Agenția Națională de Administrare Fiscală - ANAF

Ordinul nr. 727/2019 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea și comunicarea unor acte administrative și de executare pentru debitorii care înregistrează obligații fiscale restante sub o anumită limită și pentru modificarea Procedurii privind stabilirea obligațiilor fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.834/2015

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 21 martie 2019

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul prevederilor art. 173 alin. (5) - (52), art. 226, art. 2271, 230, 236, art. 266 alin. (5) și art. 267 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și

având în vedere avizul conform al Ministerului Finanțelor Publice comunicat prin Adresa nr. 772.929 din 25.01.2019,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. -

(1) Se aprobă Procedura privind emiterea și comunicarea unor acte administrative și de executare pentru debitorii care înregistrează obligații fiscale restante sub o anumită limită, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Creanțele fiscale restante administrate de organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului, amenzile de orice fel, precum și alte creanțe bugetare înscrise în titluri executorii de creanță bugetară, transmise spre recuperare organului fiscal, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, al căror plafon este prevăzut pentru anulare de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se scad din evidențele fiscale în primele 7 zile ale anului următor.

(3) După aplicarea prevederilor alin. (2) se vor emite, potrivit prezentului ordin, următoarele acte administrative și de executare:

a) decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere;

b) decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare;

c) decizii de majorare a penalităților de nedeclarare;

d) decizii de reducere a penalităților de nedeclarare;

e) somații;

f) titluri executorii;

g) adrese de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești;

h) adrese de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți;

i) adrese de înștiințare privind înființarea popririi.

(4) Pentru operarea scăderii din evidentele fiscale, în scopul încadrării în plafonul prevăzut la alin. (2) se are în vedere suma totală a obligațiilor fiscale, a amenzilor de orice fel, precum și a obligațiilor bugetare înscrise în titluri executorii de creanță bugetară, datorate și neachitate de către un debitor.

Art. 2. -

Procedura privind stabilirea obligațiilor fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.834/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 984 din 30 decembrie 2015, se modifică după cum urmează:

1. La capitolul I, punctul 9.1 va avea următorul cuprins:

"

9.1. Pentru obligațiile fiscale principale prevăzute la pct. 1, care au fost stinse prin plată sau compensare în termenul prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală sau prin eșalonare la plată, în condițiile legii, penalitățile de nedeclarare se reduc cu 75%, la cererea contribuabilului depusă la organul fiscal central competent."

2. Capitolul II se abrogă.

3. Anexa nr. 2 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.

Art. 3. -

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.497/2015 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea și comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligații fiscale restante sub o anumită limită, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015.

Art. 4. -

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 5. -

Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, Direcția generală regională a finanțelor publice București, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, precum și organele fiscale din subordinea acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 6. -

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
Mihaela Triculescu

București, 13 martie 2019.

Nr. 727.

ANEXA Nr. 1

PROCEDURĂ
privind emiterea și comunicarea unor acte administrative și de executare pentru debitorii care înregistrează obligații fiscale restante sub o anumită limită
Modificări (1)

ANEXA Nr. 2 (Anexa nr. 2 la procedură)

ANTET1)

1) Se vor trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act administrativ.

Dosar fiscal nr. . . . . . . . . . .

Nr. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . .

Către2) . . . . . . . . . .
cod de identificare fiscală . . . . . . . . . .
str. . . . . . . . . . . nr. . . ., bl. . . . . . . . . . ., sc. . . ., et. . . . . . . . . . ., ap. . . . . . . . . . .,
sector . . . . . . . . . ., localitatea . . . . . . . . . ., județul . . . . . . . . . .,
cod poștal . . . . . . . . . .

2) Numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, alte date de identificare ale debitorului.

DECIZIE
de reducere a penalităților de nedeclarare

În temeiul art. 98 lit. c) și art. 181 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

și având în vedere Cererea dumneavoastră nr. . . . . . . . . . . din data de . . . . . . . . . .,

pentru obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect și stabilite de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere, care au fost stinse prin plată sau compensare în termenul prevăzut la art. 156 alin. (1) din acest act normativ sau prin eșalonare la plată, în condițiile legii, penalitățile de nedeclarare se reduc cu 75% după cum urmează:

Cod3) Denumirea obligației fiscale4) Penalități de nedeclarare reduse cu 75%
- lei -
0 1 2
TOTAL:

3) Se va menționa codul existent în nomenclatorul aplicațiilor informatice din care se emit, publicat pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

4) Se va preciza denumirea obligației fiscale principale: impozit, taxă, contribuție socială sau alte sume datorate bugetului general consolidat pentru care s-a calculat penalitate de nedeclarare, potrivit legii.

În conformitate cu prevederile art. 152 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, prezentul înscris constituie titlu de creanță.

Asupra emiterii prezentei decizii organul fiscal nu este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea prezentei decizii, conform art. 9 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva prezentului înscris puteți formula contestație la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat în conformitate cu prevederile art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ.

Detaliile referitoare la modul de calcul al penalităților de nedeclarare reduse potrivit prezentei decizii se află în anexă.

Conducătorul unității fiscale
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
L.S.

Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679.

Anexa la Decizia nr. . . . . . . . . . . din data de . . . . . . . . . .

Cod1) Documentul prin care s-a individualizat suma de plată2) Denumirea obligației fiscale3) Penalități de nedeclarare Penalități de nedeclarare reduse cu 75%
0 1 2 3 4

1) Se va menționa codul existent în nomenclatorul aplicației informatice din care se emite, publicat pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

2) Se vor menționa numărul și data deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare.

3) Se va preciza denumirea obligației fiscale principale: impozit, taxă, contribuție socială sau alte sume datorate bugetului general consolidat pentru care s-a calculat penalitate de nedeclarare, potrivit legii.

1. Denumire: Decizie de reducere a penalităților de nedeclarare

2. Format: A4/t1

3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic.

4. Se utilizează în baza art. 98 lit. c) și art. 181 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

5. Se întocmește în două exemplare de compartimentul de evidență pe plătitori.

6. Circulă:

1 exemplar la debitor;

1 exemplar la organul fiscal central.

7. Se arhivează 1 exemplar la organul fiscal central.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...