Pandectele Săptămânale nr. 2/2019

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Respingere sesizare. Interpretarea și aplicarea dispozițților art. 64 alin. (2) și art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în sensul de a se stabili dacă instanța de judecată poate lua act de acordul de mediere, prin care părțile s-au înțeles cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului
de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

28 februarie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Cuvinte cheie

• divorț

• mediere

• acord de mediere

• completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

• legea nr. 192/2006

• divorț - acord de mediere

Instanța

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 3/2019, M. Of. nr. 125 din 18 februarie 2019

Jurisprudență

- extras -

ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării 1. Tribunalul Buzău - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 26 septembrie 2018, în Dosarul nr. 14.090/200/2017, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată. 2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 octombrie 2018, cu nr. 2.713/1/2018, termenul pentru soluționarea dosarului fiind stabilit la 14 ianuarie 2019. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile 3. Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 192/2006) Art. 59. - " (...) (2) Părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor.

Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere.

Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu în condițiile legii.

Dispozițiile art. 438 - 441 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. (...) "

Art. 64. - "(...) (2) Înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul."

III. Expunerea succintă a procesului 4. Prin Cererea înregistrată la 30 octombrie 2017 pe rolul Judecătoriei Buzău, cu nr. 14.090/200/2017, petenții X și Y au solicitat ca, în temeiul dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 192/2006, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se încuviințeze Acordul de mediere nr. xx încheiat la data de 16 octombrie 2017 la Biroul mediatorului A, cu privire la desfacerea căsătoriei prin acordul părților. 5. În fapt, părțile au arătat că au ajuns la o înțelegere cu privire la desfacerea căsătoriei și au solicitat să se ia act de acordul de mediere, prin pronunțarea unei hotărâri de expedient în acest sens. 6. Prin Sentința nr. 747 din 14 februarie 2018, Judecătoria Buzău - Secția civilă a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, și a respins, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect consfințirea acordului de mediere formulată de petenți, reținând că, potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, neînțelegerile dintre soți care pot face obiectul medierii sunt cele privind continuarea căsătoriei, nu și divorțul, că divorțul este o acțiune personală care privește statutul persoanei și că acesta nu figurează printre cauzele limitativ prevăzute de art. 64 alin. (11) din același act normativ, în care acordurile de mediere pot îmbrăca forma unor hotărâri de expedient.

Prin urmare, sesizarea instanței nu poate fi făcută decât printr-o cerere de desfacere a căsătoriei, iar nu printr-o cerere de consfințire a acordului de mediere cu privire la divorțul părților.

Dispozițiile speciale de procedură prevăzute de art. 916 coroborate cu art. 194 și art. 930 din Codul de procedură civilă impun cererii de divorț cuprinderea unor mențiuni obligatorii și atașarea actelor de stare civilă corespunzătoare ale soților.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...