Universul Juridic nr. 4/2019

Noua reglementare a competenței de judecată în materia contenciosului administrativ
de Bogdan Cristea

23 aprilie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

În contextul unei creșteri a volumului de activitate în materia contenciosului administrativ(1), Legea nr. 212/2018(2) a reformat competența de judecată a instanței de contencios administrativ, aducând modificări în scopul redistribuirii la nivel național a proceselor declanșate odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ(3).

Prin acest studiu ne propunem să analizăm modificările operate punctual asupra Legii nr. 554/2004(4) sub aspectul elementelor de noutate privind competența de judecată.

Contenciosul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim" (s.n., B.C.). Astfel, competența de judecată a instanței de contencios administrativ se stabilește în principal prin Legea nr. 554/2004, lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituția României, revizuită.

În acest sens, art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 212/2018, prevede că " (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1) " (s.n., B.C.).

Din lectura atentă a textelor legale menționate se constată că în materia contenciosului administrativ activitatea de judecată în primă instanță revine, în principiu, tribunalelor și curților de apel, a căror competență materială este delimitată potrivit celor două criterii identificate chiar de legiuitor în conținutul normei juridice, respectiv (1) criteriul rangului autorității publice (locală sau centrală) și (2) criteriul valoric (până la 3.000.000 de lei, inclusiv, sau mai mari de 3.000.000 de lei).

Legea nr. 212/2018 nu se îndepărtează de la repartizarea tradițională proprie competenței materiale de primă instanță în domeniul contenciosului administrativ, întrucât afirmă cele două criterii menționate, dar operează modificări de natură a muta o serie de procese vizând creanțe fiscale și fonduri structurale de la nivelul curții de apel la nivelul tribunalului, cu consecința indirectă a diminuării numărului de dosare în care Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal se va pronunța în recurs.

Astfel, spre deosebire de forma anterioară de reglementare a art. 10 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, care stabilea ca fiind de referință în aplicarea criteriului valoric un nivel de 1.000.000 de lei al obiectului cererilor de chemare în judecată vizând "taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora", Legea nr. 212/2018 majorează acest nivel de referință la 3.000.000 de lei.

În aceste condiții, cererile de chemare în judecată prin care se contestă acte administrative fiscale privind taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei, inclusiv, se soluționează în primă instanță de tribunal - secția de contencios administrativ și fiscal/complet specializat în contencios administrativ și fiscal(5), în timp ce o valoare a obiectului acțiunii mai mare de 3.000.000 de lei determină soluționarea în primă instanță de curtea de apel - secția de contencios administrativ și fiscal. În jurisprudență(6), în legătură cu verificarea competenței materiale de judecată prin prisma criteriului valoric, s-a apreciat ca fiind relevant cuantumul total al sumei contestate, iar nu fiecare creanță fiscală ce ar intra în compunerea obiectului cererii de chemare în judecată; altfel spus, o acțiune în anularea unei decizii unice de soluționare a contestației administrative fiscale se va raporta, în scop de stabilire a competenței materiale de judecată a instanței, la suma tuturor creanțelor fiscale principale și accesorii analizate de autoritatea publică pârâtă, chiar dacă acestea ar proveni din acte administrative fiscale diferite (una sau mai multe decizii de impunere și/sau una sau mai multe decizii referitoare la obligații fiscale accesorii).

Schimbând registrul, o modificare de esență adusă de Legea nr. 212/2018 asupra reglementării Legii nr. 554/2004 o constituie însă renunțarea din partea legiuitorului la aplicarea criteriului rangului autorității pentru "cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene", fiind adoptat criteriul valoric în determinarea competenței materiale de judecată.

Altfel spus, legiuitorul asimilează procesele privind fondurile structurale celor având ca obiect creanțe fiscale, înțelegând să le trateze din perspectiva determinării competenței materiale de judecată prin prisma sumei în litigiu, fie că aceasta a fost stabilită cu titlu de creanță bugetară/corecție financiară, fie că i-a fost refuzată la acordare persoanei ce se pretinde vătămată de actul administrativ unilateral emis (cu titlu de sumă neeligibilă sau reducere procentuală)(7).

Cu toate acestea, atunci când procesul are ca obiect acte administrative neevaluabile emise în legătură cu finanțări nerambursabile din partea Uniunii Europene, în lipsa unei sume litigioase la care să fie raportat criteriul valoric, legiuitorul revine la criteriul rangului autorității emitente în scopul stabilirii competenței materiale de judecată.

Deși norma juridică de la art. 10 alin. (11) își definește domeniul de aplicare prin prisma sumelor reprezentând "finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene", totuși apreciem că în același mod va fi determinată competența materială de judecată și în cazul finanțărilor primite din partea altor donatori publici internaționali, în discuție fiind sume/creanțe bugetare asimilate celor fiscale, respectiv celor specifice fondurilor structurale.

Dar Legea nr. 212/2018 nu a adus modificări doar sub aspectul distribuirii pe verticală la nivel național a proceselor, dar și referitor la competența teritorială de judecată a instanțelor organizate la același nivel ierarhic, pe orizontală, operând odată cu intrarea sa în vigoare o reformare a reglementării instituite anterior de Legea nr. 554/2004, prin renunțarea la principiul competenței alternative, ce acorda reclamantului posibilitatea de a se adresa "instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului".

Așadar, noua formă de reglementare a art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 212/2018, prevede că " (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. (4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces" (s.n., B.C.).

În consecință, premisa esențială de aplicare a textului o constituie calitatea reclamantului, titular al cererii de chemare în judecată, în funcție de aceasta stabilindu-se instanța competentă teritorial să judece procesul.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...