C U R T E A, | Decizie 666/2018

Acesta este un fragment din Decizia nr. 666/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 22 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.048/197/2016, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Excepția a fost ridicată din oficiu în apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva Sentinței penale nr. 589 din 31 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. 2.048/197/2016, prin care s-au dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și obligarea inculpatului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în condițiile în care inculpatul a lipsit de la judecată și nu și-a dat acordul în acest sens.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea arată că, prin obligativitatea obținerii consimțământului inculpatului la prestarea unei munci în folosul comunității, anterior pronunțării asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului, judecătorul cauzei este pus în situația de a se antepronunța cu privire la vinovăția inculpatului. Dispozițiile criticate îl obligă pe judecător să ceară acordul inculpatului pentru prestarea unei munci în folosul comunității înainte de a rămâne în pronunțare pe fondul cauzei, fapt care este de natură să afecteze imparțialitatea judecătorului, în special în cazurile în care inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat. Dacă inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, întrebarea acestuia de către judecător cu privire la acordul său de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității poate conduce la ideea că judecătorul va dispune o soluție de condamnare în cauză. În acest fel, se apreciază că normele penale criticate aduc atingere dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Constituție.

6. Totodată, consideră că textul criticat aduce atingere dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Constituție, în condițiile în care, în cazurile în care nu poate fi obținut acordul inculpatului pentru prestarea unei munci în folosul comunității, pentru că inculpatul este plecat din țară ori nu are cunoștință de proces, judecătorul nu poate pronunța decât o hotărâre de condamnare cu executarea efectivă a pedepsei, fapt care îngrădește excesiv dreptul judecătorului de a aprecia cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei. Or, imposibilitatea judecătorului de a face o individualizare a sancțiunii în funcție de toate criteriile reale și personale ce stau la baza individualizării pedepsei și obligativitatea aplicării exclusiv a unei pedepse cu executare efectivă, chiar și atunci când din motive neimputabile inculpatului acesta nu poate fi întrebat dacă este de acord cu prestarea muncii în folosul comunității, sunt de natură să aducă atingere independenței judecătorului. Apreciază că într-o derulare firească a procedurii ar fi trebuit ca judecătorul să poată aprecia mai întâi cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpatului, cu privire la sancțiunea aplicabilă și individualizarea modalității de executare a pedepsei și, ulterior, după ce s-a dispus o soluție care să conțină obligarea inculpatului la prestarea unei munci în folosul comunității să fie obținut acordul condamnatului pentru prestarea acesteia. În caz contrar, judecătorul este obligat, din cursul procesului, să facă demersuri pentru a întreba inculpatul cu privire la acest aspect, deși este posibil ca în urma pronunțării hotărârii nici să nu dispună în sarcina inculpatului obligația de a presta o muncă în folosul comunității.

7. În aceste condiții consideră că textul criticat aduce atingere și dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție care presupune, printre altele, dreptul la un judecător independent și imparțial. Or, dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt de natură să afecteze imparțialitatea judecătorului prin obligarea acestuia să analizeze un aspect referitor la sancțiunea pe care o va aplica în cauză, mai înainte de a se pronunța cu privire la vinovăția inculpatului, totodată, fiind afectată și independența judecătorului, prin îngrădirea excesivă a posibilității acestuia de a individualiza sancțiunea aplicată în cazurile în care inculpatul nu se prezintă în fața instanței pentru a-și da acordul cu privire la prestarea unei munci în folosul comunității.

8. De asemenea apreciază că dispozițiile legale criticate contravin art. 53 alin. (2) din Constituție, în condițiile în care, dacă inculpatul nu este prezent în instanță pentru a fi întrebat dacă își dă acordul la prestarea unei munci în folosul comunității, judecătorul este obligat să pronunțe o pedeapsă cu închisoarea cu executare efectivă, fapt care afectează grav libertatea persoanei. Instanța apreciază că această restrângere a libertății persoanei nu este proporțională cu scopul urmărit prin instituirea obligației de la art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care ar fi trebuit să fie o garanție a respectării art. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale instituită în favoarea inculpatului. Prin prezumarea lipsei acordului inculpaților care nu sunt prezenți la judecarea cauzei, un text de lege, care are drept scop să protejeze un drept al inculpatului prevăzut de art. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conduce, în final, la îngrădirea excesivă a unui alt drept fundamental al acestuia, respectiv cel prevăzut de art. 5 din aceeași convenție.

9. Totodată, susține că textul de lege criticat aduce atingere dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție prin faptul că inculpații care uzează de dreptul de a nu se prezenta în fața instanței ori care nu se pot prezenta din motive obiective nu pot fi condamnați decât la pedepse cu executare efectivă. Pentru a adopta soluții diferite pentru persoane aflate în aceeași situație juridică ar trebui să existe temeiuri obiective. În lipsa unor astfel de temeiuri, adoptarea unor soluții diferite pentru persoane aflate în aceeași situație încalcă principiul egalității în fața legii. Or, în cazul de față nu s-ar putea susține că lipsa inculpaților de la proces, indiferent dacă are loc din motive subiective sau obiective, constituie un temei suficient pentru adoptarea unor soluții diferite cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

10. Invocă, totodată, Decizia nr. 1.354 din 12 decembrie 2008, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "cu acordul acestuia" cuprinsă în art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și sintagmele "numai dacă există consimțământul contravenientului", "cu consimțământul contravenientului" și "după luarea consimțământului contravenientului" din art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) lit. b) și, respectiv, art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, așa cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2003 privind desființarea închisorii contravenționale, sunt neconstituționale.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

12. Guvernul consideră excepția de neconstituționalitate neîntemeiată. În motivarea punctului său de vedere arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, "infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora" se reglementează prin lege organică, revenind astfel legiuitorului competența de a reglementa conținutul constitutiv al infracțiunilor, precum și tratamentul sancționator aplicat acestora. Precizează că rolul constituțional al instanțelor de judecată este acela de aplicare a legii, potrivit art. 124 din Constituție, din această perspectivă susținerea autoarei, potrivit căreia judecătorul ar trebui să facă o individualizare a modului de executare a pedepsei, fără limitările impuse de lege, fiind neîntemeiată. Reține că regimul pedepselor constituie o problemă de politică penală pe care organul legislativ este îndreptățit să o soluționeze în funcție de împrejurările existente în domeniul criminalității, iar alegerea condițiilor care trebuie îndeplinite pentru ca instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere să devină aplicabilă nu este de natură a afecta caracterul legal al sancțiunii penale ori proporționalitatea acestora, odată ce atât limitele pedepselor aplicabile pentru toate tipurile de infracțiuni, cât și condițiile aplicabile sunt în mod expres prevăzute de lege, prin norme clare, accesibile și previzibile. În ceea ce privește necesitatea obținerii acordului inculpatului înainte de a dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu condiția prestării unei munci neremunerate în folosul comunității menționează că această soluție legislativă s-a impus având în vedere, pe de o parte, natura obligației în sine și imposibilitatea obiectivă de respectare a acesteia fără un acord prealabil al condamnatului și, pe de altă parte, tocmai necesitatea respectării principiului constituțional al interzicerii muncii forțate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Acesta este un fragment din Decizia nr. 666/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Decizie 666/2018:
C U R T E A,
C U R T E A,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
;
se încarcă...