Revista Romana de Drept Privat nr. 3/2018

Exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți și privarea de facto de exercițiul autorității părintești în cazul răpirii internaționale de minori/L'exercice de l'autorite parentale conjointement par les deux parents et la privation de facto de l'exercice de l'autorite parentale dans l'affaire d'enlèvement d'enfants/Jointly exercising the parental authority by both parents and de facto deprivation of the exercise of the parental authority in the case of international child abduction
de Cornelia Munteanu, Raluca Ștefania Lazăr

01 noiembrie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Conf. univ. dr. CORNELIA MUNTEANU

Asist. univ. dr. RALUCA ȘTEFANIA LAZĂR

Facultatea de Drept, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

RESUME

Le caractere general de la regle inscrite dans l'art. 503 alinea (1) du Code civil est remarquable: l'exercice de l'autorite parentale par les parents ensemble et egalement est devenu un principe, independamment de la relation des parents (parents maries, divorces, separes de fait, concubines). L'exercice de l'autorite parentale est, par consequent, une question qui se pose pour tous les parents, mais elle peut etre posee de façon differente en fonction de la maniere dont ils vivent, ensemble ou separement, et en fonction de la façon dont ils s'entendent.

Dans une premiere analyse, on traitera les problemes lies aux sujets et aux conditions de l'exercice de l'autorite parentale et ensuite, on developpera son exercice par les deux parents conjointement, avec son corollaire - la presomption de l'accord paternel -, l'intervention du tribunal de la famille tant dans la resolution des litiges entre les parents, et dans l'approbation de l'entente des parents. La derniere part de notre etude sera dediee a l'affaire internationale d'enlevement d'enfants, qui represente, a notre avis, une privation de facto ou l'elimination de l'un des parents de l'exercice de l'autorite parentale.

Mots-cles: l'exercice conjointement; la presomption de l'accord paternel; la famille illegitime; des parents separes de fait ou par divorce; le tribunal de la famille; l'enlevement international des enfants.

ABSTRACT

The general nature of the rule indicated in art. 503 para. (1) of the Civil Code is outstanding: the exercise of parental authority by both parents together and on an equal basis has become a principle, independent of the relationship existing between parents (married, divorced, separated in fact parents, concubines). The exercise of parental authority shall be, therefore, an issue which is raised for all parents, however, it may be differently raised depending on their way of life, together or separately, and depending on the way they have been getting along.

In a first analysis, we shall deal with the issues related to the subjects and conditions of exercising parental authority, and thereafter, we will develop its exercise by both parents jointly, with its corollary - the presumption of the parental agreement -, the intervention of the family court both in the settlement of conflicts between parents and in the approval of the parents' agreement. The last part of our study will be dedicated to the case of international child abduction, which represents, in our opinion, a de facto deprivation or the removal of one parent from exercising his or her parental authority.

Keywords: jointly exercise; presumption of parental agreement; illegitimate family; parents separated in fact or by divorce; family court; international child abduction.

1. Preliminarii

Exercitarea autorității părintești1 este o problemă care se pune pentru toți părinții, căsătoriți sau nu, însă se pune în mod diferit, în funcție de felul în care trăiesc aceștia, adică împreună sau separat, și, în orice caz, în funcție de felul în care se înțeleg. O altă provocare o reprezintă un părinte decedat sau un părinte care nu mai este în stare să își manifeste voința, iar în cazul copilului nelegitim, este posibil ca filiația sa să nu fie stabilită legal decât față de unul dintre părinții săi sau, și mai mult, dacă este stabilită față de ambii, este posibil ca acest lucru să nu fi fost făcut în același timp sau în același mod. Pe măsură ce trece timpul, situația familială poate suferi modificări pe parcursul minoratului. Toate aceste situații sunt regrupate și combinate în același capitol: Capitolul III din Titlul IV, Cartea a II-a - "Despre familie" - a Codului civil. Legea pune pe picior de egalitate familia legitimă cu familia nelegitimă, ca și toate motivele de separare a părinților (divorț, separare de fapt, familie monoparentală etc.).

