Curtea Constituțională

Decizia nr. 638/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) sintagma orice altă persoană juridică de drept public din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 august 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Petre Lăzăroiu
Aspazia Cojocaru
Acsinte Gaspar
Mircea Ștefan Minea
Ion Predescu
Puskas Valentin Zoltan
Irina Loredana Gulie
- președinte
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- judecător
- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție invocată de Ana Israelian, Aram Israelian, Roxana Dorin Israelian, Eduardo Israelian, Ruben Ervin Israelian, Nora Hilda Israelian, Rosa Nora Israelian și Nelida Viviana Israelian în Dosarul nr. 26.968/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 522D/2012.

La apelul nominal răspunde partea Arhiepiscopia Bucureștilor, prin consilier juridic Paul Chiru și inspector juridic Valentin Niculae, cu delegație la dosar. Lipsesc autorii excepției, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, consilier juridic Paul Chiru, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 307 din 14 iunie 2005 și nr. 1.105 din 8 septembrie 2009.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
În acest sens, arată că prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, nu conțin niciun element de noutate față de redactarea inițială a textului de lege, sub aspectul persoanei juridice împotriva căreia se poate îndrepta notificarea în vederea restituirii imobilelor deținute de către aceasta, iar, pe de altă parte, întreaga procedură de restituire a imobilelor care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 este supusă controlului instanței de judecată.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 26.968/3/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție invocată de Ana Israelian, Aram Israelian, Roxana Dorin Israelian, Eduardo Israelian, Ruben Ervin Israelian, Nora Hilda Israelian, Rosa Nora Israelian și Nelida Viviana Israelian într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii referitoare la obligarea la restituirea în natură a unui imobil - teren, în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, creează o inegalitate de tratament juridic între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor - terenuri și construcții - care constituie obiectul de reglementare al acestui act normativ. Astfel, se susține că, în forma inițială a textului de lege criticat, sintagma "orice altă persoană juridică" deținătoare a imobilelor ce fac obiectul acestui act normativ includea și persoanele juridice de drept privat. După modificarea textului de lege criticat, prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, categoria persoanelor juridice deținătoare, altele decât cele enumerate exemplificativ în cuprinsul textului de lege criticat, se referă doar la persoane juridice de drept public. Astfel, în opinia autorilor excepției, rezultă o discriminare între persoanele îndreptățite la restituire, în funcție de momentul soluționării notificării, înainte sau după modificarea textului de lege criticat.

Pe de altă parte, textul de lege criticat creează o discriminare între persoanele îndreptățite la restituire, discriminare generată de situația juridică a imobilului a cărui restituire se cere. Astfel, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dacă imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent; în mod similar, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2) din același act normativ, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale. Dimpotrivă, susțin autorii excepției, potrivit textului de lege criticat, în situația în care imobilul a cărui restituire se cere se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept privat, persoana îndreptățită nu mai poate beneficia de restituirea în natură a acestuia, nici de alte măsuri reparatorii, ceea ce contravine principiului constituțional al garantării și ocrotirii dreptului de proprietate privată și a proprietății private.

Se mai arată că dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate în mod abuziv, astfel cum a fost recunoscut prin dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reprezintă un "bun actual", în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 24 septembrie 2002, pronunțată în Cauza Posti și Rahko împotriva Finlandei.

Se mai susține că textul de lege criticat produce efecte retroactive, deoarece, excluzând persoanele juridice de drept privat din sfera entităților juridice obligate la restituire, modifică un raport juridic trecut, și anume cel izvorât ca urmare a depunerii notificării în vederea restituirii unui imobil preluat în mod abuziv de către stat.

De asemenea, textul de lege criticat încalcă dreptul constituțional la un proces echitabil, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din perspectiva lipsei de independență a instanței de judecată, care este obligată să aplice un act normativ cu efecte retroactive, emis de către stat cu scopul influențării litigiului în favoarea sa. În egală măsură, este încălcat și dreptul de acces la un tribunal, reglementat de art. 6 paragraful 1 din aceeași convenție, prin eliminarea posibilității obținerii restituirii unui imobil de către o persoană juridică de drept privat.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă consideră că prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate și completate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, nu sunt retroactive, dat fiind faptul că nu conțin niciun element novator față de reglementarea inițială. În acest sens, arată că, potrivit art. 20.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, sintagma "orice altă persoană juridică" vizează entități de drept public, precum ministere, prefecturi, Agenția Domeniilor Statului și altele asemenea. Se apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, ci reglementează cerințele legale pentru exercitarea unui drept.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege este constituțional, invocând în acest sens punctul său de vedere exprimat în Decizia Curții Constituționale nr. 1.493 din 10 noiembrie 2009.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. l alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.

