Pandectele Săptămânale nr. 9/2017

Admitere recurs în interesul legii. Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac a apelului în materia contenciosului administrativ
de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii

28 septembrie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Cuvinte cheie

• legea nr. 554/2004

• admitere recurs în interesul legii

Instanța

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizia nr. 17/2017, M. Of. nr. 930 din 27 noiembrie 2017

Jurisprudență

- extras - ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Problema de drept care a generat practica neunitară 1. Recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov vizează interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac a apelului în materia contenciosului administrativ.

II. Examen jurisprudențial - principalele coordonate ale divergențelor de jurisprudență 2. Prin recursul în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezlegării, existând două orientări: A) Într-o primă orientare s-a considerat că, deși calea de atac cu caracter general în materia contenciosului administrativ este recursul, apelul este admisibil în următoarele situații particulare: - în cazul procedurilor speciale [de exemplu, ordonanța președințială - art. 1.000 din Codul de procedură civilă; Contestația în materie electorală - art. 54 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (Legea nr. 115/2015), art. 59 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 208/2015) ];

- atunci când Codul de procedură civilă prevede expres această cale de atac [de exemplu, încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție - art. 64 alin. (4); încheierea prin care se soluționează cererea de sechestru - art. 954]. 3. În sprijinul acestei orientări s-a invocat principiul legalității în materia căilor de atac, menționat în art. 7 din Codul de procedură civilă, făcându-se aplicarea directă la speță a conținutului normei de procedură incidente cauzei. 4. Au fost invocate dispozițiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură civilă care stabilesc, în mod expres, calea de atac a apelului împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție, dacă încheierea a fost dată în primă instanță, sau a recursului, dacă încheierea a fost pronunțată de instanța de apel, precum și dispozițiile art. 361 alin. (2) din același cod, care prevăd că încheierea de respingere a cererii de asigurare a probelor poate fi atacată separat numai cu apel. 5. S-a susținut, de asemenea, că norma cuprinsă în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 76/2012), nu este incidentă în situațiile sus-menționate, întrucât, din interpretarea întregului text al art. 7 din Legea nr. 76/2012, rezultă că apelul nu este calea de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, ci recursul, numai atunci când "printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «definitivă»"; pe cale de consecință, având în vedere că pentru atacarea încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție și a încheierii de respingere a cererii de asigurare de dovezi, calea de atac a apelului este prevăzută de norme generale, iar nu de norme speciale, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, aceste cazuri fiind excepții în materia căii de atac în contenciosul administrativ.

B) Într-o altă orientare jurisprudențială s-a susținut că în contenciosul administrativ hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare care poate fi exercitată fiind cea a recursului. 6. În sprijinul acestei orientări s-a arătat că norma specială, cuprinsă în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), a rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, situație reglementată expres de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, conform căruia în materie de contencios administrativ și fiscal nu se aplică dispozițiile alin. (1) și (2) ale aceluiași articol. 7. A fost invocată voința legiuitorului, exprimată în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, care prevede, cu titlu de excepție, că recursul este calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ.

Faptul că art. 7 alin. (1) se referă la "legi speciale" nu exclude regimul căii de atac în această materie, atunci când suntem în prezența unor instituții juridice prevăzute de normele generale cuprinse în Codul de procedură civilă. 8. O abordare contrară ar releva o nejustificată inconsecvență, întrucât ar rezulta că, atunci când avem în vedere hotărâri pronunțate pe temeiul unor legi speciale, în materia contenciosului administrativ, calea de atac ar fi recursul [aplicându-se art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012], iar atunci când avem în vedere hotărâri pronunțate pe temeiul unor norme generale, în aceeași materie, calea de atac ar fi apelul [ignorându-se dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012]. O asemenea diferență de regim procedural ar contraveni modalității în care legiuitorul a gândit și materializat dublul grad de jurisdicție în materia contenciosului administrativ și fiscal - primă instanță și recurs. 9. În plus, dacă s-ar accepta calea de atac a apelului - împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție și împotriva încheierii de respingere a cererii având ca obiect asigurarea dovezilor - ar însemna că, atunci când aceste încheieri sunt pronunțate de curtea de apel în primă instanță (învestită potrivit art. 96 pct. 1 din Codul de procedură civilă), apelul ar fi de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor art. 97 pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă (instanța supremă judecând recursuri). III. Opinia autorului sesizării 10. Autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, nu a formulat un punct de vedere și nici nu și-a exprimat opinia cu privire la problema de drept supusă dezlegării, limitându-se să menționeze că jurisprudența Curții de Apel Brașov este în sensul primei orientări.

IV. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție 11. Prin Adresa nr. 835/1.351/III/2017 din 17 iulie 2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, în sensul că cea de-a doua orientare jurisprudențială este în litera și spiritul legii, pentru următoarele argumente: 12. În funcție de întinderea sferei de aplicare, normele juridice se împart în norme generale și norme speciale. 13. Pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma specială se completează cu normele generale în materie, iar nu cu alte norme speciale.

Totuși, această regulă nu este de ordin constituțional, astfel încât legiuitorul poate deroga stabilind că, în anumite cazuri exprese, norma specială se completează cu o altă normă specială. 14. Dispozițiile art. 2 din Codul de procedură civilă delimitează câmpul de aplicare a noului Cod de procedură civilă, stabilind că acesta constituie dreptul comun în ceea ce privește procedura pentru litigiile în materie civilă [alin. (1) ]. Așadar, normele de drept procesul civil cuprinse în Codul de procedură civilă constituie legea generală în ceea ce privește procedura în materia civilă, ceea ce are drept consecință faptul că ori de câte ori legea nu prevede în mod expres altfel, în materie civilă, în ceea ce privește procedura, se vor aplica dispozițiile cuprinse în Codul de procedură civilă. 15. Noțiunea de "materie civilă", vizată de prevederile art. 2 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, cuprinde raporturile juridice patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane ca subiecte de drept civil, indiferent de calitatea acestora, de profesionist sau neprofesionist, precum și orice alte domenii la care se referă litera și spiritul dispozițiilor noului Cod civil. 16. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă reiese că acest act normativ constituie legea generală și în alte materii, prevederile sale aplicându-se ori de câte ori legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare. 17. În unele materii, actele normative care le reglementează fac trimitere în mod expres la aplicarea dispozițiilor Codului de procedură civilă, în completarea normelor de procedură pe care le conțin.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...