Art 1 " | Lege 187/2012

Acesta este un fragment din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Articolul 1 va avea următorul cuprins: - " -
Art. 1. -

Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni:

a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;

b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi;

c) condiționarea vânzării unor mărfuri sau a prestării unor servicii de cumpărarea altor mărfuri ori de prestarea de servicii;

d) expunerea spre vânzare ori vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat;

e) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;

f) nedeclararea de către operatorii economici la organele fiscale, înainte de aplicare, a adaosurilor comerciale și a celor de comision;

g) omisiunea întocmirii și afișării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici a prețurilor și tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de prețuri și tarife;

h) neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferențială, refuzul nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al operatorului economic;

i) acumularea de mărfuri de pe piața internă în scopul creării unui deficit pe piață și revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenței loiale;

j) depășirea de către orice operator economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotărâri ale Guvernului, la formarea prețurilor de vânzare cu amănuntul;

k) falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum și expunerea spre vânzare ori vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite."

Acesta este un fragment din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 187/2012:
Art 4 "
Art 35 "
Art 37 "
Art 25 Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art 26 Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art 6 "
Art 27 Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art 28 Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art 29 Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art 30 Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art 1 "
Art 2 "
Art 4 "
Art 6 "
Art 31 Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art 48^1 "
Art 32 Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art 33 Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art 271 "
Art 272 "
Art 272^1 "
;
se încarcă...