Revista Romana de Jurisprudenta (Universul Juridic) nr. 2/2018

Răspunderea penală a judecătorului pentru abuz în serviciu/Judge's criminal liability for abuse of service
de Adrian Chirvase

15 septembrie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Avocat Adrian Chirvase*

* Avocat managing associate la Mușat & Asociații SPARL.

Abstract

The judgment of a cause is not and was never a purely mechanical activity. For this reason, the European standards on justice protects the right and indebtedness of every judge at any level of judicial hierarchy to exercise his or her functions of judging the causes free of any interference, whether external or internal.

Criminal liability for acts committed in the performance of functions by judges can not be trained leaving aside the need to respect the principle of their independence.

The lawfulness and validity of judgments can only be called into question in the procedural framework governed by law, that of ordinary and/or extraordinary ways of attack.

The subsidiary nature of the offense of abuse of service implies that an act committed by a civil servant may fall within the provisions of Art. 297 C. Pen. only to the extent that it does not have a distinct incrimination in the Criminal Code or other special criminal laws.

Keywords: judge; criminal liability; abuse of service; lawfulness and validity of judgments; acquittal

Rezumat

Procesul de judecare a cauzei nu este și niciodată nu a fost o activitate pur mecanică. Din acest motiv, standardele europene cu privire la justiție protejează dreptul și obligația fiecărui judecător de la orice nivel de ierarhie judiciară să își exercite funcțiile de judecare a cauzelor liber de orice imixtiune, fie externă, fie internă.

Răspunderea penală pentru fapte săvârșite în exercitarea funcțiilor de către judecători nu poate fi antrenată făcându-se abstracție de necesitatea respectării principiului independenței acestora.

Legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești nu poate fi pusă în discutie decât în cadrul procedural reglementat de lege, acela al căilor ordinare și/sau extraordinare de atac.

Caracterul subsidiar al infracțiunii de abuz în serviciu presupune că o faptă săvârșită de un funcționar public se poate încadra în dispozițiile art. 297 C. pen. numai în măsura în care aceasta nu are o incriminare distinctă în Codul penal sau în alte legi penale speciale.

Cuvinte-cheie: judecător; răspundere penală; abuz în serviciu; legalitate și temeinicie hotărâre; achitare

Prezentul demers are la bază sentința penală nr. 167 din 20 decembrie 2017, recent pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care, urmare a unei analize privind răspunderea penală a judecătorului pentru fapte săvârșite în legatură cu exercițiul profesiei, a fost dispusă achitarea judecătorului P.R. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu constând în pronunțarea unei hotărâri judecătorești,.

Având în vedere complexitatea problematicii, ne vedem obligați ca mai înainte de a avansa o abordare teoretică a subiectului să antamăm, în debutul lucrării, o prezentare succintă (în rezumat) a acestei hotărâri, respectiv a acelor părți care vizează tema subiectului în discuție.

Astfel, prin Rechizitoriul din data de 20 mai 2016 întocmit de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: 1. P.R., sub aspectul infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de magistrat judecător în cadrul Judecătoriei S., în vara anului 2010, a acceptat promisiunea făcută de ofițerul de poliție T.M., în acea dată șef al Poliției orașului S., de a primi un folos necuvenit în schimbul pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile intereselor acestuia și într-un termen scurt (sens în care a pronunțat sentința civilă nr. 1368 din 11 noiembrie 2010 în dosarul înregistrat la Judecătoria S. cu nr. X/310/2010) și a și primit prin intermediul martorei S.A. un folos necuvenit (un articol vestimentar în valoare de aproximativ 500 euro) în cursul aceluiași an, și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2010, fiind învestit, în calitate de judecător la Judecătoria S., cu soluționarea dosarului civil înregistrat sub nr. X/310/2010, în care a pronunțat sentința civilă nr. 1368 din 11 noiembrie 2010, și-a încălcat atribuțiile de serviciu stabilite prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în conformitate cu care judecătorii și procurorii sunt obligați ca prin întreaga lor activitate sa asigure supremația legii, pronunțând o soluție vădit contrară actelor normative incidente, respectiv art. 123 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, care prevede în ce condiții consiliile locale hotărăsc vânzarea unor bunuri ce fac parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale și Hotărârii Consiliului Local S. cu nr. 248/2006, care stabilea care este modalitatea de calcul al prețului de vânzare a terenurilor ce făceau subiectul unor contracte de concesiune în vigoare la acea dată, obligând abuziv autoritatea publică locală să vândă terenuri anterior concesionate în prețuri determinate altfel decât prevedeau aceste acte normative, prin care au fost obținute foloase necuvenite de către reclamanți și a fost păgubit bugetul unității administrativ-teritoriale S. cu suma de 920.716,64 lei (214.734,39 euro), tocmai ca urmare a faptului că acceptase promisiunea lui T.M. de a primi un folos necuvenit, pentru a pronunța cu celeritate o soluție favorabilă acestuia și celorlalte persoane interesate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești în data de 24 mai 2016 sub nr. 379/42/2016 și a fost soluționată prin sentința penală nr. 167/F din 20 decembrie 2017, în cuprinsul căreia, urmare a dezbaterilor contradictorii și a întreg materialului probator administrat în cauză, instanța de judecată a reținut, în esență, următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la materialul probator administrat, instanța a reținut că, sub aspectul infracțiunii de luare de mită, reținută în sarcina inculpatei P.R., prezumția de nevinovăție a fost înlăturată. În opinia instanței, materialul probator administrat în cauză demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil existența unei discuții între inculpata P.R. și martorul denunțător T.M. în incinta magazinului deținut de martora S.A., discuție în care, contrar oricăror standarde de conduită profesională, inculpata P.R., în calitate de magistrat cu experiență notabilă în activitatea judiciară, l-a informat pe martorul T.M. cu privire la opinia sa asupra unei afaceri judiciare, spunându-i totodată că nu poate garanta că aceasta este și opinia celorlalți magistrați judecători ai instanței competente, dar că există mijloace prin care sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor ar putea fi eludat, astfel încât toate cererile de chemare în judecată să fie soluționate de același judecător. Deși martorul denunțător T.M. a promis un folos în schimbul sprijinului acordat, inculpata P.R. a acceptat continuarea discuției confidențiale cu acesta, sfătuindu-l în mod corespunzător pentru a obține câștig de cauză în contextul demersului judiciar pe care martorul dorea să-l promoveze. Materialul probator administrat în cauză demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil acceptarea de către inculpata P.R. a promisiunii de bani sau de alte foloase, acceptând continuarea unei discuții cu martorul denunțător T.M. într-o anexă a magazinului deținut de martora S.A., discuție în contextul căreia inculpata, în calitate de magistrat judecător, și-a expus opinia în legatură cu un demers judiciar pe care martorul dorea să-l inițieze, dezvăluind, pe lângă modul în care ar soluționa o anumită cerere, și date legate de modul în care mai multe asemenea cereri ar putea ajunge să-i fie repartizate prin eludarea sistemului de repartizare a cauzelor. Ajungând ulterior să soluționeze toate cele trei cauze, inculpata a procedat la efectuarea unei activități propriu-zise de judecată, în condițiile în care, prin expunerea modului în care ar soluționa asemenea cereri, ar fi avut obligația legală de a se abține, tocmai pentru a garanta părților accesul la un tribunal independent și la un proces echitabil.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...