor prin introducerea în circulație a 16 noi trenuri în anul 2012
• Includerea S.C. Metrorex - S.A. pe lista potențialilor beneficiari ai POS - Transporturi 2014-2020, pentru a putea utiliza Fonduri Structurale Europene.

C. N. Tarom - S.A.

• Publicarea anunțului de licitație pentru banca de investiții/SSIF (societăți de servicii de investiții financiare) ce va asigura și consultanța juridică pentru privatizarea unui pachet de cel puțin 20% din acțiuni prin IPO, acțiune prealabilă
• Elaborarea Planului de dezvoltare a TAROM pentru 2012-2016, semnarea contractului pentru servicii de consultanță până la finele lunii noiembrie 2011
• Publicarea prospectului până la finele lunii ianuarie 2012
• Finalizarea privatizării până la finele lunii aprilie 2012
• Numirea echipei de management privat și a membrilor consiliului de administrație imediat după finalizarea privatizării
• Reducerea costurilor (de exemplu, prin renegocierea contractelor, prin reducerea voluntară a personalului, prin întreruperea liniilor și zborurilor selectate, prin renegocierea contractului de leasing de personal navigant, prin extinderea programului de economisire la consumul de petrol)
• Majorarea veniturilor (e exemplu, prin strategii alternative de vânzări și prin optimizarea politicilor de prețuri, elaborarea de strategii pentru linii adiționale către Europa de Est în cooperare cu partenerii de la Skyteam, reluarea vânzărilor la bordul navelor și a produselor marca Tarom)

C. N. Poșta Română - S.A.

• Reducerea subunităților poștale de la 7.100 la finele anului 2010 la aproximativ 5.800 până la finele lunii decembrie 2011
• Asigurarea respectării anvelopei salariale prevăzute în bugetul anului 2011 până la finele anului 2011
• Rambursarea tuturor arieratelor (în funcție de hotărârile judecătorești, acolo unde este cazul), până la finele anului 2011
• Angajarea consultantului juridic și de tranzacție pentru majorarea de capital cu cel puțin 20% până la finele lunii ianuarie 2012
• Demararea procesului de disponibilizări colective în conformitate cu planul de restructurare până la finele anului 2011
• Publicarea prospectului pentru majorarea de capital cu investitor strategic până la finele lunii februarie 2012
• Finalizarea majorării de capital până la finele lunii aprilie 2012
• Numirea echipei de management privat și a membrilor consiliului de administrație imediat după majorarea de capital în strânsă cooperare cu noul acționar

S. C. Oltchim - S.A.

• Desemnarea unei bănci de investiții pentru privatizarea integrală (acțiune prealabilă), publicarea prospectului de SPO până la mijlocul lunii februarie 2012 și finalizarea privatizării până la finele lunii aprilie 2012
• Numirea echipei de management privat și a membrilor consiliului de administrație care să pregătească compania pentru privatizare până la finele lunii decembrie 2011

• Nici Oltchim și nici Guvernul nu vor achiziționa Arpechim înainte de privatizare

S. C. Termoelectrica - S.A., inclusiv filialele S.C. Electrocentrale Paroșeni - S.A. și S.C. Electrocentrale Deva - S.A.

• Dezafectarea unei capacități de producție de cel puțin 150 MW la grupurile 1, 2 și 3 ale Electrocentrale Paroșeni (față de finele anului 2010) până la finele lunii decembrie 2011
• Plasarea în conservare a grupului 1 de 201MW de la Electrocentrale Deva până la finele lunii aprilie 2012
• Aplicarea de către ANAF a procedurii de executare silită pentru filialele Paroșeni și Deva până la finele lunii decembrie și demararea constituirii noii companii energetice Hunedoara prin comasarea acestor două companii
• Aplicarea de către ANAF a procedurii de executare silită pentru Electrocentrale București până la finele lunii decembrie 2011 și plasarea acesteia în proprietatea directă a Ministerului Economiei
• Aprobarea lichidării voluntare a Termoelectrica și numirea unui administrator special unic până la finele anului 2011, pentru a numi lichidatorul până la finele lunii februarie 2012
• Desemnarea consultantului juridic pentru privatizarea majoritară a noii companii energetice Hunedoara până la finele lunii iunie 2012
• Desemnarea consultantului de tranzacție pentru privatizarea majoritară a noii companii energetice Hunedoara până la finele lunii august 2012
• Finalizarea ofertei de privatizare majoritară a noii companii energetice Hunedoara până la finele anului 2012

S. C. Electrocentrale București - S.A.

• Accelerarea discuțiilor dintre ElCen București, Radet București și Radet Constanța, Ministerul Economiei și municipalitatea București pentru identificarea unor soluții pentru plățile restante
• Utilizarea sumelor primite de la buget în cadrul schemelor de reducere a arieratelor aferente CET-urilor (aproximativ 0,1 miliarde lei) pentru reducerea arieratelor până la finele lunii noiembrie 2011
• Eliminarea tuturor arieratelor Romgaz până la finele lunii decembrie 2011
• Aplicarea de către ANAF a procedurii de executare silită împotriva Termoelectrica până la finele lunii decembrie 2011 și plasarea acesteia în proprietatea directă a Ministerului Economiei
• Desemnarea consultantului juridic pentru privatizarea majoritară până la finele lunii iunie 2012
• Desemnarea consultantului de tranzacție până la finele lunii august 2012
• Publicarea prospectului până la finele lunii octombrie 2012
• Finalizarea ofertei de privatizare până la finele anului 2012
• Continuarea procesului de înființare de societăți mixte cu investitori strategici în scopul creării unor noi grupuri energetice cu participare privată majoritară în București, Constanța și Fântânele

