Parlamentul României

Legea nr. 148/2012 privind înregistrarea operațiunilor comerciale prin mijloace electronice

Modificări (3), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 27 iulie 2012 până la 18 decembrie 2013, fiind abrogat prin Ordonanță de urgență 111/2013.
Suspendat de la data 02 septembrie 2012 până la data 01 ianuarie 2013 prin Ordonanță 21/2012
Suspendat de la data 01 ianuarie 2013 până la data 01 ianuarie 2014 prin Ordonanță de urgență 84/2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. -

(1) Prezenta lege stabilește regimul juridic al documentelor în formă electronică ce conțin date privind operațiunile economice de schimb sau vânzare de bunuri ori servicii între persoane care emit și primesc facturi, bonuri fiscale sau chitanțe în formă electronică.

(2) Facturile, bonurile fiscale și chitanțele în formă electronică constituie documente justificative în înțelesul Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Prezenta lege se aplică persoanelor stabilite în România, în înțelesul prevederilor titlului VI din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și care desfășoară activități economice pe teritoriul României.

Art. 2. -

Nicio dispoziție a prezentei legi nu poate fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voință și a libertății contractuale a părților.

Art. 3. -

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

a) emiterea facturilor în formă electronică - operațiunea de întocmire, semnare electronică și marcare temporală a facturilor în formă electronică, în scopul arhivării lor în formă electronică, indiferent dacă transmiterea se face în formă electronică sau pe suport hârtie;

b) semnătură electronică - semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, în înțelesul Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică;

c) marcă temporală - marca temporală în înțelesul Legii nr. 451/2004 privind marca temporală;

d) factură în formă electronică - documentul în formă electronică ce caracterizează în mod unic și neechivoc schimbul sau vânzarea de bunuri ori servicii, semnat cu semnătură electronică și purtând marca temporală, care conține datele cuprinse în formularul facturii și care este emis și gestionat utilizând sisteme informatice;

e) pachet de facturi în formă electronică - două sau mai multe facturi în formă electronică, emise în momente de timp diferite și transmise către același beneficiar în același moment de timp;

f) lot de facturi în formă electronică - două sau mai multe facturi în formă electronică, emise în momente de timp diferite și transmise către beneficiari diferiți în același moment de timp;

g) bon fiscal în formă electronică - documentul financiarfiscal care întrunește toate condițiile impuse de prevederile legale în materie referitoare la conținut, emis de echipamentele electronice de marcat, care conține date înregistrate pe medii compatibile cu prelucrarea automată a datelor, semnat cu semnătură electronică și purtând marca temporală;

h) chitanță în formă electronică - documentul financiar-fiscal care întrunește toate condițiile impuse de prevederile legale în materie referitoare la conținut și formă, înregistrat pe medii compatibile cu prelucrarea automată a datelor, semnat cu semnătură electronică și purtând marca temporală;

i) furnizor de servicii de facturare electronică - persoana fizică sau juridică care emite, transmite sau convertește facturi, bonuri ori chitanțe în formă electronică, în nume propriu sau în numele unor terți.

CAPITOLUL II Factura în formă electronică

SECȚIUNEA 1 Emiterea facturilor

Art. 4. -

Persoana fizică sau juridică ce emite facturi, denumită în continuare emitent, poate să opteze pentru emiterea facturilor în formă electronică, cu condiția garantării autenticității, originii și integrității conținutului, conform condițiilor prevăzute de prezenta lege.

Art. 5. -

Facturile și chitanțele emise și arhivate în formă electronică, cu respectarea prevederilor prezentei legi, au calitatea de document justificativ, în înțelesul prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 6. -

(1) Emiterea facturilor de către o persoană fizică sau juridică se face în una dintre următoarele două modalități, la alegerea exclusivă a emitentului: în formă electronică sau pe suport hârtie.

(2) Emitentul poate opta pentru schimbarea modalității de emitere, cu notificarea Ministerului Finanțelor Publice.

Art. 7. -

Emitentul facturii în formă electronică răspunde pentru legalitatea, autenticitatea, originea și integritatea conținutului.

Art. 8. -

(1) Factura în formă electronică respectă conținutul stabilit de actele normative speciale și va conține marca temporală care certifică momentul emiterii și semnătura electronică a emitentului facturii.

(2) Certificatul aferent semnăturii electronice a emitentului facturii în formă electronică va conține informații privind identificatorul fiscal și numărul notificării înregistrate la Ministerul Finanțelor Publice.

SECȚIUNEA a 2-a Transmiterea facturilor

Art. 9. -

(1) Transmiterea facturilor emise în formă electronică se face în una dintre următoarele două modalități: prin mijloace electronice, în condițiile prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau pe suport hârtie.

(2) Transmiterea unei facturi în formă electronică se poate face individual, în pachete sau în loturi.

CAPITOLUL III Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care emit facturi în formă electronică

Art. 10. -

Emitentul facturii în formă electronică trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să dispună de mijloace tehnice și umane corespunzătoare pentru garantarea securității, fiabilității și continuității serviciilor de prelucrare a datelor în formă electronică;

b) să folosească personal cu cunoștințe de specialitate în domeniul tehnologiei semnăturii electronice și cu o practică suficientă în ceea ce privește procedurile de securitate corespunzătoare;

c) să fie în măsură să gestioneze și să arhiveze toate informațiile privind fiecare factură în formă electronică emisă, pe perioada de timp stabilită prin normele legale în vigoare;

d) să utilizeze sisteme de arhivare electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică. Pe durata arhivării, persoanele care au responsabilitatea arhivării vor lua măsuri ca orice factură în formă electronică să poată fi accesată numai de către emitent, beneficiar sau organele abilitate prin lege.

