Revista Romana de Drept Privat nr. 3/2018

Avantajele patrimoniale ale divorțului din culpa exclusivă a unuia dintre soți/ Les avantages patrimoniaux du divorce par la faute exclusive de l'un des époux/The property benefits of the divorce due to the exclusive fault of one of the spouses
de Codruța Hageanu

01 noiembrie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Conf. univ. dr. CODRUȚA HAGEANU

Facultatea de Drept, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

RESUME

Meme si la dissolution du mariage a connu une formidable evolution au cours des dernieres decennies, et sa contractualisation est devenue de plus en plus importante, le legislateur a maintenu et a accorde meme pour la premiere fois dans la legislation roumaine de certains effets importants pour la faute exclusive a la dissolution du mariage.

Ces avantages patrimoniaux dont l'epoux innocent peut beneficier a l'occasion du divorce se referent a l'attribution du logement commun ou du benefice du contrat de location dans le cas du logement loue, le droit a une indemnisation, le prestation compensatoire et, dans quelques limites, l'obligation de soutien entre les anciens epoux.

Nous allons examiner tous ces avantages, en mettant l'accent sur certaines situations speciales qui peuvent apparaître dans la pratique (l'attribution du contrat de location dans le cas des logements sociaux, de service, de necessite, intervention, de soutien et de protocole), mais aussi sur les differences entre ces logements, en marquant les conditions dans lesquelles chaque logement est accorde.

Mots-cles: le divorce; la faute exclusive; l'epoux innocent; les benefices patrimoniaux.

ABSTRACT

Although in the latest decades, the dissolution of marriage has had a spectacular evolution, its contractualisation becoming much more important, the legislator maintained and even provided certain important effects of the exclusive fault in the dissolution of marriage for the first time in the Romanian legislation.

These material benefits, which the innocent spouse may benefit from in the event of divorce shall refer to the grant of use of common residence or of the benefit of the lease agreement in the case of a rented dwelling, the right to indemnifications, the compensatory allowance and, within certain limits, the obligation of support between the ex-spouses.

We will further examine all these advantages, focusing on certain special situations that may appear in the practice (awarding the lease agreement in the case of social housing, official lodging, necessity, intervention, support and protocol lodgings), but also on the differences among them, by marking the conditions under which each of them is granted.

Keywords: divorce; exclusive fault; innocent husband; property benefits.

De-a lungul istoriei, instituția divorțului a fost, pe rând, acceptată sau negată, restrânsă în beneficiul menținerii familiei și protejării copiilor rezultați din aceasta sau liberalizată până la simplificarea extremă a formelor, criticată sau solicitată ca un drept fundamental al ființei umane, necesar pentru recunoașterea efectivă a dreptului la viață intimă, familială sau privată. Societatea umană a cunoscut un traiect sinuos al acestei instituții, impus de necesitatea găsirii celei mai bune sau celei mai puțin proaste soluții pentru rezolvarea crizelor familiale.

Divorțul a fost recunoscut, în diferite forme, din cele mai vechi timpuri1, însă au existat perioade sau state în care nu a fost acceptat2 sau în care exercitarea acestui drept a fost restrânsă mai mult sau mai puțin, existând păreri că divorțul nu ar trebui să existe într-o legislație bine chibzuită3.

Critica divorțului se întemeiază în primul rând pe ideile religioase care susțin încheierea pe viață a căsătoriei, dar și pe principiile de statornicie și respect pe care trebuie să se întemeieze o familie sau pe interesul copiilor. Niciuna dintre aceste critici nu rezistă unei analize atente. Laicizarea societății și, implicit, a dreptului a dus, de mult timp, la separarea netă a principiilor care guvernează cele două doctrine ale statului modern și, mai mult, Biserica însăși a renunțat la absolutizarea căsătoriei în fața evidentei necesități a unui remediu eficient în situațiile de criză a familiei.

Apoi, interesele copiilor rezultați din căsătorie nu pot tinde la menținerea lor în mijlocul unui câmp de luptă sau în prezența unui părinte alcoolic, violent sau promiscuu, care nu ar constitui decât un model negativ și ar avea o influență nefastă asupra viitorului acelui copil. Așa cum s-a arătat în doctrina franceză, divorțul este un rău necesar, un remediu care nu trebuie să lipsească din legislațiile actuale și singura soluție viabilă a crizelor conjugale.

În doctrina română mai veche s-a remarcat, deosebit de sugestiv, că, în asemenea situații, căsătoria nu mai trebuie menținută: "Când, prin urmare, justiția constată că, credința ce și-o datoresc soții nemaiexistând, căsătoria a devenit o situație necinstită din dosul căreia se ascund relații ilicite sau că legătura sufletească dintre soți, nemaiputând exista, e înlocuită prin dispreț, aversiune și relații ostile, nu e în interesul nici al copiilor, nici al familiei, nici al societății de a se impune menținerea unei situații legale care nu mai corespunde realității (...)"4.

În doctrina contemporană se discută despre existența sau inexistența dreptului la divorț, recunoașterea fiind așteptată, în special, dinspre Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Problema a fost ridicată în fața instanței europene în cauza Johnston și alții c. Irlandei, soluționată prin Hotărârea din 18 decembrie 1986. Reclamanții au invocat încălcarea dreptului de a divorța fundamentat pe dispozițiile art. 12, care consacră libertatea căsătoriei, și art. 8 privind dreptul la viață intimă, familială și privată, întrucât Irlanda interzicea divorțul până în 1995. Prin hotărârea sa, Curtea a refuzat să consacre existența unui drept la divorț, reținând că "sensul obișnuit al expresiei «drept de a se căsători» este clar: acesta vizează formarea relațiilor conjugale, și nu disoluția lor". De asemenea, s-a arătat că acest drept nu antrenează pentru state o obligație pozitivă de a instaura măsuri care să autorizeze divorțul și deci recăsătorirea5. Văzând evoluția legislațiilor europene și jurisprudența CEDO în materia divorțului, doctrina franceză6 a susținut că, deși între recunoașterea dreptului de a divorța și consacrarea unui drept la divorț care să fie opozabil statelor este o adevărată prăpastie, nu este exclus ca una dintre instanțele europene să afirme, într-o zi, existența unui drept fundamental la divorț.

După ce aproape patru decenii7 Codul familiei și Codul de procedură civilă (anterior) au consacrat pentru divorț o procedură formalistă, greoaie și descurajantă, noul Cod civil a redus la maximum formalitățile pe care soții le au de îndeplinit în cazul divorțului prin consimțământ, fiind suficiente prezența personală în fața notarului sau a ofițerului de stare civilă și un termen de reflecție de 30 de zile, dar și procedura judiciară, principiile procedurii actuale a divorțului fiind liberalizarea și contractualizarea.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...