Nu putem spune că exercitarea autorității părintești este uniformă. Există, în prezent, cum existau și în trecut, mai multe modalități de a face acest lucru, chiar dacă exercitarea în comun câștigă din ce în ce mai mult teren. Când vine vorba despre aplicare, există, de asemenea, o mare diversitate de soluții, chiar dacă reglementarea problemelor se face sub egida instanței de tutelă.

Exercitarea autorității părintești cu privire la persoana și la bunurile copilului presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții2:

1) capacitatea deplină de exercițiu a părintelui, dublată de putința de a-și manifesta voința. Dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se găsește în neputință de a-și manifesta voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească (art. 507 C. civ.). Dacă ocrotirea minorului nu se poate realiza prin părinți - temporar sau definitiv - ori nu este în acord cu interesul superior al copilului, acesta va beneficia de măsuri alternative de protecție sub forma, după caz, a instituirii tutelei, a dării în plasament sau a luării unei măsuri de protecție specială [art. 106 alin. (1) C. civ.].

Prin derogare de la regula deplinei capacități de exercițiu, legiuitorul recunoaște copilului minor care a împlinit vârsta de 14 ani drepturile și îndatoririle părintești privitoare la persoana copilului său, drepturile și îndatoririle referitoare la bunurile copilului fiind exercitate de către tutore sau de o altă persoană (art. 490 C. civ.);

2) beneficiarul drepturilor și îndatoririlor care intră în conținutul autorității părintești nu poate fi decât un copil. Aceasta înseamnă că poate beneficia de acest ansamblu de drepturi și îndatoriri doar o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nu a dobândit capacitate de exercițiu deplină (art. 484 C. civ.). Cu toate acestea, dacă vârsta majoratului rămâne stabilită la 18 ani, autoritatea părintească poate suporta unele restricții chiar înainte de această vârstă sau poate chiar înceta complet. Astfel, art. 39 alin. (1), precum și art. 40 C. civ. prevăd încetarea autorității părintești asupra minorului înainte de împlinirea vârstei de 18 ani în caz de căsătorie sau în caz de emancipare, dacă a împlinit deja 16 ani. În prima situație, divorțul și, în principiu, anularea căsătoriei minorului mai înainte ca acesta să fi împlinit vârsta de 18 ani nu afectează capacitatea de exercițiu deplină dobândită prin încheierea căsătoriei, de aceea nici autoritatea părintească nu se va reactiva. Totuși, dacă se dovedește că la data încheierii căsătoriei nule sau anulate minorul a fost de rea-credință, nulitatea căsătoriei va retroactiva și el va reveni la capacitatea de exercițiu restrânsă până la împlinirea vârstei de 18 ani; acest fapt este de natură a reactiva autoritatea părintească, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. civ. În cel de-al doilea caz, emanciparea este pronunțată de către instanța de tutelă, pentru motive temeinice, după ascultarea părinților. Minorul emancipat este capabil, la fel ca un major, să exercite toate actele din viața civilă.

De altă parte, unele texte din Codul civil acordă minorului câteva drepturi datorită cărora acesta poate concura cu titularii autorității părintești. Cel mai adesea, este vorba despre acte de natură personală, ceea ce justifică un "premajorat". Astfel, spre exemplu, art. 463 alin. (1) lit. b) C. civ. prevede necesitatea consimțământului minorului cu vârsta de peste 10 ani pentru ca acesta să poată fi adoptat. Apoi, în ceea ce privește capacitatea patrimonială, numeroase texte au consacrat o anumită capacitate și, mai general, principiul capacității minorului va fi consacrat chiar dacă este vorba despre acte curente. Această evoluție a autorității părintești privitoare la subiecții pasivi ai exercitării autorității părintești, care răspunde neîndoielnic evoluției vieții minorilor și ideilor privitoare la educația acestora, se regăsește în aceeași măsură și în ceea ce îi privește pe titularii care o exercită.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...