Universul Juridic nr. 5/2019

Probele în lumina Convenției Europene a Drepturilor Omului
de Viorel Gabriel Teliceanu

16 mai 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Introducere

La nivelul Consiliului Europei a fost elaborată Convenția Europeană a Drepturilor Omului, semnată la Roma la data de 4 noiembrie 1950, care a intrat în vigoare la data de 3 septembrie 1953.

Convenția europeană, ratificată și de România, consacră o serie de drepturi și libertăți civile și politice, și stabilește un sistem vizând garantarea și respectarea de către statele contractante a obligațiilor asumate.

Convenția are rang infraconstituțional, respectiv are o forță juridică inferioară Constituției, însă superioară celorlalte legi ale Statului Român.

Constituția României, revizuită în 2003 - articolul 20 alineatele 1 și 2 - statuează că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Prevederile constituționale consacră astfel o soluție modernă pentru asigurarea celor mai înalte standarde de protecție a drepturilor omului.

Deși Convenția europeană este un instrument juridic suplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat o bogată jurisprudență, inclusiv în raport de drepturile consacrate de Convenție, care au incidență asupra probațiunii în procesul penal.

Jurisprudența evolutivă a instanței europene a pus în evidență două trăsături caracteristice care țin de scopul și obiectul convenției, și anume, efectivitatea garanțiilor pe care ea le prevede și subsidiaritatea mecanismul de control instituit. Scopul Convenției constă în a proteja nu drepturi teoretice și iluzorii, ci drepturi efective și concrete. Curtea a decis că mecanismul de apărare a drepturilor omului are caracter subsidiar, prin raportare la sistemele naționale de garantare a acelorași drepturi. În primul rând, Convenția încredințează fiecăruia dintre statele contractante îndatorirea de a asigura exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale. Instituțiile create de convenție contribuie, la rândul lor, la realizarea aceluiași obiectiv, dar ele sunt chemate să intervină după epuizarea căilor interne(1).

Instanța europeană nu se poate substitui autorităților naționale. Acestea sunt libere să aleagă modurile cele mai adecvate în domeniile pe care le reglementează, iar controlul Curții nu poate privi decât conformitatea acestor măsuri cu exigențele Convenției.

1. Obținerea probelor reflectată în jurisprudența CEDO

Așa cum relevă toate documentele juridice internaționale cu incidență asupra respectării drepturilor omului, și jurisprudența Curții Europene a fost în sensul interzicerii, în mod absolut, a torturii, a tratamentelor inumane ori degradante în scopul obținerii de probe.

Curtea a calificat drept tratament inuman și degradant utilizarea pe parcursul efectuării cercetării penale a unor tehnici de dezorientare sau de privare senzorială aplicate persoanelor supuse la interogatoriu prin utilizarea unuia dintre următoarele tehnici de interogare: acoperirea capetelor persoanelor interogate, expunerea lor la un zgomot continuu și puternic, privarea de posibilitatea de a dormi înainte de interogatoriu, limitarea alimentației, obligarea celor interogați să rămână în picioare, la zid, într-o postură penibilă, timp de mai multe ore. S-a mai reținut că aceste mijloace de interogare au fost folosite cumulativ în scopul obținerii de mărturisiri, al denunțării altor persoane sau pentru obținerea de informații și au cauzat suferințe fizice și morale puternice, au antrenat tulburări psihice acute în cursul interogatoriului, creând victimelor de teamă, angoasă, inferioritate, în scopul de a înfrânge rezistența fizică sau morală(2).

În alte cauze, instanța europeană a considerat că este o încălcare a dispozițiilor articolului 3 din Convenția europeană prin aplicarea următoarelor tratamente: dezbrăcarea victimei, legarea ei de brațe și suspendarea ei de brațe fără ca aceasta să se poată sprijini pe sol (spânzurătoarea palestiniană) sau aplicarea de violențe repetate, punerea în situații umilitoare(3).

2. Obținerea probelor conform dreptului procesual penal românesc

Sub influența sistemului jurisprudenței Curții Europene și a sistemului de common law, Codul de procedură penală actual, adoptat în anul 2010, și intrat în vigoare 4 ani mai târziu, a introdus o sancțiune procedurală nouă pentru sistemul nostru legislativ, respectiv excluderea probelor.

În strânsă legătură cu aceasta este principiul loialității administrării probelor, care capătă o reglementare expresă și completă, în noua legislație procesual penală(4).

De-a lungul timpului, jurisprudența instanței de contencios privind drepturile omului a determinat modificări de natură legislativă în cuprinsul Codului de procedură penală, în special al celui anterior, dar și în cuprinsul altor legi ce conțineau dispoziții relative la administrarea probelor.

Una dintre probleme analizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului o constituie proba cu înregistrările audio sau video, fiind constatate încălcări ale Convenției inclusiv în cadrul unor hotărâri pronunțate împotriva României.

Prin Legea nr. 141 din 5 noiembrie 1996, Codul de procedură penală anterior (adoptat prin Legea nr. 29 din 1968) a fost completat cu Secțiunea V^1 Înregistrările audio sau video art. 91^1 - 91^5, potrivit cărora înregistrările pe bandă magnetică ale unor convorbiri efectuate cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de prim-procurorul Parchetului Curții de Apel, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărire penală se face din oficiu, iar interceptarea este utilă, pentru aflarea adevărului, pot servi ca mijloace de probă dacă din conținutul convorbirilor înregistrate rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...