Parlamentul României

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Modificări (6), Puneri în aplicare (6), Admiteri hotărâri prealabile (1), Respingeri de neconstituționalitate (21), Referințe (23), Derogări (1), Reviste (19), Doctrine (3), Modele (3), Comentarii expert, Practică judiciară

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 22 decembrie 2001

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziții generale Puneri în aplicare (1)

Art. 1. - Practică judiciară (30), Reviste (8)

Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României. Practică judiciară (2)

Art. 2. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (30), Doctrină (1)

În sensul prezentei legi: Practică judiciară (1)

a) prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate sau instituție publică, precum și orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice și care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituției; Modificări (3), Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență (1), Practică judiciară (9), Reviste (1)

b) prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației; Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență (3), Practică judiciară (49), Reviste (5)

c) prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă. Admiteri hotărâri prealabile (1), Jurisprudență (1), Practică judiciară (10), Reviste (3), Comentarii expert (1)

CAPITOLUL II Organizarea și asigurarea accesului la informațiile de interes public Puneri în aplicare (1)

SECȚIUNEA 1 Dispoziții comune privind accesul la informațiile de interes public

Art. 3. - Puneri în aplicare (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe (2), Practică judiciară (11), Reviste (3)

Asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop. Practică judiciară (1)

Art. 4. - Puneri în aplicare (2), Practică judiciară (7)

(1) Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informațiile de interes public autoritățile și instituțiile publice au obligația de a organiza compartimente specializate de informare și relații publice sau de a desemna persoane cu atribuții în acest domeniu. Practică judiciară (3)

(2) Atribuțiile, organizarea și funcționarea compartimentelor de relații publice se stabilesc, pe baza dispozițiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare și funcționare a autorității sau instituției publice respective.

Art. 5. - Puneri în aplicare (1), Referințe (11), Practică judiciară (12), Reviste (1), Doctrină (1)

(1) Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public: Puneri în aplicare (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (11), Reviste (2), Doctrină (1)

a) actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice; Practică judiciară (2)

b) structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice; Practică judiciară (1)

c) numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;

d) coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet;

e) sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil; Practică judiciară (1)

f) programele și strategiile proprii;

g) lista cuprinzând documentele de interes public; Practică judiciară (3), Comentarii expert (1)

h) lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii; Practică judiciară (1)

i) modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.

(2) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să publice și să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informațiile prevăzute la alin. (1). Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (1)

(3) Autoritățile publice sunt obligate să dea din oficiu publicității un raport periodic de activitate, cel puțin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a. Puneri în aplicare (1), Referințe (1), Practică judiciară (2)

(4) Accesul la informațiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin: Puneri în aplicare (1), Practică judiciară (7)

a) afișare la sediul autorității sau al instituției publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de Internet proprie; Practică judiciară (1)

b) consultarea lor la sediul autorității sau al instituției publice, în spații special destinate acestui scop. Practică judiciară (7)

Art. 6. - Puneri în aplicare (2), Referințe (6), Jurisprudență (1), Practică judiciară (37), Reviste (1), Modele (1)

(1) Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public. Practică judiciară (17), Reviste (2), Comentarii expert (1)

(2) Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal. Practică judiciară (10), Reviste (1)

(3) Solicitarea în scris a informațiilor de interes public cuprinde următoarele elemente: Practică judiciară (5), Reviste (1), Doctrină (1)

a) autoritatea sau instituția publică la care se adresează cererea; Practică judiciară (1)

b) informația solicitată, astfel încât să permită autorității sau instituției publice identificarea informației de interes public; Practică judiciară (2)

c) numele, prenumele și semnătura solicitantului, precum și adresa la care se solicită primirea răspunsului.

Art. 7. - Puneri în aplicare (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență (1), Practică judiciară (55), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. Practică judiciară (32), Reviste (1), Doctrină (1), Comentarii expert (1), Caută hotărâri judecătorești

(2) Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor. Practică judiciară (5), Reviste (1), Caută hotărâri judecătorești

(3) Solicitarea și obținerea informațiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condițiile tehnice necesare, și în format electronic. Puneri în aplicare (1), Practică judiciară (5), Caută hotărâri judecătorești

Art. 8. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (1), Doctrină (1)

(1) Pentru informațiile solicitate verbal funcționarii din cadrul compartimentelor de informare și relații publice au obligația să precizeze condițiile și formele în care are loc accesul la informațiile de interes public și pot furniza pe loc informațiile solicitate. Practică judiciară (1)

(2) În cazul în care informațiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este îndrumată să solicite în scris informația de interes public, urmând ca cererea să îi fie rezolvată în termenele prevăzute la art. 7.

(3) Informațiile de interes public solicitate verbal se comunică în cadrul unui program minim stabilit de conducerea autorității sau instituției publice, care va fi afișat la sediul acesteia și care se va desfășura în mod obligatoriu în timpul funcționării instituției, incluzând și o zi pe săptămână, după programul de funcționare. Puneri în aplicare (1)

(4) Activitățile de registratură privind petițiile nu se pot include în acest program și se desfășoară separat.

(5) Informațiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore.

Art. 9. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (13)

(1) În cazul în care solicitarea de informații implică realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condițiile legii. Puneri în aplicare (2), Referințe (1), Practică judiciară (14)

(2) Dacă în urma informațiilor primite petentul solicită informații noi privind documentele aflate în posesia autorității sau a instituției publice, această solicitare va fi tratată ca o nouă petiție, răspunsul fiind trimis în termenele prevăzute la art. 7 și 8.

