Universul Juridic nr. 3/2019

Soluții de unificare a jurisprudenței în materia insolvenței sau cu impact în materia insolvenței
de Nicoleta Țăndăreanu

15 martie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Prin Decizia nr. 5 din 4 aprilie 2011, publicată în Of. nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilește că: În aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) și art. 12 din Legea nr. 85/2006 coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. (2) - (4) C. pr. civ, curtea de apel, învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, admițând recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Considerente relevante ale deciziei:

- Soluția pe care instanța de recurs o poate pronunța în situația admiterii recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii de deschidere a procedurii, care implică trimiterea față de specificul procedurii de a fi prin lege succesivă, este soluția de casare.

- Prevederile art. 312 alin. (2)-(4) C. pr. civ. 1864 se aplică circumstanțiat, în măsura compatibilității lor cu specificul procedurii insolvenței de a fi etapizată legal și succesiv.

- Atribuțiile pe care legea le prevede pentru fiecare dintre participanții la procedura insolvenței sunt de competență exclusivă, ele neputând fi îndeplinite de un alt participant la procedură.

- Deschiderea procedurii generale a insolvenței este de atributul și în competența exclusivă a judecătorului-sindic, conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea insolvenței, iar hotărârea de deschidere a procedurii cuprinde dispoziții și comunicări realizabile în termene legale scurte, are un caracter unitar și nu poate fi partajată între instanța de recurs și judecătorul-sindic, altfel nefiind nici în litera și nici în spiritul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Aplicabilitatea deciziei în procedurile reglementate de Legea nr. 85/2014:

Legiuitorul a pus de acord dispozițiile Legii insolvenței cu decizia instanței supreme. Potrivit art. 43 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, admițând apelul, va anula hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic, pentru deschiderea procedurii insolvenței.

2. Prin Decizia nr. 6 din 14 mai 2012, publicată în M. Of. nr. 411 din 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și stabilește că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, executarea hotărârilor judecătorești de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali și ceilalți creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală.

Considerente relevante ale deciziei:

- Art. 136 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003(1) instituie o normă derogatorie de la dispozițiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, derogare determinată de obiectul executării silite, respectiv încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse la bugetul de stat, astfel că, în situația în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile cap. IV din Legea nr. 85/2006, și pentru creanțele fiscale, executarea silită se efectuează de organul de executare în condițiile instituite de Codul de procedură fiscală.

- Competența de punere în executare a hotărârii judecătorului-sindic, vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, aparține organelor fiscale de executare numai în situația în care în pasivul debitorului în insolvență se află și creanța fiscală.

- Derogarea se extinde asupra tuturor categoriilor de creditori. Dispozițiile art. 139 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 reglementează concursul de executări silite, organele de executare fiscale fiind competente să continue procedura de executare, indiferent de momentul în care a început executarea silită de drept comun.

Aplicabilitatea deciziei în procedurile reglementate de Legea nr. 85/2014:EM>

Legea nr. 85/2006 prevede în art. 142 alin. (1) că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă".

Legea nr. 85/2014 prevede în art. 173 alin. (1) că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 169 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, potrivit Codului de procedură civilă". Deci cele două reglementări sunt similare, diferența dintre ele fiind doar trimiterea la alte texte, conform numerotării din cele două acte normative.

Codul de procedură fiscală actual, Legea nr. 207/2015(2) , prevede în art. 220, cu denumirea marginală "Organele de executare silită", în alin. (10), următoarele: "În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislației privind insolvența, și pentru creanțe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 173 din Legea nr. 85/2014, executarea silită se efectuează potrivit dispozițiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În situația în care atragerea răspunderii privește atât creanțe fiscale administrate de organul fiscal central, cât și creanțe fiscale administrate de organul fiscal local, competența aparține organului fiscal care deține creanța fiscală mai mare. În acest caz, organul de executare silită distribuie sumele realizate potrivit ordinii prevăzute de Legea nr. 85/2014".

În acest context legislativ, Decizia nr. 6 din 14 mai 2012 pronunțată în recurs în interesul legii, deși interpretează dispozițiile Legii nr. 85/2006, își are deplină aplicabilitate și în procedurile de insolvență guvernate de dispozițiile Legii nr. 85/2014.

3. Prin Decizia nr. 5 din 15 aprilie 2013, publicată în M. Of. nr. 280 din 17 mai 2013, Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii al instanței supreme admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) și (5) și art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 725 alin. (1) și (4) C. pr. civ. cu referire la efectele modificării pe cale legislativă a valorii-prag prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, stabilește că judecătorul-sindic va analiza îndeplinirea condiției referitoare la existența creanței în cuantumul prevăzut de lege prin raportare la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...