Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 3/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 09 mai 2019

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, doamna procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Ristorazione e Distribuzione - S.R.L. din București în Dosarul nr. 1.760/3/2016 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 293D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent-șef precizează că dosarul se află la al doilea termen de judecată, acordat în vederea repetării procedurii de citare, care nu a fost legal îndeplinită la termenul din 18 decembrie 2018.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției. Criticile de neconstituționalitate referitoare la prelungirea procesului și, corelativ, posibilitatea acordării, în favoarea angajatului, de despăgubiri în cuantum mai mare, ca urmare a formulării apărărilor de către angajator, nu pot fi reținute, având în vedere Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, prin care Curtea Constituțională a statuat că anularea măsurii concedierii dispuse cu încălcarea Codului muncii trebuie să producă efecte juridice care să fie suficient de disuasive și care, în consecință, să prevină pe viitor comportamentul arbitrar al angajatorului. Pe de altă parte, în exercitarea rolului său activ, instanța judecătorească are posibilitatea de a interveni pentru a asigura desfășurarea procesului într-un termen rezonabil. În același sens, al asigurării celerității procesului, sunt și normele speciale cuprinse la art. 268 și următoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 5 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.760/3/2016, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Ristorazione e Distribuzione - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva unei decizii de desfacere a unui contract de muncă.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea susține, în esență, că dispozițiile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii afectează exercitarea liberului acces la justiție, deoarece formularea oricărei apărări din partea angajatorului, chiar prin formularea căilor legale de atac, atrage prelungirea duratei pentru care angajatul beneficiază de despăgubiri, adică până la momentul în care hotărârea judecătorească devine definitivă. Or, din punctul de vedere al duratei procesului, deja este angajată răspunderea angajatorului în temeiul Codului de procedură civilă, pentru tergiversarea litigiului și plata, în consecință, a cheltuielilor de judecată. Este echitabil și rațional ca legea să prevadă aceste consecințe patrimoniale pentru angajator prin raportare la numărul de termene, însă prevederea criticată instituie o consecință suplimentară, care nu depinde de reaua-credință a angajatorului, ci, în principal, de frecvența cu care se acordă termene, aspect ce ține de gradul de încărcare al instanțelor.

7. Textul de lege este criticat și din perspectiva principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite, autoarea excepției arătând că, prin ipoteza normei examinate, angajatul nu mai dorește reintegrarea în muncă, astfel că singura consecință constă în păgubirea angajatorului/ sancționarea lui pentru că a încercat să formuleze apărări. Din această perspectivă, scopul nu este unul legitim, care să răspundă cerințelor art. 53 din Constituție.

8. Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Pretinsa discriminare a angajatorului față de angajat nu poate fi reținută, deoarece aceștia nu se află în aceeași situație, pe de o parte, iar, pe de altă parte, reglementările legale criticate prezumă exercitarea cu bună-credință a drepturilor legale, inclusiv a celor de natură procesuală, iar instanța de judecată are un rol activ în gestionarea procesului sub aspectul respectării drepturilor și libertăților procesuale ale părților și sancționarea eventualelor abuzuri de drept. Or, argumentul invocat de autoarea excepției este un aspect de fapt ce poate intra pe tărâmul abuzului de drept procesual pentru care este prevăzută o altă sancțiune.

9. Cu privire la pretinsa îngrădire a accesului liber la justiție, instanța de judecată arată că fondul activ al legislației cuprinde reglementări ale procesului care să asigure celeritatea acestuia, cu consecințe cât mai reduse pentru părți. Totodată, reține că dispozițiile legale criticate sunt echitabile, iar angajatorul își asumă un risc cunoscut în prealabil atunci când adoptă măsura nelegală a concedierii unui salariat.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care este invocată jurisprudența incidentă a Curții în privința dispozițiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, respectiv Decizia nr. 290 din 23 mai 2013 și Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse la dosar, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora: "(3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești."