Art. 11. -

Ministerul Finanțelor Publice verifică aplicarea dispozițiilor prezentei legi, cu excepția condițiilor prevăzute la art. 10, a căror respectare este verificată de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

CAPITOLUL IV Externalizarea serviciilor de emitere, transmitere și arhivare a facturilor în formă electronică

Art. 12. -

(1) Activitățile de emitere, transmitere a facturilor în formă electronică, precum și cele de arhivare a facturilor în formă electronică pot fi realizate și de către alte persoane decât emitentul de drept al facturii în formă electronică, în următoarele condiții:

a) să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 10;

b) să existe un contract valabil încheiat între emitentul de drept al facturii în formă electronică și un furnizor de servicii de emitere a facturilor în formă electronică.

(2) Certificatul aferent semnăturii electronice a persoanelor care prestează servicii de emitere, transmitere sau arhivare a facturilor în formă electronică va conține informații privind calitatea de furnizor de servicii și datele sale de identificare.

Art. 13. -

(1) Furnizorii de servicii de emitere a facturilor în formă electronică pot să presteze servicii de conversie a unei facturi deja emise pe suport hârtie în factură în formă electronică, la cererea beneficiarului.

(2) Conversia se poate realiza numai după factura în original. Factura în formă electronică rezultată dobândește calitatea de document justificativ numai după înscrierea precizării: "prezenta factură este conformă cu originalul emis inițial pe suport hârtie având seria .... nr. ........ din data de ........., emisă de ..................." și atașarea semnăturii electronice a furnizorului de servicii de emitere a facturilor în formă electronică, precum și a mărcii temporale certificând momentul conversiei, atât în cazul facturilor individuale, cât și în cazul în care conversia se face pentru un pachet sau lot de facturi.

CAPITOLUL V Chitanța în formă electronică

Art. 14. -

(1) Chitanța în formă electronică respectă condițiile privind conținutul obligatoriu, stabilite de actele normative în vigoare și conține marca temporală și semnătura electronică a emitentului chitanței.

(2) Certificatul aferent semnăturii electronice a emitentului chitanței va conține informații privind identificatorul fiscal și numărul notificării înregistrate la Ministerul Finanțelor Publice.

Art. 15. -

Prevederile privind emiterea, transmiterea, stocarea, arhivarea, conversia și utilizarea facturilor prevăzute în prezenta lege sunt aplicabile și chitanțelor în formă electronică, cu excepția acelor prevederi care din punct de vedere financiarfiscal nu le sunt aplicabile.

CAPITOLUL VI Regimul documentelor în formă electronică aferente tranzacțiilor înregistrate prin intermediul caselor de marcat și terminalelor automate bancare

Art. 16. -

Bonurile fiscale și bonurile emise de terminalele automate bancare, denumite în continuare bancomate, și de casele de marcat, în formă electronică, stocate la emitent, au același regim juridic ca și cele emise pe suport hârtie.

Art. 17. -

(1) Persoanele care au obligația de a emite bonuri prin intermediul caselor de marcat sau al bancomatelor pot păstra în formă electronică documentul generat în formă electronică în următoarele condiții:

a) să îndeplinească cerințele privind asigurarea conformității informațiilor înregistrate în formă electronică cu cele înscrise pe documentul pe hârtie;

b) să arhiveze și să asigure accesul la bonurile emise în formă electronică.

(2) Bonurile emise în formă electronică de casele de marcat și de bancomate și stocate la emitent respectă condițiile privind conținutul obligatoriu stabilite de actele normative în vigoare.

(3) Casele de marcat utilizate pentru emiterea bonurilor fiscale în formă electronică se vor aviza cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (1) care păstrează în formă electronică bonurile emise de case de marcat sau de bancomate au obligația de a notifica organul fiscal competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Art. 18. -

Termenul de arhivare a bonurilor fiscale și a bonurilor emise de case de marcat sau de către bancomate, în formă electronică, va fi același cu cel prevăzut pentru cele emise pe suport hârtie.

Art. 19. -

(1) Cheltuielile înregistrate de persoanele care emit, transmit sau arhivează facturi, chitanțe și bonuri fiscale în formă electronică, cheltuielile efectuate cu investițiile pentru dotări și alte utilități necesare desfășurării acestei activități sunt amortizabile pe o perioadă de 5 ani de la prima înregistrare ca utilizator de factură în formă electronică.

(2) Cheltuielile înregistrate de persoanele care emit facturi, chitanțe și bonuri fiscale în formă electronică privind investițiile legate de modificarea și perfecționarea sistemelor informatice utilizate în activitatea de facturare electronică sunt amortizabile pe o perioadă de 3 ani, începând cu data inițierii investiției, probată cu hotărârea administratorului, respectiv a consiliului de administrație al persoanei care inițiază cheltuiala, iar în cazul persoanelor fizice, prin declarație pe propria răspundere.

Art. 20. -

Prezenta lege se completează cu dispozițiile legale privind încheierea, validitatea și efectele actelor juridice, cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 455/2001, ale Legii nr. 451/2004, precum și cu cele prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
IOAN OLTEAN
PREȘEDINTELE SENATULUI
VASILE BLAGA

București, 23 iulie 2012.

Nr. 148.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...