Pandectele Saptamanale (Rosetti) nr. 7/2017

Admitere excepție de neconstituționalitate. Dispozițiile art. 145 din Codul de procedură penală. Supraveghere tehnică. Informarea persoanei supravegheate care nu are calitatea de inculpat. Contestarea legalității măsurii de supraveghere
de Curtea Constituțională

28 iulie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Cuvinte cheie

• admitere excepție de neconstituționalitate

• noul cod de procedură penală

• supraveghere tehnică

• contestarea măsurii de supraveghere tehnică

• admitere excepție de neconstituționalitate - art. 145 cpp

Instanța

Curtea Constituțională, decizia nr. 244/2017, M. Of. nr. 529 din 6 iulie 2017

Jurisprudență

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: 3. Prin Încheierea din 26 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.821/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, cu ocazia soluționării, în complet de divergență, a contestațiilor formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală prin care s-au autorizat măsuri de supraveghere tehnică a petenților (constând în interceptarea comunicațiilor, supraveghere video, audio sau prin fotografiere, în mediul ambiental în spații publice, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice) pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 31 august 2015 și până la 29 septembrie 2015. 4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, prin nereglementarea căii de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor de supraveghere tehnică, dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 21 din Constituție și pe cele ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, dispozițiile criticate nu asigură garanțiile unui proces echitabil și nici ale unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale persoanei supuse măsurilor supravegherii tehnice, care pretinde încălcarea drepturilor și libertăților sale consacrate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 5. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.

Se arată că supravegherea tehnică include procedee probatorii care presupun ingerințe majore în dreptul la viață privată al unei persoane, drept protejat atât de dispozițiile Constituției (art. 26 și art. 28), cât și de cele ale Convenției (art. 8). Potrivit art. 13 din Convenție, orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de aceasta au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea ar fi cauzată de persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

De asemenea, conform art. 21 alin. (1) din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. 6. Din analiza de ansamblu a actualelor dispoziții procedurale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că o verificare a legalității acestor măsuri, în sensul îndeplinirii tuturor exigențelor prevăzute de art. 139 din Codul de procedură penală, ar putea fi făcută doar pe cale incidentală și doar în anumite cazuri.

În acest context, instanța supremă constată că nu există dispoziții care să îndrituiască persoana care a avut doar calitatea de suspect să solicite, în procedura prevăzută de art. 340 și următoarele din Codul de procedură penală, verificarea legalității administrării probelor.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție menționează faptul că încuviințarea supravegherii tehnice este condiționată doar de începerea urmăririi penale in rem, procurorul nefiind obligat ulterior să pronunțe o soluție de clasare sau de continuare a urmăririi penale in personam cu privire la toți cei care au făcut obiectul acestor măsuri.

De aceea, în multe situații, o parte dintre aceste persoane nu dobândesc nicio calitate în procesul penal sau, cel mult, sunt audiate în calitate de martori.

Astfel, potrivit actualelor dispoziții procedurale, un control al legalității dispunerii măsurilor de supraveghere tehnică ar putea fi efectuat doar ulterior pronunțării de către procuror a unei soluții de trimitere în judecată sau de clasare, iar în situația din urmă, numai în ipoteza în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de persoana vizată (dar și în această situație analiza poate fi limitată/împiedicată de temeiul ordonanței de clasare, mai ales în cazul în care plângerea este formulată de persoana ce a avut calitatea de inculpat, aceasta trebuind să dovedească existența unei vătămări a intereselor sale legitime prin soluția procurorului). 7. Toate celelalte persoane împotriva cărora au fost dispuse măsuri conform art. 138 din Codul de procedură penală au doar dreptul, potrivit art. 145 din același act normativ, de a fi informate de procuror, în scris, în cel mult 10 zile sau, în cazuri de excepție, la finalizarea anchetei penale, despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privința lor, de a lua cunoștință, la cerere, de conținutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activitățile de supraveghere tehnică efectuate și de a solicita ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică.

Acestea nu au însă deschis niciun cadru procesual care să le permită să ceară unei instanțe analiza conformității cu legea a luării unor măsuri puternic intruzive în drepturile lor.

Or, nu există nicio justificare obiectivă sau rațională pentru a nega dreptul acestor persoane de a se adresa, ulterior încunoștințării lor de către procuror, unei instanțe de judecată pentru a solicita apărarea drepturilor lor legitime. 8. Plecând de la aceste premise și de la jurisprudența instanței de contencios constituțional în materia accesului liber la justiție, instanța supremă apreciază că acest principiu nu se referă exclusiv la acțiunea introductivă la prima instanță de judecată, ci și la exercitarea căilor de atac, deoarece apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanelor presupune și posibilitatea acționării împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca nelegale și netemeinice.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...