15. În opinia autoarei excepției, textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi și ale art. 21 - Accesul liber la justiție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii face parte din secțiunea a 7-a - "Controlul și sancționarea concedierilor nelegale" a capitolului V - "Încetarea contractului individual de muncă" și reglementează consecințele concedierii netemeinice sau nelegale, respectiv încetarea de drept a contractului individual de muncă la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se constată netemeinicia sau nelegalitatea concedierii, în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere. Dispozițiile de lege reprezintă o concretizare a principiului repunerii părților în situația anterioară deciziei de concediere, aceasta fiind o consecință firească a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Obligația angajatorului de a plăti despăgubirile operează în toate cazurile în care s-a constatat netemeinicia sau nelegalitatea actului de concediere, ope legis. Spre deosebire de aceasta, reintegrarea în funcția deținută anterior poate avea loc numai dacă cel concediat solicită expres acest lucru instanței judecătorești și în acest sens sunt dispozițiile art. 80 alin. (3), care prevăd că "(3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești". Reintegrarea salariatului în funcția avută anterior nu poate fi dispusă în situația în care salariatul nu a cerut prin cererea de chemare în judecată repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, anulate în cauză, instanța de judecată fiind obligată să se pronunțe numai asupra cererilor cu care a fost legal învestită, cu respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil.

17. Așa cum a constatat Curtea și prin Decizia nr. 318 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, textul de lege are ca ipoteză concedierea unui salariat în mod netemeinic sau nelegal, fapt ce trebuie stabilit în cadrul unui proces desfășurat cu respectarea principiului contradictorialității și pe baza unui probatoriu pertinent și convingător. Numai în urma stabilirii cu corectitudine a acestui fapt (moment care nu poate fi stabilit decât la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești), instanța va dispune anularea măsurii de concediere și obligarea angajatorului în culpă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

18. Desigur că, în cadrul acestui proces, oricare dintre părți, inclusiv angajatorul, în calitate de pârât, are deplina liberate de exercitare a drepturilor sale procesuale, prin formularea de apărări, ridicarea de excepții etc. pentru a-și susține cauza, iar instanța de judecată va administra întregul probatoriu cu respectarea normelor speciale din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii referitoare la jurisdicția muncii (art. 266 și următoarele), care asigură un cadru de soluționare cu celeritate a conflictelor de dreptul muncii. Prin urmare, Curtea nu poate reține critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea accesului la justiție, în condițiile în care, pe de o parte, cadrul legislativ incident este unul de natură a contribui la soluționarea cu rapiditate a litigiului și, pe de altă parte, buna-credință a părților în exercitarea drepturilor lor procesuale este prezumată. Totodată, Curtea observă că afirmațiile autoarei excepției de neconstituționalitate privind legătura dintre despăgubirile solicitate și durata litigiului pe fond, prin raportare la acordarea de termene de judecată, ceea ce nu ar afecta echitabilitatea procesului, nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, care să fie examinate de instanța de contencios constituțional, ci reprezintă elemente care țin de rolul instanței de judecată de gestionare a procesului.

19. De asemenea, prin Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, Curtea a observat că "angajatorul nu suferă o pierdere patrimonială, ci își execută obligațiile bănești la care angajatul era îndrituit în lipsa actului nelegal/netemeinic al angajatorului. Obligarea la executarea contractului încălcat și obligațiile pecuniare care decurg din acest lucru (...) constituie expresia protecției principiului securității raporturilor juridice civile, principiu inerent unui stat de drept".

20. Cât privește invocarea principiului egalității, consacrat de art. 16 din Constituție, prin aceeași decizie antemenționată, Curtea a arătat că angajatul nu se află în aceeași situație cu angajatorul; în condițiile în care, de regulă, între părțile contractului de muncă - angajator și salariat - există o discrepanță vădită din punctul de vedere al potențialului economic și financiar în favoarea celui dintâi, de natură să îi permită să își impună punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - și anume statul de drept, democratic și social, așa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituție - este ținut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziție de inferioritate economică. Obligația statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție. Prin urmare, nu se poate reține nici încălcarea art. 16 din Constituție, părțile contractante nefiind în aceeași situație, ceea ce, după cum s-a arătat, justifică acordarea unei mai mari atenții din partea statului în raport cu partea mai vulnerabilă economic (a se vedea și Decizia nr. 150 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, sau Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005).

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Ristorazione e Distribuzione - S.R.L. din București în Dosarul nr. 1.760/3/2016 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că prevederile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile de neconstituționalitate formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Claudia-Margareta Krupenschi

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...