Dispoziții generale | Codul de Procedură Civilă

Acesta este un fragment din Codul de Procedură Civilă din 2010. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Cercetarea procesului - Probele -
§1.
Dispoziții generale

Sarcina probei

Art. 249. - Jurisprudență, Reviste (5), Doctrină (2)

Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. Jurisprudență

Obiectul probei și mijloacele de probă

Art. 250. - Jurisprudență, Reviste (2), Doctrină (1)

Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege. Jurisprudență

Lipsa îndatoririi de a proba

Art. 251. - Jurisprudență, Reviste (1), Doctrină (1)

Nimeni nu este ținut de a proba ceea ce instanța este ținută să ia cunoștință din oficiu.

Obligativitatea cunoașterii din oficiu

Art. 252. - Jurisprudență, Reviste (1), Doctrină (1)

(1) Instanța de judecată trebuie să ia cunoștință din oficiu de dreptul în vigoare în România. Jurisprudență

(2) Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, convențiile, tratatele și acordurile internaționale aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege, precum și dreptul internațional cutumiar trebuie dovedite de partea interesată.

(3) Dispozițiile normative cuprinse în documente clasificate pot fi dovedite și consultate numai în condițiile prevăzute de lege.

Posibilitatea cunoașterii din oficiu

Art. 253. - Jurisprudență, Doctrină (1)

Instanța de judecată poate lua cunoștință din oficiu de dreptul unui stat străin, cu condiția ca acesta să fie invocat. Proba legii străine se face conform dispozițiilor Codului civil referitoare la conținutul legii străine.

Propunerea probelor. Rolul instanței

Art. 254. - Jurisprudență, Reviste (2), Doctrină (1)

(1) Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse și oral, în cazurile anume prevăzute de lege. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență, Reviste (2), Doctrină (1)

(2) Dovezile care nu au fost propuse în condițiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului, în afară de cazurile în care: Jurisprudență, Reviste (1), Doctrină (1)

1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;

2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu o putea prevedea; Jurisprudență

3. partea învederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute;

4. administrarea probei nu duce la amânarea judecății; Jurisprudență, Reviste (1)

5. există acordul expres al tuturor părților.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), partea adversă are dreptul la proba contrară numai asupra aceluiași aspect pentru care s-a încuviințat proba invocată. Jurisprudență

(4) În cazul amânării, pentru motivele prevăzute la alin. (2), partea este obligată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a administra proba încuviințată:

a) să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviințarea probei, când se cere proba cu martori;

b) să depună copii certificate de pe înscrisurile invocate cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, dacă s-a încuviințat proba cu înscrisuri; Jurisprudență

c) să depună interogatoriul în termen de 5 zile de la încuviințarea acestei probe, în cazurile în care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii;

d) să depună dovada plății cheltuielilor necesare efectuării expertizei, în termen de 5 zile de la numirea expertului sau în termenul stabilit de instanță potrivit dispozițiilor art. 331 alin. (2), dacă s-a încuviințat proba expertizei.

(5) Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. Jurisprudență, Doctrină (1)

(6) Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. Jurisprudență

Admisibilitatea probelor

Art. 255. - Jurisprudență, Reviste (1), Doctrină (2)

(1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. Jurisprudență, Reviste (1)

(2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui.

(3) Uzanțele, regulile deontologice și practicile statornicite între părți trebuie probate, în condițiile legii, de către cel care le invocă. Regulamentele și reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanței. Jurisprudență, Reviste (1)

(4) La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.

Convenții asupra probelor

Art. 256. - Jurisprudență, Reviste (2), Doctrină (1)

Convențiile asupra admisibilității, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile, cu excepția celor care privesc drepturi de care părțile nu pot dispune, a celor care fac imposibilă ori dificilă dovada actelor sau faptelor juridice ori, după caz, contravin ordinii publice sau bunelor moravuri. Jurisprudență

Renunțarea la probă

Art. 257. - Jurisprudență, Reviste (1), Doctrină (1)

(1) Când o parte renunță la probele propuse, cealaltă parte poate să și le însușească. Jurisprudență

(2) Instanța poate dispune administrarea din oficiu a probei la care s-a renunțat.

Încuviințarea probelor

Art. 258. - Jurisprudență, Reviste (1), Doctrină (2)

(1) Probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere. Jurisprudență

(2) Încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora. Jurisprudență

(3) Instanța va putea limita numărul martorilor propuși.

Revenirea asupra probelor încuviințate

Art. 259. - Jurisprudență, Doctrină (1)

Instanța poate reveni asupra unor probe încuviințate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară. Instanța este însă obligată să pună această împrejurare în discuția părților.

