Curtea Constituțională

Decizia nr. 650/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 10 august 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean
Aspazia Cojocaru
Acsinte Gaspar
Petre Lăzăroiu
Mircea Ștefan Minea
Iulia Antoanella Motoc
Ion Predescu
Puskas Valentin Zoltan
Tudorel Toader
Ionița Cochințu
- președinte
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Răzvan Viorescu în Dosarul nr. 4.499/86/2011 al Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 130D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie. În ceea ce privește motivarea autorului excepției de neconstituționalitate raportată la deciziile interpretative ale Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 și Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, arată că situația este diferită, întrucât textul criticat în cauza de față nu lasă loc la interpretări.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4.499/86/2011, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Răzvan Viorescu cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect anularea unui act administrativ fiscal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că principiul solidarității sistemului asigurărilor sociale de sănătate obligă contribuabilii la plata unor sume diferite către fondul de asigurări sociale de sănătate, în funcție de cuantumul veniturilor, deși pachetul de servicii medicale asigurat este egal. De asemenea, consideră că prevederile criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele ce realizează venituri ca urmare a desfășurării unor activități independente, care se supun impozitului pe venit, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. Totodată, în susținerea acesteia, menționează Decizia Curții Constituționale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 și Decizia nr. 335 din 10 martie 2011.

Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că dispozițiile criticate sunt constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

"

(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

[...]

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;".

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări și ale art. 56 alin. (2) care instituie principiul așezării juste a sarcinilor fiscale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

1. Prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, raportat la critici și prevederi constituționale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 124 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2012.

Cu acel prilej, Curtea a reținut că Legea nr. 95/2006 a urmărit instituirea unui sistem general de asigurări sociale de sănătate care să garanteze tuturor cetățenilor români cu domiciliul în țară, precum și cetățenilor străini și apatrizilor care au solicitat și au obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau care au domiciliul în România accesul la un pachet de bază de servicii medicale. Acest drept este însoțit însă de obligația corelativă a celor asigurați de a contribui la susținerea acestui sistem prin plata unei părți din veniturile realizate. Analizând această obligație, Curtea, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, și prin Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie, acesta fiind, în fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.

Prin urmare, din perspectiva reglementării Legii nr. 95/2006, dreptul la asigurări sociale de sănătate se află într-o strânsă legătură cu obligația de a contribui la fondul pentru aceste asigurări, excepție făcând doar persoanele care în mod obiectiv nu pot realiza această obligație.

Se observă, de asemenea, că în situația în care contribuabilul care din venituri independente realizează venituri sub venitul minim brut pe țară, lunar, textul de lege criticat îl obligă la plata unei contribuții minime egale cu un procent de 6,5 calculat la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

Or, având în vedere valoarea pachetului de servicii medicale la care are acces asiguratul în temeiul acestei contribuții minime, valoare ce depășește cu mult valoarea acestei contribuții, precum și cuantumul în sine al contribuției, se apreciază că nu se poate vorbi despre existența unei obligații disproporționate, contrare cerințelor art. 56 din Constituție.

Totodată, Curtea a reținut că obligația de plată a contribuției minime la asigurările sociale de sănătate nu are un caracter singular, discriminatoriu, în această situație aflându-se și persoanele care se încadrează în ipoteza art. 257 alin. (2) lit. f), dar și salariații prevăzuți la lit. a), aceștia având garantat salariul minim brut pe țară prin însuși textul art. 41 alin. (2) din Constituție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

2. În ce privește invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010, și a Deciziei nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea observă că textul supus controlului de constituționalitate în prezenta cauză se referă la o altă ipoteză.

Astfel, stabilind cuantumul contribuției minime, art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevede că acesta nu poate fi mai mic decât procentul de 6,5% calculat la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

În același timp, însă, art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, care a format obiectul Deciziei nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, instituie obligația persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate într-un cuantum de 6,5% din aceste venituri, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

Din examinarea în ansamblu a dispozițiilor art. 257 din Legea nr. 95/2006, se desprind următoarele concluzii:

a) Obligația tuturor cetățenilor care realizează venituri, indiferent din ce sursă, de a contribui cu un procent de 6,5% aplicat tuturor veniturilor (principiul solidarității). În cazul veniturilor din salarii și celor asimilate salariilor, cuantumul asupra căruia se aplică procentul de 6,5% nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară, lunar, care este garantat chiar prin lege.

b) În situația realizării de venituri din activități independente [art. 257 alin. (2) lit. b)], din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală, indiferent de modul de realizare [art. 257 alin. (2) lit. f)] al căror cuantum este mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară, lunar, cuantumul asupra căruia se aplică procentul de 6,5% este salariul de bază minim brut pe țară, lunar.

Curtea, prin Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, a reținut că, deși pare a urmări aceeași logică a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, textul art. 257 alin. (2) lit. f), prin formularea sa, conducea însă la o interpretare diferită, și anume că, în situația persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, valoarea contribuției nu poate fi mai mică decât însuși cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar. Faptul că o astfel de interpretare este posibilă în practică este confirmat prin însăși opinia formulată de instanța de judecată cu privire la excepția de neconstituționalitate, prin care se arată că "legiuitorul a înțeles să stabilească o obligație fiscală minimă pe care orice persoană care realizează venituri să o aibă (nu mai puțin de un salariu minim brut pe țară, lunar) [...]".

Or, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

Nemulțumirea autorului, care critică în concret doar art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, pleacă, însă, de la faptul că procentul de 6,5% se aplică asupra tuturor acestor venituri și nu asupra unui cuantum egal cu salariul de bază minim brut pe țară, lunar, fără a observa însă că, potrivit art. 257 alin. (2) lit. a) din aceeași lege, procentul se aplică asupra tuturor veniturilor din salarii sau asimilate salariilor și veniturilor realizate din activități independente, iar potrivit art. 257 alin. (2) lit. b) din lege, procentul de 6,5% se aplică asupra salariului de bază minim brut pe țară, lunar, doar în situația în care aceste venituri se situează, lunar, sub venitul de bază minim brut pe țară.

3. Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate în cauza de față apare ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Răzvan Viorescu în Dosarul nr. 4.499/86/2011 al Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
;
se încarcă...