Analizând motivarea excepției, Curtea constată că autorii acesteia critică doar alineatul (1) al art. 21, mai precis sintagma "orice altă persoană juridică de drept public", astfel încât Curtea urmează să se pronunțe asupra acestui text de lege.

Textul de lege criticat are următorul cuprins:

"

(1) Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare."

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și a autorităților publice, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și art. 44 alin. (1), (2) și (3) referitor la dreptul de proprietate privată și la expropriere.

De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 instituie, pe de o parte, obligativitatea de a restitui numai în natură imobilele - terenuri și construcții care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, condiționează restituirea în natură de împrejurarea ca statul să fie acționar sau asociat majoritar al unității ce deține imobilul respectiv sau, potrivit art. 21 alin. (2) din lege, în cazul când statul este asociat sau acționar minoritar, valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute să fie mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului.

Autorii excepției critică prevederile art. 21 alin. (1) din acest act normativ, mai precis sintagma "orice altă persoană de drept public", arătând că, în redactarea inițială a textului de lege, anterioară modificării prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, legiuitorul nu făcea distincția între persoanele juridice de drept public și cele de drept privat, deținătoare ale imobilelor în privința cărora se solicită restituirea în natură, iar notificările pentru restituirea unor astfel de imobile se puteau adresa împotriva "oricăror persoane juridice".

Analizând aceste prevederi legale, coroborate cu cele cuprinse în art. 21.1 din Normele metodologice din 7 martie 2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2007, Curtea constată însă că, prin sintagma "orice alte persoane juridice", legiuitorul a avut în vedere doar persoanele juridice de drept public deținătoare ale unor imobile ce fac obiect de reglementare al actului normativ criticat și cărora le incumbă obligația de restituire în natură a acestor imobile.

Astfel, potrivit art. 21.1 lit. d) din Normele metodologice din 7 martie 2007, când restituirea în natură este posibilă, această măsură este obligatorie atunci când unitatea deținătoare este o regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale ori locale este acționar sau asociat majoritar ori o organizație cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public (entități de drept public - ministere, prefecturi, Agenția Domeniilor Statului și altele asemenea).

Reglementarea este similară și celei cuprinse în art. 20.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2003, unde legiuitorul a clarificat sintagma "orice altă persoană juridică", arătând că aceasta se referă la persoanele juridice de drept public.

Prin urmare, susținerile autorilor excepției, potrivit cărora se creează o discriminare între persoanele îndreptățite la restituire în funcție de momentul soluționării notificării, înainte sau după modificarea textului de lege criticat, sunt fără obiect, având în vedere că textul de lege criticat, din această perspectivă, nu conține niciun element de noutate față de reglementarea inițială.

Pentru aceleași considerente, Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea privind încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În ceea ce privește susținerile privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1), (2) și (3) referitoare la dreptul de proprietate privată și la expropriere, autorii excepției arată că, în situația în care imobilul a cărui restituire se cere se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept privat, persoana îndreptățită nu mai poate beneficia de restituirea în natură a acestuia, nici de alte măsuri reparatorii.

Dimpotrivă, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din același act normativ, în situația imobilelor preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri, în condițiile legii speciale.

Prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ce formează obiect al excepției de neconstituționalitate ridicate în prezenta cauză, au în vedere situația în care imobilul a cărui restituire se solicită se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept public sau al unei regii autonome, al unei societăți ori companii naționale sau al unei societăți comerciale la care statul ori o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar.

În această situație, legiuitorul condiționează restituirea în natură de împrejurarea ca statul să fie acționar sau asociat majoritar al unității ce deține imobilul respectiv sau cel puțin valoarea acțiunilor ori părților sociale deținute să fie mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului, în cazul când este asociat sau acționar minoritar. Așadar, numai în această ipoteză legea impune obligativitatea restituirii în natură, iar în caz contrar, respectiv când valoarea acțiunilor sau părților sociale este mai mică decât valoarea bunului solicitat a fi restituit în natură, măsurile reparatorii se vor stabili prin echivalent.

Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu vizează situația la care se referă autorii excepției, și anume restituirea imobilelor ce fac obiect de reglementare a actului normativ criticat deținute de o persoană juridică de drept privat, ci se referă exclusiv la persoane juridice de drept public.

În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză, textul de lege criticat nereglementând accesul liber la justiție sau desfășurarea procesului judiciar.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) sintagma "orice altă persoană juridică de drept public" din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție invocată de Ana Israelian, Aram Israelian, Roxana Dorin Israelian, Eduardo Israelian, Ruben Ervin Israelian, Nora Hilda Israelian, Rosa Nora Israelian și Nelida Viviana Israelian în Dosarul nr. 26.968/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2012.

PREȘEDINTE,
PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
;
se încarcă...