Administrarea probelor

Art. 260. - Jurisprudență, Reviste (1), Doctrină (1)

(1) Administrarea probelor se va face în ordinea stabilită de instanță. Jurisprudență

(2) Probele se vor administra, când este posibil, chiar în ședința în care au fost încuviințate. Pentru administrarea celorlalte probe se va fixa termen, luându-se totodată măsurile ce se impun pentru prezentarea martorilor, efectuarea expertizelor, aducerea înscrisurilor și a oricăror alte mijloace de probă.

(3) Probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, dacă legea nu prevede altfel. Jurisprudență

(4) Dovada și dovada contrară vor fi administrate, atunci când este posibil, în aceeași ședință. Jurisprudență

(5) Dacă s-a dispus o cercetare la fața locului, aceasta se va efectua, când este cazul, mai înainte de administrarea celorlalte probe.

(6) Când proba cu martori a fost încuviințată în condițiile prevăzute la art. 254 alin. (2), dovada contrară va fi cerută, sub sancțiunea decăderii, în aceeași ședință, dacă amândouă părțile sunt de față.

(7) Partea care a lipsit la încuviințarea dovezii este obligată să ceară proba contrară la ședința următoare, iar în caz de împiedicare, la primul termen când se înfățișează. Jurisprudență

Locul administrării probelor

Art. 261. - Jurisprudență, Doctrină (1)

(1) Administrarea probelor se face în fața instanței de judecată sesizate, în camera de consiliu, dacă legea nu dispune altfel. Jurisprudență, Doctrină (1)

(2) Dacă, din motive obiective, administrarea probelor nu se poate face decât în afara localității de reședință a instanței, aceasta se va putea efectua prin comisie rogatorie, de către o instanță de același grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanță de același grad. În cazul în care felul dovezii îngăduie și părțile se învoiesc, instanța care administrează proba poate fi scutită de citarea părților. Jurisprudență

(3) Când instanța care a primit comisia rogatorie constată că administrarea probei urmează a se face în circumscripția altei instanțe, va înainta, pe cale administrativă, cererea de comisie rogatorie instanței competente, comunicând aceasta instanței de la care a primit însărcinarea. Jurisprudență, Reviste (1)

(4) Instanța însărcinată prin comisie rogatorie va proceda la administrarea probelor în prezența părților sau, chiar în lipsă, dacă au fost legal citate, având aceleași atribuții ca și instanța sesizată, în ceea ce privește procedura de urmat.

(5) După ce s-a efectuat administrarea probelor prin comisie rogatorie, instanța sesizată, dacă este cazul, va fixa, din oficiu, termen pentru continuarea cercetării procesului sau, după caz, pentru dezbaterea fondului. Jurisprudență, Reviste (2)

Cheltuielile necesare administrării probelor

Art. 262. - Jurisprudență, Doctrină (1)

(1) Când administrarea probei încuviințate necesită cheltuieli, instanța va pune în vedere părții care a cerut-o să depună la grefă, de îndată sau în termenul fixat de instanță, dovada achitării sumei stabilite pentru acoperirea lor. Jurisprudență

(2) În cazurile în care proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în condițiile prevăzute la art. 92 alin. (1), instanța va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei și partea care trebuie să le plătească, putându-le pune și în sarcina ambelor părți.

(3) Nedepunerea sumei prevăzute la alin. (1) în termenul fixat atrage decăderea părții din dreptul de a administra dovada încuviințată în fața acelei instanțe. Jurisprudență

(4) Depunerea sumei prevăzute la alin. (1) se va putea însă face și după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata.

(5) Dispozițiile alin. (1)-(4) se aplică și în cazul în care administrarea probei se face prin comisie rogatorie.

Situația părții decăzute

Art. 263. - Jurisprudență, Doctrină (1)

Partea decăzută din dreptul de a administra o probă va putea totuși să se apere, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.

Aprecierea probelor

Art. 264. - Jurisprudență, Doctrină (1)

(1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor.

(2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.