S. C. Filiala de Întreținere și Servicii Energetice "Electrica Serv" - S.A.

• Desemnarea consultantului juridic pentru privatizarea majoritară a companiilor regionale prin ofertă publică (IPO) sau către un investitor strategic până la mijlocul lunii februarie 2012
• Desemnarea consultantului de tranzacție până la finele lunii martie 2012
• Finalizarea privatizării pentru noua companie activă în zona Transilvania Sud, Transilvania Nord și Muntenia Nord până la finele lunii iunie 2012, finalizarea procesului pentru celelalte companii până în toamna anului 2012 și depunerea cererii de lichidare pentru toate filialele pentru care privatizarea nu a reușit imediat după aceea

S. C. Complexul Energetic Turceni - S.A., inclusiv complexele energetice S.C. Complexul Energetic Craiova - S.A. și S.C. Complexul Energetic Rovinari - S.A.

• Turceni: reducerea personalului cu 200 de posturi (față de finele anului 2010) până la finele lunii decembrie 2011
• Crearea unui nou producător de energie prin fuziunea SNLO cu cele 3 complexuri energetice de la Craiova, Rovinari și Turceni până la finele lunii martie 2012
• Desemnarea consultantului juridic pentru privatizarea majoritară a companiei nou-create prin ofertă publică (IPO) sau cu un investitor strategic până la finele lunii iunie 2012
• Desemnarea consultantului de tranzacție până la finele lunii august 2012
• Publicarea prospectului până la finele lunii octombrie 2012
• Finalizarea ofertei de privatizare până la finele anului 2012

C. N. a Huilei S.A.

• Demararea executării silite de către ANAF pentru a se prelua părțile neviabile ale CNH în schimbul obligațiilor fiscale de îndată ce actele normative în acest sens au fost aprobate. Apoi, până la finele anului 2011, crearea unei companii separate, independente, pentru minele neviabile, spre a le închide în conformitate cu reglementările UE
• Valorificarea minelor viabile în cadrul unui proces de licitație deschis și transparent în primăvara anului 2012
• Demararea ulterioară a procesului de lichidare

S. N. a Lignitului Oltenia - S.A.

• Utilizarea sumelor primite de la buget în cadrul schemelor de reducere a arieratelor aferente CET-urilor și apei grele (aproximativ 0,3 miliarde lei) pentru reducerea arieratelor până la finele lunii noiembrie 2011
• Reducerea personalului cu 200 de posturi față de finele lunii septembrie 2011, până la finele lunii martie 2012
• Crearea unui nou producător de energie prin fuziunea SNLO cu cele 3 complexuri energetice de la Craiova, Rovinari și Turceni până la finele lunii martie 2012 (vezi mai sus la S.C. Complexul Energetic Turceni - SA).
• Numirea echipei de management privat și a membrilor consiliului de administrație imediat după constituirea noului Complex Energetic Oltenia.

• Reducerea continuă a operațiunilor în subteran, în vederea închiderii acestora până la finele lunii martie 2013

S. C. Hidroelectrica - S.A.

• Desemnarea consultantului juridic pentru majorarea de capital de 10% prin ofertă publică (IPO) acțiune prealabilă
• Transmiterea notificărilor de reziliere pentru toate contractele bilaterale ce nu au fost tranzacționate pe OPCOM până la finele lunii decembrie 2011
• Numirea echipei de management privat și a membrilor consiliului de administrație până la finele lunii decembrie 2011
• Desemnarea băncii de investiții până la mijlocul lunii februarie 2012
• Publicarea prospectului până la finele lunii iulie 2012
• Finalizarea ofertei de privatizare până la finele lunii octombrie 2012

S. C. Electrica - S.A. și S.C. Electrica Furnizare - S.A.

• Păstrarea celor 3 filiale de distribuție rămase în companii separate, deoarece comasarea lor ar conduce la restricții în ceea ce privește concurența
• Asumarea unui acord corespondent referitor la plata electricității aferente creanțelor de la CFR Infrastructură și emiterea unui act normativ corespondent care să vizeze eliminarea penalităților aferente creanțelor S.C. Electrica - S.A. până la finele anului 2011
• Transferarea activității proprii de furnizare a S.C. Electrica - S.A. la S.C. Electrica Furnizare - S.A. până la finele lunii ianuarie 2012
• Desemnarea consultantului juridic pentru privatizarea majoritară a Electrica Furnizare - S.A., inclusiv activitatea proprie de furnizare a S.C. Electrica - S.A., și privatizarea minoritară a celor 3 filiale de distribuție până la mijlocul lunii februarie 2012
• Desemnarea băncii de investiții până la mijlocul lunii iunie 2012
• Publicarea prospectului până la mijlocul lunii august 2012
• Finalizarea ofertei de privatizare până la finele lunii octombrie 2012
• Reduceri de personal în paralel cu privatizarea filialelor și a activității proprii de furnizare

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...