Universul Juridic nr. 5/2019

Transferul dreptului de proprietate prin donație
de Diana-Emanuela Pervu-Milostean

01 mai 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Contractul de donație a fost reglementat diferit față de celelalte contracte speciale prevăzute de Codul civil în Titlul IX al Cărții a V-a din același cod. Donația a fost inclusă în Cartea a IV-a "Despre moștenire și liberalități", Titlul III "Liberalitățile" începând cu art. 984 Cod civil împreună cu testamentul pentru că atât donația cât și testamentul au la bază intenția de a gratifica, de a mări patrimoniul gratificatului fără să primească nimic în schimb.

În accepțiunea noului Cod civil, donația a fost definită în art. 985 unde este prevăzut că "donația este contractul prin care, cu intenția de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți, numită donatar".

Doctrina de la noi a definit donația ca fiind "un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care una din părți, numită donator, cu intenție liberală își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept (real sau de creanță), mărind patrimoniul celeilalte părți, numită donatar, cu același drept, fără să primească ceva în schimb"(1). Un autor de la noi a definit donația ca fiind "liberalitatea contractuală prin care donatorul dispune de un bun din patrimoniul său, cu voința de a procura o îmbogățire donatarului"(2).

Fiind în esență un contract, donația trebuie să îndeplinească condițiile esențiale de validitate prevăzute de art. 1179 C. civil. În legătură cu cerințele de validitate ale contractului de donație interes deosebit prezintă capacitatea de a dona și consimțământul. Pe lângă cele două se mai impun ad validitatem o serie de alte condiții specifice în materie de donație din care reținem: cerința de a nu dispune prin substituții graduale și veșnice; interdicția ca donația să cuprindă clauze incompatibile principiului irevocabilității; trebuie respectată forma autentică la încheierea contractului de donație; cerința înregistrării donației autentice în registrul notarial național ținut în format electronic; cerința ca bunurile mobile care constituie obiectul donației să fie enumerate și evaluate într-un înscris, sub semnătură privată sau autentic.

Așa cum s-a spus în doctrină, donația este un contract unilateral, esențialmente gratuit, translativ de proprietate, solemn și în principiu irevocabil(3). Regulile speciale în legătură cu capacitatea de a dispune și de a primi cu titlu gratuit sunt aplicabile numai liberalităților nu și actelor dezinteresate cunoscute și ca acte de binefacere. Această ultimă categorie se deosebește de liberalități prin mai multe particularități.

Hotarul dintre liberalități și acte dezinteresate nu se înfățișează, în practică ca o linie netedă de demarcație și ușor de stabilit. Adeseori există elemente comune celor două forme de acte dar și elemente care le separă, de aceea este necesar să trecem pe scurt la prezentarea lor accentuând asupra elementelor specifice pe care le dețin. Precizăm doar că actele dezinteresate sunt acelea, prin care, făcându-se un serviciu cuiva, fără echivalent, nu se sărăcește niciun patrimoniu cum se întâmplă în cazul liberalităților.

În primul rând atunci când vorbim de acte dezinteresate trebuie să avem în vedere că ele constau, în principal, în faptul că liberalitățile sunt întotdeauna acte juridice solemne, în timp ce actele dezinteresate, de regulă, sunt acte consensuale. De aici regimul juridic diferit în privința nașterii lor, actele dezinteresate nefiind supuse unui regim strict deoarece nu atrag la o sărăcire directă a patrimoniului dispunătorului corelată cu o îmbogățire a patrimoniului dobânditorului. Mai de grabă actele dezinteresate lipsesc pe dispunător de un câștig posibil care, în ultimă analiză este tot o sărăcire nesemnificativă a patrimoniului său, combinată cu îmbogățirea corelativă a beneficiarului. Așadar, criteriul rezultatului economic al liberalităților sau actelor dezinteresate pare a nu fi îndestulător, atunci când vorbim de demarcația care le separă.

Pe de altă parte, în cazul succesiunilor, actele juridice dezinteresate niciodată nu sunt supuse raportului și nici reducțiunii, întrucât asemenea acte nu micșorează patrimoniul dispunătorului și nici nu ating rezerva succesorală. Apoi, toate regulile restrictive prevăzute de lege în legătură cu capacitatea de a dispune și de a primi cu titlu gratuit se aplică exclusiv liberalităților nu și actelor dezinteresate.

Curtea de Casație franceză având de soluționat o cauză cu privire la distincția dintre liberalități și acte dezinteresate, a ajuns la concluzia că, în realitate, actele dezinteresate constituie tot liberalități, ca atare vor fi supuse raportului ca oricare donații. Această argumentare are la bază ideea prin care nu există o îmbogățire directă a dobânditorului în cazul actelor dezinteresate ci mai degrabă lipsesc pe dispunător de un câștig posibil, care, în ultimă instanță, nu este altceva decât tot o sărăcire a patrimoniului său la care se adaugă îmbogățirea corelativă a beneficiarului(4). Trebuie spus însă că soluția Curții de Casație din Franța nu a avut aderență în Franța și nici în România astfel că în prezent dihotomia cunoscută - liberalități și acte dezinteresate- rămâne neatinsă. Alături de alți autori, apreciem că în cazul actelor dezinteresate dispunătorul se obligă, de regulă, să facă ceva, adică să presteze o activitate fără echivalent (obligație de a face) nu să dea ceva ceea ce ar presupune transferul unui drept real (obligație de a da) și implicit o sărăcire patrimonială. În toate cazurile factorul decisiv de definire a actului dezinteresat îl constituie intenția de serviabilitate(5). Sub raportul extensiunii, actele dezinteresate beneficiază de un regim juridic mai puțin riguros decât liberalitățile. Pe de altă parte, trebuie remarcat că actele dezinteresate au un cerc mult mai redus de persoane decât liberalitățile, care se află între ele în relații de afecțiune familială sau de amiciție. Deși vanitatea ori sentimentul de compasiune ne pot determina adeseori să ne obligăm cu titlu gratuit față de alții care adeseori rămân indiferenți, în practică actele dezinteresate au o sferă destul de redusă. De altfel prin structura și organizarea ei societatea modernă, tinde să realizeze abolirea acestor operațiuni de natură altruistă(6).

