Consiliul Superior al Magistraturii - CSM

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari din 18.09.2012

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 02 octombrie 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 2 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

(2) Subiectele și baremele de notare se predau în plicuri distincte, închise și sigilate de către comisia prevăzută la alin. (1) comisiei de organizare a concursului, cu cel puțin 12 ore înainte de data și ora susținerii testării scrise. Plicurile se deschid în ziua concursului, în prezența unor reprezentanți ai candidaților, după expirarea termenului de acces în sălile de concurs.

Art. 17. -

(1) Accesul candidaților în sala de concurs este permis pe baza actului de identitate, în ordinea afișată, la ora stabilită, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probelor. În mod excepțional, pot fi admiși candidați în sală și cu mai puțin de 30 de minute înainte de începerea probelor, dar nu și după deschiderea plicului cu subiecte.

(2) Înainte de aducerea subiectelor în săli, responsabilii de sală aduc la cunoștința candidaților modul de desfășurare a probelor și modul de completare a datelor personale pe teza de concurs tipizată.

Art. 18. -

(1) Li se interzice candidaților să dețină asupra lor pe timpul desfășurării testării scrise orice fel de lucrări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și orice mijloc electronic de comunicare. Candidații pot folosi în timpul concursului acele materiale a căror posibilitate de utilizare este menționată explicit în bibliografia de concurs. Supraveghetorii verifică respectarea acestei prevederi înainte de aducerea subiectelor în săli. Nerespectarea acestor dispoziții duce la eliminarea din sală a candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost sau nu au fost folosite.

(2) Candidații ocupă locurile în sala de concurs în ordine alfabetică, conform listelor afișate. Candidații primesc teze de concurs tipizate, pe care își scriu cu majuscule numele și prenumele și completează citeț celelalte date de pe colțul paginii ce urmează a fi lipit, precum și coli obișnuite pentru ciorne, marcate cu ștampila de concurs.

(3) Colțul tezei de concurs tipizate se lipește și se ștampilează la momentul predării lucrării, numai după ce persoanele care supraveghează în sală au verificat identitatea candidaților și completarea corectă a tuturor datelor prevăzute și după ce responsabilii de sală semnează în interiorul porțiunii din pagina care urmează să fie sigilată.

(4) Înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate în afara rubricii care se sigilează și orice alte semne distinctive care ar permite identificarea lucrării atrag anularea lucrării scrise respective.

(5) Frauda dovedită atrage eliminarea candidatului din concurs. Se consideră fraudă și încălcarea dispozițiilor alin. (1) și (4). În aceste cazuri, responsabilul de sală consemnează într-un proces-verbal faptele constatate și măsurile luate, iar lucrarea scrisă se anulează cu mențiunea "fraudă". Procesul-verbal se comunică atât comisiei de organizare a concursului, cât și candidatului respectiv.

Art. 19. -

(1) Prin tragere la sorți, un reprezentant al candidaților alege varianta de subiecte dintre cele 3 variante stabilite de comisia de elaborare a subiectelor. Modificări (1)

(2) După extragerea variantei de subiecte, președintele comisiei de organizare a concursului și persoana care a efectuat extragerea semnează pe subiectul extras.

(3) Niciun membru al comisiei de elaborare a subiectelor nu poate părăsi centrul de concurs și nu poate comunica conținutul subiectelor de concurs până la încheierea testării scrise.

(4) Responsabilii de săli primesc plicurile cu subiecte de la președinte, vicepreședinte sau un membru al comisiei de organizare a concursului, după care verifică integritatea plicurilor, le deschid și distribuie subiectele multiplicate fiecărui candidat.

(5) Pe parcursul desfășurării testării scrise, membrii comisiei de organizare a concursului și supraveghetorii de săli nu pot da candidaților indicații referitoare la rezolvarea subiectelor și nu pot aduce modificări subiectelor sau baremelor. Orice nelămurire legată de subiecte se discută direct cu comisia de elaborare a subiectelor. Pe toată durata desfășurării testării scrise, în sălile de concurs au acces numai membrii comisiilor de elaborare a subiectelor și de organizare a concursului, care supraveghează desfășurarea concursului.

(6) Punctajul acordat și timpul recomandat pentru rezolvare, pentru fiecare subiect, stabilite de comisia de elaborare a subiectelor, se transmit candidaților odată cu subiectele, iar baremul de notare se afișează la centrul de concurs, la încheierea testării scrise.