Art. 10. - Practică judiciară (6), Doctrină (1), Comentarii expert (1)

Nu este supusă prevederilor art. 7-9 activitatea autorităților și instituțiilor publice de răspunsuri la petiții și de audiențe, desfășurată potrivit specificului competențelor acestora, dacă aceasta privește alte aprobări, autorizări, prestări de servicii și orice alte solicitări în afara informațiilor de interes public.

Art. 11. - Practică judiciară (6)

(1) Persoanele care efectuează studii și cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorității sau al instituției publice pe baza solicitării personale, în condițiile legii.

(2) Copiile de pe documentele deținute de autoritatea sau de instituția publică se realizează în condițiile art. 9. Practică judiciară (2)

Art. 12. - Puneri în aplicare (1), Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe (4), Derogări (1), Jurisprudență (1), Practică judiciară (42), Reviste (2), Doctrină (2)

(1) Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informații: Modificări (1), Practică judiciară (9), Reviste (2)

a) informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate, potrivit legii; Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (3), Reviste (3), Comentarii expert (1)

b) informațiile privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii; Practică judiciară (2)

c) informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenței loiale, potrivit legii; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (15), Reviste (2)

d) informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii; Respingeri de neconstituționalitate (4), Practică judiciară (26), Reviste (5), Comentarii expert (1)

e) informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare; Practică judiciară (4), Reviste (2)

f) informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces; Practică judiciară (4), Reviste (1)

g) informațiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecție a tinerilor. Reviste (2)

(2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informațiilor aparținând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor și autorităților publice care dețin astfel de informații, precum și instituțiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informațiilor. Practică judiciară (3), Reviste (1)

Art. 13. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență (1), Practică judiciară (12), Doctrină (2)

Informațiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituție publică nu pot fi incluse în categoria informațiilor clasificate și constituie informații de interes public.

Art. 14. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (8)

(1) Informațiile cu privire la datele personale ale cetățeanului pot deveni informații de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (1), Reviste (2)

(2) Informațiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autoritățile publice decât în temeiul unei obligații legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informații potrivit art. 2.

SECȚIUNEA a 2-a Dispoziții speciale privind accesul mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public

Art. 15. - Puneri în aplicare (1), Practică judiciară (2)

(1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public este garantat.

(2) Activitatea de culegere și de difuzare a informațiilor de interes public, desfășurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetățenilor de a avea acces la orice informație de interes public.

Art. 16. - Practică judiciară (1)

Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public autoritățile și instituțiile publice au obligația să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare și relații publice.

Art. 17. -

(1) Autoritățile publice au obligația să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferințe de presă pentru aducerea la cunoștință a informațiilor de interes public.

(2) În cadrul conferințelor de presă autoritățile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informații de interes public.

Art. 18. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (1)

(1) Autoritățile publice au obligația să acorde fără discriminare acreditare ziariștilor și reprezentanților mijloacelor de informare în masă.

(2) Acreditarea se acordă la cerere, în termen de două zile de la înregistrarea acesteia. Practică judiciară (1)

(3) Autoritățile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care împiedică desfășurarea normală a activității autorității publice și care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist, în condițiile și în limitele legii. Practică judiciară (1)

(4) Refuzul acordării acreditării și retragerea acreditării unui ziarist se comunică în scris și nu afectează dreptul organismului de presă de a obține acreditarea pentru un alt ziarist.

Art. 19. -

(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să informeze în timp util mijloacele de informare în masă asupra conferințelor de presă sau oricăror alte acțiuni publice organizate de acestea. Practică judiciară (2)

(2) Autoritățile și instituțiile publice nu pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masă la acțiunile publice organizate de acestea.

(3) Autoritățile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare și funcționare să desfășoare activități specifice în prezența publicului sunt obligate să permită accesul presei la acele activități, în difuzarea materialelor obținute de ziariști urmând să se țină seama doar de deontologia profesională.

Art. 20. -

Mijloacele de informare în masă nu au obligația să publice informațiile furnizate de autoritățile sau de instituțiile publice.

CAPITOLUL III Sancțiuni

Art. 21. - Puneri în aplicare (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Practică judiciară (16), Reviste (1), Doctrină (1), Comentarii expert (1)

(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorități ori instituții publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere și atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat. Practică judiciară (2)

(2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamație la conducătorul autorității sau al instituției publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință de către persoana lezată. Practică judiciară (5), Modele (2)

(3) Dacă după cercetarea administrativă reclamația se dovedește întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamației și va conține atât informațiile de interes public solicitate inițial, cât și menționarea sancțiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.

Art. 22. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență (1), Practică judiciară (66), Reviste (2), Doctrină (2), Comentarii expert (1)

(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7. Puneri în aplicare (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Practică judiciară (56), Reviste (1)

(2) Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale. Respingeri de neconstituționalitate (2), Practică judiciară (19)

(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (4)

(4) Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (3)

(5) Atât plângerea, cât și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sunt scutite de taxă de timbru. Modificări (1), Puneri în aplicare (1), Practică judiciară (16)

CAPITOLUL IV Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 23. - Practică judiciară (1)

(1) Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va elabora, la inițiativa Ministerului Informațiilor Publice, normele metodologice de aplicare a acesteia. Practică judiciară (1)

Art. 24. - Practică judiciară (3)

(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Informațiilor Publice, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și Ministerul Finanțelor Publice vor înainta Guvernului propuneri privind măsurile necesare pentru ca informațiile de interes public să devină disponibile în mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la nivel național.

(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autorităților și instituțiilor publice cu echipamentele de tehnică de calcul adecvate.

Art. 25. -

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice prevederi contrare.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 13 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
PAUL PĂCURARU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 18 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU

București, 12 octombrie 2001.

Nr. 544.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...