În ceea ce privește caracterul translativ de proprietate al donației, acest efect se produce din momentul exprimării consimțământului în forma prevăzută de lege. Pentru a determina domeniul de aplicare al acestei reguli, trebuie să precizăm că donația se prezintă sub mai multe forme: donații cu sarcini, donații făcute viitorilor soți în vederea căsătoriei și donații între soți; donații deghizate; donații indirecte; darurile manuale. Toate aceste forme de donație se regăsesc în Codul civil. Pe lângă aceste forme, există și forme mai noi de donație prevăzute de Codul civil și în legi speciale.

Potrivit art. 863 alin. (1) lit. c) C. civil, dreptul de proprietate publică se dobândește "prin donație sau legat, acceptat în condițiile legii, dacă bunul, prin natura sa, ori prin voința dispunătorului, devine de uz ori de interes public".

Problema dobândirii dreptului de proprietate publică nu este simplă. Rezultă aceasta din perspectiva trecerii proprietății private în proprietate publică prin toate modalitățile prevăzute de lege, mai cu seamă atunci când are loc prin contract. Cele două forme de proprietate au regim juridic diferit, prin urmare și transferul proprietății private în proprietate publică schimbă regimul juridic al dreptului de proprietate ce face obiectul acelui transfer. Cu certitudine, schimbarea de regim juridic are loc prin două operațiuni concomitente: stingerea dreptului de proprietate privată și nașterea dreptului de proprietate publică. Ambele operațiuni au loc prin acte de putere justificate de natura sau folosința bunului ce formează obiectul operațiunii respective(7).

Transferul dreptului de proprietate pe calea contractului de donație și trecerea lui din proprietate privată în proprietate publică implică mai întâi stingerea dreptului de proprietate privată după care intervine achiziția prin contract și apoi nașterea dreptului de proprietate publică(8).

În afară de donațiile făcute statului ori unităților administrativ teritoriale, există numeroase acte normative cu caracter special în care sunt reglementate diverse operațiuni juridice translative de proprietate.

* Articol extras din volumul "Studii și cercetări juridice europene", publicat cu ocazia organizării Conferinței internaționale a doctoranzilor în drept din țările central și est-europene de către Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara și Centrul European de studii, Ed. Universul Juridic, București, 2018.

(1) Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, București, 1998, p. 92; Există mai multe definiții date contractului de donație, majoritatea sunt apropiate ca structură, urmărind să pună în evidență gratuitatea donatorului prin contractul de donație, de pildă: R. I. Motica, Fl. Moțiu, definesc donația ca fiind "acel contract prin care o persoană, numită donator, transferă în mod irevocabil un drept (real sau de creanță) al său asupra unui sau mai multor bunuri determinate unei alte persoane, numită donatar, care îl acceptă". (R. I. Motica, Fl. Moțiu, Contracte civile. Teorie și practică judiciară, Editura Lumina Lex, București, 2004, p. 232); D. Macovei definește donația ca fiind "un contract unilateral, esențialemente gratuit și solemn prin care o persoană numită donator trnsmite irevocabil dreptul său de proprietate asupra unui bun sau alt drept real sau de creanță, unei alte persoane numită donatar, sporind patrimoniul acesteia, fără să primească nimic în schimb" (D. Macovei, Drept civil, Contracte, Editura Cantes, Iași, 1999, p. 163). Profestorul Dan Chirică definește donația ca fiind "un contract unilateral, solemn, irevocabil, cu titlul gratuit și translativ de proprietate" (D. Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Editura Lumina Lex, București, 1997, p. 138).

(2) O. Căpățînă, Titlul gratuit în actele juridice, Editura Rosetti, București 2003, p. 20.

(3) În dreptul francez există practica vânzării pe un franc simbolic. Se pune problema din punct de vedere juridic de a aprecia aici dacă, în realitate, ne aflăm în prezența unei vânzări sau a unei intenții de gratuitate, ceea ce face ca operațiunea respectivă să fie o donație împrumutând forma unei vâzări simbolice. Pentru detalii, a se vedea: Ch. Freyria, Le prix de vente simbolique, "Recueil Dalloz", nr. 9/1997, p. 50 și urm.

(4) Cass 1re, 14 ian. 1997 note de V. Barabe, Bouchard, Recueil Dalloz nr. 44/1997; D. Chirică, Liberalitățile ca specie a actelor juridice, în RRDP nr. 4/2008, p. 20.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...