(7) În termen de 24 de ore de la afișare, candidații pot formula contestații la barem, care se soluționează în 48 de ore. Soluția se motivează în termen de cel mult 3 zile de la expirarea termenului de 48 de ore prevăzut pentru soluționarea contestațiilor. Baremul de notare definitiv, stabilit în urma soluționării contestațiilor, se publică de îndată pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare. Modificări (1)

Art. 20. -

(1) Din momentul deschiderii plicului cu subiecte niciun candidat nu mai poate intra în sală și niciun candidat nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea scrisă și semnează de predarea acesteia. Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține testarea scrisă.

(2) În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit de una dintre persoanele care supraveghează, până la înapoierea în sala de concurs.

(3) Timpul destinat elaborării lucrării scrise, stabilit de comisia de elaborare a subiectelor, nu poate depăși 4 ore și se socotește din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

(4) Pentru elaborarea lucrării scrise, candidații folosesc numai cerneală sau pastă de culoare neagră. Nu se folosește altă hârtie decât cea distribuită candidaților de către supraveghetori. Rezolvarea subiectelor se efectuează exclusiv pe teza de concurs tipizată, iar soluțiile scrise pe ciorne sau pe foaia cu subiecte nu se iau în considerare.

(5) Fiecare candidat primește atâtea teze de concurs tipizate și atâtea coli de ciornă câte îi sunt necesare.

(6) Candidații care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul apreciat ca fiind greșit cu o linie orizontală.

(7) În cazul în care, din diferite motive, cum ar fi corectări numeroase sau greșeli care ar putea fi interpretate drept semne de recunoaștere, unii candidați doresc să își transcrie lucrarea fără să depășească timpul stabilit, aceștia primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de responsabilul de sală în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite inițial se anulează pe loc de responsabilul de sală, menționându-se pe ele "anulat", se semnează și se păstrează în condițiile stabilite pentru documentele de concurs.

Art. 21. -

(1) Pe măsură ce își încheie lucrările, candidații le predau supraveghetorilor.

(2) La expirarea timpului acordat, candidații predau lucrările în faza în care se află, sub semnătură, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Dacă sunt mai mulți candidați, ultimii 2 rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.

(3) La predarea lucrărilor, supraveghetorii barează spațiile nescrise, verifică numărul de pagini și îl trec în procesele-verbale de predare-primire de sală, pe care le semnează candidații, precum și în rubrica special prevăzută pe prima pagină a lucrării.

(4) Pentru fiecare sală se întocmește un proces-verbal.

(5) Lucrările anulate se strâng separat și se păstrează de comisia de organizare a concursului alături de celelalte documente de concurs.

(6) Supraveghetorii predau lucrările scrise, sub semnătură, președintelui sau vicepreședintelui comisiei de organizare a concursului, care le amestecă și le numerotează, după care le predau președintelui comisiei de organizare a concursului, pe bază de proces-verbal de predare-primire.

Art. 22. -

(1) Fiecare lucrare va fi corectată de toți membrii comisiei de corectare și va fi apreciată de către fiecare dintre aceștia, separat, cu note de la 0 la 7, cu două zecimale, pe o scală de notare de la 0 la 7, respectându-se baremul de notare. Corectarea și notarea pe baza baremului se înregistrează în borderouri de notare separate de către corectori, semnate de aceștia pe fiecare pagină. Modificări (1)

(2) Nota la testarea scrisă reprezintă media aritmetică a notelor acordate de către fiecare dintre membrii comisiei. Modificări (1)

(3) Pe timpul corectării, colțul lucrării nu se desigilează. Notele acordate se înscriu în borderou sub semnătura celor care le-au acordat și apoi pe lucrare, în rubrica specială a foii de concurs, cu cerneală neagră, sub semnătură, de către un membru al comisiei de organizare a concursului. După efectuarea acestor operațiuni, colțul sigilat al lucrării se desface în prezența președintelui sau a vicepreședintelui comisiei de organizare a concursului și se corelează numărul lucrării cu numele candidatului. Notele finale se înregistrează imediat în borderourile de concurs.

