Universul Juridic nr. 3/2019

Aspecte generale privind infracțiunile contra înfăptuirii justiției, în concepția noului Cod penal român
de Ion Rusu

25 martie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Considerații introductive

Într-o manieră asemănătoare Codului penal Carol al II-lea, legiuitorul noului Cod penal a inclus grupul de infracțiuni contra înfăptuirii justiției într-un titlu distinct, cu aceeași denumire marginală, în care au fost avute în vedere principalele infracțiuni ce pot fi comise în acest domeniu.

În expunerea de motive se precizează că "Reglementarea infracțiunilor contra înfăptuirii justiției cunoaște modificări importante, justificate și solicitate de noile relații ale unei societăți democratice în cadrul căreia dreptatea este ridicată la rang de valoare supremă [art. 1 alin. (3) din Constituție], și are ca obiectiv asigurarea legalității, independenței, imparțialității și fermității în procesul de înfăptuire a actului de justiție, prin sancționarea penală a faptelor de natură să influențeze grav, să ignore ori să submineze autoritatea justiției.

Pornind de la aceste rațiuni au fost identificate și incriminate o serie de fapte evidente și în practica judiciară, care pot afecta semnificativ activitatea de înfăptuire a justiției precum: obstrucționarea justiției, influențarea declarațiilor, vendeta, presiuni asupra justiției, compromiterea intereselor justiției, sfidarea instanței, asistența și reprezentarea neloială sau neexecutarea sancțiunilor penale.

Sub aspectul sistematizării, infracțiunile contra înfăptuirii justiției sunt prevăzute în Titlul IV al părții speciale după titlul consacrat infracțiunilor contra autorității. În primul rând se observă că, spre deosebire de reglementarea în vigoare, unde această categorie de infracțiuni este prevăzută în Capitolul II din Titlul IV intitulat "Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege", în noua reglementare infracțiunile contra înfăptuirii justiției sunt prevăzute într-un titlu distinct pentru a acorda importanța cuvenită acestei autorități, care reprezintă una dintre cele trei puteri ale statului și doar o activitate de interes public.

În al doilea rând, sub aspect terminologic, a fost înlocuită denumirea de "Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției" cu cea de "Infracțiuni contra înfăptuirii justiției" întrucât, așa cum pe drept cuvânt s-a subliniat de altfel și în literatura de specialitate, prin aceste infracțiuni nu este întotdeauna împiedicată efectiv înfăptuirea justiției, unele neavând nici măcar această aptitudine (denunțarea calomnioasă în forma de bază sau încercarea de a determina mărturia mincinoasă), dar pot produce o stare de pericol pentru realizarea actului de justiție"(1).

În cadrul prezentei lucrări vom examina sistematizarea precum și trăsăturile comune ale infracțiunilor ce fac parte din acest grup, nu înainte de a realiza o expunere retrospectivă asupra consecvenței legiuitorului român în decursul timpului, în ceea ce privește apărarea acestei valori sociale (activitatea de înfăptuire a justiției).

1. Infracțiunile contra înfăptuirii justiției în Codul penal de la 1864

În Codul penal de la 1864(2) nu era prevăzut un capitol sau secțiune specială pentru infracțiunile împotriva înfăptuirii justiției.

Cu toate acestea regăsim unele infracțiuni contra înfăptuirii justiției în Titlul II cu denumirea marginală "Crime și delicte în contra constituțiunii", Cap. II. "Atentate în contra libertății", art. 99, 102-105 cap. III "Pentru călcarea de atribuțiuni din partea autorităților administrative și judecătorești", art. 108-111.

Alte infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției sunt prevăzute în Titlul III "Crime și delicte în contra intereselor publice", Cap. II "Crime și delicte comise de funcționarii publici în exercițiul funcțiilor lor", secțiunea V "Abuz de putere", art. 147- 157 și cap. IV "Rezistență, nesupunere și alte necuviințe în contra autorității publice", secțiunea IV, "Despre scăparea arestaților și despre ascunderea criminalilor", art. 194- 197.

Ultimele două grupe de infracțiuni contra înfăptuirii justiției sunt prevăzute în Titlul IV "Crime și delicte în contra particularilor", cap. I "Crime și delicte în contra persoanelor", secțiunile VI "Arestațiuni ilegale, sechestrațiuni de persoane și alte atentate la libertatea individuală", art. 272-274 și secțiunea VIII "Mărturii mincinoase, calomnii, injurii, revelațiunea secretelor", art. 287- 293.

La o succintă examinare comparativă a unor dispoziții cuprinse în textele indicate cu cele din actuala reglementare relevă o asemănare între acestea.

Astfel, cu titlu de exemplu facem trimitere la textul art. 287 ce este inclus în grupul de infracțiuni cu denumirea marginală "Mărturia mincinoasă" unde se prevede "Veri care va da mărturie mincinoasă, în materie criminală, sau în contra acuzatului, sau în a sa favoare se va pedepsi cu maximum închisorii și cu interdicțiunea pe timp mărginit.

Dacă însă acuzatul, din cauza unei asemenea mărturii, se va fi osândit la munca silnică pe timp mărginit, pedeapsa va fi recluziunea de la 6 luni până la 10 ani; iar dacă osânda acuzatului a fost munca silnică pe toată viața, martorul mincinos se va osândi la munca silnică pe timp mărginit"(3).

Textul în cauză este reprodus așa cum apare după modificarea sa prin Legea din 17 febr. 1874. Textul inițial prevedea pentru alin. (1) pedeapsa cu recluziunea, iar în cazul alin. (2) pedeapsa era recluziunea de la 4 la 10 ani(4) .

În ceea ce privește elementele constitutive ale acestui delict, în jurisprudența vremii se reținea că "După art. 287 c.p., nu poate fi mărturie mincinoasă, în materie criminală, decât aceea care este dată contra acuzatului sau în a sa favoare. Prin urmare, o mărturie mincinoasă, făcută chiar înaintea justiției dacă însă nu este dată contra acuzatului sau în a sa favoare, nu este pedepsită de art. 287, nici de vreun alt articol în codul penal, oricât de imoral ar fi faptul în sine, preocupațiunea legiuitorului fiind de a pedepsi mărturiile mincinoase ce au putut să aibă o influență oarecare pentru sau contra acuzatului, iar nu și depozițiunile mincinoase care s-ar referi la puncte străine cauzei sau cari ar fi indiferente. De unde dar urmează că circumstanța dacă mărturia mincinoasă este dată contra acuzatului sau în favoarea sa, este un element constitutiv al infracțiunei pedepsită de art. 287 c.p. pentru care jurații trebuie să fie întrebați (Cas. II 427 din 22 Nov. 69, B. p. 303) "(5) .

Observăm existența unor elemente de asemănare precum și altora de deosebire dintre incriminarea din Codul penal de la 1864 și legea penală în vigoare. Semnificativă este pedeapsa mai mare prevăzută în legea veche.

Evidențiem și consecvența legiuitorului român în incriminarea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...