Universul Juridic nr. 5/2019

Exercitarea dreptului la grevă (I)
de Raluca Ioana Hurubă

20 mai 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Introducere

Reglementarea grevei în diferitele sisteme de drept a avut, de-a lungul timpului, o evoluție spectaculoasă, de la incriminarea acesteia ca fiind infracțiune, la începutul secolului XX, la consacrarea acesteia ca drept fundamental al oricărui salariat. Sistemele europene de drept au adoptat modalități variate de recunoaștere a libertății grevei, de la reglementarea expresă în Constituție, a exercitării acestui drept și până la admiterea sa implicit, în baza unei îndelungate jurisprudențe(1) .

În România secolului al XIX-lea, în vechiul regat, legislația muncii avea, în principal, tenta unor reglementări privind meseriile și lucrătorii din diferite ateliere meșteșugărești, iar până în anul 1920, dreptul la grevă al salariaților din România a fost recunoscut doar în mod indirect. În acest an, declanșarea primei greve generale, care a avut consecințe economice deosebit de grave, a determinat legiuitorul să se preocupe de reglementarea legală a conflictelor colective de muncă. Astfel, primul act normativ având ca obiect de reglementare conflictele de muncă și modalitatea de soluționare a acestora a fost Legea din 1920 pentru reglementarea conflictelor de muncă, cunoscută și sub denumirea "Legea Trancu-Iași", după numele inițiatorului acesteia, lege care susține principiul fundamental al libertății muncii, garantat tuturor și care oferă o primă definiție legală a încetării colective a lucrului.

Așadar, în art. 5 al acestui act normativ, s-a încercat o definire a încetării colective a muncii, practic, a grevei din zilele noastre, ca fiind "încetarea lucrului a cel puțin o treime din numărul total al salariaților stabilimentului industrial sau comercial, ori din numărul salariaților ocupați în una sau mai multe secțiuni din acel stabiliment".

La începutul secolului XX, greva a fost definită ca fiind un mijloc de constrângere utilizat de salariații constituiți în sindicate, asupra patronilor, pentru a-i determina să modifice conținutul contractelor.

Prin Constituția României din anul 1991 a fost consacrat în mod expres dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale, așadar, abia după anul 1990, greva a fost recunoscută în țara noastră ca fiind un mijloc legal, de care poate uzita orice salariat, ori de câte ori consideră că i-au fost încălcate aceste interese.

Astfel, libertatea grevei își are, astăzi, temeiul constituțional în art. 43 din Constituția României, iar pe lângă această reglementare, în prezent, libertatea exercitării dreptului la grevă și noțiunea de grevă este consacrată de Codul Muncii și de Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care oferă, de asemenea, prevederi pe care le vom analiza în cele ce urmează.

Condiții de exercitare a grevei

Greva, ca formă de încetare colectivă și voluntară a lucrului, poate fi declanșată numai în condițiile legale prevăzute de Legea nr. 62/2011 a dialogului social, fiind, astfel, posibilă, din punct de vedere legal, doar cu respectarea condițiilor obligatorii prevăzute în acest act normativ.

Practic, deoarece negocierile colective au o sferă de aplicabilitate mai restrânsă decât în reglementările anterioare, iar conflictul colectiv de muncă se poate declanșa doar în contextul negocierii colective, se poate afirma că, potrivit actualei reglementări, ne aflăm în prezența unei certe diminuări a dreptului fundamental la grevă.

Așadar, din cuprinsul Legii nr. 62/2011 a dialogului social, reies o serie de condiții de legalitate pentru declanșarea unei greve în România, după cum urmează:

a) Potrivit art. 182, greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilitățile de soluționare a conflictului colectiv de muncă prin procedurile prevăzute de lege.

Din punct de vedere legal, singura etapă a cărei inițiere este obligatorie este concilierea. Prin urmare, greva se poate declanșa:

- după concilierea (obligatorie) nereușită;

- după conciliere (obligatorie) și mediere (facultativă), ambele nereușite.

Declanșarea grevei după arbitraj este exclusă, deoarece hotărârea de arbitraj este obligatorie pentru părți și, ex lege, pune capăt conflictului colectiv de muncă (într-o fază anterioară celei ultime, constând în grevă)(2).

b) Conform aceluiași articol, greva propriu-zisă poate fi declanșată, în mod legal, numai dacă a avut loc, în prealabil, o grevă de avertisment.

Legea nr. 62/2011 reglementează greva de avertisment și stipulează faptul că aceasta nu poate avea o durată mai mare de două ore, dacă se face cu încetarea lucrului, și trebuie, în toate cazurile, să preceadă cu cel puțin două zile greva propriu-zisă.

Așadar, rezultă din exprimarea legiuitorului, a contrario și în ciuda noțiunii generale de grevă (o încetare voluntară și colectivă a lucrului) faptul că o grevă de avertisment s-ar putea desfășura și fără încetarea lucrului (spre exemplu, prin afișarea de însemne) și, în această situație, ar putea avea chiar și o durată mai mare de două ore. Sau, în această ipoteză, nu am mai fi în prezența unei greve, iar definiția cuprinsă în art. 181 se referă doar la greva propriu-zisă și nu și la greva de avertisment?

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...