(4) Sunt declarați admiși la această probă candidații care au obținut cel puțin nota 5 (cinci). Modificări (1)

(5) Rezultatele obținute la testarea scrisă se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare și se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Ora publicării pe site, menționată pe borderoul de concurs, reprezintă momentul de la care curge termenul de contestații. Modificări (1)

Art. 23. -

(1) Candidatul nemulțumit de nota obținută la testarea scrisă poate formula contestație în termen de 48 de ore de la afișarea rezultatelor pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare. Modificări (1)

(2) Contestațiile se depun personal ori se transmit prin fax Inspecției Judiciare și pot viza doar notarea propriei lucrări. Modificări (1)

(3) Lucrările scrise se recorectează de către comisia de soluționare a contestațiilor pentru testarea scrisă. Modificări (1)

(4) În vederea soluționării contestațiilor, lucrările scrise vor fi renumerotate și resigilate, fiind înscrise într-un borderou separat. Fiecare lucrare va fi corectată de toți membrii comisiei de soluționare a contestațiilor pentru testarea scrisă. Nota finală la această probă este reprezentată de media aritmetică a notelor acordate de către fiecare dintre membrii comisiei. Modificări (1)

(5) Nota obținută în urma contestației este definitivă și nu poate fi mai mică decât nota contestată.

(6) Rezultatele în urma contestațiilor se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare. Modificări (1)

Art. 24. - Modificări (1)

(1) Candidații declarați admiși la proba scrisă susțin un interviu în fața comisiei de examinare, din care fac parte 5 inspectori judiciari și un psiholog.

(2) În cadrul probei interviului, comisia de examinare evaluează aspecte referitoare la conduita, deontologia și integritatea candidaților, precum și abilitățile ori aptitudinile necesare pentru funcția de inspector judiciar, în funcție de criteriile stabilite în anexa nr. 2.

(3) Comisia de examinare va avea în vedere și raportul prevăzut la art. 11 întocmit de către comisia de examinare.

(4) Aprecierea și notarea interviului se fac, pe baza grilei de evaluare, cu note de la 0 la 3, cu două zecimale, pe o scală de notare de la 0 la 3.

(5) Nota obținută la această probă reprezintă media aritmetică a celor 5 note acordate de membrii inspectori judiciari ai comisiei de examinare. Nota astfel obținută este definitivă.

(6) Sunt declarați admiși la această probă candidații care au obținut cel puțin nota 2.

(7) Rezultatele de la proba constând în interviul candidaților se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare.

Art. 25. -

(1) Cu cel puțin 24 de ore înainte de desfășurarea interviului, comisia de organizare a concursului întocmește lista alfabetică a candidaților, cu precizarea orei la care trebuie să se prezinte grupele de candidați, și dispune publicarea listelor candidaților pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare. Modificări (1)

(2) Accesul candidaților în sala de concurs este permis pe baza unui act de identitate, în ordinea afișată, respectându-se ora prevăzută pentru fiecare grupă.

(3) Înregistrarea probelor orale este obligatorie, cel puțin prin mijloace tehnice audio.

(4) Înregistrările se păstrează timp de un an, după care se distrug.

Art. 26. -

(1) Nota finală obținută la concurs este suma notelor obținute în cele două etape, calculată în raport cu următoarea pondere: nota de la proba scrisă - 70% și nota de la interviu - 30%.

(2) Pe baza notelor finale se întocmește tabelul de clasificare a candidaților, care se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare. Modificări (1)

(3) Posturile de inspector judiciar scoase la concurs vor fi ocupate în ordinea descrescătoare a notelor finale obținute de candidați.

(4) În cazul în care mai mulți candidați obțin note finale egale, departajarea acestora se face în funcție de nota obținută la testarea scrisă, iar, dacă și acestea sunt egale, vor fi avute în vedere, în ordine, următoarele criterii: gradul profesional cel mai mare, vechimea cea mai mare în funcția de judecător sau de procuror, titlul de doctor în drept și calitatea de doctorand.

Art. 27. -

(1) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii validează rezultatul concursului pentru numirea în funcția de inspector judiciar.

(2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, concursul în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea ori la desfășurarea concursului sau că există dovada săvârșirii unei fraude.

Art. 28. - Modificări (1)

Candidații declarați admiși sunt numiți în funcție de către inspectorul-șef pentru un mandat de 6 ani.

CAPITOLUL IV Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 29. - Modificări (1)

(1) Toate documentele întocmite pentru concurs se păstrează în arhiva Inspecției Judiciare.

(2) Originalele documentelor care au fost transmise prin fax se comunică în maximum 5 zile Inspecției Judiciare și se arhivează la mapele de concurs.