Acesta este un fragment din Codul de Procedură Civilă din 2010. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Drept civil. Drepturile reale principale, Vol 1, ediția 4
    186.1. Mijloace de probă. Conform art. 249 noul C. proc. civ., în cadrul oricărui proces reclamantul este cel căruia-i revine sarcina probei. Ca urmare, reclamantul din acțiunea în revendicare trebuie să dovedească două împrejurări, și anume că el este proprietarul bunului revendicat, iar pârâtul are posesia (iar uneori, detenția) nelegitimă a acestui bun. [ Mai mult... ] 

Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat
    Sarcina probei. Proba reprezintă "mijlocul juridic de stabilire a existenței unui act sau fapt juridic și, prin aceasta, a dreptului subiectiv civil și a obligației civile"(823). Principiul este acela conform căruia cel care pretinde ceva trebuie să facă dovada pretenției sale, cel care face o susținere în fața instanței trebuie să o dovedească. 
    În cadrul unui proces sarcina probei revine mai întâi reclamantului. Dacă reclamantul dovedește pretențiile sale, este rolul pârâtului să probeze netemeinicia pretențiilor sau a susținerilor reclamantului. Dacă pârâtul este titularul unei cereri reconvenționale, acestuia îi revine sarcina dovedirii pretențiilor formulate împotriva reclamantului. [ Mai mult... ] 

.....
   1. Obiectul probei. Constituie obiect al probei elementul care trebuie dovedit pentru a demonstra existența unui drept subiectiv și a obligației corelative, adică actele sau faptele juridice care au dat naștere dreptului subiectiv și obligației corelative. Pentru ca o probă să fie încuviințată de instanța de judecată, aceasta trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții: proba să nu fie oprită de lege; să fie utilă (ea este inutilă când se tinde a se dovedi fapte necontestate); să fie verosimilă (să tindă la dovedirea unor fapte credibile); să fie pertinentă (să aibă legătură cu cauza); să fie concludentă (să ducă la rezolvarea cauzei). [ Mai mult... ] 
.....
    Lipsa obligației de probă. Nu se poate institui în sarcina vreunei părți îndatorirea de a dovedi ceea ce instanța este obligată să cunoască din oficiu (cum ar fi un act normativ publicat în Monitorul Oficial al României). Textul trebuie analizat în coroborare cu prevederile art. 252 și art. 253 NCPC, norme care prevăd ce anume trebuie să cunoască instanța din oficiu și ce anume are posibilitatea de a cunoaște din oficiu, fără a exista însă o obligație în acest sens. [ Mai mult... ] 
.....
   1. Obligația cunoașterii din oficiu. Ceea ce trebuie să cunoască instanța din oficiu și, ca atare, nu trebuie dovedit de parte, este dreptul în vigoare, aplicabil pe teritoriul României. Prin urmare, instanța are obligația de a cunoaște toate actele normative în vigoare, aplicabile pe teritoriul României, incidente cazului pe care îl soluționează. Obligația cunoașterii vizează atât actele normative interne, cât și pe cele internaționale ratificate de România. [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Codul de Procedură Civilă:
Dispoziții generale
Dovada cu înscrisuri
Proba cu martori
Prezumțiile
Expertiza
Mijloacele materiale de probă
Cercetarea la fața locului
Mărturisirea
Asigurarea probelor
Reviste:
Probele în dreptul muncii din perspectiva Noului Cod de procedură civilă. (I) Dispoziții generale
Conflict negativ de competență. Cerere de asigurare a dovezilor. Competența instanței care judecă procesul în primă instanță
Probele în dreptul muncii din perspectiva Noului Cod de procedură civilă. (II) Mijloacele de probă
Rețineri din salariu prin emiterea unor chitanțe ce atestă pretinsa vânzare de carburanți către angajat. Nelegalitate
Răspundere patrimonială. Art. 253 alin. 3 din Codul muncii. în lipsa unei legături directe de cauzalitate între fapta ilicită a salariatului și prejudiciul produs, nu poate fi aplicată instituția răspunderii patrimoniale
Procedura emiterii ordonanței de plată
Cariera judecătorilor și procurorilor. Cereri de transfer la schimb. Legalitatea respingerii
Contestație decizie sancționare. Apel. Neînregistrare ședință de judecată.Atribuție de serviciu. înlocuire coleg lipsă. Posibilitatea refuzului îndeplinirii sarcinilor postului
Tehnici de negociere și formare a contractului electronic
Faza scrisă a procesului civil în lumina noului C. proc. civ., republicat
Doctrină:
Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat
Ordonanța de plată și cererile de valoare redusă. Comentarii și jurisprudență potrivit noului Cod de procedură civilă - Cererea de emitere a ordonanței de plată - Contestarea creanței și apărări ale debitorului - Cererea în anularea ordonanței de plată - Corelații cu Legea nr. 72/2013 și O.G. nr. 13/201 1 - Formulare utilizate în procedura cererilor de valoare redusă
Drept civil. Drepturile reale principale, Vol 1, ediția 4
Cartea de contracte administrative. Modele. Comentarii. Explicații, ediția 1
;
se încarcă...