Universul Juridic nr. 3/2019

Referendumul - între libertate și constituționalitate
de Verginia Vedinaș

28 martie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. Referendumul, modalitatea directă de exercitare a suveranității

Sub aspect terminologic, cuvântul referendum își are originile în dreptul roman, unde el reprezenta modalitatea de consultare directă a tuturor cetățenilor care aveau drept de vot.

Art. 2 din Constituție(1) , în forma rezultată în urma revizuirii, prevede că "suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum". Am subliniat în conținutul textului partea care a fost adăugată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, considerată a fi necesară pentru a garanta sorgintea democratică a organelor reprezentative, prin intermediul cărora se exercită suveranitatea națională de către poporul român. În acest sens, un autor arată că "modificarea textului cuprins în art. 2 alin. (1) din Constituție este determinată de cerința de a se preciza că autoritățile reprezentative - Parlamentul, Președintele României, ca și primarii și consiliile locale (și cele județene - n.n.) - sunt desemnate în mod democratic, prin alegeri libere, periodice și corecte"(2) .

Trebuie avut în vedere faptul că exercitarea suveranității prin intermediul organelor reprezentative reprezintă o modalitate indirectă, ea având, în același timp, și caracterul de regulă în funcționarea statelor de drept, cu excepția acelora în care recurgerea la referendum are loc pentru luarea oricărei decizii, la nivelul colectivităților teritoriale, mai restrânse sau mai extinse(3).

Referendumul reprezintă "modul cel mai eficient și clar de consultare directă a voinței populare"(4) și o modalitate de realizare a echilibrului unei democrații, inclusiv prin "temporizarea" exceselor la care se dedau, adeseori, organele reprezentative și cele guvernamentale, ceea ce conferă poporului, conform autorilor citați, un rol de "arbitru" în luarea unor decizii importante care privesc prezentul dar, mai ales, viitorul său.

Există mai multe tipuri de referendum. Astfel, identificăm ceea ce doctrina denumește referendum constituțional, cu caracter obligatoriu(5). Un alt tip de referendum este cel care privește adoptarea unei legi, referendumul legislativ(6), și, în fine, referendumul cu caracter consultativ, care are caracter facultativ.

Legea fundamentală îi consacră mai multe articole, pe care, în limbajul Școlii franceze, le putem califica a reprezenta baze constituționale ale referendumului, fiind vorba, în concret, despre art. 2 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. d)(7) , art. 90(8) , art. 95 alin. (3)(9) , art. 146 lit. i)(10) și art 151 alin. (3)(11) , din analiza cărora putem identifica următoarele dimensiuni ale regimului juridic acestei instituții:

a) reprezintă o modalitate de exercitare a suveranității de către titularul său, poporul. Aceasta este trăsătura sa definitorie, din care rezultă și la care se raportează toate cele pe care le enunțăm în continuare;

b) este o modalitate de consultare a poporului, prealabilă luării unor decizii fundamentale, la care pot recurge tot organe reprezentative la nivel central și local, respectiv Președintele, Parlamentul, în cazul referendumului constituțional, și organele administrației publice locale, în cazul referendumului la nivel local. Din această perspectivă, referendumul ne apare ca o formă de exercitare în comun a celor două tipuri de suveranitate;

c) este o modalitate de consultare a poporului în cazul intervenției unei forme de răspundere aplicabilă șefului de stat, respectiv răspunderea politică sau administrativ-disciplinară, prin procedura suspendării din funcție a acestuia;

d) constituie o etapă în derularea procedurii de adoptare sau modificare a legii fundamentale.

Ne oprim la aceste caracteristici, suntem convinși că ele pot fi dezvoltate și sperăm să determine abordări și să reprezinte o bază de pornire în analiza regimului juridic al acestei instituții fundamentale a statului de drept. Semnificația ei rezultă nu doar din rolul pe care i-l conferă Constituția și legea organică prin care este dezvoltat regimul său juridic(12) și care a făcut obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate soluționate de către Curtea Constituțională(13) , ci și din instituirea, pentru Curtea Constituțională, a dublului rol, de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și de a valida rezultatele referendumului. Este vorba despre aceeași autoritate publică, garantul supremației Constituției, care exercită o funcție similară și în ceea ce privește alegerea unuia dintre organele reprezentative la nivel național(14) , respectiv Președintele(15) .

II. Referendumul organizat de președinte: reflecții și introspecții

Prin art. 90 din Constituție, intitulat "Referendumul", se consacră una dintre atribuțiile șefului de stat, calificată tradițional de doctrină ca făcând parte din categoria atribuțiilor exercitate în raporturile cu poporul(16) .

Conform acestui text, "Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național".

Constatăm că, din punctul de vedere al sferei problemelor ce urmează a constitui obiectul referendumului, art. 90 dispune că este vorba despre probleme de interes național.

Se pune problema ce accepțiune dăm acestei sintagme, în contextul în care, în mod firesc, constituantul nu o definește pentru că nu este rolul lui să dea definiții. Un asemenea rol, de a clarifica semantica termenilor și regimul lor juridic, incumbă doctrinei și jurisprudenței Curții Constituționale.

În acest sens, prin Decizia Curții Constituționale nr. 567 din 11 iulie 2006(17) s-a statuat că "art. 90 din Constituție stabilește competența exclusivă a Președintelui în determinarea problemelor de interes național ce se supun referendumului, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie. Numai Președintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes național și, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului și data desfășurării acestuia".

În ceea ce ne privește, apreciem că dreptul Președintelui de a stabili sfera problemelor ce vor face obiectul referendumului este exclusiv, în măsura în care se raportează la Constituție, el fiind în realitate "țărmurit" de Legea fundamentală. Astfel, considerăm că Președintele nu poate să supună referendumului o problemă pe care el o apreciază ca fiind "de interes național", însă prin conținutul ei ea contravine Constituției și se ajunge chiar la o modificare "pe ușa din dos" a acesteia. Acest lucru s-a petrecut, în opinia noastră, cu prilejul organizării singurului referendum după intrarea în vigoare a Constituției, respectiv referendumul care a avut ca obiect ca poporul să răspundă la două întrebări, dacă este de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300 și dacă este de acord cu reducerea numărului Camerelor Parlamentului de la două Camere la o singură Cameră și, în acest fel, trecerea de la bicameralismul parlamentar la unicameralism. Referendumul a fost organizat în aceeași zi cu alegerile pentru funcția de președinte.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...