(3) Datele și informațiile referitoare la desfășurarea concursului se păstrează pe pagina de internet a Inspecției Judiciare timp de 30 de zile de la data validării rezultatului concursului pentru numirea în funcția de inspector judiciar de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 30. -

Toate termenele stabilite în regulament se calculează potrivit normelor de procedură civilă.

Art. 31. -

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.

ANEXA Nr. 1 la regulament Modificări (1)

Conținutul raportului comisiei de examinare a candidaților la funcția de inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii

Numele și prenumele candidatului

I. Aspecte privind persoana și cariera magistratului
1. Funcția, gradul
2. Locul exercitării funcției
3. Data și locul nașterii
4. Domiciliul
5. Starea civilă
6. Studiile
7. Data și rezultatul:
a) examenului de admitere în magistratură;
b) examenelor de promovare;
c) altor examene
8. Calificativul obținut la ultima evaluare profesională
9. Aspecte relevante în ultimul raport de evaluare a activității profesionale
10. Sancțiuni disciplinare
11. Cariera în magistratură:
a) domeniul de activitate: (felul și durata activității ca judecător/procuror de la momentul numirii);
b) funcții de conducere: (președinte sau vicepreședinte de instanță, respectiv conducător sau conducător adjunct de parchet, președinte de secție la instanță sau șef secție la parchet)
12. Activitate profesională în alte profesii juridice (felul, durata, angajator)
13. Participarea la cursuri de formare continuă (conferințe, simpozioane, mese rotunde, masterat, cursuri postuniversitare, doctorat etc.)
14. Alte aspecte (cunoașterea unei limbi străine, cunoștințe de operare PC etc.)
II. Analiza calității lucrărilor întocmite de candidat:
a) cunoștințe profesionale:
- cunoștințe teoretice;
- aptitudinea de a pune în practică cunoștințele dobândite;
- cunoașterea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție;
- cunoașterea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului;
b) capacitatea de analiză și sinteză:
- capacitatea de a verifica și de a interpreta un volum mare de informații;
- capacitatea de a rezuma situații de fapt complexe;
- capacitatea de a identifica și valorifica elementele esențiale ale cauzei;
c) capacitatea de a raționa, de a face conexiuni, logica juridică a magistratului:
- capacitatea de a interpreta situația de fapt și de a trage concluzii logice;
- capacitatea de a face conexiuni;
- argumentația clară și logică;
d) modalitatea de exprimare în scris:
- claritatea, acuratețea, coerența, accesibilitatea și concizia exprimării;
- capacitatea de convingere
III. Analiza datelor despre activitatea candidatului în ultimul an, cum ar fi: număr de lucrări soluționate, prin raportare la media încărcăturii pentru aceeași secție/instanță/parchet; operativitatea în soluționarea cauzelor; respectarea termenului legal de redactare a lucrărilor; rezolvarea în termen legal a altor atribuții stabilite prin ordinul de serviciu etc.
IV. Evaluarea altor activități desfășurate pe baza unor dispoziții din legi și regulamente, cum ar fi: frecvența verificărilor efectuate la compartimentul sau, după caz, instituția respectivă; soluționarea corespunzătoare a deficiențelor constatate; întocmirea în teren și verificarea corespunzătoare a lucrărilor etc.
V. Rezultatul verificărilor cu privire la aspectele privind reputația profesională și a altor aspecte relevante din activitatea și conduita acestuia

ANEXA Nr. 2 la regulament Modificări (1)

Rezultatul evaluării abilităților și aptitudinilor specifice funcției de inspector judiciar și a aspectelor privind conduita, deontologia și integritatea profesională

