Universul Juridic nr. 3/2019

Aspecte privind executarea silită împotriva moștenitorilor (I)
de Mihaela Ionaș

07 martie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Considerații introductive

Executarea silită, ca cea de-a doua fază a procesului civil, reprezintă procedura prin intermediul căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească ori printr-un alt act executoriu, constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său care nu-și execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu de a le aduce la îndeplinire, în mod silit(1).

În conformitate cu art. 625 alin. (1) C. pr. civ., "Executarea silită se face cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate".

Potrivit art. 5 din Legea nr. 188/2000, activitatea organelor de executare "se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate", iar în conformitate cu prevederile art. 6 din același act normativ, "executorii judecătorești nu pot refuza îndeplinirea unui act dat în competența lor decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege".

Rezultă că Legea nr. 188/2000 asigură legalitatea activității execuționale îndeplinite de executorul judecătoresc, prin consacrarea principiului înfăptuirii acestei activități în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și terților, fără niciun fel de discriminări, fiind interzis executorului orice refuz abuziv de îndeplinire a actelor aflate în competența sa.

De altfel, conform prevederilor art. 54 din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești "executorul judecătoresc își îndeplinește atribuțiile cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, a statutului profesiei și a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum și ale Codului de procedură civilă și ale altor legi aplicabile în materie".

Pentru garantarea respectării acestor prevederi legale, este necesar ca executarea silită să se efectueze în limitele și în conformitate cu dispozițiile legale, drepturile părților, precum și ale tuturor celorlalte persoane interesate să fie respectate.

Pot avea calitatea de părți în executarea silită atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice. Singura condiție este ca persoana fizică sau juridică să fie parte în titlul executoriu, ca titular de drepturi sau obligații susceptibile de executare silită.

În conformitate cu dispozițiile art. 645 alin. (2) C. pr. civ., calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite. Transmiterea se poate realiza prin lege, prin convenție, prin succesiune, prin fuziune, prin divizare sau prin orice alt mijloc permis de lege.

Executarea silită constituie o etapă a procesului civil, fiindu-i aplicabile prevederile art. 56 alin. (1) C. pr. civ., conform cărora poate fi parte în judecată doar o persoană care are folosința drepturilor civile. În temeiul art. 1159 C. civ., dacă debitorul a decedat, creditorul poate continua ori declanșa urmărirea împotriva moștenitorilor(2) .

Actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității produc efecte, în condițiile legii, față de succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz. În consecință, aceste acte nu se vor mai reface, ci își vor întinde efectele asupra succesorilor în drepturi.

Principiul legalității executării silite impune, printre altele, respectarea drepturilor părților, ceea ce face necesară reglementarea distinctă și detaliată a situațiilor în care, înainte de începerea executării silite ori pe parcursul acesteia, a decedat debitorul, mai ales că unele proceduri execuționale au caracter necontencios și nu presupun obligativitatea încunoștințării ori participării debitorului(3).

În situația transmisiunii mortis causa a patrimoniului debitorului, Codul de procedură civilă, în Cartea a V-a, Despre executarea silită, Titlul I, Dispoziții generale, Capitolul IV, Efectuarea executării silite, Secțiunea a 3-a, Executarea împotriva moștenitorilor, reglementează situațiile, respectiv condițiile în care executarea silită poate fi începută, respectiv continuată contra moștenitorilor debitorului.

Aceste reguli speciale stabilesc cazurile în care este interzisă executarea silită (art. 687 C. pr. civ.), procedura care trebuie urmată pentru începerea executării contra moștenitorilor (art. 688 C. pr. civ.) și cea pentru continuarea executării contra moștenitorilor (art. 689 C. pr. civ.).

Analizarea legalității executării silite în aceste situații se efectuează prin raportare la data decesului debitorului. Astfel, dacă la data începerii executării silite debitorul este decedat, devin aplicabile dispozițiile art. 687 alin. (1) prima teză C. pr. civ., potrivit cărora "dacă debitorul moare înainte de sesizarea executorului judecătoresc, nicio executare silită nu poate fi pornită (...) ".

Delimitarea este dată de conjuncția "iar", care în acest text exprimă un raport de opoziție față de a doua teză, potrivit căreia "dacă moare după ce aceasta a fost pornită, ea nu poate fi continuată cât timp moștenirea nu a fost acceptată de către cei chemați la moștenire sau, în lipsă, cât timp nu a fost numit, în condițiile legii, un curator al succesiunii ori, după caz, un curator special pentru executare, în condițiile art. 58".

În consecință, urmărirea efectivă a averii lăsate de către debitor se poate face numai după ce se clarifică succesibilii sau este numit un curator.

Că este așa rezultă și din interpretarea prevederilor art. 687 alin. (1) C. pr. civ., care, în teza I, se referă expres la situația în care debitorul moare înainte de sesizarea executorului judecătoresc, ceea ce relevă, o dată în plus, că executarea silită începe, se pornește, odată cu sesizarea executorului judecătoresc, ca organ de executare, stabilind totodată și obligația creditorului urmăritor, direct interesat în demararea unei proceduri eficiente, ca, anterior sesizării executorului judecătoresc, să verifice dacă debitorul mai trăiește și situația succesiunii (respectiv dacă există moștenitori acceptanți), tocmai pentru a ști dacă poate porni executarea silită prin sesizarea executorului judecătoresc sau trebuie să urmeze procedura reglementată de art. 687 C. pr. civ.

Potrivit art. 688 alin. (1) C. pr. civ., dacă debitorul moare înainte de începerea executării silite și se constată că nu există niciun moștenitor acceptant și nici nu este numit un curator al succesiunii, la cererea creditorului ori a executorului judecătoresc, instanța de executare va numi de îndată un curator special, până când va fi numit în condițiile legii curatorul succesiunii, dispozițiile art. 58 aplicându-i-se în mod corespunzător.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...