Nr. crt. I. Aptitudini Punctaj alocat Punctaj acordat
1. Gândire independentă/critică
(capacitatea de a găsi soluții la problemele cu care se confruntă în mod independent, fără a simți nevoia de suport/sprijin; capacitatea de a asimila rapid informații noi, de a le organiza în mod logic, precum și de a le valorifica în rezolvarea sarcinilor specifice; capacitatea de a interpreta în mod independent o stare de fapt, precum și de a ajunge la concluzii pertinente pornind de la aceasta)
0,3 puncte
2. Capacitatea de a lua decizii
(capacitatea de analiză rațională a soluțiilor posibile, precum și de identificare în mod independent a celei optime pentru rezolvarea unei stări de fapt; capacitatea de a manifesta hotărâre în procesul decizional, respectiv de a opta pentru o soluție atunci când variantele posibile sunt clar specificate; capacitatea de a da dovadă de empatie - înțelegerea situației de fapt - în luarea deciziilor, precum și de gestionare eficientă a autorității în îndeplinirea sarcinilor specifice; capacitatea rapidă de decizie, de organizare și autoperfecționare)
0,3 puncte
II. Abilități
3. Capacitatea de comunicare
(capacitatea de a argumenta logic opiniile, precum și de a le susține cu diplomație într-un cadru colocvial, fără a se lăsa influențat cu ușurință; capacitatea de a înțelege informații de specialitate, precum și de a opera corect cu acestea, atât în limbaj scris cât și oral, în susținerea punctelor de vedere; capacitatea de a asculta activ, precum și de a formula întrebări pertinente la situația de fapt expusă)
0,3 puncte
4. Capacitatea de lucru în echipă
(capacitatea de a se adapta ușor la colective noi, precum și de a coopera cu ceilalți în procesul de organizare a muncii; capacitatea de a gestiona relații interpersonale în cadrul colectivelor de lucru, precum și de a manifesta interes pentru părerile și drepturile celorlalți; capacitatea de a se implica cu idei și soluții în atingerea obiectivelor comune, precum și de a colabora cu ceilalți pe baza unor relații de încredere reciprocă)
0,3 puncte
5. Capacitatea de susținere a efortului voluntar
(capacitatea de a planifica și organiza propria activitate, astfel încât lucrările să fie realizate în termenele fixate; capacitatea de a da dovadă de perseverență în atingerea obiectivelor stabilite, precum și de a se mobiliza activ pentru a face față volumului de activitate; capacitatea de a pătrunde problemele de fapt cu simțul răspunderii, temeinic, precum și de a da dovadă de încredere profesională în soluționarea sarcinilor repartizate; capacitatea de identificare cu valorile specifice profesiei, precum și de susținere intrinsecă a actului profesional, fără a fi influențat de obținerea unor recunoașteri/merite)
0,3 puncte
6. Rezistența la stres
(capacitatea de a manifesta autocontrol, în plan comportamental și emoțional, în situații tensionate, fără a prezenta manifestări neconforme cu situația; capacitatea de a manifesta încredere în forțele proprii, fără a prezenta emoții negative asociate actului profesional - pesimism, neliniște, preocupare exagerată, teamă de eșec, sensibilitate etc.; capacitatea de a accepta deschis criticile celorlalți, precum și de a manifesta o bună abilitate de a gestiona situațiile tensionate într-o manieră constructivă; capacitatea de a face față unui program de muncă prelungit și schimbător care presupune deplasări frecvente în teritoriu)
0,3 puncte
7. Sensibilitate și probitate profesională
(capacitatea de a recunoaște limitele de exercitare a funcției în activitatea de control, astfel încât să nu fie încălcat principiul independenței profesionale; capacitatea de a sesiza eventuale neconformități în exercitarea funcției, precum și de a depune diligențele necesare în vederea soluționării lor; capacitatea de a manifesta un comportament demn, marcat de onestitate și adeziune față de respectarea standardelor etice și morale ale profesiei; capacitatea de a gestiona situațiile în care normele deontologice ale profesiei au fost încălcate)
0,3 puncte
8. Conduita
(conduita profesională în timpul exercitării activității profesionale și relația cu justițiabilii, avocații, experții, interpreții ori cu alte persoane cu care intră în contact în calitate oficială; relațiile cu colegii, cu grefierii, cu celălalt personal al organului judiciar la care au funcționat sau al celor superioare ori inferioare ierarhic; respect și bună- credință în relațiile de serviciu în cadrul colectivelor din care fac parte; aspecte privind conduita și comportamentul în societate)
0,3 puncte
9. Deontologia profesională
(respectarea standardelor de conduită conforme cu onoarea și demnitatea profesiei, stabilite de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor; lipsa unor hotărâri de stabilire a încălcării Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor)
0,3 puncte
10. Integritatea
(imparțialitatea, lipsa sancțiunilor disciplinare rămase irevocabile; respectarea dispozițiilor legale privind depunerea declarațiilor prevăzute de lege, regimul juridic al incompatibilităților, primirea cadourilor în virtutea funcției, evitarea conflictelor de interese de orice natură, repartizarea lucrărilor, semnalarea neregularităților în materie de integritate; modul în care se raportează la valori precum independența și imparțialitatea justiției)
0,3 puncte
Punctaj total: 3 puncte

Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...